Jupiter: Diferență între versiuni

Modifică legăturile
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Navighează interactiv prin istoric
← Diferența anterioarăDiferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Fără descriere a modificării
Fără descriere a modificării
Linia 114: Linia 114:
Deși Jupiter ar trebui să fie de aproximativ 75 de ori mai masivă pentru a fuziona hidrogenul și a deveni o [[stea]], cea mai mică [[pitică roșie]] are o rază cu doar aproximativ 30% mai mare decât Jupiter.<ref>{{cite journal |author=Burrows, A. |author2=Hubbard, W.B. |author3=Saumon, D. |author4=Lunine, J.I. |title=An expanded set of brown dwarf and very low mass star models |journal=Astrophysical Journal |year=1993 |volume=406 |issue=1 |pages=158–71 |bibcode=1993ApJ...406..158B |doi=10.1086/172427}}</ref><ref>{{cite news |first=Didier |last=Queloz |title=VLT Interferometer Measures the Size of Proxima Centauri and Other Nearby Stars |publisher=European Southern Observatory |date=November 19, 2002 |url=http://eso.org/public/news/eso0232/ |accessdate=January 12, 2007}}</ref> În ciuda lipsei reacțiilor termonucleare din interior, Jupiter radiază încă mai multă căldură decât primește de la Soare; cantitatea de căldură produsă în interiorul acesteia este similară cu radiația solară totală pe care o primește.<ref name="elkins-tanton">{{cite book |first=Linda T. |last=Elkins-Tanton |date=2006 |title=Jupiter and Saturn |publisher=Chelsea House |location=New York |isbn=978-0-8160-5196-0}}</ref> Această radiație suplimentară este generată conform mecanismului Kelvin–Helmholtz prin contracție adiabatică. În urma acestui proces, Jupiter se micșorează cu aproximativ 3 cm pe an.<ref name="guillot04">{{cite book |editor=Bagenal, F. |editor2=Dowling, T.E. |editor3=McKinnon, W.B. |author=Guillot, T. |author2=Stevenson, D.J. |author3=Hubbard, W.B. |author4=Saumon, D. |date=2004 |title=Jupiter: The Planet, Satellites and Magnetosphere |chapter=Chapter 3: The Interior of Jupiter |publisher=Cambridge University Press |isbn=978-0-521-81808-7}}</ref> După formare, Jupiter era mult mai fierbinte și avea aproximativ de două ori diametrul său actual.<ref>{{cite journal |last=Bodenheimer |first=P. |title=Calculations of the early evolution of Jupiter |series=23 |journal=Icarus |year=1974 |issue=3 |volume=23 |pages=319–25 |bibcode=1974Icar...23..319B |doi=10.1016/0019-1035(74)90050-5}}</ref>
Deși Jupiter ar trebui să fie de aproximativ 75 de ori mai masivă pentru a fuziona hidrogenul și a deveni o [[stea]], cea mai mică [[pitică roșie]] are o rază cu doar aproximativ 30% mai mare decât Jupiter.<ref>{{cite journal |author=Burrows, A. |author2=Hubbard, W.B. |author3=Saumon, D. |author4=Lunine, J.I. |title=An expanded set of brown dwarf and very low mass star models |journal=Astrophysical Journal |year=1993 |volume=406 |issue=1 |pages=158–71 |bibcode=1993ApJ...406..158B |doi=10.1086/172427}}</ref><ref>{{cite news |first=Didier |last=Queloz |title=VLT Interferometer Measures the Size of Proxima Centauri and Other Nearby Stars |publisher=European Southern Observatory |date=November 19, 2002 |url=http://eso.org/public/news/eso0232/ |accessdate=January 12, 2007}}</ref> În ciuda lipsei reacțiilor termonucleare din interior, Jupiter radiază încă mai multă căldură decât primește de la Soare; cantitatea de căldură produsă în interiorul acesteia este similară cu radiația solară totală pe care o primește.<ref name="elkins-tanton">{{cite book |first=Linda T. |last=Elkins-Tanton |date=2006 |title=Jupiter and Saturn |publisher=Chelsea House |location=New York |isbn=978-0-8160-5196-0}}</ref> Această radiație suplimentară este generată conform mecanismului Kelvin–Helmholtz prin contracție adiabatică. În urma acestui proces, Jupiter se micșorează cu aproximativ 3 cm pe an.<ref name="guillot04">{{cite book |editor=Bagenal, F. |editor2=Dowling, T.E. |editor3=McKinnon, W.B. |author=Guillot, T. |author2=Stevenson, D.J. |author3=Hubbard, W.B. |author4=Saumon, D. |date=2004 |title=Jupiter: The Planet, Satellites and Magnetosphere |chapter=Chapter 3: The Interior of Jupiter |publisher=Cambridge University Press |isbn=978-0-521-81808-7}}</ref> După formare, Jupiter era mult mai fierbinte și avea aproximativ de două ori diametrul său actual.<ref>{{cite journal |last=Bodenheimer |first=P. |title=Calculations of the early evolution of Jupiter |series=23 |journal=Icarus |year=1974 |issue=3 |volume=23 |pages=319–25 |bibcode=1974Icar...23..319B |doi=10.1016/0019-1035(74)90050-5}}</ref>


== Atmosfera ==
=== Structura internă ===
[[File:Jupiter interior.png|thumb|200px|Model de structură internă a lui Jupiter, cu un nucleu stâncos înconjurat de un strat de hidrogen metalic ]]
Se crede că Jupiter este format dintr-un nucleu dens care conține diverse elemente, înconjurat de un strat de hidrogen metalic lichid cu adăugare de heliu, care se extinde spre exterior la aproximativ 78% din raza planetei,<ref name="elkins-tanton" /> și un strat exterior care constă în principal din hidrogen molecular.<ref name="guillot04" /> În afară de acest contur general, structura interioară nu este cunoscută. Misiunea ''[[Juno (navă spațială)|Juno]]'', care a ajuns în iulie 2016,<ref name="NYT-20160705" /> a descoperit că Jupiter are un miez foarte difuz, amestecat în manta.<ref>{{Cite web | url=https://www.space.com/39348-juno-jupiter-mission-planet-revelations.html |title = 'Totally Wrong' on Jupiter: What Scientists Gleaned from NASA's Juno Mission}}</ref> O posibilă cauză este un impact cu o planetă de aproximativ zece mase de Pământ la câteva milioane de ani după formarea lui Jupiter, care ar fi perturbat un nucleu jovian inițial solid.<ref>{{Cite web | url=https://astronomynow.com/2019/08/17/a-core-warping-impact-in-jupiters-past/ |title = A core-warping impact in Jupiter's past? – Astronomy Now}}</ref><ref name=nature2019>{{cite journal| last1=Liu| first1=S.F.| last2=Hori| first2=Y.| last3=Müller| first3=S.| last4=Zheng| first4=X.| last5=Helled| first5=R.| last6=Lin| first6=D.| last7=Isella| first7=A.| title=The formation of Jupiter's diluted core by a giant impact|year=2019| journal=Nature| volume=572| pages=355–357| issue=7769| doi=10.1038/s41586-019-1470-2| pmid=31413376| bibcode=2019Natur.572..355L}}</ref><ref name=nature2019_2>{{cite journal| last=Guillot| first=T.|year=2019| journal=Nature| pages=315–317| issue=7769| title=Signs that Jupiter was mixed by a giant impact| volume=572| doi=10.1038/d41586-019-02401-1| pmid=31413374}}</ref>

