Vulvă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Left image alt text
Right image alt text
Aspectul extern al vulvei: cu labiile mici reduse (stânga) și labiile mici mărite (dreapta)

Vulva (latină pudendum femininum = rușinea feminină) este partea externă a organelor sexuale feminine, fiind compusă din muntele lui Venus, labiile mari - aflate la deschiderea largă exterioară, labiile mici - care înconjoară deschiderea vaginală, organele erectile, vestibulul vaginal și glandele vestibulare.

Termenul „vulvă ” nu este sinonim cu „vagin”, ambele structuri fiind organe diferite. Uneori cuvântul vagin este utilizat pentru a desemna și organele externe, ceea ce nu este corect. Spre deosebire de vulvă, vaginul face parte din categoria organelor sexuale interne.

În treimea inferioară a vestibulului vaginal se află glandele Bartholine, glandele/ductele Skene, care asigură umiditatea mucoasei vaginale. La comisura superioară a labiilor mici se află clitorisul, o formațiune bogat inervată erectilă de formă cilindrică, omolog glandului penisului de la bărbat, fiind învelit de o teacă pieloasă. Zona de trecere de la deschiderea vulvară la orificiul anal este denumit perineu.

În perioada de pubertate, vulva suferă procese importante de transformare sub acțiunea hormonilor, procese manifestate prin creștere, pigmentarea mai închisă a regiunii, creșterea părului pubian și dezvoltarea clitorisului și a labiilor. Dezvoltarea diferă însă după individ.

Se mai poate aminti că această regiune a corpului feminin devenit și un obiect al chirurgiei plastice; în unele țări africane și asiatice clitorisul la fete este îndepărtat prin castrare din motive religioase.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Provine din latinescul "volva", care înseamnă învelitoare, protecție.

Structură[modificare | modificare sursă]

Vulva are o orientare de sus în jos și dinainte înapoi. Din punct de vedere structural este alcătuită din muntele lui Venus, formațiuni labiale, fantă vulvară, vestibul vaginal, aparat erectil și glande anexe.

Muntele lui Venus[modificare | modificare sursă]

Vulvă - vedere frontală
1 - Muntele lui Venus
2 - Labia mare (Buza mare)
3 - Fanta vulvară
4 - Pliul inghinal

Muntele lui Venus (pubian) este o proeminență triunghiulară, rotunjită, care acoperă stratul celulo-adipos (grăsimi) situat deasupra osului pubian. Limita superioară a muntelui pubian constituie șanțul pubo-hipogastric, marginile laterale sunt date de pliurile inghinale și vârful inferior este situat anterior de simfiză pubiană. Are grosimea de 3,0-5,0 cm și continuă cu labiile mari. Din perioada pubertară este acoperit de păr. În diferite perioade istorice, regiuni geografice și medii culturale, femeile practică înlăturarea parțială sau completă părului pubian prin diverse metode.

Fanta vulvară[modificare | modificare sursă]

Fanta vulvară (rima pudenti), sau "canalul vulvar" reprezintă despicătura cu lungimea de circa 7-8 cm, formată de buzele vaginale mari, fiind în formă de pâlnie. În unele publicații este descris ca spațiul interlabial, cu referire la buzele mari. La îndepărtarea labiilor se vizualizează: buzele vaginale mici, clitorisul, vestibulul, meatul urinar și orificiul vaginal (inclusiv, himenului), orificiile glandelor vestibulare.[1] La femeile multipare (care au născut), labiile mari sunt ușor îndepărtate, fanta vulvară fiind mult mai vizibilă și mai lungă decât la cele nulipare (care nu au născut), arătând ca o fisură.[2]

Labia mare[modificare | modificare sursă]

Labiile mari (buzele mari) reprezintă pliuri pieloase alungite, care pornesc de la muntele pubian până la regiunea preanală. Posedă formă ovoidă, au o lungime de circa 7,0-10,0 cm, înălțimea - 2,0-3,0 cm, și o grosime de 1,5-2,0 cm . Labiile mari sunt alcătuite din tegument bogat în glande sebacee și sudoripare, țesut muscular neted și sunt bogate în țesut adipos (depuneri de grăsimi) ce le conferă volum și formă.

Fața externă este acoperită cu păr și poate fi mai pigmentată decât pielea din regiunile învecinate. Fața internă contactează cu fața externă a labiilor mici. În partea anterioară cele două labii se unesc formând comisura vulvară anterioară, în partea posterioară – comisura vulvară posterioară. În unele cazuri, în partea posterioară labiile mari continuă în perineu fără ca să se unească.

