Clitoris

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Clitoris
Clitoris detailed.jpg
Prepuțul (1) și glandul clitorisului (2) situate în partea anterioară a vulvei
Detalii
Latinăclitoris
Originea embrionarăTubercul genital
Parte aVulvei
SistemAparatul genital feminin
Artera pudendală internă
Vena pudendală internă, vena femurală
Nervul pudendal
Ganglionii limfatici inghinali profunzi
Resurse externe
Gray'sp.1266
TAA09.2.02.001
FMA9909
Terminologie anatomică

Clitorisul (pop.: lindic; lat. clitoris) este un organ sexual feminin, impar, situat în partea antero-superioară a vulvei cu ramificații interne pe părțile laterale ale vaginului. Clitorisul, mai exact glandul său, este considerat unanim centrul plăcerii sexuale feminine.[1]

Clitorisul cuprinde partea superficială - gland - și partea internă sau profundă – rădăcina și corpul. Împreună cu bulbii vestibulari alcătuiesc aparatul erectil feminin.

Glandul, partea vizibilă, arată ca un buton și este situat în apropierea joncțiunii anterioare a buzelor vaginale mici, deasupra deschiderii uretrei.

Clitorisul este cea mai sensibilă parte erogenă (susceptibilă de a produce excitații sexuale) a femeii, precum și cauza principală a plăcerii sexuale feminine. În urma stimulării sexuală, clitorisul este capabil de erecție și producerea orgasm.

Dimensiunea și sensibilitate clitorisului pot varia, fiind obiectul unor ample dezbateri sociologice, sexologice și medicale.

Glandul clitorisului este acoperit de o prelungire a pielii labiilor mici, numit prepuț, similar cu prepuțul de la capătul penisului bărbaților.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

În limba română cuvântul clitoris a provenit din franceză, care la rândul ei l-a împrumuta din limba greacă κλειτορίς (kleitoris) având semnificație „care închide”. Termenul grecesc fiind derivat probabil din κλείς (kleis) - „cheie”. După, alte interpretări termenului κλειτορίς, -ίδος (kleitorís, -ídos) poate fi tradus ca: „movilă” sau „deal mic”.[2] Denumirea populară de lindic provine de la latinescul: landica.

Morfologie[modificare | modificare sursă]

Clitorisul este de formă cilindrică, fiind alcătuit din rădăcină (sau penduncul), corp și gland.

Extremitățile posterioare ale celor două rădăcini clitoridiene (crura clitoridis) sunt fixate pe fața internă a oaselor ramurilor ischiopubiene, fiind acoperite de mușchiul ischiocavernos. Totodată, suprafața rădăcinilor aderă intim la bulbii vestibulari – organe alcătuite din țesut spongios. Aceștia, la rândul lor, vin în contact cu pereții laterali ai vaginului. Rădăcinile clitoridiene se îndreaptă oblic în sus și înăuntru, se unesc la marginea inferioară a simfizei pubiene formând corpul clitorisului.

Structura aparatul erectil al vulvei

Corpul clitorisului (corpus clitoridis) este atașat de simfiza pubiană printr-un ligament suspensor (ligamentum suspensorium clitoridis). Acesta se îndreaptă ascendent pe fața anterioară a simfizei, se sudează pe linia mediană a unghiul clitoridian. Corpul se termină printr-o extremitate proeminentă, care poartă denumirea de gland clitoridian (glans clitoridis). Corpul clitorisului nu este vizibil dar poate fi palpabil la extremitatea superioară a buzelor vaginale mici.

Glandul (glans clitoridis) reprezintă extremitate anterioară, liberă a clitorisului, având formă conică și rotunjită. Este alcătuit din țesut erectil, cu multe ramificații arteriale, acoperit de epiteliu pluristratificat pavimentos, slab cornificat.[3] Epiteliul stratificat al glandului prezintă aproximativ 8000 de corpusculi senzitivi genitali (copusculii voluptății) șoterminații nervoase tactile, fiind una din cele mai sensibile zone ale corpului feminin. Glandul este amplasat la unirea extremităților anterioare ale buzelor mici, anterior orificiului urinar.

Glandul și corpul clitorisului sunt acoperiți pe partea superioară de un pliu tegumentar format din prelungirile anterioare ale buzelor mici denumit prepuț (preputium clitoridis) sau capișon. Inferior, față de gland, se află un alt pliu tegumentar - frâul clitorisului (frenulum clitoridis). Învelișul tegumentar clitoriadian, la fel ca și buzele mici, sunt extrem de bogate în terminații nervoase și vase sangvine.

Clitorisul, în totalitate, poate avea o lungime de până la 10 cm (media 6-7 cm), inclusiv 3-5 cm – lungimea rădăcinilor, și 0,5-0,7 cm în grosime. Un studiu din 1992, a determinat că lungimea glandul și corpul, împreună, este de 1,60 cm ± 0,43 cm. Cercetătorii de la spitalul Elizabeth Garrett Anderson and Obstetric din Londra au măsurat dimensiunile a mai multor structuri ale vulvei (labiile, clitoris etc.) la 50 de femei cu vârsta între 18 și 50 de ani (media - 35,6 ani) în anii 2003 și 2004. Conform rezultatele obținute, glandul clitorisului măsura 3-10 mm, media fiind de 5,5 mm.

