Punctul G

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Punctul G este o regiune ipotetică situată între perineu și muntele pubisului și a fost descoperit de către ginecologul german Ernst Grafenberg în timpul unui consult. Punctul G poate fi stimulat, tehnică folosită în masturbare. Stimularea punctului G ar produce femeii o ejaculare abundentă. Unii susțin că orgasmul obținut prin stimularea punctului G ar fi considerat cel mai puternic și mai plăcut orgasm, fiind diferit de orgasmul vaginal, anal sau clitoridian.

Existența punctului G nu a fost dovedită și nici nu a fost identificată zona care prin stimulare produce ejacularea feminină.[1][2]

În plus față de scepticismul general printre ginecologi, sexologi și alți cercetători asupra existenței punctului G,[1][2][3][4] o echipă de la King's College London spre sfârșitul lui 2009 a sugerat că existența acestuia este subiectivă. Ei au colaționat cel mai mare eșantion de femei de până acum – 1,800 – care sunt perechi de gemene și a aflat că gemenele nu raportau un punct G similar în chestionarele proprii. Cercetarea, condusă de Tim Spector, documentează un studiu de timp de 15 ani asupra gemenelor, identice și neidentice. Gemenele identice au aceleași gene, în timp ce gemenele neidentice au în comun jumătate din gene. Conform cercetătorilor, dacă o geamănă ar fi raportat că are un punct G, ar fi trebuit să fie mai probabil ca și cealaltă să raporteze acest lucru, dar această așteptare nu s-a verificat.[2][5] Co-autoarea studiului, Andrea Burri, crede că „Este mai degrabă iresponsabil să afirmi existența unei entități care nu a fost dovedită niciodată pentru a aplica presiuni asupra femeilor și, de asemenea, asupra bărbaților.”[6] Ea a afirmat că una din motivațiile cercetării a fost de a micșora sentimentele de „inadecvare sau mediocritate” ale femeilor care se temeau că ele nu au un punct G.[7] Cercetătoarea Beverly Whipple a criticat rezultatele prin a comenta că gemenele au parteneri sexuali diferiți, cu tehnici sexuale diferite, iar studiul nu a evaluat în mod satisfăcător experiențele lesbienelor și ale femeilor bisexuale.[8]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Richard Balon, Robert Taylor Segraves (2009). Clinical Manual of Sexual Disorders. American Psychiatric Publishing. p. 258. ISBN 1585629057. https://books.google.com/books?id=YuP3Hb0TMLQC&pg=PA258. Accesat la 24 ianuarie 2014 
  2. ^ a b c Jerrold S. Greenberg, Clint E. Bruess, Sara B. Oswalt (2014). Exploring the Dimensions of Human Sexuality. Jones & Bartlett Publishers. pp. 102–104. ISBN 1449648517. https://books.google.com/books?id=hm3aTuANFroC&pg=PA102. Accesat la 30 octombrie 2014 
  3. ^ Hines T (1 august 2001). „The G-Spot: A modern gynecologic myth”. Am J Obstet Gynecol 185 (2): 359–62. doi:10.1067/mob.2001.115995. PMID 11518892. 
  4. ^ Kilchevsky A, Vardi Y, Lowenstein L, Gruenwald I. (1 ianuarie 2012). „Is the Female G-Spot Truly a Distinct Anatomic Entity?”. The Journal of Sexual Medicine 9 (3): 719–26. doi:10.1111/j.1743-6109.2011.02623.x. PMID 22240236 (19 ianuarie 2012). 
  5. ^ See page 98 for the 2009 King's College London's findings on the G-spot and page 145 for ultrasound/physiological material with regard to the G-spot. Ashton Acton (2012). Issues in Sexuality and Sexual Behavior Research: 2011 Edition. ScholarlyEditions. ISBN 1464966877. https://books.google.com/books?id=amNcvrLCGZEC&source=gbs_navlinks_s. Accesat la 24 ianuarie 2014 
  6. ^ BBC News - The G-spot 'doesn't appear to exist', say researchers”. 4 ianuarie 2010. http://news.bbc.co.uk/1/hi/health/8439000.stm. Accesat la 4 ianuarie 2010. 
  7. ^ The real G-spot myth | Yvonne Roberts | Comment is free | guardian.co.uk”. The Guardian (London). 5 ianuarie 2010. https://www.theguardian.com/commentisfree/2010/jan/05/g-spot-women-study. Accesat la 2 mai 2010. 
  8. ^ Lois Rogers (3 ianuarie 2010). „What an anti-climax: G-Spot is a myth - Times Online”. The Times (London). Există o versiune arhivată la 31 mai 2010. https://web.archive.org/web/20100531122424/http://www.timesonline.co.uk/tol/news/science/article6973971.ece. Accesat la 23 ianuarie 2012. 


Legături externe[modificare | modificare sursă]