Cultura Georgiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Plăcuţă de aur decorată cu email înfăţişînd pe Sf. Gheorghe doborând balaurul, sec. al XV-lea, 15 x 11,5 cm, Muzeul Național de Artă al Georgiei, Tbilisi

Cultura Georgiei se poate urmări până în timpuri străvechi, datorită omogenității culturale și lingvistice care a caracterizat poporul georgian de-a lungul întregii sale istorii. Deoarece creștinismul s-a răspândit în ținuturile caucaziene încă din secolul al IV-lea, patrimoniul cultural al Georgiei însumează unele din cele mai vechi monumente ale arhitecturii creștine. Și mai tărziu, între secolele XI și XIII, au fost ridicate lăcașe de cult remarcabile atât prin arhitectură cât și prin ansamblurile de picturi murale pe care le adăpostesc. Literatura în limba georgiană s-a dezvoltat de timpuriu și a dăruit lumii pe unul din cei mai mari poeți ai evului mediu, Sota Rustaveli, și pe romanticul Nicoloz Baratașvili. Folclorul georgian este aproape unicul din lume în care mai există polifonia, fiind de aceea protejat ca bun cultural de către UNESCO[1].

Literatura[modificare | modificare sursă]

Cele mai vechi inscripții în limba georgiană au fost găsite în mănăstirea georgiană "Sfânta Cruce" din Palestina și în biserica Sioni de lângă Bolnisi din anul 433, respectiv 492. Cel mai vechi manuscris georgian conține Patimile sfintei Șușanik' (C'amebaj c'midisa Shushanik'isi, dedoplisa), o operă din 483 a lui Iacov din Tsurtaveli. Din această epocă mai este cunoscut prințul Petre Iverianul (412-480), care a făcut carieră ca filosof neoplatonist la curtea bizantină. În secolul al VI-lea s-a dezvoltat limba literară veche georgiană, care a fost adoptată atât în cult cât și în politică.

Miniatură dintr-un manuscris din 1646 al eposului Viteazul in piele de tigru de Rustaveli

Cultura scrisă din Evul Mediu timpuriu constă mai ales în creații cu subiecte hagiografice, dar ea cuprinde și un volum mare de traduceri din limba greacă, armeană și arabă. Remarcabile opere ale genului hagiografic sunt Martiriul lui Abo din Tbilisi de Ioane Sabanisdze și Viața lui Grigol Khandzteli de Giorgi Merchule. În evul mediu apar primele cronici, precum cea despre Creștinizarea Georgiei. Culegerile de imnuri ale vremii foloseau un sistem propriu de note muzicale. Din secolul al IX-lea datează o adaptare creștină a legendei lui Gautama Buddha, în eposul georgian Balavariani. Probabil prin traducerea călugărului georgian Eutimiu din Atos (ca.955-1028) opera a devenit cunoscută ulterior în limba greacă, sub forma romanului Varlaam și Ioasaf.

În perioada de înflorire a culturii georgiene, între secolele al XI-lea și al XII-lea, și-au scris operele literare și filosofice Eprem Mtsire, Ioane Petritsi și Arsen Iqaloeli. Cultura scrisă s-a dezvoltat mai ales în mănăstirea de la Gelati, înzestrată de ctitorul David al IV-lea (10731125) cu numeroase manuscrise grecești și supranumită de aceea de către cronicarii georgieni de mai tărziu o "a doua Atenă"[2]. În așa-numita "Epocă de aur" au fost scrise primele tratate de jurisprudență, matematică, astronomie și medicină. Istoriografia s-a dezvoltat de asemenea, concentrându-se pentru prima oară asupra originilor neamului kartvelic și a înrudirii lui cu celelalte popoare caucaziene, dar tratând și teme lingvistice sau istoria tuturor statelor georgiene, ca în compilația Kartlis Tskhovreba. Genul poemului epic a fost cultivat de către Șavteli și Chakhruhadze, însă cel mai renumit poet al timpului a fost Sota Rustaveli, autorul eposului Viteazul în piele de tigru din secolul al XII-lea. Ca în Orlando furiosul, eroul principal al eposului este un războinic orbit de iubire.

