Războiul total

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Războiul total este un conflict de o anvergură maximă, în care factorii politici mobilizează toate resursele disponibile pentru a asigura distrugerea capacităţilor rivalilor de a se apăra. Războiul total este o practică veche de secole, dar doar în ultimii 150 de ani teoreticienii militari au identificat această clasă separată de război. În războiul total nu există practic necombatanţi, toate persoanele dintr-o anumită ţară – civili şi militari în aceiaşi măsură – sunt consideraţi ţinte.

[modifică] Dezvoltare conceptuală

Poster american din timpul celui de-al doilea război mondial care îl citează pe preşedintele Franklin Roosevelt şi îndemnurile adresate tuturor pentru participarea la război

Folosirea pentru prima dată a conceptului de „război total” este atribuită lui Carl von Clausewitz. Clausewitz era preocupat de conceptul filozofic de „război absolut”, un război eliberat de orice constângere politică, pe care el îl considera imposibil. Cei doi termeni – „total” şi „absolut” – sunt deseori confundaţi. Christopher Bassford, profesor de strategie la National War College, descrie diferenţa: „Conceptul de «război absolut» al lui Clausewitz este destul de diferit faţă de ultimul concept de «război total». Războiul total era o prescriere pentru adevărata ameninţare de război exemplificată de ideile generalului Erich Ludendorff, care-şi asumase de fapt controlul total asupra efortului german de război în timpul primului război mondial. Războiul total din acest punct de vedere implică subordonarea totală a politicului faţă de efortul de război – o idee pe care Clausewitz o respingea vehement – şi ipoteza că victoria toatlă sau înfrângerea totală sunt singurele opţiuni”.^[1]

Este adevărat că generalul Erich Ludendorff a primul care, în timpul primului război mondial (ca şi în cartea sa din 1935 „Războiul total”) a răstălmăcit formula lui Clausewitz, făcând apel la războiul total – mobilizarea completă a tuturor resurselor, inclusiv a sistemelor politice şi sociale, cu obiectivul suprem al câştigării victoriei cu orice preţ.

Există mai multe motive pentru schimbare conceptului de război absolut în acela de război total şi pentru recunoaşterea existenţei acestuia din urmă. Principalul motiv este industrializarea. Odată cu dezvoltarea resurselor naturale şi capitale ale unei ţări devenea tot mai evident faptul că anumite forme de conflict cereau mai multe resurse decât altele. De exemplu, Statele Unite a folosit mult mai puţine resurse pentru înfrângerea unui singur trib de amerindieni, chiar dacă au fost nevoite să ducă o campanie întinsă pe mai mulţi ani, decât în cazul unei singure luni din timpul războiului civil american. Costul mai mare al ultimului război este evident. O naţiune industrializată poată face distincţiile necesare şi poate alege tipul de război în care se doreşte să se angajeze.

În plus, în secolul al XIX-lea războiul devenea din ce în ce mai mult unul mecanizat. O fabrică dintr-un oraş devenea mult mai implicată în producţia de război odată cu trecerea timpului. Fabrica însăşi devenea o ţintă, deoarece contribuia la efortul de război. Ca urmare, şi muncitorii fabricii deveneau la rândul lor ţinte ale războiului.

Nu există o definiţie general acceptată a războiului total, dar istoricii sunt de acord că atât primul război mondial cât şi cel de-al doilea ilustrează perfect conceptul. Un număr mare de istorici consideră războiul civil american ca fiind primul exemplu de război total,^[2] în vreme ce alţi cercetători consideră războaiele pentru unificarea Germaniei ca fiind primele exemple a acestui tip de război. Definiţiile războiului total sunt variate, dar cele mai multe pleacă de la caracterizarea făcută de Roger Chickering în cartea sa Total War: The German and American Experiences, 1871-1914: „Războiul total este diferit prin intensitatea şi extinderea sa fără precedent. Teatrele de operaţiuni se întind pe tot globul; amplitudinea bătăliilor nu are practic limite. Răzoiul total se poartă cu neglijarea moralităţii, obiceiurilor sau legilor internaţionale, pentru că părţile combatante sunt inspirate de duşmăniile născute de ideologiile moderne. Războiul total presupune mobilizarea nu numai a forţelor armate, dar şi a întregii populaţii. Cel mai important factor hotărâtor al războiului total este includerea răspândită, nediscriminatorie şi deliberată a civililor pe lista ţintelor militare legitime.”

Războiul total a dus la mobilizarea frontului intern. Propaganda a devenit o componentă obligatorie a războiului total, necesară pentru mărirea producţiei şi menţinerea moralului. Raţionalizarea a devenit una dintre metodele principale pentru asigurarea materialelor necesare pentru ducerea războiului.

[modifică] Note

Acest articol referitor la definiţii sau enunţuri este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea sa.