Glandul clitorisului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Glandul clitorisului
Clitoris detailed.jpg
Prepuțul (1) și glandul clitorisului (2) situate în partea anterioară a vulvei
Clit.jpg
Vedere apropiată
Detalii
LatinăGlans clitoris
Originea embrionarăTubercul genital
Parte aClitorisului
SistemAparatul genital feminin
Artera pudendală internă
Vena pudendală internă, vena femurală
Nervul pudendal
Ganglionii limfatici inghinali profunzi
Terminologie anatomică

Glandul clitorisului (lindic; latină glans clitoris) reprezintă porțiunea vizibilă a aparatului erectil feminin, alcătuit din clitoris și bulbii vestibulari. Glandul apare ca o proeminență a corpul clitoridian, format prin contopirea celor două rădăcini ale corpilor cavernoși. Din punt de vedere morfologic, glandul clitoridian este omolog cu glandul penisului. Glandul clitorisului este amplasat în partea anterioare a vulvei, în locul joncțiunii a ramificațiilor anterioare a buzelor vaginale mici.[1]

Morfologie[modificare | modificare sursă]

Glandul clitorisului este situat sub locul unde marginile anterioare ale labiilor mari (buzele exterioare) se întâlnesc sub baza muntelui lui Venus, în locul fuziunii ramificărilor tegumentare anterioare ale labiilor mici (buzele interioare). Ramificațiile labiilor mici înconjoară glandul formând prepuțul clitoridian, ce acoperă partea superioară, și frâul clitoridian - două pliuri pieloase, rareori simetrice, în partea inferioară. Glandul reprezintă cea mai cunoscută parte a clitorisului datorită locației și accesibilității sale. În prezent, este considerat pe bună dreptate centrul plăcerii sexuale feminine. Glandul poate fi proeminent, ușor vizibil prin fanta vulvară, sau ascuns printre faldurile tegumentare ale labiilor vaginale, uneori inaccesibil vizualizării.

La prima vedere, clitorisul, în întregime, prezintă similarități cu penisul, aspectul extern al glandului clitoridian fiind asemănător cu cel al glandului penian. Totuși, o analiză mai precisă evidențiază particularitățile specifice a glandului feminin contrazicând, într-o anumită măsură, omologia glandului la ambele sexe.

Glandul apare ca o proeminență a corpul clitoridian, având formă rotunjită, ușor bombată, alungită sau conică, curbat în partea inferioară. Deși pare a fi complet rigid, glandul poate manifesta mobilitate redusă. Partea dorsală (superioară) a glandului este acoperită de prepuț, la fel ca și glandul masculin. Dar, spre deosebire, în zona de joncțiune a prepuțului cu glandului clitoridian nu se formează șanțul balano-prepuțial și nici coroană. Coroana glandului clitoridian poate fi prezintă la un număr redus de femei și doar în cazuri unice. Glandului feminin este de obicei neted cu excepția treimii inferioare. De regulă suprafața glandului este omogenă, rar prezentând o linie mediană albă care îl divizează în două regiuni laterale.

Culoarea glandului exprimă o variabilitate individuală, de la un roz pal, la fete, spre o nuanță mai roșiatică (cu o colorație identică cu cea a marginii mediane a labiilor mici) la femeile de vârstă reproductivă și o culoare mată sau albastră-gri la femeile aflate în menopauză. Colorația depinde de intensitatea ramificării vaselor arteriale și venoase.