Labia mică[modificare | modificare sursă]

Anatomia vulvei.
1 - Comisura anterioară (superioară) a vulvei
2 - Prepuțul clitoridian
3 - Frâu (frenulum)
4 - Meatul urinar
5 - Orificiul vaginal
6 - Furșetă
7 - Perineu
8 - Anus
9 - Labiile mici
10 - Glandul clitorisului

Labiile mici (buzele mici sau nimfele) se situează paralel, între labiile mari. De regulă au dimensiuni mai reduse decât labiile mari, dar se atest o variabilitate mare. Aceste structuri sunt caracteristice doar omului, lipsind la celelalte mamifere. Labiile mici au o lungime de circa 3-5 cm, lățimea de 1-3 cm. Prezintă două fețe: externă și internă. Fața externă, de culoare roză, este despărțită de labia mare prin șanțul nimfo-labial. Fețele interne a labiilor mici sunt despărțite prin șanțul nimfo-himenial, delimitând intrarea în vestibulul vaginal. Fețele interne ale labiilor mici sunt mai închise la culoarea decât cele externe, predominând culoare brună.

Extremitatea anterioară a unei labii se bifurcă unindu-se cu ramificațiile respective ale labiei opuse. O ramificație trece deasupra clitorisului, formând prepuțul acestuia, și cea de a doua, dedesubt – formând frâul (frenulum). În extrema posterioară, labiile minore se unesc formând furșeta, element care dispare la femeia care a născut.

Din punct de vedre anatomic, labiile mici se deosebesc de cealaltă pereche. Structura internă a labiilor mici prezintă o dublă foiță tegumentară, în centrul căreia se găsește țesut conjunctiv, bogat în fibre elastice, lipsit de celule adipoase, înzestrat cu numeroase fibre nervoase și vase sangvine. Piele labiilor conține multe glande sebacee, care secretă o substanță albicioasă denumită smegmă vulvară.

Datorită abundenței terminațiilor nervoase, labiile reprezintă o zonă erogenă importantă, fiind mult mai sensibile decât labiile mari. În timpul excitației sexuale labiile minore devin turgescente, mărindu-se în volum.

Organe erectile[modificare | modificare sursă]

Clitorisul este amplasat în partea anterioară a vulvei, între extremitățile anterioare a labiilor mici. La suprafață se poate observa doar capătul anterior denumit gland. Clitorisul posedă 2 rădăcini, alcătuite fiecare dintr-un corp cavernos atașat pe fața internă a ramurilor ischio-pubiene. Cei doi corpi simetrici se unesc la marginea inferioară a simfizei pubiene și formează corpul clitorisului care se termină cu un gland. Mărimea vizibilă a glandului variază între 6 – 25 mm, lungimea totală a clitorisului,inclusiv partea internă, constituie 8-20 cm. Clitorisul este acoperit de pliurile labiale – prepuț și frâu.

Clitorisul este cea mai sensibilă parte a corpului feminin, în unele publicații indică că epiteliul său conține circa 8000 de terminați nervoase, mult mai multe decât glandul penisului. Nu are niciun rol în procreare, este destinat exclusiv plăcerii sexuale.

Bulbii vestibulari (bulbii vaginali) sunt structuri ovoidale, conice în partea anterioară, pereche ce se află pe părțile laterale a canalului vulvovaginal. Formează corp spongios, ce intră în alcătuirea clitorisului, amplasați lângă rădăcinile cavernoase. Bulbii vestibulari au o lungime de 3 cm, o lărgime de 15 mm și o lățime de 8 mm. Bulbii sunt alcătuiți din țesut spongios înveliți de membrana albuginee, fiind tapetați cu mușchi bulbocavernoși.

Au rolul de organ erectil imperfect, în timpul excitației sexuale se umple cu sânge îngustând intrarea în vagin.

Vestibulul vaginal[modificare | modificare sursă]

Vestibulul vaginal al vulvei

Vestibulul vaginal (sau vulvar) reprezintă suprafața dintre clitoris, baza labiilor mici și furșetă, unde se deschid orificiul urinar, vaginul și canalele glandelor anexe. Vestibulul poate fi văzut doar la îndepărtarea labiilor. Tegumentul vestibulului este neted, de culoare roz.

Meatul urinar este un orificiu circular amplasat  posterior față clitoris și anterior orificiului vaginal. Orificiul urinar se situează la cca 2,5 cm se mai jos de clitoris pe vârful unei mici proeminențe denumită și papila uretrală.  Lateral de meat se găsesc două orificii, unde se deschid canalele glandelor parauretrale mici ale lui Skene.

