Aparatul genital feminin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Aparatul genital feminin
Female genitalia RO.png
Organele genitale externe feminine
Detalii
Latinăsystema genitale femininum
SistemAparatul genital uman
Resurse externe
TAA09.1.00.001
FMA45663
Terminologie anatomică

Aparatul genital al femeii este alcătuit din două glande sexuale, numite ovare, și următoarele organe: două trompe, uter, vagin, vulvă; toate acestea sunt localizate în partea inferioară a cavității abdominale. Trompele se deschid în uter, organ asemănător unui sac, al cărui perete gros și musculos este căptușit cu o mucoasă. Acest organ se continuă cu vaginul, care se deschide la exterior prin vulvă. Organele sexuale exterioare ale unei femei au o structură complexă fiind reprezentate prin: buzele vaginale, aparatul erectil (clitorisul și bulbii vestibulari) și glandele anexe (glandele vestibulare mari și glandele vestibulare mici). În timpul sarcinii, viitorul copil se dezvoltă în uter.

Anatomie[modificare | modificare sursă]

Vulvă[modificare | modificare sursă]

Structura vulvei

Vuva reprezintă totalitatea organelor sexuale externe: labii, aparatul erectil, deschiderea vaginală și a uretrală, glandele vestibulare mari și mici.

  • Labiile vaginale, sau buzele vaginale, reprezintă două perechi de pliuri fine ale pielii care protejează celelalte structuri al vulvei. Provine din latinescul "labia" care înseamnă buze;
  • Aparatul erectil este alcătuit din clitoris și bulbii vestibulari, partea vizibilă fiind reprezentată doar de glandul clitorisului (o moviliță de mărimea unui bob de mazăre). Clitorisul este alcătuit din doi corpi cavernoși care se termină anterior cu gland acoperit de epiteliu pluristratificat pavimentos. În momentul excitației sexuale, clitorisul fiind atins este stimulat, provocând un fel de căldură și plăcere, o stare generală de excitare.
  • Orificiul vaginal este mai larg decât cel al uretrei. La fetele virgine deschiderea vaginală este înconjurată de o membrană epitelială denumită himen. O dată ce o fată crește, în timpul primului act sexual, introducerea unui obiect străin în vagin, a traumatismelor zonei vulvare sau în timpul nașterii - himenul se întinde și se rupe, fapt care poate provoca dureri, iar intrarea în vagin devine ceva mai largă.

Vagin[modificare | modificare sursă]

Blausen 0400 Organele sexuale feminine.png

Vaginul este un pasaj de trecere între uter - organ sexual aflat în interiorul corpului femeii și vulvă, aflată exteriorul corpului femeii.

Flora normală vaginală este determinată de bacteriile anaerobe acidolactice (Lactobacilus sp.) care, prin fermentarea glicogenului din epiteliul vaginal în acid lactic, asigură mucoasei un pH ușor acid. Sunt răspândite și alte bacterii anaerobe din genurile Bacteroides, Peptostreptococus, Eubacterium, Fusobacterinm, Veillonella. Bacteriile aerobe sunt reprezentate de Streptococcus viridans, Stafolococcus epidermidis, Gardnerella vaginalis. Mai rar, în microflora vaginală se întâlnesc și fungi din genul Candida. În cazul perturbării florei bacteriene vaginale normale are loc scăderea acidității și apariția infecțiilor.[1] Funcția fermentativă a bacterioflorei, sinteza vitaminelor, imunostimulatorilor și altele substanțe asigură funcționarea normale a ecosistemului vaginului. Mediul acid creat de lactobacili asigură proprietățile protectorii ale vaginului, inhibând dezvoltarea microorganismele patogene.[2]

Uter[modificare | modificare sursă]