Prima tipografie cu litere mobile în limba georgiană a fost întemeiată în 1710 de ipodiaconul Mihail Ștefanovici la Tbilisi, prin mijlocirea lui Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești originar din Iberia caucaziană (Iveria)[3]. Prima carte tipărită în georgiană a fost un Liturghier având o dedicație în limba română cu caractere georgiene pentru principele Vahtang al VI-lea, care-l chemase pe Ștefanovici din Valahia[4].

Arta[modificare | modificare sursă]

Arhitectura[modificare | modificare sursă]

Un număr însemnat de biserici georgiene a fost construit în secolele V și VI în afara hotarelor Georgiei, în Palestina, Siria și Egipt. Vestigiile a treisprezece biserici și ale unei catedrale georgiene au fost descoperite în apropierea Antiohiei, o mănăstire georgiană fusese întemeiată în secolul al V-lea pe teritoriul necropolei din Teba. Inscripții în limba georgiană din același secol au fost găsite și în deșertul Iudeei.

Pe teritoriul de azi al Georgiei s-au construit însemnate biserici la Bolnisi (sec. V) și Urbnisi (sec. VI). În perioada imediat următoare acestor clădiri s-a dezvoltat planul tipic al arhitecturii georgiene, în forma de cruce. Primul din monumentele înâlțate pe acest plan a fost biserica mănăstirii Sfânta Cruce (Jvari), pe o colină a capitalei Iberiei din vremea aceea, Mtsjeta (sec. VI). Alte biserici importante au fost ridicate în Parkhali, Bana, Oșki și Khakhuli.

Concomitent cu edificarea statului georgian sub bagratizi iau ființă începând cu secolul al XI-lea importante monumente ale arhitecturii creștine, cum ar fi catedrala lui Bagrat al III-lea din Kutaisi (1003), catedrala Svetitskhoveli din Mtsjeta, catedrala din Alaverdi (începutul sec. XI), mănăstirea Gelati (ctitorită în 1106) sau mănăstirea în stâncă de la Vardzia (1185).

Monumente protejate de UNESCO[modificare | modificare sursă]

  • Catedrale Bagrati, din 1994 în patrimoniul cultural al omenirii.
  • Mănăstirea Gelati, din 1994 în patrimoniul cultural al omenirii.
  • Monumentele istorice din Mtsjeta, din 1994 în patrimoniul istoric al omenirii.
  • Svaneția superioară (din 1996).

Pictura[modificare | modificare sursă]

Cele mai vechi picturi și mozaicuri monumentale din Georgia datează din secolul al XI-lea și dovedesc influența artei bizantine de la vremea aceea. Demne de menționat sunt frescele și mozaicurile din Betania, Qintsvisi și Gelati. Miniatura și pictura de icoane a avut în acel timp școli în centrele monastice de la Gelati și Chachuli.

Niko Pirosmani: Pescarul, 1909, Muzeul Național de Artă al Georgiei, Tbilisi

Pictorul naiv Niko Pirosmanišvili (sau Pirosmani, 1862-1918) este unul din reprezentanții de seamă ai artei georgiene din secolul al XX-lea.

Muzica[modificare | modificare sursă]

Duduk

Muzica tradițională[modificare | modificare sursă]

În limba georgiană s-au păstrat cele mai vechi culegeri de imnuri din ortodoxie. Muzica de caracter cult, atât curteneascǎ cât și liturgicǎ, a sfărșit prin a se contopi, în timpul unei istorii zbuciumate, cu folclorul din diversele regiuni ale Georgiei. Acesta a fost îmbogățit și de muzica islamului, mai ales prin împodobirea melodiilor cu melisme orientale (Georgia a fost de mai multe ori sub stǎpânire persanǎ și deci în direct contact cu altǎ tradiție muzicalǎ remarcabilă), dar și de influențele rusești și apusene.