În partea posterioară a vestibulului se află orificiul vaginal. Acesta delimitează canalul structurile vulvei de canalul vaginal, și deci, organele sexuale externe de cele interne. De aici, mucoasa vaginală se continuă cu mucoasa vestibulului și cu învelișul tegumentar al labiilor mici La fetele virgine intrarea în vagin este închis parțial de către himen. Himenul reprezintă membrană formată din țesut conjunctiv, fibre elastice și colagene. La fiecare fată acesta diferă ca formă, mărime și grosime.

De obicei himenul are un singur orificiu circular având următoarele cele mai răspândite tipuri de forme: semilunar, inelar și labial. Alteori, himenul poate fi biperforat (cu două orificii) și tipul cribriform (mai multe orificii). Mai rar se întâlnesc cazuri când membrana himenului lipsește complet sau e foarte redusă în dimensiuni. Există și cazuri când himenul acoperă orificiul vaginal în întregime. Aceasta nu permită scurgerea lichidului menstrual, acumulându-se în vagin. În astfel de situație este nevoie de intervenție chirurgicală pentru a face o incizie în membrană.

După primele rapoarte sexuale, himenul va prezenta mai multe leziuni, în urma cărora se formează 4-5 fragmente. Aceste proces se numește deflorare. După naștere, rămân doar vestigii ale himenului denumite caruncule himenale. Deflorarea este însoțită de dureri și mici hemoragii, considerate de unii ca dovezi a virginității. Totuși, himenul poate fi lezat accidental în timpul exercițiilor fizice, utilizarea ustensilelor ginecologice etc. Alteori, datorită dimensiunilor reduse ruperea acestuia nu are loc. Aproximativ 30% din femeile europoide nu sângerează la primul act sexual.

Glande anexe[modificare | modificare sursă]

În partea posterioară vestibulului vaginal, lateral față de vagin, sunt amplasat câte un orificiu al glandelor Bartholin (glandele vestibulare mari). Aceste glande, sunt perechi, au formă ovoidală și lungime de 1,5 cm și lățime de 0,5 cm. Însăși corpul glandelor sunt situate în partea posterioara a labiilor mari, parțial acoperite de către bulbii vestibulului. Canalele excretoare sunt oblice și lungi de 1-2 cm. în timpul actului sexual, glandele Bartholin elimină o secreție care lubrifiază vulva pentru a ușura intrarea penisului în vagin.

Glandele Skene (glandele vestibulare mici), organe perechi, sunt situate pe marginile laterale ale uretrei. Orificiile celor două canale se află pe părțile lateral-posterioare față de meatul urinar. Funcția lor nu este clară pe deplin, după cât se pare, glandele Skene secretă un lichid în timpul orgasmului. Sunt studii care arată legătura din aceste glande și „ejacularea feminină”, însă nu există un consens în mediul științific.

Vascularizația și inervația[modificare | modificare sursă]

Vulva este bogat vascularizată, asigurând fluxul ridicat de sânge în momentul excitației. Structurile vulvei sunt irigate de artera rușinoasa (sau pudentală) internă, ramificației a arterei hipogastrice, și artera rușinoasă (sau pudentală) externă, care provine din artera femurală. Artera rușinoasă internă se ramifică în arterele perineale, cavernoase, dorsala clitorisului și bulbare, iar artera rușinoasă externă se termină la muntele lui Venus. Venele superficiale ale vulvei merg la venele rușinoase (pudentale) externe, care se revarsă vena safenă mare. Venele profunde formează venele rușinoase interne care se unesc cu venele bulbului vaginal și ajung în plexul vaginal.

Vasele limfatice ale vulvei drenează spre ganglionii limfatici superficiali inghinali, de la baza coapsei.

Organele genitale prezintă o inervație complexă, vulva având o inervație somatică și organo-vegetativă. Formațiunile vulvei și partea inferioară a vaginului sunt inervate de nervul rușinos intern (pudendal), care provine din ramurile genitale ale plexului. Inervația labiilor mari și a regiunii pubiene este dată de plexul lombar (nervul abdomino-genital) și de plexul sacrat (nervul rușinos intern).

