Ieseu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Arborele lui Ieseu, miniatură dintr-un manuscris flamand de la începutul sec. XVI, MS Ludwig IX 18, fol. 65

Ieseu (sau Isai, în ebraică יִשַׁי , Işai) este în Biblie tatăl regelui David. În artă personajul este reprezentat drept rădăcina arborelui genealogic al lui Isus din Nazaret.

Cuprins

[modifică] Personajul în Vechiul Testament

În Vechiul Testament Ieseu este pomenit în cartea Rut drept fiul lui Obed, în 1 Samuel, 16, drept betleemitul menit de Dumnezeu a fi tatăl noului domnitor al Israelului, înlocuindu-l pe regele Saul. Profetul Samuel îl alege dintre cei şapte fii ai lui Ieseu pe David, mezinul acestuia. Ieseu a avut conform Cronicilor fiii: Eliab, Abinadab, Şimea, Netaneel, Radai, Oţem şi David. Cel din urmă îl va sluji pe Saul înainte de a ajunge rege, dar va trebui să fugă de mânia acestuia, ajungând până la urmă la Miţpe, în ţara Moabului, unde îi va chema şi pe părinţii săi.

Sursele: Rut 4,22; 1 Samuel 16,1-23 şi 22,3; 1 Cronici 2,13-16; Isaia 7,14, 11,1 şi 10, 53,2.

[modifică] Arborele lui Ieseu

Arborele lui Ieseu este o temă des reprezentată în arta creştină, care ilustrează cu ajutorul unui arbore genealogic care iese din trupul lui Ieseu originea lui Hristos din casa regelui David.

[modifică] Izvoare

Izvoarele acestei reprezentări se găsesc în Biblie. În evanghelia după Luca este menţionată originea lui Iosif "din casa lui David" (1, 27). Îngerul Gavril îl numeşte pe Iosif "fiul lui David" (Matei 1, 20), şi chiar Iisus este numit astfel la începutul cărţii neamului său (Matei 1,1). Evanghelistul rezumă apoi:

"Deci, dela Avraam pînă la David, sînt patrusprezece neamuri de toate; dela David pînă la strămutarea în Babilon sînt patrusprezece neamuri; şi dela strămutarea în Babilon pînă la Hristos, sînt patrusprezece neamuri." (Matei 1,17)[1].

În Epistola către romani se întâlneşte pentru prima oară imaginea unui arbore genealogic al Mântuitorului, derivată din profeţiile din Numeri şi din cartea lui Isaia privitoare la tulpina din care va apare Messia:

"Din Iese va ieşi o Rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri; şi Neamurile vor nădăjdui în El." (Romani 15,12)[2].

Acest topos este folosit şi în Apocalipsă:

"Eu, Isus, am trimes pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sînt Rădăcina şi Sămînţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă" (Apocalipsa 22,16).

Profeţia lui Isaia 11,1:

"Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui."

va fi des citată în textele patristice. Deja Sf. Iustin o comentează, în secolul al II-lea, făcând în acelaşi timp referire la pasajul din Numeri 24,17, în care se anunţă înâlţarea unui toiag de cârmuire care va "străpunge laturile Moabului" şi la interpretarea dată lui în Romani. Acelaşi pasaj din cartea lui Isaia îl va inspira pe Origen să o numească pe Maria "virgam et florem", "ramură şi floare" a genealogiei casei lui David[3] şi "virga de radice Jesse" ("ramura rădăcinii lui Ieseu")[4]. Aceste denumiri se bazează pe analogia dintre "virga", "ramură", şi "virgo", "fecioară". Tertulian numeşte neamul lui Iisus "rădăcina lui Ieseu". Maria apare şi la Tertulian drept "virga ex radice", Iisus drept "floare din ramură"[5]. Ieronim dezvoltă aceste idei despre tulpina lui Ieseu accentuând rolul Mariei în cadrul genealogiei. Argumentaţia sa pleacă de la profeţia din Isaia 11,1 şi dezvoltă analogii între proorocirea naşterii lui Iisus dintr-o fecioară în Isaia 7, 14, desemnarea iubitului din Cântarea Cântărilor drept "trandafir din Saron, un crin din văi" (2,1) şi prefigurarea lui Iisus drept "un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat" la Isaia 53,2[6]. Chiril de Alexandria o numeşte ulterior pe Maria ca "ramură" drept însemn al împărăţiei lui Iisus [7]. Aceste imagini se întâlnesc apoi des în scrierile patristice şi sunt preluate ca topoi în imnurile latine[8]. Din literatura imnică imaginea arborelui este preluată în piesele de teatru medievale despre profeţi[9] şi în diverse texte liturgice cu referiri la prima parusie a lui Iisus[10].