Uterul este o cavitate în formă de pară răsturnată. Aproximativ în partea de mijloc, uterul prezintă o îngustare numită istm, care îl divizează în două regiuni diferite ca formă și dimensiuni: corpul uterin și colul uterin. Pereții săi sunt formați din țesut muscular subțire. De la media de 6 - 8 centimetri înălțime și între 3 - 4 centimetri lățime, în cursul sarcinii dimensiunile lui se măresc considerabil (la sfârșitul sarcinii înălțimea uterului este de aproximativ 30 de centimetri). Uterul este așezat în continuarea vaginului, în poziție ușor înclinată spre în față, deasupra vezicii urinare. Uneori se poate întâmpla ca poziția lui să fie și orientată ușor spre posterior (spre în spate), în acest caz fiind vorba despre retroversie uterină (uter retrovers). Uterul își schimbă ușor poziția în cursul ciclului menstrual. El este susținut de ligamente care îi conferă o anumită flexibilitate și în același timp îl împiedică să coboare în vagin. Peretele uterin este căptușit de o mucoasă numită endometru. Această mucoasă, destinată să găzduiască oul fecundat, bogată în vase sanguine și structuri glandulare, suportă importante modificări în funcție de perioadele ciclului menstrual și de vârsta femeii.

Trompă uterină[modificare | modificare sursă]

De fiecare parte a fundului uterin se desprind trompele uterine sau trompele lui Fallope. Sunt două tuburi flexibile, cu lungimea de 10 - 12 centimetri și cu diametrul interior puțin mai mare decât grosimea unui fir de păr. Ele se termină la nivelul fiecărui ovar printr-un pavilion cu franjuri mobili (fimbrii). Aceste fimbrii captează ovocitul eliberat la suprafața ovarului. Trompele uterine reprezintă locul de "rendez - vous" dintre ovocit și spermatozoizi. Aici va avea loc fecundarea. Rolul trompelor uterine este de a asigura supraviețuirea și trecerea spermatozoizilor și a ovocitului spre locul de fecundație și trecerea ovocitului fecundat înapoi spre uter, unde se va implanta în endometru.

Ovar[modificare | modificare sursă]

Ovarele, câte unul pe fiecare parte a uterului, sunt de mărimea unei căpșuni mai mari. Ovarele conțin celulele sexuale ale unei femei și mai sunt numite și ouă sau ovule. Ovarele unei nou-născute conțin un număr foarte mare de celule sexuale dar aceste celule nu sunt destul de dezvoltate pentru a produce copii, până când fata nu ajunge la o anumită vârstă. Pubertatea, perioada în care corpul unei fete începe să se transforme într-unul al unei tinere femei, se poate declanșa în orice moment de la 9 ani până la 13 sau 14 ani. La pubertate, o fată are în jur de 300.000-400.000 de celule sexuale. Acestea nu mai pot produce copii după vârsta de 50 de ani.

Sân[modificare | modificare sursă]

Structura sânului feminin

Sânii (sau mamelele) sunt așezați simetric în partea anterioară a regiunii toracice, fiind alcătuiți din glanda mamară și țesutul celuloadipos, (țesutul conjunctiv, țesut adipos) dispus între lobii glandulari care o înconjoară, vasele sangvine, vasele limfatice și nervii toracici.

Forma și dimensiunile sânilor diferă la fiecare femeie în funcție de vârsta, constituția corpului, dietă, rasă, faza ciclului menstrual, excitație sexuală, prezența sau absența sarcinii. La adolescente sânii au formă semiovoidală, la femeile adulte sunt rotunjiți, de formă semisferică, con turtit sau cilindrică, discoidală, piriformă, discoidală. Odată cu înaintarea în vârstă sânii pot atârna, luând un aspect pedicular.

De regulă, dimensiunile medii ale unui sân, la femeia adultă de vârstă reproductivă, sunt: 12 cm în sens transversal (orizontal), 10 cm în sens vertical și 5 cm în sens sagital (grosimea de la peretele toracic spre suprafața areolară). Totuși, ca și în cazul formei, se atestă a diversitate a parametrilor, atât la nivel individual, cât și în funcție de factorii fiziologici interni.

