Supermarine Spitfire

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Supermarine Spitfire
Ray Flying Legends 2005-1.jpg
Spitfire LF Mk IX, MH434
Tip Avion de vânătoare
Țară de origine Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Marea Britanie
Constructor Supermarine
Proiectat de Reginald Joseph Mitchell
Zbor Inaugural 5 martie 1936
Intrat în serviciu 1938
Fabricate 20.351 buc
Echipaj 1 pers.
Lungime 9,12m
Anvergura aripilor 11,23 m
Înălțime 3,86 m
Suprafața aripilor 22,48 mp
Încărcare alară 119,91 – 207 kg/m²
(Mk VB – Mk XIVE)
Masă structură 2280 kg (Mk I)
3034 kg (Mk XIV)
Masă cu combustibil 2921 kg
Masă maximă decolare 2990 kg
Propulsie Rolls-Royce Merlin II – 61
(Mk I – Mk XI)
Rolls-Royce Griffon
(Mk XII – Mk 24)
Putere 775 – 1055 kW (R–R Merlin)
1290 – 1530 kW (R–R Griffon)
Viteză maximă 721 km/h
Viteza de croazieră 550–600 km/h
Capacitate de ascensiune 12,9 – 23,3 m/s
(Mk I – Mk XIVE)
Înălțime maximă de zbor 9750 – 13 560 m
(Mk I – Mk XIVE)
Rază de acțiune 680 – 740 km
(Mk I – Mk XIVE) cu rezervoare interioare
Armament
  • 8 x mitraliere M1919 Browning cu calibru .303 (de 7,7 mm) sau
  • 2 x mitraliere grele M2 Browning cu calibru .50 (de 12,7 mm)

bombe:

  • 2 x bombe de 113 kg (250 lb)
  • 1 x bombă de 227 kg (500 lb)

altele:

  • 1 x rezervor de 773 litri(170 galoane) la Mk V, sau
  • 1 x rezervor de 409 litri (90 galoane)



Variante Seafire
Spiteful
Spitfire mk2a p7350 arp.jpg
Supermarine Spitfire Mk XVI

Avionul de vânătoare britanic Supermarine Spitfire este un avion monoloc folosit de către Royal Air Force și de alte țări aliate în al Doilea Război Mondial. Spitfire a continuat să fie folosit în prima linie în rol secundar până în anii 50. A fost produs în număr mai mare decât oricare alt avion britanic.

Spitfire a fost proiectat de proiectantul șef al Supermarine Aviation Works(din 1928 o filială a Vickers-Armstrong), R. J. Mitchell ca un avion cu rază scurtă de acțiune, de interceptare, de înaltă performanță. Mitchell a continuat să îmbunătățească performanțele avionului până la moartea sa din 1937 din cauza cancerului, munca sa fiind preluată de colegul său Joseph Smith.Aripa eliptică a Spitfire avea o secțiune transversală mică, ceea ce permitea o viteză maximă mai mare decât în cazul celorlalte avioane de pe vremea sa, inclusiv Hawker Hurricane. Viteza era considerată esențială pentru ca avionul să-și poată îndeplini rolul de apărare a Marii Britanii față de bombardierele inamice.

În Bătălia Angliei Spitfire a fost perceput e public ca fiind principalul avion de vânătoare al englezilor, când de fapt avionul Hawker Hurricane și-a pus umărul mai consistent în lupta împotriva Luftwaffe. Cu toate acestea unitățile de Spitfire aveau pierderi mai mici și un raport victorie/pierderi mai mare.

După Bătălia Angliei Spitfire devenit coloana vertebrală a Comandamentului de Avioane de vânătoare al RAF, participând în luptele din Pacific, Europa, marea Mediterană și în Asia de sud-est. Foarte iubit de piloții săi Spitfire a primit diverse roluri: interceptare, recunoaștere, vânătoare-bombardament, avion cu bază pe portavioane precum și avion de antrenament. A fost construit în multe variante folosind mai multe configurații ale aripii. Cu toate că fuselajul a fost inițial proiectat pentru a fi propulsat de motorul Rolls-Royce Merlin de 1,030 CP (768 kW), a fost destul de flexibil pentru a folosi mult mai puternicul motor Rolls-Royce Griffon, ultimul fiind capabil să dezvolte o putere de 2,035 CP (1,520 kW).