Jean Calvin apelează la imaginea din Isaia 11, 1 cu tulpina lui Ieseu tocmai pentru a combate teoria virginităţii Mariei, bazată în exegeza Părinţilor Bisericii pe ideea unei rădăcini sterpe a casei David[11]. Reformatorul interpretează pasajul drept o subliniere a apariţiei nesperate a Mântuitorului din viţa lui David.

Lista surselor:

  • Noul Testament:Matei 1,1-17 (genealogia neamului lui Iisus de la Avraam până la Iisus) şi 20; Luca 1,27, 3,23-37 (genealogia retrospectivă a neamului lui Iisus, de la Iisus până la Adam); Romani 15,12; Apocalipsa 22,16.
  • Sf. Iustin Martirul: Prima apologie pentru Antoninus Pius, capitolul 33: Profeţia patriarhului Iacob despre Hristos (v. Corpus apologetarum saeculi II, editat de J. C. Th. Otto, vol. 1, părţile 1 şi 2, 1876-18793).
  • Sf. Iustin Martirul: Dialogul cu iudeul Trifon, capitolele 86 şi 87 (v. Iustin Martirul, Dialog cu iudeul Tryfon, în: Apologeţi de limbă greacă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997).
  • Origen: Commentariorum in Evangelium Ioanis vol 1, com. 23; 36, în: Origen: Werke IV ed. de Erwin Preuschen, vol. 10 în: Die griechischen christlichen Schriftsteller der ersten 3 Jahrhunderte Leipzig 1903 (J.-P. Migne: Patrologia Graeca, 161 vol., Paris 1857-1866, vol. 14, col. 13-830).
  • Origen: Homille in visionem Isaiae III, în: J.-P. Migne: Patrologia Graeca, 161 vol., Paris 1857-1866, vol. 13.
  • Tertulian: De carne Christi 21, 5, în: Corpus Christianorum seu nova patrum collectio, Turnhout - Paris 1953 ss., vol. II 2, p. 871 ss., despre Ieseu p. 912.
  • Ieronim: Commentario in Isaiae librum, 4, 11, în: J.-P. Migne: Patrologia Latina, 217 vol., Paris 1878-1890, vol. 24, col. 144 şi 506.
  • Chiril de Alexandria: Commentario in Isaiam Prophetam, com. II 1 c 11, în: J.-P. Migne: Patrologia Graeca, 161 vol., Paris 1857-1866, vol. 70, col. 310.
  • Trudpertus: Acta Seculo XIII sub VVernhero II Abbate collecta, per monachum monasterii Trudpertini. Ex veteri MS. ipsius monasterii, liber II: De miraculis auctoris ætate factis, în: Acta sanctorum ed. de Johannes Bolland şi Godefridus Henschenius, Bruxelles / Antwerpen 1643-1940 (Bază de date Acta sanctorum. The full text database, Cambridge [ş.a.]: Chadwyck-Healey, 1999- , ISBN: 0-85964-416-2 online), 1.Apr. III, Dies 26.
  • Jean Calvin: Commentaries, trad. şi ed. de Joseph Haroutunian, Philadelphia 1958 (=The Library of Christian Classics XXIII).

[modifică] Reprezentările în artă

În arta bizantină reprezentările s-au orientat iniţial după un canon, aşa cum reiese din Manualul de pictură de pe Muntele Atos[12]. Pictura murală ţine însă doar parţial seama de reglementările transmise prin acea Ermhneia[13].

O iniţialǎ îi reprezintă pe Iisus şi Maria, susţinuţi de ramurile unui arbore care iese din trupul lui Ieseu într-o iniţială de pe la 1200-1215 de pe folio 4r a manuscrisului “Liber Scivias” de Hildegard von Bingen, Cod. Sal. X 16 a Bibliotecii Universitare din Heidelberg. Acelaşi arbore e reprezentat, cu mult mai multe ramuri, care formează medalioane cu busturile profeţilor, în biserica Sf. Margareta din Mediaş[14].