Variabilitate[modificare | modificare sursă]

Diversitatea formei vulvei

Morfologia și aspectul exterior al vuvei sunt unice pentru fiecare femeie. Sunt unice atât dimensiunile labiilor, clitorisului, cât și colorația acestora. Deși, cultura modernă mediatizează pe larg concepția că pielea vulvei trebuie să fie de aceeași culoare ca și a corpului, labiile – simetrice, labiile mici – scurte și subțiri, clitorisul – mic; nu există un canon al frumuseții feminine pentru zona intimă. În mod normal, următoarele elemente ale organele sexuale externe pot varia:

  • Mărimea și forma zonei pubiene - poate să proemineze mai mult sau mai puțin în dependență de cantitatea de grăsimi depuse;
  • Gradul de acoperire cu păr a zonei pubiene, zonei inghinale, labiilor mari, perineului se deosebesc, la fel grosimea și culoarea firelor de păr;
  • Grosimea, lățimea labiilor mari, cât și pigmentația lor diferă: poate fi identică cu cea a pielii din regiunile aferente sau mult mai închisă la culoare – roz, brune, gri;
  • Lungimea labiilor mici variază între 2 și 10 cm, și lățimea 2,5-6 cm (deseori ele pot să iasă în afară vulvei); suprafața labiilor este netedă sau rugoasă având nuanțe de la un roz deschis până la un brun închis; de asemenea, labiile mici pot fi asimetrice, una să fie mai lungă decât cealaltă.
  • Lungimea și grosimea clitorisului (inclusiv glandul) sunt diverse, poziția clitorisului poate fi mai aproape sau mai departe de orificiului vaginal;
  • Variază și dimensiunile corpului perineal (distanța dintre vagin și anus).
Hipertrofia labiilor mici

Cel mai frecvent, deosebirile se întâlnesc în cazul clitorisului, labiilor mici și poziția fantei vulvare. În perioada august 2015 – aprilie 2017, în Elveția, a fost realizat un studiu pentru a determina variația morfologică a labiilor mici, clitorisului și a prepuțului. Astfel, au fost examinate organele genitale externe la 657 de paciente cu vârste cuprinse între 15-84 ani, de la spitalul Luzerner Kantonsspital. Rezultatele acestui studiu că formațiunile genitale sunt unice deosebite pentru fiecare femeie și nu există un tip-standard pentru formă, culoare și mărimile vulvei. În 2018 este publicat un studiu realizat de un grup de savanți de la University of Colorado Boulder (Statele Unite) care a cuprins 44 de fete cu vârste între 10-19 ani. Cercetătorii nu au stabili vreo corelație între dimensiunea și forma minorelor labiilor și vârsta pacientului, înălțimea, greutatea sau rasa și confirm că variabilitate largă a morfologiei genitale feminine nu permite formularea unui etalon privind dimensiunile „normale” ale vulvei.[3]

Hipertrofia labiilor mici reprezintă extinderea labiilor mici dincolo de labiile mari. Aceasta se manifestă la ambele labii sau doar una, fiind cauza asimetriei labiale. Hipertrofia labiilor mici nu este considerată o malformație, patologie, anomalie, ci mai degrabă o caracteristică individuală a femeii. În rândul medicilor ginecologi, pediatri și chirurgi nu există un consens în ce privește lungimea labiei pentru a fi considerată ca „normală” sau „hipertrofiată”. În unele publicații se vehiculează ideea că se poate vorbi despre hipertrofia labiilor mici în cazul când ele depășesc lățimea 5 cm de la baza șanțului nimfo-himenial. Aceasta nu are efect negativ asupra sănătății organelor sexuale, dar poate provoca un senzații iritante. Unele femei confirmă că simt un disconfort la purtarea unor anumite tipuri de haine, practicarea unor sporturi sau în timpul actului sexual. Din această cauză se recurge la labioplastie - intervenție chirurgicală de scurtare a lungimii labiilor. În același timp, în unele triburi din Africa de Est și de Sud se practică alungirea labiilor deoarece se consideră că dimensiunea acestora influențează pozitiv atracția și plăcerea sexuală.

Nu se cunosc cauzele exacte ale hipertrofiei. Ea poate fi condiționată de mai mulți factori: genetici, hormonali, nutriționali etc. Prezența hipertrofiei devine vizibilă în perioada pubertății.

Dezvoltare[modificare | modificare sursă]

Embriogeneză[modificare | modificare sursă]

Dezvoltarea organelor sexuale externe are loc în două etape. Prima etapă – nediferențiată – când primordiile organelor genitale sunt identici la ambele sexe.

În cursul săptămânii a 3-a membrana cloacală (segmentul final al intestinului posterior), este înconjurată progresiv de mezenchim. Acesta formează de fiecare parte a membranei pliul cloacal. Cele două pliuri se unesc în partea anterioară și formează tuberculul genital (săptămânii a 4-a). Pliurile cloacale de asemenea se divid în pliuri uro-genitale și, respectiv, pliuri anale. Mai lateral și puțin numai caudal se dezvoltă pliurile labio-scrotale. Diferențierea ulterioară a sexului este determinată de prezența sau absența hormonilor androgeni. În lipsa acestora se vor dezvolta caracterele sexului feminin.