Proiectare și dezvoltare[modificare | modificare sursă]

Proiectantul Reginald Mitchell

Proiectul lui Reginald Mitchell din 1931 conform caietului de sarcini F7/30 al Ministrului Forțelor Aeriene pentru un avion capabil de o viteză de 404 km/h a avut ca rezultat un avion de vânătoare monoplan modern (tipul Supermarine 224), cu carlinga deschisă cu aripi voluminoase și tren de aterizare fix și mare. Avionul era propulsat de un motor de 600 CP (450 kW), de tip cu răcire prin evaporare de tip Rolls-Royce Goshawk[1] . Acest avion și-a făcut primul zbor în februarie 1934.[2] Supermarine Type 224 a fost a fost o mare dezamăgire pentru Mitchell și echipa sa de proiectanți, care au demarat imediat o serie de îmbunătățșiri ale proiectului folosindu-se ca punct de plecare de experiența lor cu hidroavioane participante la Cupa Schneider unde avioanele construite după proiectele lui Reginald Mitchell au luat mai multe premii de viteză. Dintre cele șapte modele ofertate la licitația pentru modelul F/30, avionul biplan Gloster Gladiator a fost acceptat.[3]

Mitchell a început deja lucrul la un avion nou, codat Tip 300, bazat pe Tip 224, dar cu un tren de aterizare retractabil și anvergura aripilor redusă cu 1,8 m. Tip 300 a fost înaintat Ministerului Forțelor Aeriene în iulie 1934, dar din nou nu a fost acceptată.[4]

Proiectul a evoluat apoi printr-o serie de schimbări, inclusiv o carlingă mai scurtă, agreabilă, aparate de respirație cu oxigen, aripi mai scurte și mai subțiri și motoarele Rolls-Royce PV-XII V-12 dezvoltate recent, mai puternice, numite mai târziu "Merlin". În noiembrie 1934, Mitchell, cu sprijinul proprietarului firmei Supermarine, Vickers-Armstrong a început o activitatea de proiectare detaliată a unei versiuni mai rafinate a avionului Tip 300 [5] și la 1 decembrie 1934, Ministerul Forțelor Aeriene a emis un contract cu nr. AM 361140/34, asigurând suma de 10.000 de lire sterline pentru construirea noului avion îmbunătățit tip F7/30 proiectat de Mitchell. La 3 ianuarie 1935, Ministerului Forțelor Aeriene a întocmit un contract și o nouă specificație cu nr. F10/35 specifgicații care erau scrise în jurul avionului.[6] În aprilie 1935 armamentul a fost schimbat din două mitraliere Vickers de 7,7mm la câte patru mitraliere Broening de 7,7mm.

La 5 martie 1936 a avut loc primul zbor al prototipului K5054, pilotul fiind cpt. Joseph Summers. Acest zbor a avut loc la patru luni după primul zbor al avionului Howker Hurricane.[7]

Pe K5054 a fost montat un nou elice, iar Summers a zburat din nou la data de 10 martie 1936.

La început eleroanele, profundoarele și cârma au fost acoperite cu țesătură. Când experiența de luptă a dovedit că dacă se folosește material textil la eleroane, este imposibil de a le utiliza la viteze mari, materialul a fost înlocuit cu un aliaj ușor,îmbunătățind controlul la viteze mari.[8]

În 1934 Mitchell și echipa de proiectare au decis să folosească formă semieliptică pentru aripi pentru a îndeplini două cerințe care erau în contradicție:

  • aripa să fie subțire să se evite creșterea rezistenței aerului
  • să fie totuși destul de groase ca să poată găzdui trenul de aterizare, armementul și muniția.

Utilizatori[modificare | modificare sursă]

Format:Expand list

Avioane din familia sa[modificare | modificare sursă]

Avioane similare[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ethell 1997, p. 6.
  2. ^ Andrews and Morgan 1987, p. 206.
  3. ^ Price 1977, p. 16.
  4. ^ Price 1982, p. 16.
  5. ^ Price 1982, p. 17.
  6. ^ Price 1999, pp. 16, 17.
  7. ^ Fleischman, John. "Best of Battle of Britain." Air & Space, March 2008. Retrieved: 3 April 2008.
  8. ^ Morgan and Shacklady 2000, pp. 57–61.
  9. ^ Listă de Spitfire I și II folosite de escadrilele Forțșelor Aeriene Poloneze (PDF file)

Bibliografie în limba engleză[modificare | modificare sursă]

