Linia Maginot

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Element din Linia Maginot în Alsacia
André Maginot.

Linia Maginot (în franceză: Ligne Maginot, nume dat după Ministrul Apărării al Franței, André Maginot) a fost un șir de fortificații de beton, obstacole antitanc, dotate cu artilerie grea, cazemate, mitraliere și alte elemente de apărare construit între anii 1920-1930 și modernizat între anii 1930-1940 pe care Franța a construit-o de-a lungul graniței sale cu Germania, Belgia, Luxemburg, Elveția și Italia, pe baza experienței sale din Primul Război Mondial și pentru a se pregăti pentru un eventual atac, în special din partea Germaniei.

În general termenul de Linia Maginot se referă la linia de fortificații de pe granița germană(350.000m), în timp ce Linia Alpilor se referea la fortificațiile de pe granița Franco-Italiană.

Francezii au construit linia de fortificații pentru a oferi timp armatei franceze să se mobilizeze în cazul unui atac german. Între Belgia și Franța linia nu a fost construită, respectiv în alte locuri era slabă, deoarece Belgia fiind țară francofonă (valoni), Franța se simțea responsabilă pentru soarta lor și nu dorea ca în cazul unui atac Belgia să se simtă abandonată de Franța. După mobilizare armata franceză trebuia să se deplaseze în Belgia pentru confruntarea decisivă cu forțele germane.

Gândirea francezilor despre apărare a fost în mare măsură influențată de succesul apărării statice în Primul Război Mondial. Linia avea o adâncime de 20-25 km.

Experții militari au lăudat Linia Maginot, ca o lucrare genială, crezând că ea ar preveni orice invazie viitoare din est (în special, din Germania). A fost, de asemenea, un produs al inferiorității istorice a populației și ratei natalității, exacerbată de pierderile din Primul Război Mondial, care a compromis natalitatea franceză timp de trei generații.[1] Sistemul de fortificatii era menit să descurajeze un atac direct.

Scopurile Liniei Maginot[modificare | modificare sursă]

Hartă cu reprezentarea Liniei Maginot-organizare în 1942

Linia Maginot a fost construiă pentru a îndeplini mai multe scopuri:

  • Pentru a evita un atac surpriză și să dea alarma.
  • Pentru a acoperi mobilizarea Armatei franceze (care era estimată că necesită între 2 și 3 săptămâni).
  • Pentru a evita pierderile umane franceze mari (Franța număra 39,000,000 de locuitori, în timp ce Germania 70 milioane).
  • Pentru a proteja direct Alsacia și Lorena (retrocedate Franței în 1918) și regiunile lor industriale.
  • Pentru a fi utilizată ca bază pentru o contraofensivă.
  • Pentru a respinge inamicul să se retragă pe teritoriul Elveției sau Belgiei.
  • Pentru a reține inamicul în timp ce forțele armate principale ar putea fi aduse pentru consolidarea liniei.
  • Pentru a se afișa în postuiră neagresivă, victimă a agresiunii și de a coopta britanicii(care garantau neutralitatea Belgiei) să ajute Franța în cazul unei invazii a Belgiei.

Atacul German[modificare | modificare sursă]

Linia Maginot s-a dovedit din punct de vedere strategic ineficient, deoarece germanii au invadat Belgia, au învins armata franceză, ocolind Linia Maginot prin pădurile din Ardeni(unde linia nu era puternică, deoarece nu se considera posibilă un atac german prin Ardeni) și prin Țările de Jos, zdrobind complet armata franceză și cucerind Franța în câteva zile. [2] Cu o astfel de desfășurare a evenimentelor Linia Maginot în care francezii și-au pus mari speranțe a eșuat lamentabil, confirmând zicala că "generalii luptă întotdeauna ca în ultimul război, în special dacă l-au câștigat". Planul atacului german s-a numit Fall Gelb(Planul Galben).

Eficacitatea[modificare | modificare sursă]

Secţiune a unui bloc defensiv cu tun de 75mm la Schoenenbourg, care arată modul de acţionare a turelei retractabile

Prin flancarea liniei de fortificații Linia Maginot a fost ocupat practic fără luptă, apărarea dovedindu-se o investiție inutilă, Franța capitulând în 1940. Acolo unde a fost totuși atacată de germani atacul a fost executat de trupe de parașutiști care folosind gurile de ventilație aruncau în aer cazematele, dar totuși cele mai multe cazemate au fost izolate de aprovizionate și s-au predat fără luptă.

Linia Maginot era rezistentă la majoritatea formelor de atac, și oferea condiții de viață ieșite din comun trupelor garnizoană, inclusiv aer condiționat, blocuri alimentare confortabile, chiar și căi ferate subterane. Cu toate acestea, linia de fortificații s-a dovedit costisitoare pentru a fi întreținută, a consumat o cantitate mare de bani și ulterior s-a dovedit că investiția mare(cinci miliarde de franci) și costurile mari de întreținere au deturnat resurse financiare de la alte părți ale forțelor armate franceze care au fost subfinanțate. Printre cei care erau împotriva proiectului liniei Maginot erau Paul Reynaud (prim-ministrul Franței în perioada interbelică) și Charles de Gaulle, care considera că banii ar trebui alocați pentru construire de tancuri și avioane, care în Primul Război Mondial și-au dovedit eficacitate.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini cu elemente ale Liniei Maginot[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]