Suprafața exterioară rotunjită a sânilor, poate fi divizată în trei zone: periferică, areolară și mamelonară.

Zona periferică este netedă, cu tegument fără deosebiri față de restul corpului, având foliculi piloși, glande sebacee și glande sudoripare. Marginea inferioară a zonei periferice a sânului este marcată de pliul inframamar.

Zona areolară (areola mamară) reprezintă o zonă circulară, proeminentă, cu diametrul de 15-30 mm, colorată roz sau brun, amplasată în partea apicală a sânului. Pielea areolei conține multiple glande sebacee hipertrofiate (glandele Montgomery) care secretă o substanță uleioasă lubrifiantă protejând mamelonul în timpul alăptării. Glandele sudoripare lipsesc. Pilea areolei mamare este dublată de mușchiul subareolar, cu o grosime de 1,5-2 mm. Mușchiul subareolar formează inele concentrice la baza mamelonului, capabil să se contracte și să inducă erecția mamelonului.

În centrul sânului se află zona mamelonară (mamelonul). Sub pielea mamelonului se află fibre musculare orizontale, care înconjoară canalele galactofore, și fibre musculare verticale, situate longitudinal. În vârful mamelonului sunt amplasate orificiile canalelor galactofore prin care se elimină laptele matern.

La femeia adultă fiecare glandă mamară este constituită din 15—20 de lobi glandulari, izolați de septuri de țesut conjunctiv lax și țesut adipos. Glandele mamare sunt complexe de tip alveolar (acinos) și reprezintă extremitățile profunde ale canalelor galactofore care converg spre mamelon pentru a se exterioriza prin orificii în vârful acestuia. În partea anterioară a fiecărui canal galactofor este câte o dilatare numită sinus lactifer (sinus lactiferi), destinat să acumuleze laptele matern secretat în alveole. Canalele galactofore care se deschid în sinusurile lactifere provin din unirea a numeroaselor canale lactifere (ductus lactiferi). Ductele lactofere își au originea în profunzimea glandei, din tubii alveolari lactiferi (ductuli alveolares lactiferi), care până la declanșarea lactației prezintă muguri în așteptare. În timpul sarcinii și lactației, mugurii lactiferi rse dezvoltă în numeroasele alveole ce sintetizează laptele.

Canalele lactifere se deschid în vârful mamelonului care prezintă o proeminență a pielii. Epidermul mamelonului este bogat pigmentat, iar papilele dermale care pătrund în stratul bazal al epiteliului au un aspect ramificat și cuprind numeroși receptori nervoși. Abundența terminațiilor senzitive se datorează faptului că eliminarea laptelui prin canalele galactofore constituie un act reflex, receptorii în cauză fiind excitați în timpul suptului.

Glanda mamară atinge dezvoltarea maximă în timpul sarcinii. Din momentul implantației embrionului în peretele uterin se realizează o creștere intensă a canalelor alveolare din lobuli și generarea acinilor la extremitățile lor. La mijlocul gestației începe procesul de secreție în celulele glandulare mamare. În preajma nașterii începe eliminarea colostrului (colostrum).

Dezvoltare[modificare | modificare sursă]

Evoluție pubertară[modificare | modificare sursă]

În anul 1962 Tanner și Marshall formulează sistemul standard clinic de descriere a dezvoltării pubertate normale în 5 stadii.[3] Fetițele încep pubertatea cu dezvoltarea sânilor și cu dezvoltarea schelelată, urmate de apariția părului pubian, axilar și a menarhei.[4][5][6]