La sfârșitul celei de a 6 săptămână de dezvoltare intrauterină începe cea de a doua etapă – de diferențiere, care continuă până la 12-a săptămână după care se poate determina sexul fătului. În această perioadă tuberculul genital se transformă în clitoris, pliurile urogenitale se dezvoltă în labii mici, iar cele labio-scrotale – în labii mari.

Perioada neonatală și copilăria[modificare | modificare sursă]

După naștere, pe o perioadă scurtă, se manifestă efectul hormonilor placentari materni. La fetele nou-născute labia mare este îngroșată, marginile libere sunt rotunjite, și acoperă doar parțial labiile mici. Clitorisul e relativ mare, raport la dimensiunile corpului. Practic în perioada prepubertară clitorisul deține jumătate din lungimea sa a unei femei mature. Vestibul este adânc, orificiul vaginal fiind vizibil, dar cei urinar complicat de observat. După aproximativ 4 săptămâni de la naștere efectul hormonilor materni.

Până la pubertate labiile vaginale au dimensiuni reduse, glandele vestibulare, foliculii piloși și glandele sebacee sunt în stare de repaus. Vulva rămâne să fie situată mai anterior, decât la femeile adulte.

În unele cazuri are loc fuziunea labiilor mari ce provoacă inflații ale căilor urinare și ale vestibulului vaginal, îngreunează micțiunea sau o face chiar imposibilă. Labiile pot să se dezlipească în mod natural în timpul creșterii, în caz contrar, se tratează prin administrarea estrogenului.

Perioada pubertară[modificare | modificare sursă]

Aspectul vulvei ale unei femei însărcinate

Maturizarea sexuală general începe la vârste cuprinse între 8 și 13 ani. Aceasta se datorează creșterii progresive a nivelului de gonadotropine și de steroizi sexuali suprarenali și ovarieni. Încep să se dezvolte caracterele sexuale secundare: apariția pilozității axilare și pubiene, creșterea sânilor, modificarea proporțiilor corpului. În țesuturile subcutanate ale regiunii pubiene și labiilor mari se acumulează grăsimi, ca rezultat se măresc în volum. Epiteliul vulvar se îngroașă și se pigmentează datorită sintezei de melanină. Labiile mici se măresc în dimensiuni, suprafața lor devine rugoasă și mai închisă la culoare. Deseori ele proeminează deasupra labiilor mari. Părul apare mai întâi pe suprafața labiilor mari, apoi se răspândește pe linia mediană a zonei pubiene sub formă de o fâșie. Glandele vestibulare se maturizează și devin active.

Perioada reproductivă. Sarcina[modificare | modificare sursă]

Perioada adultă se caracterizează prin stabilitatea caracterelor organelor sexuale externe, cu variații nesemnificative sub influența hormonilor reglatori ai ciclului menstrual. Modificările majore se înregistrează în perioada sarcinii. În regiunea vulvară și perineului se constată o creștere a vascularizației pentru asigurarea extensibilității din timpul nașterii. Crește fluxul de sânge spre organele genitale ce duce la intensificarea pigmentației. Vulva și vaginul pot căpăta o nuanță violacee datorită congestiei venelor. Venele se lărgesc din cauza progesteronului și pot produce varice, atât în zona vulvei cât și la nivelul membrelor inferioare.

Perioada de senescență[modificare | modificare sursă]

După instalarea menopauzei, nivelul hormonilor scade și determină atrofia vulvovaginală. Dispare pigmentația pielii. Regiunea pubiană și labiile mari pierd din țesutul adipos devenind flasce. Labiile mici se subțiază, clitoris se micșorează în lungime și grosime, deschizătura vulvară se îngustează. Părul devine mai fragil și subțire, se reduce gradul de pilozitate a regiunii genitale. Glandele sudoripare, sebacee și vestibulare regresează, suprafața pielii devenind uscată.

Fiziologie[modificare | modificare sursă]

Labiile mari îndeplinesc funcția de protecție a vaginului și a deschiderii uretrei. Vulva este implicată în procesul micțiunii, dirijând jetul de urină prin intermediul labiilor mici. În timpul excitației, clitorisul și labiile se măresc în volum, secrețiile glandelor Bartholin lubrifiază vulva și vaginul, pregătindu-le pentru actul sexual.

Activitatea secretorie[modificare | modificare sursă]

Secreția regiunii vulvare este asigurată de glandele lui Bartholin, glandele Skene, glandele sebacee ale ambelor labii și glandele sudoripare ale labiilor mari.

