Diateză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Diateza este o categorie gramaticală caracteristică verbului, care exprimă raportul dintre acțiune și subiectul gramatical.

În gramatica tradițională a limbii române se iau în seamă diateza activă, diateza pasivă și diateza reflexivă, aceasta din urmă fiind controversată ca existență sau ca sferă.[1]

Diateza activă[modificare | modificare sursă]

Această diateză arată că acțiunea este efectuată de subiectul gramatical, atunci când există un asemenea subiect, adică în următoarele cazuri:

  • la verbele personale:
    • tranzitive: Am cumpărat o carte.
    • intranzitive: Plec acasă.
    • reflexive obiective (fără sens pasiv): El se spală., Ea își amintește.[2]
    • reciproce: Ei se ceartă., Ele își dau palme.
    • eventive: El se îmbogățise.
    • dinamice: El se gândea.[3]
  • la verbele impersonale:
    • cu pronume reflexiv, fără sens pasiv: Se doarme bine.
    • fără pronume reflexiv: Ninge., Se înserează.[4]

Diateza pasivă[modificare | modificare sursă]

Această diateză arată că acțiunea, efectuată de un autor neprecizat sau de un complement de agent, este suferită de subiectul gramatical. Pot fi puse la diateza pasivă verbele active tranzitive fără pronume reflexiv, complementul direct de la diateza activă devenind subiect, iar subiectul – complement de agent: Eu am cumpărat cartea.Cartea a fost cumpărată de mine. Excepții sunt unele verbe ca a binevoi, a comporta, a durea etc.

Din punct de vedere formal, se disting:

  • un tip specific, diferit de diateza activă, constituit din verbul auxiliar a fi și participiul verbului de conjugat, acordat cu subiectul: Aici au fost construite două blocuri.
  • un tip nespecific, numit reflexiv pasiv sau pasiv reflexiv, cu pronume reflexiv în cazul acuzativ: Aici s-au construit două blocuri.

Nu toate verbele cunosc ambele tipuri formale. De exemplu, a concede și a desfide nu au pasiv cu a fi, iar a cauza și a necesita nu au pasiv reflexiv.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ De exemplu Avram (2001) acceptă caracterul reflexiv al unor verbe, dar contestă existența diatezei reflexive (pp. 202-203).
  2. ^ În cazul verbelor reflexive obiective și reciproce, precum și al unor verbe eventive, pronumele reflexiv este analizabil (are funcția de complement direct sau complement indirect).
  3. ^ La verbele reflexive dinamice și impersonale, pronumele reflexiv nu este analizabil, se consideră împreună cu verbul.
  4. ^ Caz excepțional în care propoziția nu are subiect.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Mioara Avram, Gramatica pentru toți, Editura Humanitas, București, 2001, ISBN 973-28-0769-5