  • Air Ministry. A.P 1565B Spifire IIA and IIB Aeroplanes: Merlin XII Engine, Pilot's Notes. London: Air Data Publications, 1972. ISBN 0-85979-043-6.
  • Air Ministry. Pilot's Notes for Spitfire, IX XI & XVI. Merlin 61,63,66,70 or 266 Engine. London: Air Data Publications, 1946. ASIN: B000TUWO64
  • Andrews, C.F. and E.B. Morgan. Supermarine Aircraft since 1914. London: Putnam, 1987. ISBN 0-85177-800-3.
  • Bader, Douglas. Fight for the Sky: The Story of the Spitfire and Hurricane. London: Cassell Military Books, 2004. ISBN 0-304-35674-3.
  • Bodie, Warren M. The Lockheed P-38 Lightning: The Definitive Story of Lockheed's P-38 Fighter. Hayesville, North Carolina: Widewing Publications, 2001, first edition 1991. ISBN 0-9629359-5-6.
  • Bowyer, Chaz. Supermarine Spitfire. London, Arms and Armour Press, 1980. ISBN 0-85368-464-2.
  • Bowyer, Michael. Interceptor Fighters for the Royal Air Force 1935–45. Wellingborough, UK: Patrick Stevens, 1984. ISBN 0-85059-726-9.
  • Brown, Eric. "Spitfires with Sea Legs, Part two." Air International, Vol. 15, No. 4, October 1978.
  • Bungay, Stephen. The Most Dangerous Enemy – A History of the Battle Of Britain. London: Aurum, 2001. ISBN 1-85410-801-8.
  • Buttler, Tony. British Secret Projects: Fighters and Bombers 1935–1950. Hersham, UK: Midland, 2004. ISBN 1-85780-179-2.
  • Carpenter, Chris. Flightwise: Part 1, Principles of Aircraft Flight. Shrewsbury, UK: AirLife, 1996. ISBN 1-85310-719-0.
  • Cross, Roy and Gerald Scarborough. Messerschmitt Bf 109, Versions B-E. London: Patrick Stevens, 1976. ISBN 0-85059-106-6.
  • Cull, Brian with Fredrick Galea. Spitfires Over Malta: The Epic Air Battles of 1942. London: Grub Street, 2005. ISBN 1-904943-30-6.
  • Danel, Raymond and Jean Cuny. Docavia n°4: le Dewoitine D.520 (in French). Paris, France: Editions Larivière, 1966.
  • Deere, Brendon. Spitfire: Return to Flight. Palmerston North, NZ: ITL Aviation Limited, 2010. ISBN 978-0-473-16711-0.
  • Deighton, Len. Fighter: The True Story of the Battle of Britain. London: Grafton 1977. ISBN 0-7858-1208-3.
  • Delve, Ken. The Story of the Spitfire: An Operational and Combat History. London: Greenhill books, 2007. ISBN 978-1-85367-725-0.
  • Dibbs, John and Tony Holmes. Spitfire: Flying Legend. Southampton, UK: Osprey Publishing, 1997. ISBN 1-84176-005-6.
  • Eforgan, Estel. Leslie Howard: The Lost Actor. London: Mitchell Vallentine & Company, 2010. ISBN 978-0-85303-941-9.
  • Ethell, Jeffrey L. World War II in the Air. Annapolis, Maryland: Naval Institute Press, 1994. ISBN 1-55750-249-8.
  • Ethell, Jeffrey L. and Steve Pace. Spitfire. St. Paul, Minnesota: Motorbooks International, 1997. ISBN 0-7603-0300-2.
  • Flack, Jeremy. Spitfire – The World's Most Famous Fighter. London: Chancellor Press, 1994. ISBN 1-85152-637-4.
  • Flintham, Victor. Air Wars and Aircraft: A Detailed Record of Air Combat, 1945 to the Present. New York: Facts on File, 1990. ISBN 0-8160-2356-5.
  • Gilman J.D. and J. Clive. KG 200. London: Pan Books Ltd., 1978. ISBN 0-85177-819-4
  • Glancey, Jonathan. Spitfire: The Illustrated Biography. London: Atlantic Books, 2006. ISBN 978-1-84354-528-6.
  • Green, Peter. "Spitfire Against a Lightning." Flypast No. 315, October 2007.
  • Green, William. Famous Fighters of the Second World War, 3rd ed. New York: Doubleday, 1975. ISBN 0-356-08334-9.
  • Green, William. Messerschmitt Bf 109: The Augsburg Eagle; A Documentary History. London: Macdonald and Jane's Publishing Group Ltd., 1980. ISBN 0-7106-0005-4.
  • Green, William and Gordon Swanborough. The Great Book of Fighters. St. Paul, Minnesota: MBI Publishing, 2001. ISBN 0-7603-1194-3.
  • Gueli, Marco. "Spitfire con Coccarde Italiane (Spitfire in Italian service)." (in Italian) Storia Militare n. 62, November 1998.
  • Gunston, Bill et al. "Supermarine unveils its high-performance monoplane today (5 March)." The Chronicle of Aviation. Liberty, Missouri: JL International Publishing, 1992. ISBN 1-872031-30-7.
  • Henshaw, Alex. Sigh for a Merlin: Testing the Spitfire: 2nd Revised edition . London: Crecy Publishing, 1999. ISBN 0-9475-5483-5.