Stadiile de pubertare după Tanner T., fete[7][8][9]
Stadiu Vârsta Sânii Părul pubian Rata creșterii
I (Prepubertar) Până la 9 ani Este vizibilă doar mamelonul, fără țesut mamar palpabil, diametrul areolei mamare atinge până 2 cm Nu există pilozitate pubiană, fiind prezente doar fire subțiri și scurte nepigmentate 5-6 cm/an
II 9-13,4 ani Sânii devin palpabili, areolă se mărește, canalele glalactofore încep să se dezvolte Apar fire lungi drepte sau ușor ondulate, slab pigmentat la nivelul labiei mari 7-8 cm/an
III 9,9-13,9 ani Conturul sânilor este proeminent, mărirea areolei nu prezintă diferențiere de conturul restul glandei mamare Creșterea părului se extinde pe muntele pubisului, firile sunt mai groase și mai închis la culoare 8 cm/an
IV 10,5-15,3 ani Areola și mamelonul devin proeminentă, deasupra planului sânului Pilozitatea pubiană capătă aspect adult calitativ 7 cm/an
V Peste 15 ani Sânii prezintă forma adultă, manifestându-se proiecția mamelonului deasupra planului sânului Pilozitatea intimă de tip adult, cu distribuție clasică de triunghi inversat Creșterea în înălțime încetează

Fiziologie[modificare | modificare sursă]

Ovogeneză[modificare | modificare sursă]

Ovarul, are funcția de a forma și elibera în fiecare lună un ovul - ovogeneza - și de a secreta hormonii care favorizează fecundarea ovulului și pregătesc organismul feminin pentru sarcină.

Ovogeneza constă dintr-o serie de transformări pe care le suferă celula germinativă până la stadiul de ovul matur. Celula germinativă primordială are un număr complet (diploid) de cromozomi. Ea se divide formând ovogonii, iar prin diviziunea mitotică a acestora rezultă ovocitele de ordinul I.

În momentul ovulației se produce prima diviziune meiotică din care rezultă: o celulă mare, ovocitul II și primul globul polar. Ovocitul II este expulzat, prin ruperea foliculului, în trompa uterină unde are loc a doua diviziune mitotică, rezultând preovulul care nu se mai divide și devine ovul fecundabil, cu numărul de cromozomi redus la jumătate și al doilea globul polar.

Ovulul ajunge prin trompele uterine în uter și, dacă nu a fost fecundat, este eliminat cu secrețiile uterine.

Epiteliul folicular care a rămas în urma ovulației începe să prolifereze și formează corpul galben, care secretă atât progesteron, cât și estrogen. Dacă ovulul nu este fecundat, corpul galben, aproximativ a 24-a zi a ciclului, începe să degenereze, se cicatrizează. Dacă ovulul a fost fecundat, corpul galben persistă, are o activitate endocrină intensă în primul trimestru al sarcinii.

Ciclul menstrual[modificare | modificare sursă]

Răspunsul sexual[modificare | modificare sursă]

În literatura de specialitate, realizarea ciclului răspunsului sexual este descris după Masters și Johnson care cuprinde patru faze: excitație, platou, orgasm și relaxare. Dar, se întâlnesc și alte modalități de a descrie schimbările ce au loc în corpul feminin în timpul actului sexual.

Faza de excitație are un rol important pentru femeie în atingerea orgasmului. În timpul excitație, un rol deosebit revine stimulării zonelor erogene: în special muntele lui Venus, labiile vulvei, fiind urmate de buzele, gâtul, sânii, fesele, fața internă a coapselor, chiar și părul sau urechile. Sensibilitatea regiunilor erogene prezintă particularități individuale pentru fiecare femeie. Aparatul cardiovascular reacționează prin creșterea ritmicității bătăilor inimii și a respirației. În rezultatul stimulării sexuale se produce:

Toate semnele se excitație manifestă deosebiri individuale pentru fiecare femei.