Deasupra stratului de hidrogen metalic se află o atmosferă interioară transparentă de hidrogen. La această adâncime, presiunea este deasupra presiunii critice a hidrogenului de 1,2858 MPa și temperatura deasupra temperaturii critice de numai 32,938 [[Kelvin|K]].<ref>{{cite journal |first=Andreas |last=Züttel |date=September 2003 |title=Materials for hydrogen storage |journal=Materials Today |volume=6 |issue=9 |pages=24–33 |doi=10.1016/S1369-7021(03)00922-2 }}</ref> În această stare, nu există o limită clară între diferite faze de hidrogen (lichid, gazos) - se spune că hidrogenul se află într-o stare fluidă supercritică. Este convenabil să tratăm hidrogenul drept gazul care se extinde în jos de la stratul de nor până la o adâncime de aproximativ 1.000 km,<ref name="elkins-tanton" /> și ca lichid în straturi mai adânci. Fizic, nu există o graniță clară - gazul devine mai cald și mai dens pe măsură ce coboară.<ref>{{cite journal |last=Guillot |first=T. |title=A comparison of the interiors of Jupiter and Saturn |journal=Planetary and Space Science |year=1999 |volume=47 |issue=10–11 |pages=1183–200 |bibcode=1999P&SS...47.1183G |arxiv=astro-ph/9907402 |doi=10.1016/S0032-0633(99)00043-4|url=http://cds.cern.ch/record/394768}}</ref><ref name="lang03">{{cite web |last=Lang |first=Kenneth R. |year=2003 |url=http://ase.tufts.edu/cosmos/view_chapter.asp?id=9&page=3 |title=Jupiter: a giant primitive planet |publisher=NASA |accessdate=January 10, 2007}}</ref> Picăturile sub formă de ploaie de heliu și neon se precipită în jos prin atmosfera inferioară, epuizând abundența acestor elemente în atmosfera superioară.<ref name="galileo_ms" /><ref>{{cite journal |last=Lodders |first=Katharina |title=Jupiter Formed with More Tar than Ice |journal=The Astrophysical Journal |year=2004 |volume=611 |issue=1 |pages=587–597 |doi=10.1086/421970 |bibcode=2004ApJ...611..587L|url=http://pdfs.semanticscholar.org/afa4/68519084fe3a3076b614442803056943e202.pdf }}</ref>

Conform mecanismului Kelvin-Helmholtz, temperatura și presiunea din Jupiter cresc constant. La nivelul presiunii de 10 [[bar]]i (1 [[Pascal (unitate de măsură)|MPa]]), temperatura este în jur de 340 K (67 °C). În regiunea fază de tranziție în care hidrogenul - încălzit dincolo de punctul său critic - devine metalic, se calculează că temperatura este de 10.000 K (9.700 °C), iar presiunea este de 200 GPa. Temperatura la limita nucleului este estimată la 36.000 K (35.700 °C), iar presiunea interioară este de aproximativ 3.000-4.500 GPa.<ref name="elkins-tanton" />

=== Atmoferă ===
{{AP|Atmosfera lui Jupiter}}
{{AP|Atmosfera lui Jupiter}}
Jupiter are cea mai mare atmosferă planetară din [[Sistemul Solar]], care se întinde pe o altitudine de 5.000 km.<ref name=Sieff>{{cite journal |last=Seiff |first=A. |author2=Kirk, D.B. |author3=Knight, T.C.D. |display-authors=3 |author4=Young, R.E. |author5=Mihalov, J.D. |author6=Young, L.A. |author7=Milos, F.S. |author8=Schubert, G. |author9=Blanchard, R.C. |author10=Atkinson, D. |year=1998 |title=Thermal structure of Jupiter's atmosphere near the edge of a 5-μm hot spot in the north equatorial belt |journal=Journal of Geophysical Research |volume=103 |issue=E10 |pages=22857–22889 |doi=10.1029/98JE01766 |bibcode=1998JGR...10322857S}}</ref><ref name="Miller Aylward Millward" /> Deoarece Jupiter nu are suprafață, baza atmosferei sale este de obicei considerată a fi punctul în care presiunea atmosferică este egală cu 100 kPa.
Jupiter este în jur de 86% [[hidrogen]] și 14% [[heliu]] (după numărul de atomi, cca 75/25% după masă) cu urme de [[metan]], [[apă]], [[amoniac]] și „[[piatră]]”. Asta este foarte aproape de compoziția primordială din [[Geneza și evoluția Sistemului Solar|Solar Nebula]] din care s-a format întregul sistem solar. [[Saturn]] are o compoziție similară, iar [[Uranus]] și [[Neptun]] au mult mai puțin hidrogen și heliu.[[Fișier:Jupiter from Voyager 1.jpg|thumb|left|Marea Pată Roșie]]


=== Marea Pată Roșie ===
=== Marea Pată Roșie ===
Linia 189: Linia 197:
<ref name="Mallama_et_al">{{cite journal |title=Comprehensive wide-band magnitudes and albedos for the planets, with applications to exo-planets and Planet Nine |journal=Icarus |first1=Anthony |last1=Mallama |first2=Bruce |last2=Krobusek |first3=Hristo |last3=Pavlov |volume=282 |pages=19–33 |year=2017 |doi=10.1016/j.icarus.2016.09.023 |bibcode=2017Icar..282...19M |arxiv=1609.05048 }}</ref>
<ref name="Mallama_et_al">{{cite journal |title=Comprehensive wide-band magnitudes and albedos for the planets, with applications to exo-planets and Planet Nine |journal=Icarus |first1=Anthony |last1=Mallama |first2=Bruce |last2=Krobusek |first3=Hristo |last3=Pavlov |volume=282 |pages=19–33 |year=2017 |doi=10.1016/j.icarus.2016.09.023 |bibcode=2017Icar..282...19M |arxiv=1609.05048 }}</ref>
<ref Name="Mallama_and_Hilton">{{cite journal |author=Mallama, A. |author2=Hilton, J.L. |title=Computing Apparent Planetary Magnitudes for The Astronomical Almanac |journal=Astronomy and Computing |volume=25 | pages=10–24 |year=2018 |doi=10.1016/j.ascom.2018.08.002 |bibcode=2018A&C....25...10M|arxiv=1808.01973 }}</ref>
<ref Name="Mallama_and_Hilton">{{cite journal |author=Mallama, A. |author2=Hilton, J.L. |title=Computing Apparent Planetary Magnitudes for The Astronomical Almanac |journal=Astronomy and Computing |volume=25 | pages=10–24 |year=2018 |doi=10.1016/j.ascom.2018.08.002 |bibcode=2018A&C....25...10M|arxiv=1808.01973 }}</ref>
<ref name="Miller Aylward Millward">{{cite journal |doi=10.1007/s11214-005-1960-4 |last1=Miller |first1=Steve |last2=Aylward |first2=Alan |last3=Millward |first3=George |date=January 2005 |title=Giant Planet Ionospheres and Thermospheres: The Importance of Ion-Neutral Coupling |journal=Space Science Reviews |volume=116 |issue=1–2 |pages=319–343 |bibcode=2005SSRv..116..319M}}</ref>


