Constantin Cantacuzino (stolnic)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Constantin Cantacuzino, stolnicul)
Salt la: Navigare, căutare
Constantin Cantacuzino (stolnic) 2000 Romania stamp.jpg

Stolnicul Constantin Cantacuzino a fost un diplomat, nobil, istoric și geograf din Țara Românească (n. 1639 - d. 1716). El a fost fiul postelnicului Cantacuzino, grec de origine, și al Elenei, fiica lui Radu Șerban. Fratele Șerban Cantacuzino, nepotul Constantin Brâncoveanu și fiul său Ștefan Cantacuzino au fost domni ai Țării Românești.

Viața și opera[modificare | modificare sursă]

Stolnicul Cantacuzino a fost un reprezentat de seamă al umanismului în spațiul cultural român. Prin studiile începute, după uciderea tatălui în 1663, la Adrianopol și Constantinopol și desăvârșite începând cu 1667[1] la Padova el devine un excelent cunoscător al culturii italiene, având cunoștințe temeinice de limbă italiană și latină, și al sferei culturii grecești. S-a păstrat un jurnal al învâțăcelului din timpul studiului la Padova, care îl menționează pe un instructor de origine albaneză, Caludi[2]. Tânărul a dobândit renumele unui om erudit în Italia, el este menționat ca învățat din Louvain de către scriitorul Antonio Lupis[3]. Ulterior el a fost consultat cu privire la istoria Țării Românești de către generalul austriac Ferdinand Marsigli (1658-1730, originar din Bologna), care se va remarca printr-o monumentală descriere geografică și istorică a ținuturilor cursului mijlociu și inferior al Dunării[4].

În 1672 Cantacuzino este întemnițat din ordinul lui Grigore I Ghica, cel care dispusese în 1663 uciderea postelnicului Cantacuzino. Fratele său Șerban reuși să-l aducă la Constantinopol prin relațiile pe care le avea la Înalta Poartă și-l învesti odată ajuns domnitor, în 1678, cu dregătorii neînsemnate. Influența politică a stolnicului a fost totuși importantă, fiind exercitată mai ales prin membri ai familiei.

Pe plan politic Constantin Cantacuzino a fost adeptul unei linii antiotomane și a pledat pentru apropierea de Rusia și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană. El a contribuit în mod hotărâtor la răstunarea lui Constantin Brâncoveanu, probabil pentru a sprijini pretențiile la tron ale propriului fiu, Ștefan Cantacuzino[5]. Alături de acesta el este executat în noaptea de 6 spre 7 iunie 1716 la Constantinopol, sub acuzația colaborării cu austriecii.

Pe lângă corespondența cu renumite personalități politice, diplomați și cărturari ca Gherasim Cretanul, Antonio dall'Acqua, Albano Albanese sau Bonvicinius, stolnicul Cantacuzino a lăsat posterității caiete de note istorice și o operă istorică fundamentală, Istoria Țării Rumânești dintru început (1716)[6], care analizează critic un material extrem de bogat, cuprinzând autori antici, bizantini și occidentali. Lucrarea este redactată la inițiativa lui Ferdinand Marsigli[7] și susține cu multă fervență, combătând opiniile contrare, originea romană a poporului român și continuitatea sa pe teritoriul Daciei, acumulând mărturii despre teritoriul și locuitorii acestui stat, despre războaiele daco-romane și romanizarea Daciei. Cantacuzino subliniază faptul că românii se deosebesc de popoarele vecine prin capacitatea lor de a rezista vitregiilor istoriei, evidentă mai ales în menținerea structurilor politice proprii. Implicațiile politice nu i-au lăsat răgaz să-și definitiveze scrierea, care aplică metode de cercetare caracteristice istoriografiei moderne și conține prime elemente de critică a istoriei. Stolnicul este și autorul unei hărți a Țării Românești, tipărită în 1700 în limba greacă la Padova și folosită apoi în 1715 de Anton Maria Del Chiaro în a sa Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, apărută la Veneția[8], precum și al prefeței unui liturghier din 1680, care a circulat în toate ținuturile locuite de români[9].