Răspunsul sexual[modificare | modificare sursă]

Dilatarea labiilor mici în timpul excitației sexuale

Ca urmare a excitației sexuale apar numeroase modificări fiziologice la nivelul vulvei și a organelor genitale interne, care pregătesc tractul genital feminin pentru actul sexual. Răspunsul sexual feminin cuprinde un ciclu alcătuit din patru faze: excitație, platou, orgasm și rezoluție. Primele două faze sunt reglate de sistemul nervos parasimpatic, ultimele două de sistemul nervos simpatic. Principalele zone erogene ale organelor genitale externe constituie clitorisul și labiile mici (buzele mici), ambele cu o vascularizație și inervație intensă. Excitația sexuală antrenează mai multe sisteme ale organismului: nervos, endocrin, circulator, respirator, locomotor.

Faza de excitație se declanșează prin stimularea tactilă, sau prin intermediul fanteziilor, a organelor sexuale. Această fază se caracterizează printr-o irigare abundentă a formațiunilor vulvare cu sânge. Arterele Se dilatează, aportul sanguin spre vulvă crește. În același timp, are loc vasoconstricția venelor ce limitează refluxul de sânge venos dinspre organele genitale. În consecință, clitorisul, bulbii vestibulari și labia mică încep să se mărească și împreună cu celelalte structuri vulvare se înroșesc. Vaginul reacționează la factorii excitanți prin producerea lichidului lubrifiant.

În faza de platou se intensifică secrețiile vaginale și ale glandelor Bartholin pentru umezirea vulvei și facilitarea penetrării vaginului de către penis. Clitorisul devine mai erect și glandul retractează spre pubis, sub pielea prepuțului. Turgescența labiilor mari deschide intrarea în vagin. Labiile mici ating dimensiunea maximă și își schimbă colorație în nuanțe închise. Ulterior, contracția mușchilor din partea inferioară a pelvisului și umflarea bulbilor vestibulari duc la strâmtorarea orificiul vaginal cu 30%.

Faza orgasmică este însoțită de contracția sincronizată a mușchilor uterului, perineului, vaginului și a sfincterului anal. Numărul de contracții în timpul orgasmului variază în funcție de intensitatea acestuia. În această fază se remarcă pulsarea clitorisului și a vulvei în întregime. Un orgasm poate fi însoțit de ejaculare involuntară a lichidului glandelor Skene. Imediat după orgasm, clitorisul rămâne adesea foarte sensibil și stimularea în acest moment poate fi uneori percepută ca iritantă.

În faza de rezoluție toate structurile vulvei revin la forma, dimensiunile și colorația obișnuite. Vasele venoase se dilatează, încetinesc activitatea glandele Bartholin și secrețiile vaginale. Unele femeie, în timpul acestei faze pot avea un nou orgasm, dacă continuă stimularea.

Naștere[modificare | modificare sursă]

Regiunea vulvară este expusă riscului de traumatizare în timpul nașterii. În timpul degajării capului și umerilor, vaginul și vulva se dilată până la 8-10 cm în diametru. În unele cazuri au loc rupturi prezente la nivelul comisurii vulvare posterioare, labiilor sau periclitoridian. Amplasarea anterioară a vulvei, mai aproape de simfiza pubiană, o expune mai des la rupturi. Atunci când expulzia fătului întâmpină rezistență se practică epiziotomia - secționarea chirurgicare a perineului pentru lărgirea canalului de naștere.

În primele zile după naștere, vulva își recapătă treptat tonicitatea, dispar edemele și varicele, se cicatrizează rupturile.

Patologii[modificare | modificare sursă]

  • Hipoplazia vulvară - dezvoltarea insuficientă a vulvei.
  • Imperforația (Atrezia) himenală - himenul acoperă orificiul vaginal în totalitate, ceea ce duce la retenția sângelui în vagin (hematocolpos) în tipul menstruației, se întâlnește la 0,05-0,1% din fetițele nou-născute, deși, frecvența precisă a acestei malformații este foarte greu de stabilit. Se tratează prin intervenție chirurgicală (himenotomia).[4][5]
  • Rigiditatea himenală
  • Coalescența labială - alipirea labiilor mici cauzată, probabil, de nivelul scăzut de estrogen și iritaților, se manifestă în special la fetițe de vârsta de 3 luni - 6 ani, poate să treacă de la sine în perioada pubertăți sau la recomandarea medicului, mai ales la inflamarea căilor urinare sau blocarea micțiunii, administrarea unui tratament (pe bază de cremă sau chirurgical).[6]
  • Vulvovaginită gonococică - boală sexual transmisibilă, inflamația a organelor genitale provocată de bacteria Neisseria gonorrhoeae.
  • Vulvovaginită micotică
  • Vulvovaginită trichomoniazică
  • Infecții virale
  • Sifilis genital - boală infecțioasă cu transmitere sexuală provocată de bacteria Treponema pallidum.
  • Lichenul scleros
  • Cancer vulvar - tumoare malignă de tip epidermoid, afectează cel mai adesea marginile labiilor mari sau ale labiilor mici, mai rar, odată ce progresează, se dezvoltă la nivelul altor structuri vulvare (clitoris, glandele Bartholin).[7][8]
  • Bartholinită - inflamația a glandelor lui Bartholin, de cele mai multe ori apare în timpul infecțiilor vaginale.
  • Skenite - inflamația a glandelor/ductelor lui Skene, în majoritatea cazurilor în timpul infecțiilor vaginale cu Chlamydia trachomatis.