}}
}}

Versiunea de la 11 mai 2020 14:34

Pentru alte sensuri, vedeți Jupiter (dezambiguizare).
Jupiter

Jupiter în culori naturale, aprilie 2014[a]
Caracteristicile orbitei
Afeliu816,62 milioane km
Periheliu740,52 milioane km
Axa semimajoră778,57 milioane km
Excentricitate0,0489
Per.orbitală11,862 ani
4332,59 zile
1.0475,8 zile solare ioviene[1]
Per.sinodică398,88 zile
Viteză orbitală medie13,07 km/s
Anomalie medie20,020° [2]
Înclinație orbitală1,303° față de planul eliptic[2]
6,09° față de ecuatorul Soarelui[2]
0,32° față de planul invariabil[3]
Longitudinea nodului ascendent100,464°
Argumentul periastrului273,867° [2]
Sateliți79 (în 2018)[4]
Caracteristici fizice[5][6][7]
Raza medie69.911 km
Raza ecuatorială71.492 km [b]
Raza polară66.854 km
Aplatizare0,06487
Suprafață6,1419×1010 km2 [b][8]
Volum1,4313×1015 km3 [b]
Masă1,8982×1027 kg
Densitatea medie1.326 kg/m3[c]
Gravitația de suprafață24,79 m/s2 [b]
Viteza de evacuare59,5 km/s [b]
Per.de rotație siderală9,925 ore [9]
(9 h 55 m 30 s)
Viteză de rotație ecuatorială12,6 km/s (45.000 km/h)
Înclinare axială3,13° (față de orbită)
Ascensie dreaptă pol nord268,057°; 17h 52m 14s
Declinație pol nord64,495°
Albedo0,503 (Bond) [10]
0,538 (geometric) [11]
Temperaturămin. 165 K (−108 °C)
Magnitudine aparentă−2,94[12] − 1,66[12]
Diametru unghiular29,8" la 50,1"
Compoziție atmosferică
Hidrogen89% ± 2,0%
Heliu10% ± 2,0%
Metan0,3% ± 1,0%
Amoniac0,026% ± 0,004%
Hidrogen deuterid0,0028% ± 0,001%
Etan0,0006% ± 0,0002%
Apă0,0004% ± 0,0004%

Jupiter este a cincea planetă de la Soare și cea mai mare din Sistemul Solar. Este un gigant gazos cu o masă de o miime din cea a Soarelui, dar de două ori și jumătate decât masa totală a tuturor celorlalte planete din Sistemul Solar.

Jupiter este unul dintre cele mai strălucitoare obiecte vizibile cu ochiul liber pe cerul nopții și a fost cunoscut civilizațiilor antice încă de pe vremea istoriei înregistrate. Este numit după zeul roman Jupiter.[13] Când este privit de pe Pământ, Jupiter poate fi suficient de luminos pentru ca lumina sa reflectată să arunce umbre,[14] și este în medie cel de-al treilea obiect natural ca strălucire pe cerul nopții după Lună și Venus.

Jupiter este formată din trei sferturi de hidrogen și un sfert din heliu. Poate avea un nucleu stâncos din elemente mai grele,[15]dar la fel ca celelalte planete gigant, lui Jupiter îi lipsește o suprafață solidă bine definită. Datorită rotației sale rapide, forma planetei este cea a unui elipsoid de rotație (mai turtit la poli și mai bombat la ecuator). Atmosfera exterioară este vizibil segregată în mai multe benzi la latitudini diferite, rezultând turbulențe și furtuni de-a lungul granițelor lor de interacțiune. Cel mai cunoscut detaliu al suprafeței sale este Marea Pată Roșie descoperită în secolul al XVII-lea cu un telescop, care este un anticiclon cu diametrul mai mare decât diametrul Pământului. Planeta are inele greu vizibile și o magnetosferă puternică. Jupiter are 70 de sateliți cunoscuți[16] printre care se numără cei patru sateliți galileeni descoperiți de Galileo Galilei în 1610. Ganymede, cel mai mare dintre aceștia, are un diameteru mai mare decât planeta Mercur.

Pioneer 10 a fost prima navă spațială care a vizitat Jupiter, apropiindu-se cel mai mult de planetă la 4 decembrie 1973; aproximativ un an mai târziu a urmat Pioneer 11. Voyager 1 a vizitat planeta în primăvara anului 1979, urmat de Voyager 2 în luna iulie a aceluiași an. Sonda spațială Galileo a ajuns la Jupiter în 1995.[17] La sfârșitul lunii februarie 2007, Jupiter a fost vizitat de sonda New Horizons, care a folosit gravitația lui Jupiter pentru a-și crește viteza și s-a îndreptat spre Pluto. Cea mai recentă sondă care viziteză Jupiter este Juno, care a intrat pe orbită în jurul planetei la 4 iulie 2016.[18][19] Printre viitoarele ținte pentru explorarea sistemul jupiterian se numără satelitul său Europa, pentru oceanul lichid acoperit cu gheață.

Caracteristici fizice

Jupiter este compus în principal din materii gazoase și lichide. Este cea mai mare planetă din Sistemul Solar, cu un diametru ecuatorial de 142.984 km. Densitatea medie a lui Jupiter, 1.326 g/cm3, este a doua densitate ca mărime printre planetele gigantice, dar mai mică decât densitatea celor patru planete telurice.

Compoziție

Volumul atmosferei lui Jupiter este format din aproximativ 88-92% hidrogen și 8-12% heliu. Un atom de heliu are de aproximativ patru ori mai multă masă decât un atom de hidrogen, astfel încât compoziția calculată în funcție de ponderea de masă a diferitelor substanțe din atmosferă este diferită. Astfel, în ceea ce privește masa, atmosfera lui Jupiter este formată din aproximativ 75% hidrogen și 24% heliu, aproximativ 1% sunt alte componente. Atmosfera conține urme de metan, vapori de apă, amoniac și compuși pe bază de siliciu. Există, de asemenea, urme de carbon, etan, hidrogen sulfurat, neon, oxigen, fosfină și sulf. Stratul cel mai exterior al atmosferei conține anoniac sub formă de cristale. Observațiile în infraroșu și ultraviolet au confirmat prezența unor urme de benzen și alte hidrocarburi.[20] Interiorul conține materiale mai dense — în funcție de masă este aproximativ 71% hidrogen, 24% heliu și 5% alte elemente.[21][22]

Proporțiile atmosferice de hidrogen și heliu sunt apropiate de compoziția teoretică a nebuloasei solare primordiale. Neonul din atmosfera superioară are o concentrație de masă de 20 ppm, ceea ce reprezintă aproximativ o zecime din cea găsită la Soare.[23] Atmosfera este, de asemenea, puțin mai săracă în heliu - conține aproximativ 80% din compoziția de heliu a Soarelui. Reducerea conținutului său poate fi rezultatul condensului și al precipitațiilor de heliu în straturile sale mai profunde.[24]

Studiile spectroscopice arată că Saturn are o compoziție similară cu Jupiter, dar celelalte planete gigant, Uranus și Neptun, conțin mult mai puțin hidrogen și heliu și relativ mai multe substanțe volatile.[25]

Masă și dimensiune

Comparație între dimensiunea lui Jupiter (într-o imagine realizată de nava spațială Cassini) și Pământ.