Muzica de cor este cea mai veche din tradiția georgiană, și este aproape singura din Europa care s-a dezvoltat polifonic. Doar în muzica din Corsica și Sardinia se mai întâlnește un asemenea fenomen, dar acolo e mai evidentǎ influența responsoriilor bisericești[5]. Polifonia este mai rǎspânditǎ la georgienii din șesurile centrale ale țǎrii decât la cei de la poalele Caucazului. În est formeazǎ de obicei corul, alteori o singurǎ voce, acompaniamentul de bas pentru unul sau doi soliști independenți unul de altul, în vest se amestecă trei melodii între ele, aparent fără reguli prestabilite. Muzica originarǎ este atonalǎ. Vocile feminine lipsesc în corurile tradiționale georgiene, în repertoriul cărora intră mai ales cântece de luptǎ, de ospǎț sau de muncǎ, dar și bocete sau imnuri religioase.

Instrumente[modificare | modificare sursă]

  • Duduk = instrument de lemn înrudit cu oboiul și clarinetul, dar fǎrǎ clape. Datorită anciei duble el poate avea un timbru cald precum clarinetul. Spre deosebire de acesta el cuprinde o singurǎ gamǎ, de obicei una joasǎ. Este folosit și în muzica armenească.

Compozitori georgieni[modificare | modificare sursă]

  • Gyia Kacheli este unul din cei mai celebri compozitori contemporani. Alfred Schnittke a fǎcut sinfoniilor lui Gyia Kancheli următoarea caracterizare: “(...) ne fac într-un interval relativ scurt sǎ trǎim o întreagǎ viațǎ, chiar o întreagǎ erǎ”. Compozițiile lui Kancheli sunt profund georgiene, în mod paradox fǎrǎ a prelua direct teme din folclor.

Cinematografia[modificare | modificare sursă]

Regizori:

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vezi descrierea polifoniei georgiene drept "capodoperă a tradiției orale și moștenire intangibilă a umanității" pe pagina oficială a UNESCO
  2. ^ Lordkipanidze/Katcharava 1988, p. 14.
  3. ^ Pentru regatul georgian al Iveriei vezi secțiunile despre "Antichitate" și "Epoca feudală" a articolului despre "Istoria Georgiei".
  4. ^ George Călinescu: Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. a II-a, București 1981, p. 11.
  5. ^ Dealtfel se presupun asemenea tradiții muzicale și în trecutul Balcanilor. În muzica aromânilor și a albanezilor mai există și azi aranjamente polifonice. Un celebru exemplu este un cântec pǎstoresc al aromânilor, “Țâș tu munte”, cu douǎ melodii și un text interpretat cu repetiții și intercalǎri.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Literatura[modificare | modificare sursă]

  • The Balavariani (Barlaam and Josaphat): A Tale from the Christian East Translated from the Old Georgian, trad. de David Marshall Lang, introducere de Ilia V. Abuladze, Berkeley: University of California Press 1966.
  • Sota Rustaveli: Viteazul în piele de tigru, București 1956 21963, 31997.

Arta[modificare | modificare sursă]

  • Șalva Amiranașvili: Kunstschätze Georgiens, Praga 1971.
  • Jurgis Baltrusaitis: Études sur l'art médiéval en Géorgie et en Arménie, Paris 1941.
  • Georgi N. Ciubinașvili Die georgische Kunst und die Probleme ihrer Entwicklung, catalogul expoziției Berlin 1930.
  • Georgi N. Ciubinașvili: Georgien, în: Propyläen Kunstgeschichte, vol. III, Byzanz und der christliche Osten, ed. de Wolfgang Fritz Volbach și Jacqueline Lafontaine-Dosogne, Berlin/Frankfurt a. M., ediție nouă 1990, p. 315-334.
  • E. S. Takaișvili: Album d'architecture géorgienne, Tbilisi 1924.

Compendii istorice[modificare | modificare sursă]

  • M. Lordkipanidze, I. Katcharava: A Glimpse of Georgian History, Tbilisi 1988.