Anatomie[modificare | modificare sursă]

Este constituit din doi corpi cavernoși (corpus cavernosum) înveliți în țesut conjunctiv – membrană fibro-elastică (fascia clitoris). Corpii cavernoși sunt separați median printr-un sept incomplet. Corpii cavernoși sunt formați din țesut erectil reprezentat de lacune care se umple cu sânge în momentul stimulării sexuale.

Vascularizație și inervație[modificare | modificare sursă]

Clitorisul este aprovizionat cu sânge de către artera profundă și cea dorsală ale clitorisului care se desprind din artera pudendală internă.

Venele clitoridiene merg spre vena femurală și spre vena pudentală internă și plexul Santorini. Vasele limfatice sunt drenate de către nodulii limfatici profunzi inghinali și iliaci externi.

Inervația nervoasă este furnizată de ramuri ale nervului pudendal intern, existând componenta vegetativă simpatică provenită din plexul hipogastric și parasimpatică - de la nivel sacral.

Fiziologie[modificare | modificare sursă]

Clitorisul constituie nucleul senzațiilor sexuale feminine, fiind destinat exclusiv plăcerii, fără a avea vreun rol în procreare.[4]

Structurile vizibile ale clitorisului
1 - Prepuț
2 - Gland

Din cauza dimensiunilor reduse, importanța sa a fost subestimată de către femei, dar și de bărbați, până la mijlocul secolului XX.

Anne Koedt în eseul „Mitul Orgasmului Vaginal” (1969) tratează problema producerii și intensității orgasmului feminin, localizându-l exclusiv în clitoris.[5] Stimularea directă clitorisului nu este unica modalitatea de atingere a orgasmului. Procesele fiziologice în timpul actului sexual sunt foarte individualizate și nu se poate exprima o regulă generală asupra modului de obținere a orgasmului.

În momentul excitării, clitorisul se mărește în dimensiuni și devine erect prin vasoconstricția venelor de către mușchii care blochează sângele în cavitățile corpilor cavernoși. La început, glandul se umflă și iese de sub prepuț devenind vizibil, însă odată cu creșterea erecției se ascunde sub pielea prepuțului.

Stimularea sexuală a clitorisului poate fi directă sau indirectă. Stimularea directă se manifestă prin atingerea, mângâierea manuală sau peniană, sărutarea prepuțului și clitorisului. Stimularea indirectă are loc în timpul penetrării vaginale prin implicarea formațiunilor vulvare: tragerea buzelor vaginale mari și mici, presarea vestibulului vaginal. Când vaginul este penetrat, are loc stimulare clitorisului, prin presiunea exercitată de către penis asupra pereților vaginului, care apasă pe bulbii vestibulari și, respectiv, pe rădăcinile clitorisului.[6]

Excitația sexuală la femei are loc prin atingerea, mângâierea sau efectuarea masării a zonelor erogene: gât, umeri, sâni (mamelon), regiunii perineale, a organelor sexuale etc. Glandul clitorisului are un rol special în crearea senzației de extaz. Impulsurile sexuale parvenite de la organele genitale sunt transmise către regiunea sacrală a măduvei prin intermediul nervul pudental și plexul sacral. În continuare, impulsurile sexuale sunt transmise către telencefal (creier). Țesutul erectil clitoridian, care înconjoară vaginul ca o potcoavă, este gestionat de nervi parasimpatici.

Poziția clitorisului (linie roșie)

În faza de excitație a răspunsului sexual, nervii parasimpatici coordonează dilatarea arterelor, permițând acumularea sângelui în țesutul erectil al clitorisului și în bulbii vestibulari. Odată cu dilatarea aparatului erectil feminin se îngustează partea inferioară a vaginului (orificiul vaginal). În așa mod, pereții vaginali cuprind strâns penisul în timpul actului sexual, intensificând excitația bărbatului și favorizând producerea ejaculării spermei. Glandele Bartholin și epiteliul vaginal elimină lichid lubrifiant pentru a ușura pătrunderea penisului și a preveni iritația mecanică a vaginului în timpul penetrării. Secreția lubrifiantă are un rol și în crearea unei senzații de masare plăcută a vulvei și vaginului, și declanșarea reflexelor ce vor culmina cu atingerea orgasmul. În timpul orgasmului, mușchii perineali, ai anusului și ai vaginului, inclusiv clitorisul, se contractă și pulsează în unison.

Conform unor studii 70-80% dintre femei necesită stimulare clitorisului pentru obținerea orgasmului.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Clitoris

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cristina Neamțu, 2004, p. 41.
  2. ^ PUPPO, Vincenzo; PUPPO, Giulia. Anatomy of Sex: Revision of the New Anatomical Terms Used for the Clitoris and the Female Orgasm by Sexologists. In: in Clinical Anatomy, nr. 28(3), pp. 293-304. DOI: 10.1002/ca.22471 PMID: 25283533
  3. ^ Afanasiev, I.; et al. Histologie: Literatura didactică. Traducere din l. rusă: Bulhac, V.; et al. Chișinău: Universitas, 1993. 621 p. ISBN 5-362-00591-X
  4. ^ Nastase, Andra. Clitorisul, organul plăcerii. Ce se întâmplă doctore.
  5. ^ POPESCU, Liliana. Politica sexelor. București: Maiko, 2004. 386 p. ISBN 973-86706-3-2
  6. ^ Oana Bâltoc. Mărimea chiar contează pentru ca femeia să ajungă la orgasm. Adevărul, 21 februarie 2014.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • NEAMȚU, Cristina. Elemente de psihosexologie. Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2004. 184 p.

Legături externe[modificare | modificare sursă]