Masa lui Jupiter este de 2,5 ori mai mare decât masa totală a tuturor celorlalte planete din Sistemul Solar. Este atât de masivă încât baricentrul său cu Soarele (punctul în jurul căruia cele două corpuri se rotesc, centrul de greutate al sistemului) este situat deasupra suprafeței solare, la 1,068 raze solare de centrul astrului.[26] Diametrul lui Jupiter este de 11 ori mai mare decât Pământul, dar are o densitate mult mai mică. Volumul lui Jupiter este de 1,321 de ori mai mare decât volumul Pământului, iar masa sa de 318 ori mai mare decât masa Pământului.[5] Raza lui Jupiter este de aproximativ 1/10 din raza Soarelui,[27] iar masa sa este de 0,001 ori mai mare decât a Soarelui, deci densitățile celor două corpuri sunt similare.[28] O „masă Jupiter” (MJ sau MJUP) este adesea folosită ca unitate pentru determinarea masei altor obiecte, în special a planetelor extrasolare și a piticelor cenușii. De exemplu, planeta HD 209458 b are o masă de 0,69 MJ, în timp ce Kappa Andromedae b are o masă de 12,8 MJ.[29]

Modelele teoretice indică faptul că, dacă Jupiter ar avea mult mai multă masă decât în prezent, s-ar micșora.[30] Pentru mici modificări de masă, raza nu s-ar schimba în mod apreciabil, iar peste 500 M⊕ (1,6 mase Jupiter)[30] interiorul ar deveni mult mai comprimat sub presiunea crescută, încât volumul său ar scădea în ciuda creșterii cantității de materie. Din acest motiv, se crede că Jupiter este o planetă cu diametrul maxim pe care un corp cu o astfel de compoziție și evoluție îl poate atinge.[31] Unele planete extrasolare au diametre mai mari, dar sunt corpuri mult mai apropiate de stelele lor; dimensiunile mai mari sunt rezultatul unei temperaturi mult mai mari. Procesul de contracție suplimentară pe măsură ce masa crește continuă până când reacțiile de fuziune se aprind, ceea ce poate apărea în cazul unei pitice cenușii cu o masă de aproximativ 50 de mase Jupiter.[32] Din acest motiv, unii astronomi numesc Jupiter o „stea eșuată”, deși nu este clar dacă procesele asociate cu formarea planetelor, cum ar fi Jupiter, sunt similare cu formarea mai multor sisteme stelare.

Deși Jupiter ar trebui să fie de aproximativ 75 de ori mai masivă pentru a fuziona hidrogenul și a deveni o stea, cea mai mică pitică roșie are o rază cu doar aproximativ 30% mai mare decât Jupiter.[33][34] În ciuda lipsei reacțiilor termonucleare din interior, Jupiter radiază încă mai multă căldură decât primește de la Soare; cantitatea de căldură produsă în interiorul acesteia este similară cu radiația solară totală pe care o primește.[35] Această radiație suplimentară este generată conform mecanismului Kelvin–Helmholtz prin contracție adiabatică. În urma acestui proces, Jupiter se micșorează cu aproximativ 3 cm pe an.[36] După formare, Jupiter era mult mai fierbinte și avea aproximativ de două ori diametrul său actual.[37]

Structura internă

Model de structură internă a lui Jupiter, cu un nucleu stâncos înconjurat de un strat de hidrogen metalic

Se crede că Jupiter este format dintr-un nucleu dens care conține diverse elemente, înconjurat de un strat de hidrogen metalic lichid cu adăugare de heliu, care se extinde spre exterior la aproximativ 78% din raza planetei,[35] și un strat exterior care constă în principal din hidrogen molecular.[36] În afară de acest contur general, structura interioară nu este cunoscută. Misiunea Juno, care a ajuns în iulie 2016,[18] a descoperit că Jupiter are un miez foarte difuz, amestecat în manta.[38] O posibilă cauză este un impact cu o planetă de aproximativ zece mase de Pământ la câteva milioane de ani după formarea lui Jupiter, care ar fi perturbat un nucleu jovian inițial solid.[39][40][41]

Deasupra stratului de hidrogen metalic se află o atmosferă interioară transparentă de hidrogen. La această adâncime, presiunea este deasupra presiunii critice a hidrogenului de 1,2858 MPa și temperatura deasupra temperaturii critice de numai 32,938 K.[42] În această stare, nu există o limită clară între diferite faze de hidrogen (lichid, gazos) - se spune că hidrogenul se află într-o stare fluidă supercritică. Este convenabil să tratăm hidrogenul drept gazul care se extinde în jos de la stratul de nor până la o adâncime de aproximativ 1.000 km,[35] și ca lichid în straturi mai adânci. Fizic, nu există o graniță clară - gazul devine mai cald și mai dens pe măsură ce coboară.[43][44] Picăturile sub formă de ploaie de heliu și neon se precipită în jos prin atmosfera inferioară, epuizând abundența acestor elemente în atmosfera superioară.[24][45]

Conform mecanismului Kelvin-Helmholtz, temperatura și presiunea din Jupiter cresc constant. La nivelul presiunii de 10 bari (1 MPa), temperatura este în jur de 340 K (67 °C). În regiunea fază de tranziție în care hidrogenul - încălzit dincolo de punctul său critic - devine metalic, se calculează că temperatura este de 10.000 K (9.700 °C), iar presiunea este de 200 GPa. Temperatura la limita nucleului este estimată la 36.000 K (35.700 °C), iar presiunea interioară este de aproximativ 3.000-4.500 GPa.[35]

Atmoferă

Articol principal: Atmosfera lui Jupiter.

Jupiter are cea mai mare atmosferă planetară din Sistemul Solar, care se întinde pe o altitudine de 5.000 km.[46][47] Deoarece Jupiter nu are suprafață, baza atmosferei sale este de obicei considerată a fi punctul în care presiunea atmosferică este egală cu 100 kPa.

Marea Pată Roșie

Articol principal: Marea Pată Roșie.

Marea Pată Roșie (GRS) a fost observată prima oară, de către telescoapele terestre, cu mai mult de 300 de ani în urmă (descoperirea ei e atribuită lui Cassini, sau Robert Hooke în secolul al XVII-lea). Este un oval de aproximativ 12000 pe 25000 km, destul de mare să cuprindă trei Pământuri. Alte pete mai mici dar similare sunt cunoscute de decenii. Obervațiile în infraroșu și direcția de rotație indică faptul că este o regiune de înaltă presiune ai cărei nori superiori sunt mult mai înalți și mai reci decât zonele înconjurătoare. Structuri similare au fost observate pe Saturn și Neptun. Nu se știe modul în care asemenea structuri rezistă așa de mult timp.

