Mănăstirea Cârța

Pentru alte sensuri, vezi Cârța (dezambiguizare).

Mănăstirea Cârța
Mănăstirea Cârța Amplasare zonală Machetă - Reconstituire pentru mănăstirea din Cârţa
Poziționare
Mănăstirea Cârța
Coordonate	45°47′31.55″N 24°34′08.02″E
Localitate	Cârța
Țara	România
Adresa	Satul Cârța, Sibiu, nr.111
Creare
Gotic	Romanic târziu
Tip	Fortificată
Data începerii construcției	1205 - 1206
Înălțime	8-10m
Materiale	Construcție de piatră
Ordo Cisterciensis	Andrei al II-lea
Clasificare
COD LMI	SB-II-a-A-12348

Mănăstirea Cârța a fost în evul mediu un așezământ monahal cistercian din Țara Făgărașului, mănăstire filială a Abației Igriș. Înființarea mănăstirii de la Cârța a fost datată în anul 1202, în orice caz în timpul regelui Emeric. Ulterior regele Andrei al II-lea al Ungariei a prevăzut anumite privilegii pentru acest așezământ. Regele Matia Corvin a desființat mănăstirea în data de 27 februarie 1474, iar bunurile ei le-a transferat Bisericii Prepoziturii din Sibiu. Ansambul mănăstirii se află în stare de ruină, doar o capelă fiind folosită până în prezent de comunitatea evanghelică săsească. Mănăstirea cisterciană Cârța a deținut un rol major in istoria politică, economică și culturală a Transilvaniei medievale, cât și introducerea dar și în diseminarea artei gotice în spațiul intracarpatic.

Istoria mănăstirii

Data fondării mănăstirii Cârța (lat.: monasterium beatae Mariae virginis in Candelis de Kerch) nu este cunoscută. Un document emis la Konstanz, la 17 aprilie 1418, de regele Sigismund I al Ungariei (1387-1437) amintește că abația a fost întemeiată, construită și dotată cu drepturi și privilegii de către predecesorii săi. Calitatea de ctitorie regală maghiară rezultă și din actul desființării sale, la 27 februarie 1474, efectuată "ex auctoritate juris patronatus regii" Matia Corvin (1458-1490). Izvoare scrise din intervalul secolelor XIII-XV, provenite din ambianța ordinului cistercian - adunate și prelucrate de Ludwig Janauschek -, datează actul fondării mănăstirii Cârța între anii 1202-1203.

Datarea relativ exactă a întemeierii acestei mănăstiri cisterciene este facilitată de un document emis în cancelaria regală maghiară în anul 1223. Din textul acestei diplome regale rezultă că teritoriul, pe care a fost fondată și construită abația Cârța - delimitat de râul Olt la nord, râul Arpaș la est, râul Cârțișoara la vest, iar Carpații Meridionali (Munții Făgăraș) la sud -, i-a fost donat de către regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235), pentru mântuirea sufletului său, prin intermediul lui Benedict, pe când acesta era voievod al Transilvaniei (pro remedio animae nostre per fidelem ac dilectum nostrum Benedictum tunc temporis vaivodam assignari facientes). Or, acest Benedict a fost voievod al Transilvaniei între anii 1202-1206 si 1208-1209. Constatarea permite datarea întemeierii între anii 1202-1209. Intervalul de timp în care s-a putut consuma actul fondării mănăstirii poate fi restrâns si mai mult pe baza unei informații oferite de statutul 21 al Capitlului General al ordinului cistercian din anul 1206. Cu această ocazie este confirmată prezența unui abate cistercian de Cârța (abbas ultra Sylvas in Hungaria, filius abbatis de Egris) la mănăstirea Cîteaux, în Burgundia, abația-mamă a ordinului cistercian. Coroborând semnificațiile acestor informații istorice, se poate constata că mănăstirea Cârța a fost fondată de regele Andrei al II-lea (1205-1235) între 29 mai 1205 și 14 septembrie 1206, respectiv in intervalul de timp cuprins între 29 mai 1205 - ziua ridicării lui Andrei al II-lea pe tronul Ungariei -, și 14 septembrie 1206, data la care au început lucrările Capitlului General al ordinului cistercian, cand este atestat documentar primul abate de Cârța. Conventul colonizator stabilit la Cârța a provenit de la abația-mamă Igriș, din Câmpia Banatului. Raporturile de filiație între cele două mănăstiri sunt atestate documentar în anii 1206, 1368 și 1430.

Istoria monumentului

Mănăstirea Cârţa

Primele clădiri ale mănăstirii au fost ridicate, potrivit cutumelor ordinului cistercian, din materiale perisabile, probabil din lemn. Acestea pot fi datate cu relativă siguranță între anii 1205-1206. Câțiva ani mai târziu, între ca. 1210-1215, în imediata vecinătate a clărilor provizorii de lemn a fost construită o capelă de piatră, așa-numitul oratoriu. Fundațiile acestei capele, cu dimensiuni reduse (ca. 8-10m) și ziduri masive, au fost scoase la lumină în primăvara anului 1927, prin cercetările arheologice întreprinse de istoricul de artă și arheologul sas Victor Roth. Prezența lor a fost confirmată prin cercetările arheologice întreprinse între anii 1983-1985.

