Mănăstirea Igriș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mănăstirea Igriș
Poziționare
Mănăstirea Igriș se află în Romania
{{{alt}}}
Mănăstirea Igriș
Coordonate Coordonate: 46°06′41″N 20°47′01″E / 46.11139°N 20.78361°E / 46.11139; 20.7836146°06′41″N 20°47′01″E / 46.11139°N 20.78361°E / 46.11139; 20.78361
Localitate Igriș
Țara România
Adresa Satul Igriș
Creare
Data finalizării 1179
Data demolării 1241
Ordo Cisterciensis Andrei al II-lea
Clasificare

Mănăstirea Igriș a fost o mănăstire de călugări cistercieni, ce a funcționat în Evul mediu în Regatul Ungariei, pe teritoriul de astăzi al comunei Sânpetru din județul Timiș. Abația a fost întemeiată de călugării de la Pontigny, Franța, în anul 1179. Biblioteca acestei mănăstiri este prima bibliotecă atestată documentar pe teritoriul actual al României. Mănăstirea a fost distrusă la invazia tătară din 1241 și reconstruită ulterior, apoi ruinată în timpul ocupației otomane. Urmele mănăstirii au fost identificate în partea de vest a localității Igriș.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Mănăstirea Cârţa, prima filie a Mănăstirii Igriș
Mănăstirea Sf. Cruce din Vértes
(vezi Kloster Vérteskeresztúr),
a doua filie a Mănăstirii Igriș

A fost ctitorită în anul 1179 de Ana de Châtillon, prima soție a regelui Béla al III-lea al Ungariei, originară din Franța. Mănăstirea a fost întemeiată ca abație-filială a mănăstirii călugărilor cistercieni de la Pontigny, fiind locuită inițial de călugări veniți tot din Franța. Numele maghiar atribuit mănăstirii și ulterior localității este derivat de la eg, „cer, rai” și res, „deschizătură, breșă”, cu înțelesul de „Poarta Cerului” sau „Poarta Raiului”. Prin etimologie populară a fost pus în legătură cu cuvântul agrișă.

Aici s-a aflat nucleul primei biblioteci propriu-zise de pe teritoriul actual al României.

În anul 1202 călugării de la Igriș au înființat propria lor abație-filială, abația cisterciană Cârța, în apropiere de Sibiu.

În mănăstirea Igriș a fost înmormântat regele Andrei al II-lea al Ungariei,[1] fiul regelui Béla al III-lea și al Anei de Châtillon, ctitorii mănăstirii.

Mănăstirea a fost asediată și distrusă, iar biserica și mormintele regale profanate în cursul marii invazii tătare din anul 1241. Distrugerea mănăstirii a fost descrisă de călugărul Rogerius din Benevento, Italia.

XXXII: De destructione Nove-uille et monasterii de Egres. Uersus Orodinum et Chandinum procedere inceperunt, in medio eorum, Noua-uilli dimissa, nomen cuius Pereg fuerat, in qua homines septuaginta uillarum fuerant congregati, et dimisso monasterio Egres Cisterciensis ordinis, in quod tanquam munitum castrum se milites et multe domine receperant. Nec Tartari loca illa aggredi uoluerunt, quousque circumcirca esset terra totaliter desolata. (...) Tantem post paucos dies, dictum claustrum seu monasterium Egres obsederunt, et appositis eidem multis machinis, cum in ipso existentes nequirent resistere, ad manus et fidem ipsorum se, ut uita potirentur, reddiderunt.”
Magister Rogerius, Carmen miserabile.


XXXII: Despre distrugerea așezării Nova și a mănăstirii Igrișului. Înspre Arad și Cenad au început să se îndrepte și au lăsat în urmă Nova Villa, al cărui nume fusese Pereg, în care erau adunați oameni din șaptezeci de sate. Au lăsat în urmă și mănăstirea Igriș a ordinului cistercienilor, în care se strânseseră ca într-o fortăreață întărită soldați și multe doamne. Tătarii nu au vrut să atace locurile acelea până când țara din jur nu fusese complet prădată. (...) După câteva zile au asediat numitul cloașter sau mănăstire a Igrișului, așezând în față multe mașini de război, așa încât cei aflați înăuntru să nu poată rezista și să se predea în mâinile și paza lor, ca să-și păstreze viața.”
Magistrul Rogerius, Carmen miserabile.

După anul 1247 mănăstirea a fost refăcută cu sprijin regal.

În anul 1357 avea doar șase călugări.[2] Abatele Martin de la Igriș, într-o scrisoare adresată papei în 8 noiembrie 1499, arăta declinul și lipsurile materiale ale mănăstirii.[3]

Imperiul otoman a ocupat zona în anul 1551. Probabil că administrația otomană a dispus dărâmarea preventivă a mănăstirii, pentru a nu mai putea fi utilizată ca loc întărit, în caz de război. Satul Igriș s-a pustiit în secolul al XVII-lea.[4]

Ruinele mănăstirii pot fi văzute în apropiere de comuna Igriș din județul Timiș, în punctul Slatina Mare, situat la cca. 3 km nord-vest de satul Igriș.

Biblioteca[modificare | modificare sursă]

În bibliotecă se găseau lucrări ale unor clasici precum Cicero, Seneca și Suetonius, dar și cărți ale unor autori medievali ca Grigore de Nazianz, Anselm de Canterbury, Yves de Chartres.[5]

Mănăstirea a devenit locul de înmormântare al soției regelui Andrei al II-lea al Ungariei și fiică a împăratului latin al Constantinopolului, Pierre d'Auxerre, Yolanda de Courtenay. Așezământul, care a fost distrus în urma marii invazii mongole din 1241, a fost reconstruit la scurt timp după aceasta, dar a fost din nou ruinat în timpul răscoalei cumanilor din 1279 - 1283.

Arheologie[modificare | modificare sursă]

La începutul sec. al XIX-lea se găseau deasupra ruinelor instalațiile unui joagăr. Ulterior a fost ridicată acolo noua primărie și biserica ortodoxă (1819), care au fost construite cu spolii ale mănăstirii.[6]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Repertoriul mănăstirilor medievale, pag. 95.
  2. ^ Juhász, 1927, pag. 82 și nota 14.
  3. ^ Juhász, 1927, pag. 85 și nota 30 cu documentul.
  4. ^ Adrian Andrei Rusu, Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, Presa Universitară Clujeană 2000, pag. 153.
  5. ^ Luminița Munteanu-Dumitru, - Itinerare arheologice bănățene, Ed. Sport-Turism, București, 1988, pag. 39-40
  6. ^ Adrian Andrei Rusu, Dicționarul mănăstirilor, pag. 154.

Vezi și[modificare | modificare sursă]