Jupiter și celelalte planete gazoase prezintă vânturi de mari viteze în benzi largi de latitudine. Vânturile suflă în direcții opuse în două benzi adiacente. Diferențele mici de temperatură sau de compoziție chimică sunt responsabile pentru colorarea diferită a benzilor, aspect ce domină imaginea planetei. Cele de culoare deschisă sunt numite zone; iar cele de culoare închisă sunt numite centuri. Benzile au fost cunoscute de ceva timp pe Jupiter, dar vortex-urile complexe din regiunile de graniță între două benzi au fost pentru prima dată observate de Voyager. Datele de la Galileo indică faptul că vânturile au o viteză mai mare decât s-a crezut anterior (mai mari de 400 mph) și sunt prezente în adâncimea planetei cel puțin până unde a putut ajunge sonda; ar putea să fie extinse până la mii de kilometri în interiorul planetei. Atmosfera lui Jupiter este de asemenea foarte turbulentă. Aceasta indică faptul ca vânturile sunt conduse, în mare parte, de căldura internă a planetei și nu de cea provenită de la Soare, cum este cazul Pământului.

În 1979 și 1980, sonda spațială NASA Voyager a stabilit că Marea Pată Roșie și-a redus dimensiunea la 23335 km, iar observațiile realizate de astronomi amatori, începând din 2012, au evidențiat că ritmul s-a accelerat, diametrul reducându-se cu aproape 1000 km pe an. Observațiile realizate în 2014 cu ajutorul telescopului spațial Hubble au confirmat că Marea Pată Roșie măsoară sub 16500 km, cel mai mic diametru observat vreodată.[48]

Magnetosfera

Articol principal: Magnetosfera lui Jupiter.
Imagine color de pe satelit

Jupiter are un câmp magnetic uriaș, mult mai puternic ca al Pământului. Magnetosfera lui se extinde pe mai mult de 650 milioane de km (după orbita lui Saturn!). (De notat este că magnetosfera lui Jupiter e departe de a fi sferică—se extinde spre soare „doar” 4,3 milioane de kilometri). Lunile lui Jupiter sunt cuprinse în magnetosfera lui, ceea ce explică parțial activitatea de pe Io. Din păcate pentru viitoarele călătorii spațiale și o problemă mare pentru proiectanții sondelor Voyager și Galileo, mediul de lângă Jupiter prezintă mari cantități de particule prinse de câmpul magnetic al lui Jupiter. Această „radiație” este similară, dar mult mai intensă decât cea observată în centurile Van Allen ale Pământului. Ar fi fatală pentru orice ființă umană neprotejată.

Sonda Galileo a descoperit o nouă radiație intensă între inelele lui Jupiter și straturile superioare ale atmosferei. Această nouă centură de radiații are o intensitate de aproximativ 10 ori mai mare decât cea a centurilor Van Allen de pe Pământ. Surprinzător, această nouă centură conține ioni de heliu de energie mare de origini necunoscute.

Inelele planetei

Articol principal: Inelele lui Jupiter.
Inelele

Jupiter are inele ca Saturn, dar mult mai palide și mai mici. Existența lor a fost nebănuită până când au fost descoperite de către oamenii de știință de la Voyager 1 care au insistat că, după ce a călătorit 1 miliard de km, ar putea măcar să arunce o privire pentru a vedea dacă există vreun inel. Toți au crezut că șansa de a le găsi este nulă dar erau acolo. A fost o descoperire majoră. De atunci au fost fotografiate în infra-roșu de către telescoapele de pe Pământ și de pe Galileo. Spre deosebire de cele ale lui Saturn, inelele lui Jupiter sunt întunecate. Probabil sunt alcătuite din grăunțe mici de material pietros. Spre deosebire de inelele lui Saturn, acestea par să nu conțină gheață. Particulele din inelele lui Jupiter probabil nu rămân acolo pentru mult timp (datorită atracției atmosferice și magnetice). Sonda Galileo a găsit dovezi clare ce arată că inelele sunt alimentate încontinuu de praful format de impacturile micrometeoriților cu cele patru luni interioare, ce sunt foarte energice datorită mărimii câmpului gravitațional al lui Jupiter. Inelul interior e lărgit de interacțiunea cu câmpul magnetic al lui Jupiter.

Explorarea planetei

Explorarea planetei

Începând cu anul 1973, mai multe nave spațiale robotizate au vizitat Jupiter, cea mai cunoscută fiind sonda spațială Pioneer 10, prima navă spațială care s-a apropiat de Jupiter suficient de mult încât să trimită noi informații despre proprietățile și fenomenele de pe cea mai mare planetă din Sistemul Solar.[49][50] Zborurile către alte planete din Sistemul Solar se realizează cu un cost de energie descris de schimbarea netă de viteză a navei spațiale, sau Delta-v⁠(d). Pătrunderea pe o orbită de transfer Hohmann de la Pământ la Jupiter de pe orbita joasă a Pământului necesită un delta-v de 6,3 km/s,[51] comparabil cu delta-v-ul de 9,7 km/s necesar pentru a pătrunde pe orbita joasă a Pământului.[52] Din fericire, se pot utiliza impulsuri gravitaționale prin apropierea de planete pentru a reduce energia necesară ajungerii la Jupiter, cu costul unei durate semnificativ mai mari a drumului.[53]

Misiunea Galileo

Singura sondă spațială care a orbitat planeta Jupiter până în prezent este Galileo, numită după faimosul astronom italian născut în 1564. Sonda spațială a intrat cu succes pe orbita lui Jupiter pe data de 7 decembrie 1995 și a orbitat planeta timp de 7 ani efectuînd zboruri multiple în preajma sateliților galileeni adică Io, Europa, Ganymede și Callisto, plus în jurul satelitului Amalthea (a treia lună joviană).

Sonda spațială a asistat la impactul dintre cometa Shoemaker Levy 9 și Jupiter din 1994. Deși informația obținută de Galileo despre Jupiter a fost vastă, viteza de transmisie a datelor proiectată a fost limitată de o eroare de deschidere a antenei direcționale.

O sondă atmosferică a fost eliberată de Galileo în iulie 1995, pătrunzând în atmosfera joviană pe 7 decembrie. A fost parașutată prin 150 de kilometri de atmosferă colectând date timp de 57.6 minute, fiind până la urmă zdrobită de presiunea atmosferică uriașă (de 22 de ori presiunea atmosferică a Pământului), la o temperatură de 153 grade Celsius. Se presupune că a fost topită și posibil evaporată în straturile inferioare mult mai fierbinți. Chiar sonda Galileo a suferit o soartă similară, doar că mult mai rapidă (nefiind frânată de parașute), când a fost ghidată intenționat înspre un impact cu Jupiter pe 21 septembrie 2003 la o viteză de peste 50 km/s. Motivul autodistrugerii sondei a fost evitarea unei prăbușiri pe satelitul Europa care ar putea contamina satelitul despre care se crede că prezintă condiții favorabile vieții.

