Atanasie din Alexandria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sfântul Atanasie
Ikone Athanasius von Alexandria.jpg
Date importante
Născut/ă c. 295, Alexandria, Egipt
Decedat/ă 2 mai 373, Alexandria, Egipt
Venerat/ă în Biserica Catolică, Biserica Ortodoxă, Biserica Coptă
Canonizat/ă Prin cult popular
Rămășițe pământești Catedrala Ortodoxă Coptă Sf. Marcu, Alexandria, Egipt, Biserica Santa Croce, Veneția, Italia
Sărbătoare 2 mai în Biserica Catolică, 18 ianuarie în Biserica Ortodoxă în 15 mai Biserica Coptă
Însemne Episcop cu evanghelie

Gloriole.svg Sfinți

Sfântul Atanasie cel Mare (n. 295 - d. 373) a fost un episcop creștin din secolul al IV-lea cu un rol de seamă în combaterea arianismului. Este venerat ca sfânt în Biserica Romano-Catolică, în Biserica Ortodoxă și în Biserica Coptă.

Viața[modificare | modificare sursă]

Atanasie s-a născut în anul 295, la Alexandria, Egipt, din părinți cu o stare socială bună, dar despre care nu se știe dacă erau creștini sau păgâni. A urmat școlile bisericești din Alexandria, unde a primit o educație creștină, dar a frecventat și școlile grecești de filozofie, dobândind o educație clasică. La vârsta de 17 ani, în anul 312, este făcut citeț, iar în anul 319 diacon. La scurt timp după aceasta este învestit în funcția de secretar al patriarhului Alexandru, pe care îl însoțește la Primul conciliu de la Niceea din 325.

Activitatea[modificare | modificare sursă]

Patriarhul de atunci, Alexandru, a prezis că Atanasie va deține la un moment dat o funcție înaltă. Până la 20 de ani, Atanasie a scris un tratat intitulat "Despre întrupare", susținând și explicând că Isus Hristos s-a născut dumnezeu și om. În jurul anului 319, când Atanasie a fost diacon, un preot pe nume Arie de Alexandria, un preot ieșit chiar din sânul Bisericii din Alexandria, a început să învețe că a fost un timp înainte ca Dumnezeu Tatăl să-l creeze pe Fiul în care Fiul nu a existat. Atanasie a răspuns că această creare a Fiului din Tatăl, sau crearea Logosului, a fost o relație eternă între ei, nu un eveniment ce a avut loc în timp. Așa a început lupta creștinismului împotriva ereziei ariene. Atanasie a luptat toată viața lui împotriva arianismului. Ca diacon, l-a însoțit pe Alexandru al Alexandriei la primul Sinod din Niceea, în anul 325, unde s-a formulat simbolul credinței din Niceea și a fost condamnat Arie și adepții lui. Biserica coptă are o tradiție potrivit căreia Atanasie a fost principalul autor al simbolului de credință de la Niceea și de aceea a fost numit apărătorul credinței.

Episcopatul[modificare | modificare sursă]

Pe data de 9 mai 328, la vârsta de 33 de ani, i-a urmat lui Alexandru ca episcop de Alexandria, devenind cel de-al 20-lea patriarh al Bisericii din Alexandria, poziție pe care a avut-o timp de 45 de ani, din care 16 i-a petrecut în exil. În urma ridicărilor și căderilor influenței arianismului, Atanasie a fost alungat din Alexandria cel puțin de cinci ori, fiind readus în scaunul episcopal mai târziu. Din această cauză a fost numit Athanasius contra mundum sau Atanasie împotriva lumii. S-a bucurat de sprijinul papei Iuliu I (337-351), care l-a susținut contra arienilor.

Exilul[modificare | modificare sursă]

Apărător îndârjit al dreptei credinței în timpul crizei ariene, îndată după Conciliul Ecumenic din Niceea, a plătit rezistența sa eroică prin cinci perioade de exil, în care a fost trimis de împărații Constantin al II-lea, Constant, Iulian Apostatul și Valens. Atanasie avea stofă de luptător și, când era necesar să lupte cu adversarii săi, el era cel care pornea mai întâi la atac: "Îmi pare bine atunci când trebuie să mă apăr", scrie el în "Apologia fugii". Avea curaj atât de mult că ar fi putut da și altora, dar știind cine sunt adversarii săi (odată l-au acuzat că ar fi asasinat pe Episcopul Arseniu, care nu după mult timp a apărut viu și sănătos) nu aștepta în casă ca ei să vină și să pună mâna pe el, ci fugile sale uneori au fost adevărate lovituri de teatru, și el însuși le descrie cu multă vervă.

Monahismul[modificare | modificare sursă]

Ultimele două perioade de exil le-a petrecut în pustiu, alături de prietenii săi pustnici, care, deși oarecum rupți de structurile sociale și bisericești normale, se simțeau bine în compania unui episcop autoritar și intransigent ca Atanasie. Pentru acești pustnici, vijeliosul episcop de Alexandria a scris o mare operă: "Istoria arianilor pentru monahi"; din ea ne-au rămas puține pagini, dar suficiente pentru a ne da seama de temperamentul lui Atanasie.

În numeroasele lui peregrinări forțate a ajuns și în Apus, la Roma și Trier; aici a făcut să fie cunoscut monahismul egiptean, ca formă de viață organizată într-un mod original în mijlocul pustiului; drept exemplu viu a prezentat figura impunătoare a Sfântului Antonie, în celebra lucrare "Vita Antonii" - "Viața lui Antonie", care de-a lungul veacurilor avea să atragă spre liniștea mănăstirilor nenumărate suflete însetate după adevărata pace și desăvârșire a vieții.