Ulterior, în faza în platou se contractă mușchii cefei, gâtului, brațelor și picioarelor. Cresc tensiunea arterială, ritmul cardiac și respirația, se intensifică reacțiile din faza precedentă:

  • Pe suprafața pielii sânilor, în special, dar și a regiunii epigastrale, feței, gâtului, apar pete de culoare roz sau roșii, ca urmare a fluxul de sânge;
  • Sânii devin mai proeminenți.
  • Labiile mari își accentuează nuanța.
  • Labiile mici se lărgesc de 2-3 ori, devenind de culoare roșie sau maro - spre violacee.
  • Glandele lui Bartholin secretă o substanță vâscoasă pentru a ușura penetrarea vaginului.
  • Clitorisul se retrage către muntele lui Venus, fiind extrem de receptiv la stimulările indirecte.
  • Vaginul se alungește și se lărgește în partea superioară, adoptându-se pentru primirea penisului. În același timp, datorită vasocongestiei venelor are loc îngustarea treimii inferioare a vaginului formând așa numită platformă orgasmatică. Pereții vaginali elimina lubrifiant facilitând penetrarea și prevenind formarea microtraumatismelor vaginali.
  • Uterul se deplasează reorientându-se spre marele bazin.

Pentru faza de platou, Masters și Johnson menționează inevitabilitatea orgasmul fără coitul propriu-zis, dacă continuă stimularea sexuală când labiile vaginale ating maximul turgescenței și al intensificării colorației.

Orgasmul constituie culminarea ciclului răspunsului sexual. În timpul orgasmului se produc pulsația vulvei și contracții ale platformei orgasmice care include contracția sincronizată ale mușchilor plevieni, vaginului, uterului timp de câteva secunde. În aceste clipe femeia trăiește apogeul plăcerii sexuale. Unele femei sunt capabile să simte orgasme multiple în timpul actului sexual.

Fecundație[modificare | modificare sursă]

La ejacularea spermei, milioane de spermatozoizi sunt eliminați la nivelul fornixului vaginal și pe suprafața colului uterin. Aciditatea ridicată a vaginului nu permite supraviețuirea spermatozoizilor. În schimb, secreția glandelor cervicale este alcalină, facilitând deplasarea spermatozoizilor spre uter. În mucusul cervical spermatozoizilor se mișcă cu viteza medie între 25 și 50 mm/sec. De aici, spermatozoizii ajung în cavitatea uterină și se deplasează în regiunea ampulară a trompelor uterine, unde are loc fecundația. Contracțiile orgasmice ale uterului pot favoriza mișcarea gameților masculini prin cavitatea lui. Fecundația reprezintă procesul fuzionarea a spermatozoidului cu ovul, formând o singură celulă cu denumirea de zigot. În cazul în care nu este fecundat, ovulul moare la 12 - 24 de ore după ovulație.[10]

Implantare[modificare | modificare sursă]

Sarcina[modificare | modificare sursă]

În timpul sarcinii sânii suportă o seri de modificări atingând dezvoltarea maximă. Pielea areolei și mamelonului devine mai închisă la culoare. Din momentul implantației embrionului în peretele uterin se realizează o creștere intensă a canalelor alveolare din lobuli și generarea acinilor la extremitățile lor. La sfârșitul sarcinii alveolele sunt dezvoltate complet. În a doua lună a sarcinii glanda mamară începe să crească, sânii mărindu-se în volum. În perioada a II-a a sarcinii, glandele sebacee voluminoase din areola mamară se hipertrofiază transformându-se în tuberculii Montgomery. În apropierea nașterii începe secreția colostrului.

Naștere[modificare | modificare sursă]

Nașterea este un proces care cuprinde totalitatea fenomenelor fiziologice ce duc la expulsia fătului din cavitatea uterină prin colul uterin și vagin, care formează canalul de naștere. De regulă, nașterea are loc între 38-42 de săptămâni de la fecundare, în momentul când fătul devine viabil pentru existența lui extrauterină. Altfel spus, nașterea este un proces natural de ducerea pe lume de către femeie a unei noi vieți.

Lăuzie[modificare | modificare sursă]

Lactație[modificare | modificare sursă]

Laptele uman reprezintă o emulsie acvatică complexă, care conține lipide ([inclusiv: trigliceridul lactic, acizii grași — predecesori de trigliceride), proteine (specifice pentru lapte sunt cazeina, lactoglobulinele și lactoalbuminele), glucide (incluzând laptele dizaharida lactoza sau zahărul lactic), săruri și apă.