Igienă[modificare | modificare sursă]

Igiena intimă a organelor genitale externe presupune spălarea zilnică formațiunilor vulvare, zonei perineale și anale. În spațiile dintre labii, precum și în jurul clitorisului poate să se acumuleze smegma vulvară care trebuie curățată. Eliminarea secrețiilor vaginale la nivelul vulvei oferă o anumită protecție. De aceea, se recomandă utilizarea săpunurilor sau gelurilor cu un pH neutru pentru a preveni dezechilibrul microflorei locale benefice. Această microfloră, reprezentată de bacili acidolactici, creează un mediu acid, capabil să inhibe dezvoltarea bacteriilor patogene. Din aceleași motive, se optează pentru folosirea șervețelelor fără alcool sau parfum.[9]

Vulva în artă[modificare | modificare sursă]

Vulva constituie un simbol al fertilității, nașterii, dăruirii unei vieți noi și al plăcerii. Primele reprezentări grafice sau sculpturale ale organelor genitale externe feminine datează din Paleolitic. În peștera din Abri Castanet, Franța, a fost descoperită reprezentarea unei vulvei, gravată pe un perete, cu 37000 ani în urmă. Aceasta este ce mai veche formă de artă rupestră din Europa.[10][11] Tot din Paleolitic provin și statuetele antropomorfe realizate din piatra sau lut denumite „figurile Venus”, date cu vârsta de 30.000-5.000 ani.[12] Prima statuetă executată din fildeș a fost descoperită (Venus din Willendorf) în 1864. Aceste figurine au fost denumiteVenus de către arheologul Edouard Piette, datorită proeminenței organelor genitale externe, în special a „regiunii pubiene”. [13] Figurinele Venus erau cioplite sau modelate cu sâni și fese opulente, și cu organele genitale marcate.[14]