Detaliu din ruinele anexelor mănăstirii

Construcția în piatră a mănăstirii debutează ceva mai târziu, în anii '20 ai secolului al XIII-lea, cel mai târziu în jurul anului 1230. Edificarea mănăstirii s-a realizat în două faze principale de execuție, intercalate cronologic de marea invazie tătară din anul 1241. În prima fază de construcție, care etalează trăsături stilistice tributare romanicului târziu, s-a trasat planul general al mănăstirii, zidurile care delimitau curtea sa interioară fiind ridicate până la o înălțime de ca 3-4m deasupra nivelului contemporan de călcare. În anul 1260, după cezura provocată de invazia mongolă din primăvara anului 1241, lucrările de construcție vor fi reluate sub conducerea unui nou arhitect, format în ambianța goticului matur, și cu aportul unui atelier de pietrari cu o structură eclectică. În această fază are loc demantelarea vechiului oratoriu de piatră, pe ale cărui fundații au fost ridicate aripa nordică a transeptului cu perechea sa de capele și, în parte, corul cu absida poligonală. Pe la 1300 biserica și aripa estică a mănăstirii Cârța erau deja terminate, lucrările de finisare si de construcție a aripei sudice a abației continuând încă aproximativ două decenii.

Arhitectul și atelierul de pietrari, activi la Cârța după invazia mongolă din anul 1241, au avut o contribuție majoră în diseminarea spiritului și a formelor artei gotice în Transilvania secolului al XIII-lea. Un aport considerabil în evoluția acestui proces l-au avut însă și atelierele cisterciene de pietrari, trimise în Transilvania probabil din inițiativa Capitlului General al ordinului cistercian, căruia ii erau aservite încă din anul 1240 o serie de așezări din Țara Bârsei. Această influența stilistică sincretică poate fi surprinsă la o serie de monumente contemporane, situate în sudul Transilvaniei, de pildă la bisericile evanghelice din Sebeș-Alba, Prejmer, Bartolomeu, Hărman, Cristian, Capela Sf. Ecaterina din Brașov la biserica reformată din Hălmeag, dar și în nordul Transilvaniei la biserica ortodoxă din Bistrița sau la biserica reformată din Sic.

Posesiunile mănăstirii

Un document emis la 29 ianuarie 1322 de regele Carol Robert de Anjou al Ungariei (1308-1342) informează că mănăstirii cisterciene Cârța îi erau aservite zece așezări: Cârța (Kerch), Criț (Cruz), Meșendorf (Messendorf), Cloașterf (villa Nicholai), Apoș (villa Abbatis), Cisnădioara (monte sancti Micahelis), Feldioara (Feldwar), Colun (Colonia), Glâmboaca (Honrabah) și Cârța Românească (Kercz Olachorum). După jumătatea secolului al XIII-lea, în imediata sa apropiere, pe malul drept al Oltului, mănăstirea cisterciană a fondat așezarea Cârța (germ. Kerz), cunoscută și sub vechea denumire de Cârța Săsească, iar pe Valea Hârtibaciului, lângă Agnita, a întemeiat localitatea Apoș (germ. Abtsdorf, Satul Abatelui). Ambele așezări au fost populate cu sași. Abația Cârța a așezat la cumpăna secolelor XIII-XIV coloniști germani și pe teritoriul fostului Scaun de Sighișoara, respectiv în localitățile Criț (germ. Deutsch-Kreuz; magh. Szászkeresztúr), Meșendorf (germ. Meschendorf; ung. Mese) și Cloașterf (germ. Klosterdorf; ung. Miklóstelke), precum și în localitățile Colun (germ. Kolun; ung. Kellen), Glâmboaca (germ. Hühnerbach; ung. Glimboka) și Feldioara (germ. Marienburg; ung. Földvár), situate pe malul drept al Oltului, pe teritoriul actual al județului Sibiu.

Galerie imagini

• 

  Detaliu 1

• 

  Detaliu 2

• 

  Detaliu 3

• 

  Detaliu 4

Bibliografie

1. Janauschek Ludwig, Originum Cisterciensium tomus I, Vindobonae 1877, p. 208-209.
2. Rómer Floris, Kirándulás a kertzi apátsághoz Erdélyben, în: Archaeologiai Közlemények, Budapest, 1877, p. 4 și urm.
3. Reissenberger Ludwig, Die Kerzer Abtei, Hermannstadt, 1894.
4. Baumgartner Alán, A kerci apátság a középkorban, Budapesta, 1915.
5. Rosemann R. Heinz, Kerz. Ehemalige Zisterzienser Abtei, în: Die Deutsche Kunst in Siebenbürgen, Berlin, 1934, p. 82-85.
6. Vătășianu Virgil, Istoria artei feudale în Țările Române, vol. I, București, 1959, p. 98-105 și passim.
7. Entz Géza, Le chantier cistercien de Kerc (Cîrța), în: Acta Historiae Artium, tom. IX, fasc. 1-2, Budapest, 1963, p. 3-38.
8. Drăguț Vasile, Arta gotică în România, București, 1979, p. 10-19
9. Marosi Ernö, Die Anfänge der Gotik in Ungarn. Esztergom in der Kunst des 12.-13. Jahrhunderts, Budapest, 1984, p. 126 și passim.
10. Busuioc - von Hasselbach Dan Nicolae, Țara Făgărașului în secolul al XIII-lea. Mănăstirea cisterciană Cârța, vol. I-II, Cluj-Napoca, 2000, (I) p. 53-170 si (II) p. 119-217.

Legături externe

• ro Fișă monument

• ro Abația cisterciană de la Cârța - text final, bibliografia sitului, planul sitului, imagini de arhiva și fotografii vechi, reconstituire, fotografii contemporane (2004-2005)
• ro Mănăstirea cisterciană de la Cârța - istoric, date de contact, localizare, poze actuale