[modifică] Note

  1. ^ Citate din Biblie cf. ediţiei Cornilescu, 1921.
  2. ^ Pasajul se referă la profeţiile lui Balaam din Numeri 24,17 şi ale lui Isaia, îndeosebi în Isaia 11,1. La Balaam nu este însă pomenită Rădăcina lui Iese, ci o stea care răsare din Iacov.
  3. ^ Origen: Commentarius in Iohannem vol, 1, comentariul 23, în Patrologia Graeca vol. 14, col. 63.
  4. ^ Origen: Homille in visionem Isaiae nr. III C, în Patrologia Graeca vol. 13, col. 228.
  5. ^ Tertulian: De carne Christi 21, 5.
  6. ^ Ieronim: Commentario in Isaiae librum, 4, 11.
  7. ^ Chiril de Alexandria: Commentario in Isaiam Prophetam, com. II 1 c 11.
  8. ^ De exemplu la Venantius Fortunatus: In nativitate Domini, Paulus Diaconus: In assumpt., Fulbert de Chartres: In Nativitate Domini. Cel mai vechi imn care conţine imaginea de viro/virga provine din Moissac şi este datat în sec. al X-lea. Vezi G. M. Dreves, C. Blume: Ein Jahrtausend lateinischer Hymnendichtung, Leipzig 1909, p. 40, 57, 130, 261, 267. În spaţiul lingvistic german unul din cele mai vechi imnuri religioase, "Cântul Mariei" din Melk, compus înainte de 1130, vehiculează imaginea tulpinii lui Ieseu
  9. ^ Watson 1934, p. 9-36 - Schiller 1966, p. 24.
  10. ^ Prima rugăciune nocturnă din breviarul pentru a doua Duminică din Advent (Postul Crăciunului) şi antifonul de la 19 Decembrie cu referiri la Isaia 11,1.
  11. ^ Calvin: Comentarii ed. 1958, p. 7.
  12. ^ Ερμηνεiα της ζωγραφiκης τεχνς a lui Dionisie de Phurna (ca. 1670-1745/46), ed. G. Schäfer: Das Handbuch der Malerei vom Berge Athos, Trier 1855, p. 145-148, 154-163, 169.
  13. ^ Vezi G. Nandis: Christian Humanism in the Neobyzantine Mural-Painting, Wiesbaden 1970, p. 231-234.
  14. ^ Cf. Jenei/Kertesz 1991 s-a păstrat în biserică inscripţia cu datarea picturilor în anul 1420. Vezi Dana Jenei, Andrei Kertesz: Die Wandmalerei. Katalog, in: 800 Jahre Kirche der Deutschen in Siebenbürgen, ediţie îngrijită de Thomas Nägler, catalogul expoziţiei Sibiu 1991, Thaur bei Innsbruck 1991, p. 87-95.

[modifică] Bibliografie

  • Stefan Beissel: Geschichte der Verehrung Marias in Deutschland während des Mittelalters, Freiburg i. Br. 1909, p. 350, 567-578.
  • Stefan Beissel: Geschichte der Verehrung Marias im 16. und 17. Jahrhundert, Freiburg i. Br. 1910, p. 245 ss.
  • J. Corblet: Etude iconographique sur l’arbre de Jessé, în: Revue de l'art chrétien 4 (1860), p. 49-61, 113-125, 169-181.
  • R. Ligtenberg: De genealogie van Christus, în: Oudheidkundig Jaarboek 9 (1929), p. 3 ss.
  • Émile Mâle: L'art religieux du XIIe siècle en France, Paris 71966 (prima ediţie 1922), p. 155 ss., mai ales 168-175.
  • Émile Mâle: L'art religieux du XIIIe siècle en France, Paris 91958 (prima ediţie 1898), p. 199-206.
  • L. Réau: Iconographie de l'art chrétien, vol. II/2 Iconographie de la Bible, Nouveau Testament, Paris 1957, p. 129-140.
  • J. Sauer: Symbolik des Kirchengebäudes und seiner Ausstattung in der Auffassung des Mittelalters, Freiburg i. Br. 21924, p. 333, 445.
  • Gertrud Schiller: Ikonographie der christlichen Kunst, vol. I, Gütersloh 1966, p. 23-33.
  • Alois Thomas: Wurzel Jesse, în: Lexikon der christlichen Ikonographie, editat de Engelbert Kirschbaum, vol. 4, Roma/Freiburg/Basel/Viena 1972, col. 549-558.
  • A. Watson: The Early Iconography of the Tree of Jesse, Londra 1934.
  • A. Watson: Catalogue of Tree of Jesse in the 13th and 14th Centuries (manuscris păstrat de Warbrug Institute), Londra 1953.
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Ieseu
Unelte personale