Canonul Bibliei[modificare | modificare sursă]

În Sinodul de la Laodicea din jurul anului 363,[1] în canonul 59 se stabilea ca la serviciul divin să se citească doar din cărțile canonice, iar în canonul 60 (a cărui autenticitate este dubioasă,[2] deoarece lipsește din diverse manuscrise și ar fi putut fi adăugat ulterior pentru a specifica dispozițiile canonului 59[1]) se dădea o listă cu 26 de cărți ale Noului Testament, aproape identică cu lista canonului lui de astăzi.

La scurt timp după acest sinod, Sfântul Atanasie, episcopul Alexandriei, în scrisoarea a XXX-a festivă din anul 367, ne dă o listă a cărților canonice, care acoperă întru totul lista canonului de astăzi. Ea este considerată de istorici drept prima mențiune scrisă a celor 27 de cărți care compun azi Noul Testament și numai a lor.[3] Canonul era încă disputat în acea vreme, iar scrisoarea sa nu a rezolvat disputele.[3] Consensul în privința acestui canon s-a format începând cu secolul a V-lea.[3]

Spre deosebire de Atanasie, canonul 60 nu consideră Apocalipsa lui Ioan drept parte a Scripturii.[1] În orice caz, canonul Bibliei a fost stabilit în mod oficial abia în secolul a XVI-lea pentru Biserica Catolică[3] și abia în secolul al XVII-lea pentru bisericile ortodoxe.[4]

Decesul[modificare | modificare sursă]

Sfântul Atanasie a fost înmormântat în Alexandria, dar trupul său a fost mai târziu transferat în Italia. Papa Shenouda III a readus sfintele sale moaște în Egipt pe data de 15 mai 1973, [1] după vizita de la Vatican și întâlnirea cu papa Paul al VI-lea. Astăzi ele sunt păstrate în noua catedrala coptă Sfântul Marcu din Deir El-Anba Rowais, Abbassiya din Cairo, Egipt.

Bibliografia[modificare | modificare sursă]

  • Arnold, Duane W.-H., 1991 The Early Episcopal Career of Athanasius of Alexandria
  • Alexander of Alexandria "Catholic Epistle", The Ecole Initiative, http://ecole.evansville.edu/arians/alex1.htm
  • Arius, “Arius’ letter to Eusebius of Nicomedia” from Theodoret’s, Ecclesiastical History, ser. 2, vol. 3, 41, The Ecole Initiative, http://ecole.evansville.edu/arians/arius1.htm
  • Attwater, Donald and Catherine Rachel John. The Penguin Dictionary of Saints. 3rd edition. New York: Penguin Books, 1993. ISBN 0-14-051312-4.
  • Barnes, Timothy D., Athanasius and Constantius : Theology and Politics in the Constantinian Empire (Cambridge, Mass: Harvard University Press, 1993).
  • Barnes, Timothy D., Constantine and Eusebius (Cambridge Mass: Harvard University Press, 1981)
  • Brakke, David, 1995. Athanasius and the Politics of Asceticism
  • Chadwick, Henry, “Faith and Order at the Council of Nicaea”, Harvard Theological Review LIII (Cambridge Mass: 1960), 171-195.
  • Ernest, James D., The Bible in Athanasius of Alexandria (Leiden: Brill, 2004).
  • Haas, Christopher “The Arians of Alexandria”, Vigiliae Christianae Vol. 47, no. 3 (1993), 234-245.
  • Hanson, R.P.C., The Search for the Christian Doctrine of God: The Arian Controversy, 318-381 (T.&T. Clark 1988)
  • Kannengiesser, Charles, “Alexander and Arius of Alexandria: The last Ante-Nicene theologians”, Miscelanea En Homenaje Al P. Antonio Orbe Compostellanum Vol. XXXV, no. 1-2. (Santiago de Compostela, 1990), 391-403.
  • Kannengiesser, Charles “Athanasius of Alexandria vs. Arius: The Alexandrian Crisis”, in The Roots of Egyptian Christianity (Studies in Antiquity and Christianity), ed. Birger A. Pearson and James E. Goehring (1986), 204-215.
  • Ng, Nathan K. K., 2001 The Spirituality of Athanasius
  • Rubenstein, Richard E., When Jesus Became God: The Epic Fight over Christ’s Divinity in the Last Days of Rome (New York: Harcourt Brace & Company, 1999).
  • Williams, Rowan Arius: Heresy and Tradition (London: Darton, Longman and Todd, 1987).

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Council of Laodicea at bible-researcher.com. Accesat pe 2011-10-05.
  2. ^ "Synod of Laodicea" Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, Vol. 14. Philip Schaff and Henry Wace (eds). Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co., (1900). "[N. B.— This Canon is of most questionable genuineness.]" Accesat pe 2011-10-06.
  3. ^ a b c d Bart Ehrman - The History of the Bible: The Making of the New Testament Canon The Teaching Company, Lecția nr. 12.
  4. ^ Schaff, Philip (ed.) Creeds of Christendom, with a History and Critical notes. Volume I. The History of Creeds. § 17. The Synod of Jerusalem and the Confession of Dositheus, A.D. 1672.

Legături externe[modificare | modificare sursă]