Unele culturi antice practicau ritualuri păgâne însoțite de venerarea vulvei și vaginului. În perioada Uruk (cca. 4000–3100 î.e.n.), sumerienii antici considerau vulva drept sacră. Operele literare sumeriene conțin ode care exprim admirație față de vulva Inannei - zeița iubirii și fertilității. În templul Inannei de la Ashur au fost descoperite modele din argile ale vulvei.[15][16] Panteonul sumeriană include și zeița Nin-imma - personificarea divină a organelor genitale feminine.[17] Printre cultele de venerare ale vulvei se numără cultul hindus al „yoni” (vulva) și „lingam” (falus), idoli de piatră care simbolizează actul sexual al zeiței Shakti și a zeului Shiva, împreună reprezentând originea vieții, universului, fuziunea microcosmosului și macrocosmosului. Cuvântul sanscrit yoni , care poate fi tradus ca „origine, izvor al devenirii”, desemnează organele genitale feminine, în special vulva, vaginului și uterul.[18][19]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Munteanu, I. 2001, p. 40.
  2. ^ Furău, Gh., 2005, p. 5.
  3. ^ Brodie, K; et al. A Study of Adolescent Female Genitalia: What is Normal? Journal of Pediatric and Adolescent Gynecology, Nr. 32 (1), 2019, pp. 27-31. doi: 10.1016/j.jpag.2018.09.007
  4. ^ MIȘINA, Ana. Atrezia himenului: particularitățile manifestărilor clinice, diagnosticului și corecției chirurgicale. În: Buletinul Academiei de Științe a Moldovei (Științe Medicale). 2015, nr.4(49), p. 56-61. (ISSN 1857-0011)
  5. ^ Stiuriuc, Simona. Himen imperforat. RoMedic, 30 ianuarie 2014.
  6. ^ Coalescența labială (alipirea labiilor mici) la fetițe. Sfatul mămicilor. Accesat 4 august 2019
  7. ^ TUDORACHE. Simona. Cancerul vulvar: tipuri și semne îngrijorătoare. Ce se întâmplă doctore? Accesat 27 iulie 2019
  8. ^ Cancerul vulvar: cauze, simptome si tratament. Sfatul Medicului, 02 octombrie 2018.
  9. ^ Rotaru, Paula. 5 MITURI despre igiena intimă feminină. Ce se întâmplă doctore? Accesat 20 august 2019.
  10. ^ Serghescu, Anca. Cea mai veche forma de pornografie? Are 37.000 de ani. Ziare.com, 15 mai 2012.
  11. ^ Swaminathan, Nikhil. Europe’s Oldest Engraving. Archeology: A publication of the Archaeological Institute of America, January/February 2013.
  12. ^ Statuetele preistorice nu erau mari zeite, ci jucarii. Descoperă, 9 octombrie 2009.
  13. ^ Oane, Sorin. Venus din Willendorf - idol al fertilității sau jucărie erotică? Historia, accesat 23 august 2019.
  14. ^ Stănescu, Mihaela. Pornografie sau religie? Misterul „figurinelor Venus”. Descoperă, 20 noiembrie 2012.
  15. ^ Dening, Sarah. Chapter 3: Sex in Ancient Civilizations". The Mythology of Sex. London, England: Macmillan, 1996. ISBN 978-0-02-861207-2.
  16. ^ Leick, Gwendolyn (2013) [1994]. Sex and Eroticism in Mesopotamian Literature. New York: Routledge. p. 96. ISBN 978-1-134-92074-7.
  17. ^ Launderville, Dale (2010). Celibacy in the Ancient World: Its Ideal and Practice in Pre-Hellenistic Israel, Mesopotamia, and Greece. A Michael Glazier Book. Collegeville, Maryland: Liturgical Press. p. 184. ISBN 978-0-8146-5734-8.
  18. ^ Brânduș, Vladimir. Plimbări printre idei și emoții 2013-2014: Eseuri și alte scrieri pentru suflet. Dusseldorf, 2016. ISBN 978-3-7347-6085-32016
  19. ^ „Yoni”. In: Pschyrembel Wörterbuch Sexualität. De Gruyter, Berlin 2006, ISBN 3-11-016965-7, S. 596.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • CRIȘAN, Nicolae; NANU, Dimitrie. Ginecologie - Manual. București: Societatea Știință și Tehnică, 1997. 366 p. ISBN 973-9236-23-5
  • CRIȘAN, Nicolae; NANU, Dimitrie. Ginecologie: Manual. Ediție revăzută și adăugită. București: Societatea ȘTIINȚĂ & TEHNICĂ, 1997.
  • FARAGE, Miranda A.; MAIBACH, Howard I. The vulva: physiology and clinical management. Second edition. Boca Raton: CRC Press (SUA), 2018. 352 p. ISBN 9781498752435 (pack : hardback : alk. paper) | ISBN 9781498752459 (ebook (Vitalbook)) | ISBN 9781498752442 (ebook (PDF))
  • FISHER, Gayle; BRADFORD, Jennifer. The vulva: a practical handbook for clinicians. Second edition. Cambridge: Cambridge University Press, 2016. 175 p. ISBN 978-1-316-50895-4
  • FURĂU, Gheorghe. Ginecologie. Arad: Editură "Vasile Goldiș" University Press. 2005. 342 p. ISBN 973-664-109-0
  • McGAVING, Jay; BAIN, Catrina; BURTON, Kevin. Gynaecology Illustrated. 6th Edition. London: Churchill Livingstone, 2011. 416 p. ISBN 9780702030673
  • MUNTEANU, Ioan. Tratat de Obstetrică. București: Editura Academiei Române, 2001. ISBN 973-23-0789-5
  • PALADI, Gheorghe. Ginecologie endocrinologică. Chișinău:  1999. 306 p. ISBN 9975-62-041-8
  • PALADI, Gheorghe. Ginecologie. Chișinău: Editura ARC, 1997, 485 p.
  • RÂCĂ, Nicolae; CERNEA, Nicolae; GHEORMAN, Vaferiu; VĂDUVA, Cristian; TĂNASE, Florentina. Ginecologie. Craiova: Editura Medicală Universitară, 2005. 600 p.  ISBN 973-7757-23-8
  • SEHADRI, Lakshmi. Essentials of Gynaecology. Second Edition. Wolters Kluwer Health (India), 2017. 571 p. ISBN-13: 978-93-5129-698-0
  • STAMATIAN, Florin; SURCEL, I. Vasile; ONA, Dan; ROȘCA, Augustin. Obstetrică și ginecologie. Vol. 1. Obstetrica. Cluj-Napoca: Editura Echinox, 2003. 347 p. ISBN 973-8298-35-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de vulvă