Dimensiunile glandului sunt determinate de variațiile individuale ale organelor sexuale externe ale femeii. În cartea Gynaecology, publicată în 1931 de către Jayle F.L., după examinarea și măsurarea glandului feminin la 36 de paciente a notat lungime medie de 5,5 mm (amplitudinea 2,5 – 10 mm) și lățimea medie (diametru) de 3,5 mm. Un studiu american din 1992 realizat de Verkauf B.S., bazat pe datele acumulate în cadrul a 200 de examene ginecologice, indică cifre asemănătoare, 5,1 mm ± 1,4 în lungime (cu extremele de 3 – 8 mm) și 3,4 mm ± 1,0 în diametru (cu extremele de 2 – 5 mm). Autorii studiului au indicat că variația glandului nu depinde de constituția corpului femeii și metodelor contraceptive utilizate. Aceste studii remarcă modificări ale dimensiunii glandului la femeile care născuse. De asemenea, se atestă o diversificare a mărimilor la femei de diferite rase.

Morfologia externă a glandului variază nu numai în funcție de dimensiunile sale, ci și în dependență de linia de inserție și nivelului de dezvoltare a prepuțului. După aspectul extern și nivelul de dezvoltare a ramificărilor labiilor, Jayle a propus clasificarea glandului în următoarele categorii:

  • Gland proeminent – este vizibil fără de a fi nevoie de a îndepărta labiile.
  • Gland aparent – devine vizibil la o ușoară îndepărtare a labiilor mici.
  • Gland acoperit – devine vizibil prin retragerea prepuțului.
  • Gland ascuns complet – dificil de exteriorizat din cauza lungimii prepuțului și pliurilor frâului.

Absența orificiul în vârfului glandului clitorisului reprezintă un fenomen comun pentru femei. Dar, există excepții și la aceste aspect, în cazuri rare se poate determina un canal orb de 4 - 6 mm lungime, observat de obicei pe preparate microscopice histologice.

Hipertrofia glandului[modificare | modificare sursă]

În unele cazuri apar anomalii în mărimea glandului, din cauza unor tulburări hormonale ce implică secreția de androgeni. Ca rezultat, are loc dezvoltarea excesivă a clitorisului. Clitoromegalie reprezintă hipertrofia glandului, depășind 10 mm în lungime și 7 mm în diametru. Datorită dimensiunilor excepționale, cazurile de hipertrofie clitoridiană au fost semnalate pentru prima dat în publicațiile medicale de către chirurgul Ambroise Paré în „Des monstres et des prodiges“ (Monștri și minuni) (1573), apoi în cartea celebrului anatomist, Jean Riolan „Discours sur les hermafrodite“ (Discurs despre hermafrodite) (1614), care menționează lungime și diametru glandului clitorisului de mărimea „unui deget”.

Anatomie[modificare | modificare sursă]

Imagine mărită a glandului clitorisului, amplasat la intersecția labiilor mici.

Glandul nu este alcătuit din țesut erectil, ci dintr-un nucleu conjunctiv acoperit cu un epiteliu cheratinizat. Epiteliul glandului este tapetat cu numeroși corpusculi senzitivi sexuali ai voluptății.[2]

Fiziologie[modificare | modificare sursă]

Glandul clitorisului are 0 sensibilitate deosebită în inițierea senzațiilor sexuale. În timpul răspunsului la stimulul sexual, țesuturile erectile se umplu cu sânge. Toate acestea sunt sensibile la gânduri, presiune temperatură și vibrații. Din punct de vedere funcțional, glandul clitorisul reprezintă un organ al percepției sexuale.

Semnalele sexuale senzoriale sunt transmise către segmentele sacrale ale măduvei spinării pe calea nervilor pudendali ai a plexului sacral, de aici impulsurile sunt transmise către creier.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • DI MARINO, Vincent; LEPIADI, Hubert. Anatomic Study of the Clitoris and the Bulbo-Clitoral Organ. Heidelberg: Springer, 2014. 152 p. ISBN 978-3-319-04893-2 DOI 10.1007/978-3-319-04894-9

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de glandul clitorisului

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ALBU, Roxana Maria. Anatomia și fiziologia omului. Chișinău: Editura Universul, 2001. 420 p. ISBN 973-9027-58-X
  2. ^ PAPILIAN, Victor. Anatomia omului. Vol.2: Splanhnologia. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1979. 404 p.