Misiunea Juno

Articol principal: Juno (navă spațială).

Sonda Juno, trimisă de NASA, a sosit la Jupiter în ziua de 4 iulie 2016, și este așteptată a efectua 37 de orbite de-a lungul a 20 de luni.[54] Planul misiunii impune ca Juno să studieze planeta în detaliu de pe o orbită polară⁠(d).[55] La 27 august 2016, sonda a efectuat prima trecere la mică distanță de Jupiter și a transmis primele imagini pe care le avem de la polul nord al lui Jupiter.[56]

Sateliții lui Jupiter

Articol principal: Sateliții naturali ai lui Jupiter.
Lunile galileene ale lui Jupiter. De sus în jos: Callisto, Ganymede, Europa și Io

Jupiter are 67 de sateliți naturali cunoscuți,[57] Dintre aceștia, 51 au un diametru mai mic de 10 km și au început să fie descoperiți din anul 1975. Cei patru sateliți descoperiți de Galileo Galilei (sateliți galileeni) sunt Io, Europa, Callistro și Ganymede.

  • Jupiter este treptat încetinit datorită refluxului produs de sateliții galileeni. De asemenea aceste forțe schimbă orbita lunilor, îndepărtându-le de Jupiter.
  • Sateliții Io, Europa și Ganymede sunt ținuți împreună de forțe ce prezintă o rezonanță orbitală de tip 1:2:4 și orbitele lor evoluează împreună. Callisto este aproape prins și el în această grupă: în câteva sute de milioane de ani Callisto va fi prins, orbitând la exact de două ori perioada lui Ganymede și de opt ori perioada lui Io.
Jupiter si Ganymede
  • Înainte de misiunile Voyager (Voyager 1 și Voyager 2), astronomii cunoșteau numai 12 sateliți în afară de cei galileeni, și anume pe Amalthea, descoperită în 1892, Himalia, în 1904, Elara, în 1904, Pasiphae, în 1908, Sinope în 1914, Lysithea în 1983, Ananke în 1951, Leda în 1974, Adrastea și Thebe în 1979, urmați de Carme în 1983 și Metis în 1989.
  • Sateliții lui Jupiter sunt numiți după personaje din viața lui Zeus (în principal după amantele sale).
  • În plus, au fost descoperite și câteva alte luni mai mici, care însă nu au fost oficial confirmate sau botezate.

Efectul lui Jupiter asupra Pământului

Astronomii cred că Jupiter joacă rolul unui scut cosmic pentru planeta noastră, măturând din calea Pământului obiectele ce ar putea provoca un impact devastator.[58] Unii oameni de știință afirmă că viața pe Terra nu s-ar fi putut dezvolta fără efectul protector al lui Jupiter.[58]

Prăbușirea cometei Shoemaker-Levy 9

Articol principal: Cometa Shoemaker-Levy 9.

Cometa Shoemaker-Levy 9 a fost descoperită la 24 martie 1993 de către astronomii Carolyn și Eugene M. Shoemaker, David Levy⁠(d) și Philippe Bendjoya, la Observatorului Astronomic de pe Muntele Palomar din California. Fusese probabil capturată de Jupiter în anii 1920.[59] În iulie 1994 s-a dislocat, la apropierea sa de Jupiter, iar fragmentele acesteia au intrat în coliziune cu emisfera sudică a lui Jupiter, între 16 și 22 iulie 1994, la o viteză de circa 60 km/s. În cursul acestui eveniment, importantele „cicatrici” lăsate de impacturile fragmentelor cometei erau mai vizibile decât celebra Mare Pată Roșie și au persistat timp de câteva luni. Cometa a furnizat prima observație directă a unei coliziuni din afara Pământului cu obiecte ale Sistemului Solar.

Calculele au arătat că forma fragmentară neobișnuită acestei a comete este legată de o precedentă apropiere de Jupiter în 7 iulie 1992.[60]

Coliziunea a generat o mare acoperire mediatică, iar cometa a fost urmărită cu atenție de astronomi din lumea întreagă. Coliziunea a adus noi informații privitoare la planeta Jupiter și a subliniat rolul acestei planete în reducerea rămășițelor spațiale din Sistemul Solar.

Note

  1. ^ Această imagine a fost realizată de Telescopul spațial Hubble, folosind camera Wide Field 3, la 21 aprilie 2014. Atmosfera lui Jupiter și aspectul său se schimbă în mod constant și, prin urmare, aspectul său de astăzi poate să nu semene cu ceea ce a fost când a fost făcută această imagine. În imagine, totuși, sunt câteva caracteristici care rămân constante, cum ar fi faimoasa Marea Pată Roșie, care se evidențiază în partea inferioară dreapta a imaginii și aspectul în banzi ușor de recunoscut al planetei.
  2. ^ a b c d e Se referă la nivelul presiunii atmosferice de 1 bar
  3. ^ În funcție de volumul situat la nivelul presiunii atmosferice de 1 bar