  • Henshaw, Alex. "Spitfire: A Test Pilot's Defence." Aeroplane Monthly, Vol. 9, Issue No 269, September 1995.
  • Holland, James. Fortress Malta: An Island Under Siege, 1940–1943. New York: Miramax Books, 2003. ISBN 1-4013-5186-7.
  • Holmes, Tony. Spitfire vs Bf 109: Battle of Britain. London: Osprey Aerospace, 2007. ISBN 978-1-84603-190-8
  • Jackson, Robert. Aircraft of World War II: Development, Weaponry, Specifications. Edison, NJ: Chartwell Books, 2003. ISBN 0-7858-1696-8.
  • Jane, Fred T. “The Supermarine Spitfire.” Jane’s Fighting Aircraft of World War II. London: Studio, 1946. ISBN 1-85170-493-0.
  • Jane, Fred T. Jane's Fighting Aircraft of World War II(reprint). New York: Crescent Books, 1998. ISBN 0-517-67964-7.
  • Lednicer, David A. "Technical Note: A CFD Evaluation of Three Prominent World War II Fighter Aircraft" Aeronautical Journal, Royal Aeronautical Society, June/July 1995.
  • Lednicer, David A. "World War II Fighter Aerodynamics" EAA Sport Aviation, January 1999.
  • McKinstry, Leo. Spitfire – Portrait of a Legend. London: John Murray, 2007. ISBN 0-7195-6874-9.
  • Morgan, Eric B. and Edward Shacklady. Spitfire: The History. London: Key Publishing, 1993. ISBN 0-946219-10-9.
  • Morgan, Eric B. and Edward Shacklady. Spitfire: The History (5th rev. edn.). London: Key Publishing, 2000. ISBN 0-946219-48-6.
  • Moss, Graham and Barry McKee. Spitfires and Polished Metal: Restoring the Classic Fighter. Marlborough, Wiltshire, UK: Airlife, 1999. ISBN 0-7603-0741-5.
  • Price, Alfred. Spitfire: A Documentary History. London: Macdonald and Jane's, 1977. ISBN 0-354-01077-8.
  • Price, Alfred. Spitfire a Complete Fighting History. Enderby, Leicester, UK: The Promotional Reprint Company Limited, 1991. ISBN 1-85648-015-1.
  • Price, Alfred. The Spitfire Story. London: Jane's Publishing Company Ltd., 1982. ISBN 0-86720-624-1.
  • Price, Alfred. The Spitfire Story: Second edition. London: Arms and Armour Press Ltd., 1986. ISBN 0-85368-861-3.
  • Price, Alfred. Spitfire: Fighter Supreme. London: Arms and Armour Press, 1991. ISBN 1-85409-056-9.
  • Price, Alfred. Late Marque Spitfire Aces 1942–1945. Oxford, UK: Osprey Publishing, 1995. ISBN 1-85532-575-6.
  • Price, Alfred. "Supermarine Spitfire (Merlin-engined variants)". Wings of Fame, Volume 9. London: Aerospace, 1997. pp. 30–93. ISBN 1-86184-001-2.
  • Price, Alfred. "Supermarine Spitfire (Griffon-engined variants and Seafire)" Wings of Fame, Volume 16. London: Aerospace, 1999, pp. 30–85. ISBN 1-86184-037-3.
  • Price, Alfred. The Spitfire Story: New edited edition. London: Weidenfeld Military, 1999. ISBN 1-85409-514-5.
  • Price, Alfred. The Spitfire Story: Revised second edition. Enderby, Leicester, UK: Siverdale Books, 2002. ISBN 1-885605-702-X.
  • Price, Alfred. "The Birth of a Thoroughbred." Aeroplane Volume 34, Number 3, No. 395, March 2006.
  • Price, Alfred and Mike Spick. Handbook of Great Aircraft of WW II. Enderby, Leicester, UK: The Promotional Reprint Company Limited, 1997. ISBN 0-7858-0669-5.
  • Quill. Jeffrey. Spitfire: A Test Pilot’s Story. London: Arrow Books, 1983. ISBN 0-09-937020-4.
  • Shores, Christopher and Brian Cull with Nicola Malizia. Malta: The Spitfire Year. London: Grub Street, 1991. ISBN 0-948817-16-X.
  • Smallwood, Hugh. Spitfire in Blue. London: Osprey Aerospace, 1996. ISBN 1-85532-615-9.
  • Spick, Mike. Supermarine Spitfire. New York: Gallery Books, 1990. ISBN 0-8317-1403-4.
  • "Spitfire: Simply Superb, Part three." Air International Volume 28, Number 4, April 1985.
  • Tanner, John. The Spitfire V Manual (AP1565E reprint). London: Arms and Armour Press, 1981. ISBN 0-85368-420-0.
  • Vader, John. Spitfire (Ballantine's Illustrated History of World War II). London: Ballentine's Books, 1969.
  • Williams, Anthony G. and Dr. Emmanuel Gustin. Flying Guns: World War II. Shrewsbury, UK: Airlife Publishing, 2003. ISBN 1 84037 227 3.


Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Supermarine Spitfire