Un document valoros pentru cultura română îl constituie catalogul bibliotecii lui Constantin Cantacuzino, care conține printre altele și o listă a cărților tipărite în principatele române la sfârșitul veacului al XVII-lea[10]. Frumusețea bibliotecii Mănăstirii Mărgineni (jud. Prahova), întemeiată cu o parte a bibliotecii postelnicului Constantin Cantacuzino de la Mironești, este menționată deja la Del Chiaro. Se pare însă că puține cărți din acel patrimoniu au trecut în posesia stolnicului Cantacuzino. Era vorba mai ales de literatură religioasă, chiar și de sorginte protestantă[11]. În timpul studiilor tânărul Cantacuzino a întocmit un prim catalog al cărților achiziționate de el însuși, care au constituit baza bibliotecii sale. Printre acestea se aflau, pe lângă epopeile homerice, opere ale clasicilor greci și latini, scrierile filozofice și cosmografice ale lui Aristotel și comentariile la opera aristotelică de Alexandru din Afrodisia[12]. Ulterior biblioteca a fost îmbogățită de numeroase lucrări istoriografice, calendare, almanahuri, precum și de cărți aduse de oștenii români care participaseră în 1683 la asediul Vienei. De-a lungul vieții Cantacuzino a colecționat manuscrisele cărturarlor care trecuseră pe la Mărgineni și periodice de limbă italiană[13]. Biblioteca a fost destrămată după moartea stolnicului, ajungând parțial în posesia lui Nicolae Mavrocordat. Un catalog al bibliotecii consemnează în anul 1839 263 de titluri de cărți care erau încă păstrate la Mărgineni[11].

Ediții ale operei[modificare | modificare sursă]

  • 1901 - Operele lui Constantin Cantacuzino, editată de Nicolae Iorga, București
  • 1991 - Constantin Cantacuzino stolnicul: Istoria Țării Românești, București 1991

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ La Călinescu se specifică anul 1665, dar Suta 2003 menționează o matricolă de înscriere de la 17 septembrie 1667.
  2. ^ Călinescu 1981, p. 33.
  3. ^ În IL' eroina veneta, ouero la vita di Elena Lucretia Cornara Piscopia, composta da Antonio Lupis, e dal medesimo cons, Veneția 1689, citată la Călinescu 1981, p. 33.
  4. ^ Vezi opera sa Danubius pannonico-mysicus observationibus geographicis, astronomicis, physicis perlustratus ab Aloysio Ferd. Com. Marsili, 2 vol. Haga / Amsterdam 1726.
  5. ^ Vezi și relatările despre dorința de putere a stolnicului la Călinescu 1981, p. 33. Conform Letopisețului Bălenilor al lui Radu Popescu deja tatăl cărturarului, postelnicul Constantin, ar fi amenințat că îl va răsturna prin intrigi pe Grigore Ghica: "(...)să laudă, că el au popit pă Grigorie-vodă, el îl va dăspopi" ([1]). Deosebit de critic față de Cantacuzini, cronicarul muntean îl acuză pe Constantin stolnicul nu numai de răsturnarea lui Brâncoveanu, ci și de otrăvirea fraților săi Șerban-Vodă și Iordache, spătarul, și-l numește în mod repetat "hoț bătrân". Vezi pasajul despre domnia lui Ștefan Cantacuzino din Istoriile domnilor Țărîi Rumînești la Wikisource [2].
  6. ^ Istoria Țării Rumânești a fost publicată pentru prima oară în 1858 de către George Ioanid, ca operă anonimă. A doua ediție a fost îngrijită în 1872 de Mihail Kogălniceanu. Nicolae Iorga va atribui lucrarea cu ocazia unei reeditări în 1901 lui Cantacuzino Stolnicul. O nouă ediție a lui Dan Simonescu (București, 1944) este cuprinsă și în volumul I din Cronicarii munteni, București 1961, ediție îngrijită de Mihail Gregorian, cu un studiu introductiv de Eugen Stănescu. Vezi Stahl 2001, nota 11.
  7. ^ Cererea cu întrebările privitoare la Țara Românească și corespondența în limba italiană dintre cei doi cărturari în Analele Academiei Române, XXI.
  8. ^ Stahl 2001, nota 12. Harta este publicată la: Al. T. Dumitrescu: Contribuțiuni la istoriografia românească veche, în Lui Ion Bianu, București 1916-1921. Cartea lui Del Chiaro descrie perioada în care acesta fusese secretarul lui Constantin Brâncoveanu.
  9. ^ Despre răspândirea până în Maramureș a unei versiuni preluate de Școala de la Râmnic Al. Duțu: Cultura română în civilizația europeană modernă, București 1978, p. 120 și 122 - Al. Duțu: Coordonate ale culturii românești în secolul XVIII (1700-1812), p. 34, nota 4, București 1969.
  10. ^ Despre acest catalog ca mărturie a culturii istorice și geografice a stolnicului vezi Dima-Drăgan 1967, passim - Iorga 1901 (1961), p. 34.
  11. ^ a b Suta 2003
  12. ^ Suta 2003. Catalogul din timpul studiilor în străinătate a fost descoperit în 1901 de Nicolae Iorga și publicat în 1907.
  13. ^ Catalogul integral a fost publicat de Dima-Drăgan, în 1964