Referințe

  1. ^ Seligman, Courtney. „Rotation Period and Day Length”. Accesat în . 
  2. ^ a b c d Simon, J.L.; Bretagnon, P.; Chapront, J.; Chapront-Touzé, M.; Francou, G.; Laskar, J. (februarie 1994). „Numerical expressions for precession formulae and mean elements for the Moon and planets”. Astronomy and Astrophysics. 282 (2): 663–683. Bibcode:1994A&A...282..663S. 
  3. ^ „The MeanPlane (Invariable plane) of the Solar System passing through the barycenter”. . Arhivat din original la . Accesat în .  (produced with Solex 10 Arhivat în , la Wayback Machine. written by Aldo Vitagliano; see also Invariable plane)
  4. ^ „A Dozen New Moons of Jupiter Discovered, Including One "Oddball"”. Carnegie Institution for Science. . 
  5. ^ a b Williams, David R. (). „Jupiter Fact Sheet”. NASA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Seidelmann, P. Kenneth; Archinal, Brent A.; A'Hearn, Michael F.; et al. (). „Report of the IAU/IAG Working Group on cartographic coordinates and rotational elements: 2006”. Celestial Mechanics and Dynamical Astronomy. 98 (3): 155–180. Bibcode:2007CeMDA..98..155S. doi:10.1007/s10569-007-9072-y. 
  7. ^ de Pater, Imke; Lissauer, Jack J. (). Planetary Sciences (ed. 2nd updated). New York: Cambridge University Press. p. 250. ISBN 978-0-521-85371-2. 
  8. ^ „Solar System Exploration: Jupiter: Facts & Figures”. NASA. . 
  9. ^ Seidelmann, P.K.; Abalakin, V.K.; Bursa, M.; Davies, M.E.; de Burgh, C.; Lieske, J.H.; Oberst, J.; Simon, J.L.; Standish, E.M.; Stooke, P.; Thomas, P.C. (). „Report of the IAU/IAG Working Group on Cartographic Coordinates and Rotational Elements of the Planets and Satellites: 2000”. Celestial Mechanics and Dynamical Astronomy. 82 (1): 83. Bibcode:2002CeMDA..82...83S. doi:10.1023/A:1013939327465. Accesat în . 
  10. ^ Li, Liming; et al. (). „Less absorbed solar energy and more internal heat for Jupiter”. Nature Communications. 9 (1): 3709. Bibcode:2018NatCo...9.3709L. doi:10.1038/s41467-018-06107-2. PMID 30213944. 
  11. ^ Mallama, Anthony; Krobusek, Bruce; Pavlov, Hristo (). „Comprehensive wide-band magnitudes and albedos for the planets, with applications to exo-planets and Planet Nine”. Icarus. 282: 19–33. arXiv:1609.05048 Accesibil gratuit. Bibcode:2017Icar..282...19M. doi:10.1016/j.icarus.2016.09.023. 
  12. ^ a b Mallama, A.; Hilton, J.L. (). „Computing Apparent Planetary Magnitudes for The Astronomical Almanac”. Astronomy and Computing. 25: 10–24. arXiv:1808.01973 Accesibil gratuit. Bibcode:2018A&C....25...10M. doi:10.1016/j.ascom.2018.08.002. 
  13. ^ Stuart Ross Taylor (). Solar system evolution: a new perspective : an inquiry into the chemical composition, origin, and evolution of the solar system (ed. 2nd, illus., revised). Cambridge University Press. p. 208. ISBN 978-0-521-64130-2. 
  14. ^ „Young astronomer captures a shadow cast by Jupiter: Bad Astronomy”. Discover. . Accesat în . 
  15. ^ Saumon, D.; Guillot, T. (). „Shock Compression of Deuterium and the Interiors of Jupiter and Saturn”. The Astrophysical Journal. 609 (2): 1170–1180. arXiv:astro-ph/0403393 Accesibil gratuit. Bibcode:2004ApJ...609.1170S. doi:10.1086/421257. 
  16. ^ „The Jupiter Satellite and Moon Page”. iunie 2017. Accesat în . 
  17. ^ „Exploration | Jupiter”. NASA Solar System Exploration. Accesat în . 
  18. ^ a b Chang, Kenneth (). „NASA's Juno Spacecraft Enters Jupiter's Orbit”. The New York Times. Accesat în . 
  19. ^ Chang, Kenneth (). „All Eyes (and Ears) on Jupiter”. The New York Times. Accesat în . 
  20. ^ Kim, S.J.; Caldwell, J.; Rivolo, A.R.; Wagner, R. (). „Infrared Polar Brightening on Jupiter III. Spectrometry from the Voyager 1 IRIS Experiment”. Icarus. 64 (2): 233–48. Bibcode:1985Icar...64..233K. doi:10.1016/0019-1035(85)90201-5. 
  21. ^ Gautier, D.; Conrath, B.; Flasar, M.; Hanel, R.; Kunde, V.; Chedin, A.; Scott N. (). „The helium abundance of Jupiter from Voyager”. Journal of Geophysical Research. 86 (A10): 8713–8720. Bibcode:1981JGR....86.8713G. doi:10.1029/JA086iA10p08713. 
  22. ^ Kunde, V.G.; et al. (). „Jupiter's Atmospheric Composition from the Cassini Thermal Infrared Spectroscopy Experiment”. Science. 305 (5690): 1582–86. Bibcode:2004Sci...305.1582K. doi:10.1126/science.1100240. PMID 15319491. Accesat în . 
  23. ^ Niemann, H.B.; Atreya, S.K.; Carignan, G.R.; Donahue, T.M.; Haberman, J.A.; Harpold, D.N.; Hartle, R.E.; Hunten, D.M.; Kasprzak, W.T.; Mahaffy, P.R.; Owen, T.C.; Spencer, N.W.; Way, S.H. (). „The Galileo Probe Mass Spectrometer: Composition of Jupiter's Atmosphere”. Science. 272 (5263): 846–849. Bibcode:1996Sci...272..846N. doi:10.1126/science.272.5263.846. PMID 8629016. 
  24. ^ a b von Zahn, U.; Hunten, D.M.; Lehmacher, G. (). „Helium in Jupiter's atmosphere: Results from the Galileo probe Helium Interferometer Experiment”. Journal of Geophysical Research. 103 (E10): 22815–22829. Bibcode:1998JGR...10322815V. doi:10.1029/98JE00695. 
  25. ^ Ingersoll, A.P.; Hammel, H.B.; Spilker, T.R.; Young, R.E. (). „Outer Planets: The Ice Giants” (PDF). Lunar & Planetary Institute. Accesat în . 
  26. ^ MacDougal, Douglas W. (). „A Binary System Close to Home: How the Moon and Earth Orbit Each Other”. Newton's Gravity. Undergraduate Lecture Notes in Physics (în engleză). Springer New York. pp. 193–211. doi:10.1007/978-1-4614-5444-1_10. ISBN 978-1-4614-5443-4. the barycenter is 743,000 km from the center of the sun. The Sun's radius is 696,000 km, so it is 47,000 km above the surface. 
  27. ^ Shu, Frank H. (). The physical universe: an introduction to astronomy. Series of books in astronomy (ed. 12th). University Science Books. p. 426. ISBN 978-0-935702-05-7. 
  28. ^ Davis, Andrew M.; Turekian, Karl K. (). Meteorites, comets, and planets. Treatise on geochemistry. 1. Elsevier. p. 624. ISBN 978-0-08-044720-9. 
  29. ^ Schneider, Jean (). „The Extrasolar Planets Encyclopedia: Interactive Catalogue”. Paris Observatory. 
  30. ^ a b Seager, S.; Kuchner, M.; Hier-Majumder, C.A.; Militzer, B. (). „Mass-Radius Relationships for Solid Exoplanets”. The Astrophysical Journal. 669 (2): 1279–1297. arXiv:0707.2895 Accesibil gratuit. Bibcode:2007ApJ...669.1279S. doi:10.1086/521346. 
  31. ^ How the Universe Works 3. Jupiter: Destroyer or Savior?. Discovery Channel. 2014. 
  32. ^ Guillot, Tristan (). „Interiors of Giant Planets Inside and Outside the Solar System”. Science. 286 (5437): 72–77. Bibcode:1999Sci...286...72G. doi:10.1126/science.286.5437.72. PMID 10506563. Accesat în . 
  33. ^ Burrows, A.; Hubbard, W.B.; Saumon, D.; Lunine, J.I. (). „An expanded set of brown dwarf and very low mass star models”. Astrophysical Journal. 406 (1): 158–71. Bibcode:1993ApJ...406..158B. doi:10.1086/172427. 
  34. ^ Queloz, Didier (). „VLT Interferometer Measures the Size of Proxima Centauri and Other Nearby Stars”. European Southern Observatory. Accesat în . 
  35. ^ a b c d Elkins-Tanton, Linda T. (). Jupiter and Saturn. New York: Chelsea House. ISBN 978-0-8160-5196-0. 
  36. ^ a b Guillot, T.; Stevenson, D.J.; Hubbard, W.B.; Saumon, D. (). „Chapter 3: The Interior of Jupiter”. În Bagenal, F.; Dowling, T.E.; McKinnon, W.B. Jupiter: The Planet, Satellites and Magnetosphere. Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-81808-7. 
  37. ^ Bodenheimer, P. (). „Calculations of the early evolution of Jupiter”. Icarus. 23. 23 (3): 319–25. Bibcode:1974Icar...23..319B. doi:10.1016/0019-1035(74)90050-5. 
  38. ^ „'Totally Wrong' on Jupiter: What Scientists Gleaned from NASA's Juno Mission”. 
  39. ^ „A core-warping impact in Jupiter's past? – Astronomy Now”. 
  40. ^ Liu, S.F.; Hori, Y.; Müller, S.; Zheng, X.; Helled, R.; Lin, D.; Isella, A. (). „The formation of Jupiter's diluted core by a giant impact”. Nature. 572 (7769): 355–357. Bibcode:2019Natur.572..355L. doi:10.1038/s41586-019-1470-2. PMID 31413376. 
  41. ^ Guillot, T. (). „Signs that Jupiter was mixed by a giant impact”. Nature. 572 (7769): 315–317. doi:10.1038/d41586-019-02401-1. PMID 31413374. 
  42. ^ Züttel, Andreas (septembrie 2003). „Materials for hydrogen storage”. Materials Today. 6 (9): 24–33. doi:10.1016/S1369-7021(03)00922-2. 
  43. ^ Guillot, T. (). „A comparison of the interiors of Jupiter and Saturn”. Planetary and Space Science. 47 (10–11): 1183–200. arXiv:astro-ph/9907402 Accesibil gratuit. Bibcode:1999P&SS...47.1183G. doi:10.1016/S0032-0633(99)00043-4. 
  44. ^ Lang, Kenneth R. (). „Jupiter: a giant primitive planet”. NASA. Accesat în . 
  45. ^ Lodders, Katharina (). „Jupiter Formed with More Tar than Ice” (PDF). The Astrophysical Journal. 611 (1): 587–597. Bibcode:2004ApJ...611..587L. doi:10.1086/421970. 
  46. ^ Seiff, A.; Kirk, D.B.; Knight, T.C.D.; et al. (). „Thermal structure of Jupiter's atmosphere near the edge of a 5-μm hot spot in the north equatorial belt”. Journal of Geophysical Research. 103 (E10): 22857–22889. Bibcode:1998JGR...10322857S. doi:10.1029/98JE01766. 
  47. ^ Miller, Steve; Aylward, Alan; Millward, George (ianuarie 2005). „Giant Planet Ionospheres and Thermospheres: The Importance of Ion-Neutral Coupling”. Space Science Reviews. 116 (1–2): 319–343. Bibcode:2005SSRv..116..319M. doi:10.1007/s11214-005-1960-4. 
  48. ^ en The shrinking of Jupiter’s Great Red Spot
  49. ^ NASA – Pioneer 10 Mission Profile. NASA. Accesat la 22 decembrie 2011.
  50. ^ NASA – Glenn Research Center. NASA. Accesat la 22 decembrie 2011.
  51. ^ Fortescue, Peter W.; Stark, John and Swinerd, Graham Spacecraft systems engineering, 3rd ed., John Wiley and Sons, 2003, ISBN 0-470-85102-3 p. 150.
  52. ^ Hirata, Chris. „Delta-V in the Solar System”. California Institute of Technology. Arhivat din original la . Accesat în . 
  53. ^ Wong, Al (). „Galileo FAQ: Navigation”. NASA. Accesat în . 
  54. ^ Goodeill, Anthony (). „New Frontiers – Missions – Juno”. NASA. Accesat în . 
  55. ^ Goodeill, Anthony (). „New Frontiers – Missions – Juno”. NASA. Accesat în . 
  56. ^ Firth, Niall (). „NASA's Juno probe snaps first images of Jupiter's north pole”. New Scientist. Accesat în . 
  57. ^ Sheppard, Scott S. „The Giant Planet Satellite and Moon Page”. Accesat în .  Parametru necunoscut |publi sher= ignorat (ajutor)
  58. ^ a b Jupiter tocmai a salvat Terra de la un impact devastator (VIDEO), 12 septembrie 2012, Descoperă, accesat la 1 martie 2013
  59. ^ Martin Rees, Universul, ghid vizual complet, coordonator [...], p.219.
  60. ^ Martin Rees, Universul, ghid vizual complet, coordonator [...], p.179.

