Cârța, mai demult Cârța Săsească, (în dialectul săsesc Kierz, Kierts, în germană Kerz, în traducere „Candelă”, „Lumânare”, în maghiară Kerc) este un sat în județul Sibiu, Transilvania, România. Este reședința comunei Cârța.
Localitatea este situată în Țara Făgărașului, pe malul stâng al râului Olt, la circa 3 km de șoseaua națională Brașov-Sibiu.
La Cârța a existat o mănăstire fondată încă din anul 1202 de către călugării cistercieni. Apariția cistercienilor la Cârța este legată de căsătoriile regilor arpadieni. În timpul domniei lui Geza al II-lea a fost înființată în Ungaria abația de la Czikador, apoi, în 1179, cea de la Igriș. Spre deosebire de abația de la Igriș, mănăstirea cisterciană de la Cârța a reușit să se refacă după marea invazie a tătarilor din 1241, însă a fost desființată prin decizia regelui Matia Corvin, la data de 27 februarie 1474.
Mănăstirea și biserica [modificare]
Mănăstirea de la Cârța, metoc al abației de la Igriș, a fost atestată prima oară în 1223, într-un document din vremea regelui Andrei al II-lea. Astăzi, ruinele ei se pot vedea în lunca Oltului, pe drumul care leagă Sibiul de Brașov. Din chiliile monahilor a mai rămas la sud de biserică un zid înalt, pe care se mai pastrează încă ferestrele încheiate cu arc în plin cintru și o fereastră geminată .
- În anul 1733, când episcopul român unit cu Roma (greco-catolic) Inocențiu Micu-Klein a organizat o conscripțiune[2] în rândul românilor din Ardeal, în localitatea Kercz au fost recenzate 44 de familii, adică vreo 220 de persoane.[3] Preotul se numea Sztán (adică Stan), era de confesiune greco-catolică, în Kercz existând o biserică românească, precum și o casă parohială.[3] Denumirea localității (Kercz), precum și prenumele preotului (Sztán) erau redate în ortografie maghiară, cunoscut fiind faptul că rezultatele conscripțiunii urmau să fie date unei comisii formate din ne-români, în majoritate unguri.[4]
- Conform datelor recensământului din 1930, localitatea număra 959 de locuitori, dintre care 502 români, 446 germani, 9 maghiari și 2 cetățeni de altă etnie. Din punct de vedere confesional, populația era alcătuită din 450 greco-catolici, 442 lutherani, 44 ortodocși, 16 romano-catolici, 5 baptiști și 2 reformați (calvini).
Parcela eroilor germani din Primul Război Mondial este amplasată în curtea Bisericii Evanghelice-Lutherane și a fost amenajată în 1926. În cadrul acestei parcele sunt 18 însemne de căpătâi și sunt înhumați 53 eroi germani.
- ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
- ^ Prin conscripțiune se înțelegea, în limbajul vremii, ceea ce înțelegem astăzi prin termenul recensământ.
- ^ a b Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728-1751), p. 362.
- ^ Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728-1751), p. 303.
Galerie de imagini [modificare]
-
-
1826, Danga pentru vitele din Cârța
|
Localități care au aparținut până în 1876 de „Scaunul Sibiului”, unitate administrativă componentă a organismului de autoadministrare al sașilor transilvăneni, numit „Șapte scaune” și care a fost înglobat din 1486 în „Universitatea Săsească” |
|
| Localități principale |
|
|
|
| Scaunul filial al Tălmaciului |
|
|
| Scaunul filial al Săliștei |
|
|
| Alte domenii |
|
|
Sursa 1 împarte Scaunul în localități principale, scaune filiale și alte domenii, iar Sursa 2 nu face precizări.
Sursa 2 — T.Nägler în „Așezarea sașilor în Transilvania” menționează localitățile principale, exceptând filialele și alte domenii, listă aparținând lui G.E.Müller.
Sursa 3 — diploma regelui Ladislau al V-lea din 1453 care menționeză satul Plopi (vezi aici) ca aparținător Scaunului filial al Tălmaciului. |
|