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Livia Bacîru și Corneliu Dima-Drăgan (ed.): Biblioteca unui umanist român. C. Cantacuzino-Stolnicul (1640 - 1716), catalog al expoziției comemorative în Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România și Muzeul de Artă Feudală al Academiei Republicii Socialiste România Dim. Minovici, București 1966.
  • George Călinescu: Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. a II-a, București 1981, p. 32-33.
  • Virgil Cândea: Stolnicul între contemporani, București 1971.
  • Radu-Stefan Ciobanu (Vergatti), "Pe urmele stolnicului Constantin Cantacuzino", Bucuresti, 1982.
  • Doina Curticăpeanu: Un mare patriot si umanist român-Constantin Cantacuzino Stolnicul, în: Steaua, XVII (1966), nr.6, p. 88-90.
  • Corneliu Dima-Drăgan: Un catalog necunoscut al bibliotecii Stolnicului Constantin Cantacuzino, în: Revista arhivelor 1964, 7, nr. 2, p, 286-303.
  • Corneliu Dima-Drăgan: Biblioteca unui umanist român. C. Cantacuzino-Stolnicul, București : Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă 1967.
  • Nicolae Iorga: Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea: 1688-1821, vol. I, București 1901 (1961).
  • Nicolae Iorga: Constantin Stolnicul Cantacuzino în: Revista Fundaþiilor Regale II, nr. 7, iulie 1935.
  • Ilie Minea: Ceva despre Constantin Cantacuzino Stolnicul, în: Cercetări Istorice, VIII-IX. (1932-1933), p. 73-79.
  • Mario Ruffini: Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino, trad. din limba ital. de D. D. Panaitescu și Titus Pârvulescu. Pref. de Virgil Cândea, București : Ed. Minerva 1973.
  • Henri H. Stahl: Gânditori și curente de istorie socială românească, București 2001, cap I: Problemele țărilor românești în "Criza Orientală", 3) Gânditorii români din epoca umanismului, b) Constantin Cantacuzino Stolnicul (online).
  • Ioana Alina Suta: Aspecte privind biblioteca umanistă a Stolnicului Constantin Cantacuzino, în: Bibliorev. Revista electronică a Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" Cluj Napoca, Nr. 8 (2003), online
  • Constantin Șerban: Recenzii Mario Ruffini: Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino, în: Revue Roumaine d'Histoire, 1974, t. XIII, nr. 2, p. 341-344.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Constantin Cantacuzino