Bibliografie

  • Martin Rees, Universul, ghid vizual complet, coordonator [...], Traducere din limba engleză de Ana-Maria Negrilă-Chisega, Liana Stan, Enciclopedia RAO 2008, București, 512 de pagini. ISBN 978-973-717-319-5
  • Jupiter et Saturne en direct, Eyrolles, , ISBN 978-2212116915 
  • Jupiter: The planet, satellites, and magnetosphere, Cambridge University Press,  

Legături externe

Puteți găsi mai multe informații despre Jupiter prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:
Definiții și traduceri în Wikționar
Imagini și media la Commons
Citate la Wikicitat
Texte sursă la Wikisursă
Manuale la Wikimanuale
Resurse de studiu la Wikiversitate

Vezi și


v • d • m
Jupiter
Caracteristici
Sateliți
Explorare
Trecut și prezent
Viitor
Diverse
Categorie Categorie:Jupiter · Portal Portal:Jupiter · Portal Portal:Astronomie · Portal Portal:Sistemul solar
v • d • m
Explorarea planetei Jupiter
Survoluri
Orbitori
Galileo • Juno (activă)
În drum
Misiuni planificate
Europa Clipper (2024) • Tianwen-4 (2029)
Misiuni propuse
Shensuo (2024) • Trident (2025) • Europa Lander (2025) • Io Volcano Observer (2029) • FIRE (2024) • OKEANOS (2027) • Smara (2030) • Interstellar Probe (2036)
Misiuni anulate
Subiecte înrudite
v • d • m
Sateliții lui Jupiter
Sateliții sunt enumerați conform creșterii distanței lor de la Jupiter. Numele temporare sunt scrise cu italice (cursive).
Interiori
Galileeni
Grupul Themisto
Grupul Himalia
Grupul Carpo
Grupul Valetudo
Grupul Ananke
Grupul Carme
Grupul Pasiphae
WikiProjectProiect · PortalPortal
v • d • m
Sistemul solar
SoareleMercurVenusLunaPământSateliții lui MarteMarteCeresCentura de asteroiziJupiterSateliții lui JupiterSaturnSateliții lui SaturnUranusSateliții lui UranusSateliții lui NeptunNeptunSateliții lui PlutonPlutonSateliții lui HaumeaHaumeaMakemakeCentura KuiperSateliții lui ErisErisDiscul împrăștiatNorul lui Oort
Probabil planete pitice
Obiecte mici
Altele
WikiProjectProiect · PortalPortal
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jupiter&oldid=13412348