Plăcintă

Origine
Plăcintă
Plăcintă
Regiunea sau statul	România, Moldova, Ucraina
Informații
Alte ingrediente	aluat dulceață de fructe legume brânză ciocolată carne
Modifică date / text

Plăcinta este un preparat de patiserie făcut din foi de aluat, între care se pune o umplutură de brânză, carne, cartofi, varză, dovleac, fructe (mere) sau ciocolată, și copt în cuptor sau prăjit pe tavă.^[1] Plăcintele sunt foarte des întâlnite atât în România, Republica Moldova, cât și în sudul Ucrainei.

Etimologie

Cuvântul românesc plăcintă este moștenit din limba latină: placenta^[2], unde are sensul „prăjitură”^[3], „turtă [sacră]”, „plăcintă”.^[4]^[5]

Istoric

Primele mențiuni ale existenței acestui fel de mâncare au apărut în jurul anului 9.500 î.Hr., în perioada neolitică sau în noua eră a pietrei, când egiptenii au gătit prima crustă de plăcintă. Ei începuseră să folosească unelte din piatră, domesticiseră animale și practicau meserii precum țesutul și olăritul. Plăcintele egiptene erau cunoscute sub denumirea „galettes“ și erau umplute cu orz, ovăz, secară și unse cu miere.

Despre aceste forme incipiente de desert există informații pe pereții mormântului din Valea Regilor al Faraonului Ramses al II-lea, care a domnit între anii 1304-1237 î.Hr. Istoricii sunt însă de părere că originea plăcintei este atribuită grecilor, care preparau o pastă din făină cu apă, la care se adăuga grăsime, pastă pe care o înfășurau apoi în jurul unei bucăți de carne. Aceasta servea pentru a găti carnea sau pentru a nu lăsa să iasă sucurile, oferind un suport ușor în călătoriile lungi pe mare.

În anul 160 î.Hr., omul politic roman Marcus Porcius Cato a scris în De Agri Cultura despre cea mai populară plăcintă, denumită „Placenta“. „Libum“, cum îi mai spuneau romanii, era asemănătoare cu prăjitura cu brânză și era oferită ca jertfă zeilor. O dată cu dezvoltarea Imperiului Roman, rețeta preparării plăcintei a ajuns în întreaga Europă. Oxford English Dictionary notează:„În mod evident, plăcinta a fost un cuvânt binecunoscut în 1362, în Anglia“. Plăcintele timpurii au fost cu carne și erau servite ca fel principal de mâncare.

Plăcintele cu fructe sau tartele („produse de patiserie“) au fost, probabil, preparate în anul1500. Istoria o amintește pe Regina Elisabeta I a Angliei care a gătit prima plăcintă cu cireșe. În vremea Tudorilor, plăcintele englezești erau făcute cu pere, gutui și mere. Plăcintele au ajuns în America o dată cu primii coloniști de limbă engleză. În scurt timp, plăcintele au devenit o parte importantă din viața americanilor.^[6]

Plăcinte tradiționale

Plăcintă cu mere
Plăcintă cu brânză (de vaci sau de oi)
Plăcintă cu cartofi
Plăcintă cu varză
Plăcintă cu dovleac
Plăcintă cu urdă
Plăcintă cu ciocolată
Plăcintă clătită, în zilele noastre, pur și simplu denumită pancakes, este o varietate de clătite românești, cunoscute și în alte țări din Europa de Est și Centrală ca Palatschinke.

Variațiuni se pot găsi și în alte țări:

Chebureki cu versiunea românǎ șuberek
Gözleme
Empanada
Sha Phaley tibetan
Haliva Circassian
Khuushuur mongolez
Brik tunisian
Foccacia italian
Qistibi tǎtar
Shelpek turkmen
Palacsinta unguresc
Lörtsy finlandez
Peremech
Qutab azerbajian

Note

^ DEX online
^ Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române (2007)
^ Dictionnaire Gaffiot latin-français
^ G. Guțu, Dicționar latin-român (1983).
^ Dicționar latin-romîn (1962),
^ „O istorie a plăcintelor”.

Bibliografie

Dicționar latin-romîn, Colectivul de elaborare: Rodica Ocheșanu, Liliana Macarie, Sorin Stati, N. Ștefănescu, Editura Științifică, București - 1962
G. Guțu, Dicționar latin-român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007 ISBN 978-973-675-307-7