Gabriel Liiceanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu.jpg
Naștere 23 mai 1942 (1942-05-23) (71 de ani)
Râmnicu Vâlcea
Ocupație filozof, scriitor, editor, cercetător, memorialist, interpret, realizator de televiziune, profesor universitar, editorialist, eseist
Naționalitate român România
Activitatea literară
Opere semnificative Jurnalul de la Păltiniș, Despre Limită

Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger.[1] Din 1990 este directorul Editurii Humanitas[2], una dintre cele mai importante instituții culturale române[3][4], proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.

După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, narat și după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran[5]. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social. În opinia criticilor lui Gabriel Liiceanu, acesta împărtășește (alături de ceilalți membrii ai G.D.S-ului), o poziție elitistă și neo-populistă.[6]

Educație și devenire[modificare | modificare sursă]

Este absolvent al Facultății de Filozofie (1965) și al Facultății de Limbi Clasice (1973) din București. În 1976 obține doctoratul în filozofie cu teza Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii. Tânăr cercetător la Institutul de filozofie în anii '70, începe să frecventeze alături de Andrei Pleșu "Școala de la Păltiniș" (stațiune de munte în care filozoful Constantin Noica își desfășura prin seminarii private, împreună cu câțiva discipoli, proiectul cultural de recluziune formativă voluntară în fața realității regimului comunist), ca elev preferat al lui Noica. Volumele Jurnalul de la Păltiniș și Epistolar, mărturii ale acestui parcurs formativ, au în epocă un ecou important în rândul publicului cultivat.

Viziune filozofică[modificare | modificare sursă]

Prin ideile valorizate și comentate cu precădere în operă (alienarea, contingența, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită ca existențialistă și agnostică („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoaștere reală”, cf. Ușa interzisă). Ideile sale și-au primit influența cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană. Schițează în lucrarea Despre limită o fenomenologie existențială definită de ideea transcenderii determinărilor generale și a necesității istorice, înspre o responsabilitate individuală obținută prin alegere, proiect și hotărâre.

Dezbateri și polemici[modificare | modificare sursă]

În calitate de conducător al Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu a reeditat după Revoluția din 1989 o multitudine de autori români interziși (în totalitate sau parțial) în perioada comunistă. Spectrul acestora acoperă diferite domenii, precum filozofia (Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu), literatura (Eugen Ionescu, Lucian Blaga) și istoria (memoriile lui Constantin Argetoianu, I. G. Duca). Un eveniment editorial de excepție a fost publicarea în 1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu origini evreiești Mihail Sebastian, carte care supraviețuise în manuscris de la moartea autorului (în 1945). Jurnalul a avut un impact foarte mare, întrucât reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației '27. Au avut loc numeroase dezbateri și polemici despre modul în care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste (cât și alte teme aferente). Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca[7] s-a situat în permanență în tabăra care pleda pentru recuperarea operelor unor Mircea Eliade și Emil Cioran, în virtutea valorii lor estetice. În acest context, Liiceanu și-a atras critici precum cea a fostului dizident Gabriel Andreescu, care îl califică drept facilitant al extremismului, deoarece a promovat naționaliștii și iraționaliștii interbelici, care ar fi fost „ideologi ai extremismului de dreapta”.[8]

Gabriel Liiceanu s-a situat în centrul unei alte dezbateri publice în 1999, în timpul bombardării Serbiei de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Atunci a susținut poziția ministrului de externe Andrei Pleșu de permitere a survolării teritoriului românesc de către avioanele NATO[9], împotriva majorității opiniei publice, care favoriza o poziție neutră a României, în virtutea relațiilor istorice de bună vecinătate cu Serbia. Majoritatea analiștilor de politică internațională sunt de părere că atitudinea României în această problemă a contribuit la aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord în 2004.

Repere biografice[modificare | modificare sursă]

  • 1960-1965 - Facultatea de Filozofie a Universității București
  • 1968-1973 - Facultatea de Limbi Clasice a Universității București
  • 1976 - Doctorat în Filozofie la Universitatea București
  • 1982-1984 - Bursier al Fundației Alexander von Humboldt
  • din 1990 - Director al Editurii Humanitas
  • din 1992 - Profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii, București, Ed. Univers 1975, Ed. Humanitas, 1993
  • Introducere în politropia omului și a culturii, București, Cartea Românească, 1981
  • Jurnalul de la Păltiniș, București, Cartea Românească, 1983, Ed. Humanitas, 1991
  • Epistolar, (în colaborare), București, Cartea Românească, 1988, Ed. Humanitas, 1996
  • Cearta cu filozofia, București, Ed. Humanitas, 1992
  • Apel către lichele, București, Ed. Humanitas, 1992
  • Despre limită, București, Ed. Humanitas, 1994
  • Itinerariile unei vieți: Emil Cioran – Apocalipsa după Cioran, București, Ed. Humanitas, 1995
  • Declarație de iubire, Ed. Humanitas, 2001
  • Ușa interzisă (Jurnal), București, Ed.Humanitas, 2002
  • Om si simbol. Interpretări ale simbolului în teoria artei și filozofia culturii, Ed. Humanitas, 2005
  • Despre minciună, Ed. Humanitas, 2006
  • Despre ură, Ed. Humanitas, 2007
  • Despre seducție, Ed. Humanitas, 2007
  • Povești de dragoste la prima vedere (în colaborare), Ed. Humanitas, 2008
  • Scrisori către fiul meu, Ed. Humanitas, 2008
  • Întâlnire cu un necunoscut, Ed. Humanitas, 2010[10]
  • Întâlnire în jurul unei palme Zen, Ed. Humanitas, 2011
  • Estul naivităților noastre, Ed. Humanitas, 2012
  • 18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger, Ed. Humanitas, 2012
  • Dragul meu turnător, Ed. Humanitas, 2013 [11][12]

