Mănăstirea Igriș
| Mănăstirea Igriș | |
| Poziționare | |
|---|---|
 Mănăstirea Igriș
|
|
| Coordonate | Coordonate: |
| Localitate | Igriș |
| Țara | România |
| Adresa | Satul Igriș |
| Creare | |
| Data finalizării | 1179 |
| Data demolării | 1241 |
| Ordo Cisterciensis | Andrei al II-lea |
| Clasificare | |
modifică  |
|
Mănăstirea Igriș a fost o mănăstire de călugări cistercieni, ce a funcționat în Evul mediu în Regatul Ungariei, pe teritoriul de astăzi al comunei Sânpetru din județul Timiș. Abația a fost întemeiată de călugării de la Pontigny, Franța, în anul 1179. Biblioteca acestei mănăstiri este prima bibliotecă atestată documentar pe teritoriul actual al României. Mănăstirea a fost distrusă la invazia tătară din 1241 și reconstruită ulterior, apoi ruinată în timpul ocupației otomane. Urmele mănăstirii au fost identificate în partea de vest a localității Igriș.
Cuprins |
Istoric[modificare]
(vezi Kloster Vérteskeresztúr),
a doua filie a Mănăstirii Igriș
A fost ctitorită în anul 1179 de Ana de Châtillon, prima soție a regelui Béla al III-lea al Ungariei, originară din Franța. Mănăstirea a fost întemeiată ca abație-filială a mănăstirii călugărilor cistercieni de la Pontigny, fiind locuită inițial de călugări veniți tot din Franța. Numele maghiar atribuit mănăstirii și ulterior localității este derivat de la eg, „cer, rai” și res, „deschizătură, breșă”, cu înțelesul de „Poarta Cerului” sau „Poarta Raiului”. Prin etimologie populară a fost pus în legătură cu cuvântul agrișă.
Aici s-a aflat nucleul primei biblioteci propriu-zise de pe teritoriul actual al României.
În anul 1202 călugării de la Igriș au înființat propria lor abație-filială, abația cisterciană Cârța, în apropiere de Sibiu.
În mănăstirea Igriș a fost înmormântat regele Andrei al II-lea al Ungariei,[1] fiul regelui Béla al III-lea și al Anei de Châtillon, ctitorii mănăstirii.
Mănăstirea a fost asediată și distrusă, iar biserica și mormintele regale profanate în cursul marii invazii tătare din anul 1241. Distrugerea mănăstirii a fost descrisă de călugărul Rogerius din Benevento, Italia.
După anul 1247 mănăstirea a fost refăcută cu sprijin regal.
În anul 1357 avea doar șase călugări.[2] Abatele Martin de la Igriș, într-o scrisoare adresată papei în 8 noiembrie 1499, arăta declinul și lipsurile materiale ale mănăstirii.[3]
Imperiul otoman a ocupat zona în anul 1551. Probabil că administrația otomană a dispus dărâmarea preventivă a mănăstirii, pentru a nu mai putea fi utilizată ca loc întărit, în caz de război. Satul Igriș s-a pustiit în secolul al XVII-lea.[4]
Ruinele mănăstirii pot fi văzute în apropiere de comuna Igriș din județul Timiș, în punctul Slatina Mare, situat la cca. 3 km nord-vest de satul Igriș.
Biblioteca[modificare]
În bibliotecă se găseau lucrări ale unor clasici precum Cicero, Seneca și Suetonius, dar și cărți ale unor autori medievali ca Grigore de Nazianz, Anselm de Canterbury, Yves de Chartres.[5]
Mănăstirea a devenit locul de înmormântare al soției regelui Andrei al II-lea al Ungariei și fiică a împăratului latin al Constantinopolului, Pierre d'Auxerre, Yolanda de Courtenay. Așezământul, care a fost distrus în urma marii invazii mongole din 1241, a fost reconstruit la scurt timp după aceasta, dar a fost din nou ruinat în timpul răscoalei cumanilor din 1279 - 1283.
Arheologie[modificare]
La începutul sec. al XIX-lea se găseau deasupra ruinelor instalațiile unui joagăr. Ulterior a fost ridicată acolo noua primărie și biserica ortodoxă (1819), care au fost construite cu spolii ale mănăstirii.[6]
Bibliografie[modificare]
- Ferenc Levente Hervay, Die Geschichte der Zisterzienser in Ungarn, în: 800 Jahre Zisterzienser im Pannonischen Raum, volum editat de Amt der Burgenländischen Landesregierung (Oficiul guvernamental din Burgenland), Klostermarienberg 1996, pag. 27-42.
- K. Juhász, Die Stifte der Temeswarer Diözese im Mittelalter, Münster 1927, pag. 73-87.
- Christopher Mielke, No Country for old Women. Burial Practices of Hungarian Queens (975-1301), University of Maryland 2010, pag. 28 și urm.
Note[modificare]
- ^ Repertoriul mănăstirilor medievale, pag. 95.
- ^ Juhász, 1927, pag. 82 și nota 14.
- ^ Juhász, 1927, pag. 85 și nota 30 cu documentul.
- ^ Adrian Andrei Rusu, Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, Presa Universitară Clujeană 2000, pag. 153.
- ^ Luminița Munteanu-Dumitru, - Itinerare arheologice bănățene, Ed. Sport-Turism, București, 1988, pag. 39-40
- ^ Adrian Andrei Rusu, Dicționarul mănăstirilor, pag. 154.