În următoarele zile după nașterea, se realizează transferul la o secreție intensă a laptelui matern. Funcționalitatea glandei mamare este coordonată de scoarța cerebrală și hipotalamus, care manifestă acțiune neurohormonală asupra hipofizei în care se sintetizează prolactina și oxitocina, importante în procesul de secreție a laptelui. Declanșarea procesului de elaborare a laptelui, are loc de regulă între zilele 2-4 de după naștere.[11] Producerea laptelui are loc în alveole cu aspect de vezicule sferice sau alungite. Celulele glandulare din alveole (lactocitele) comunică lateral prin joncțiuni de tip zonă ocludentă și desmozomi, fiind amplasate într-un strat pe membrana bazală.

La suprafața apicală a lactocitelor proemină microvili cu dimensiuni reduse. Sub porțiunile bazale ale lactocitelor se află celule mioepiteliale cu aspect de coșuleț, care tapetează cu prelungirile lor suprafața externă a alveolei.

Secreția lichidului lactic multicomponent este asigurată de structură fină și complexă a celulelor glandulare. În celulele glandulare din alveole (lactocite) este foarte dezvoltat reticulul endoplasmatic rugos și cel neted formate de tubuli și cisterne. În aparatul Golgi, bine dezvoltat în lactocite, se finalizează sinteza și condensarea cazeinei și lactozei. De asemenea, lactocitele prezintă microtubuli și microfilamente, în special în porțiunea apicală a citoplasmei. Se presupune, că microtubulii asigură transportarea produselor de secreție spre suprafața apicală a lactocitelor.

În procesul de secreție a componentelor laptelui particulele de lipide se deplasează spre membrana apicală și, rămânând învelite de această membrană, ajungă deasupra marginii lumenale a lactocitului. În timpul extruziei, picătura de lipide înfășurată de o porțiune de membrană se desprinde de citoplasmă și rămâne în cavitatea alveolară. Aici, picăturile de lipide se fragmentează, se transformă într-o emulsie fină la care se adaugăcazeina, lactoza, săruri, deci se acumulează laptele, care umple cavitatea alveolei. Expulzia laptelui din alveolă în ductele lactifere este facilitată prin contracția celulelor mioepiteliale. În general, la finisarea perioadei de lactație, glanda mamară suferă fenomenul de involuție, dar o parte din alveole apărute în timpul sarcinii persistă.

Alăptarea la sân este o normă în societate, mamele sunt încurajate să alăpteze.[12] Alăptarea la sân este importantă pentru copil deoarece, laptele matern conține anticorpi prin care a trecut mama și alți agenți care îl protejează de unele boli infecțioase, printre care enterocolita, infecții ale tractului respirator, de diabet de tipul, 1 etc.[13][14]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ PARII, Angela; ERHAN, Ala. Contribuții la corecția concepțională a dereglărilor biocenozei vaginale. In: Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe Medicale, nr. 2 (11), 2007, pp. 193-196. ISSN 1857-0011
  2. ^ GLADUN, Eugen; GLADUN, Sergiu; OPALCO, Igor. Influența diverselor metode de pregătire preoperatorie asupra microbiocenozei vaginului la femei cu prolaps genital în postmenopauză. In: Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe Medicale, nr. 1 (20), 2009, pp. 33-39. ISSN 1857-0011
  3. ^ TANNER, James M. Growth at Adolescence, 2nd ed. Oxford: Blackwell Scientific Publications, and Springfield: Thomas, 1962. 313 p.
  4. ^ MARSHALL., W. A.; TANNER, J. M. Variations in Pattern of Pubertal Changes in Girls. In: Archives of Disease in Childhood, 44, 1969, pp. 291-303.
  5. ^ CHIPKEVITCH, Eugenio. Clinical assessment of sexual maturation in adolescents. In: Jornal de Pediatria, 77 (Supl. 2), 2001, pp. S135-S142.
  6. ^ WOLF, Risa M.; LONG, Dominique. Pubertal Development. In: Pediatrics in Review, Vol. 37, No. 7, 2016, pp. 292-300.
  7. ^ DUNCESCU, Corina; MĂRĂZAN, Monica; CHIRIȚĂ-EMANDI, Adela; STROESCU, Ramona; MICLE, Ioana. Dezvoltarea sexuală precoce. In: Revista Română de Pediatrie, Vol. LX, NR. 3, 2011, pp. 214-222.
  8. ^ NOVAC, L.; et al. Patologie ginecologică pubertară. Craiova: Editura Medicală Universitară, 2007. 265 p. ISBN 978-973-106-066-8
  9. ^ TANNER, James M. Growth and Maturation During Adolescence. In: Nutrition Reviews, nr. 39 (2), 9181, pp. 43-55. PMID: 7010232 DOI: 10.1111/j.1753-4887.1981.tb06734.x
  10. ^ MOTOC, Andrei. Anatomia omului. Volumul I: Embriologie. Semestrul I. Timișoara: Editura „Victor Babeș”, 2018. 22 p. ISBN 978-606-786-089-4
  11. ^ BAȘAGURA, Daniela; UȚANLÎ, Alina. Funcția de lactație după nașterile fiziologice și prin cezariană. In: Analele Științifice ale USMF „N. Testemițanu”, nr. 5 (14), 2013, pp. 13-17. ISSN 1857-1719
  12. ^ VLADICESCU, Natalia; CURTEANU Ala; CARAUȘ Tatiana. Opinii, percepții și provocări privind alăptarea la sân. In: Buletin de Perinatologie, nr. 4 (68), 2015, pp. 13-15. ISSN 1810-5289
  13. ^ SLĂMNOIU, Corina. Cât de importantă este alăptarea la sân a bebelușului în primele șase luni. Sfaturi pentru mămicile care n-au destul lapte. Adevărul, 21 mai 2017.
  14. ^ O serie de companii private vin cu o inițiativă în sprijinul alăptării. UNICEF Moldova, 1 august 2018.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • ALBU, A. R.; et al. Curs de obstetrică, ginecologie și neonatologie. București: Editura Universitară "Carol Davila", 2017. 391 p. ISBN 978-973-708-976-2
  • ANCAR, Virgiliu; IONESCU, Cringu. Ginecologie. București: Editura Național, 1999. 349 p. ISBN 973-9459-10-2
  • ARDELEANU, Valeriu. Ginecologie. Galați: Zigotto, 2008. 241 p. ISBN 978-973-1724-69-0
  • BARI, Maria. Obstetrica si ginecologie practica. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2004. 124 p. ISBN 973-30-1996-8
  • CERNEȚCHI, O.; EȘANU, Taisia; SÂRBU, Zinaida. Obstetrică. Ginecologie. Manual pentru studenții Facultăților de Stomatologie, Medicină Preventivă și Sănătate Publică. Chișinău: Medicina, 2008. 272 p. ISBN 978-9975-915-36-6
  • GRAZIOTTIN, Alessandra; GABINI, Dania. Anatomy and physiology of genital organs – women. Handbook of Clinical Neurology, Vol. 130 (3rd series), 2015, PP. 39-60 doi: 10.1016/B978-0-444-63247-0.00004-3.
  • FRIPTU, V; et al. Obstetrică și ginecologie. Suport de curs. Chișinău: Medicina, 2018. 387 p. ISBN 978-9975-82-099-8
  • VÂRTEJ, Ioana; POIANĂ, Cătălina; VÂRTEJ, Anca. Ginecologie endocrinologică. București: Editura ALL, 2014. 711 p. ISBN 978-606-587-287-5
  • VÂRTEJ, Petrache. Ginecologie. București: Editura ALL, 1997. 501 p. ISBN 973-9229-68-9