Lucrări publicate în străinătate:

  • "Zu Heideggers 'Welt'- Begriff im 'Ursprung des Kuntswerkes'." Kunst und Technik (Walter Biemel und Fr.-W. von Herrmann Herausg.), Frankfurt am Main, Vittorio Klostermann Verlag, 1989.
  • The Paltiniș Diary: A Paideic Model in Humanist Culture , Central European University Press, 2000
  • Itinéraires d'une vie, E. M. Cioran, ed. Michalon, 1995
  • Lectures de Ionesco, ed. L'Harmattan, 1996
  • Lectures de Cioran, ed. L'Harmattan, 1997
  • Apokalypsen enligt Cioran, Dualis Förlag, Ludvika, 1997
  • Dziennik z Păltinișu. Pajdeja jako model w kulturze humanistycznej, Pograznicze, Sejny, 2001
  • De la limite: petit traité à l'usage des orgueilleux: essai, ed. Michalon, 1997
  • Le journal de Paltiniș: récit d'une formation spirituelle et philosophique, ed. La Découverte, 1999

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Platon, Hippias Maior, în Opere complete, vol. 2, București, Ed. Științifică, 1976
  • Platon, Euthydemos, în Opere complete, vol. 3, București, Ed. Științifică, 1978
  • Platon, Phaidros, în Opere complete, vol. 4, București, Ed. Științifică, 1980
  • Martin Heidegger, Originea operei de artă, (în colaborare cu Thomas Kleininger) Ed. Univers, 1981; ed. Humanitas, 1995
  • Martin Heidegger, Repere pe drumul gândirii(în colaborare cu Thomas Kleininger), Ed. Politica, 1987
  • Martin Heidegger, Introducere in metafizică (în colaborare cu Thomas Kleininger), Ed. Humanitas, 1995
  • Martin Heidegger, Ființă și timp (în colaborare cu Cătălin Cioabă), Ed. Humanitas, 2002

Filme documentare artistice[modificare | modificare sursă]

  • Eugène Ionesco, 1991
  • Exercițiu de admirație (în colaborare), 1992
  • Apocalipsa după Cioran (în colaborare), 1994.

Premii și decorații[modificare | modificare sursă]

  • Steaua României în grad de Ofițer, 30 mai 2012[13]

Audio book[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.revista22.ro/idoli-si-idolatri-i-8427.html
  2. ^ http://www.humanitas.ro/grupul-humanitas/istoric
  3. ^ http://www.romlit.ro/douazeci_de_ani_cu_humanitas
  4. ^ Gabriel Andreescu (2003). Extremismul de dreapta în România, Centrul de resurse pentru diversitate entnoculturală, p. 26
  5. ^ http://www.businessmagazin.ro/arta-si-societate/emil-cioran-revine-in-prim-plan-la-paris-8014457
  6. ^ Liiceanu este un membru marcant al al unui grup de intelectuali ale căror poziții pot fi foarte bine etichetate "elitism neo-populist". […] Disponibilitatea, ba chiar zelul cu care și-au pus aceștia capitalul simbolic de intelectuali în slujba lui Băsescu, a introdus o nouă dimensiune în pratica neo-populismului românesc. […] Nu numai că nu s-au întrebat membrii acestui grup cum se explică transformarea unui membru al clasei privilegiate a tehnocraților comuniști care recent chiar se opunea principial lustrației și care-și datora cariera politică alăturării lui la FSN-ul lui Iliescu, […] - citat de la pagina 449 din Revista Canadiană de Slavistică, articolul « From Historical to "Dialectical" Populism: The Case of Post-Communist Romania » ; Author(s): Michael Shafir; Source: Canadian Slavonic Papers / Revue Canadienne des Slavistes, Vol. 50, No. 3/4 (September-December 2008), pp. 425-470; Published by: Canadian Association of Slavists.
  7. ^ Monica Lovinescu (2006), Jurnal 1998-2000, Editura Humanitas.
  8. ^ Andreescu, Gabriel (2003). „Ideologii, discursuri, asocieri extremiste” (pdf). Extremismul de dreapta în România. Cluj: Centrul pentru Diversitate Etnoculturală. p. 26. ISBN 973–85738–8–2. http://www.edrc.ro/docs/docs/extremism_ro/IntregulVolum.pdf. Accesat la 2 iulie 2011. „Notorietatea pe care au căpătat-o oamenii de presă și de carte din categoria autorilor citați face ca valorile democrației liberale moderne să se afle astăzi în defensivă. Cazul lui Gabriel Liiceanu, care a promovat prin editura sa voga naționaliștilor și a iraționaliștilor interbelici – ideologi ai extremismului de dreapta –, sau al lui Horia-R. Patapievici, autorul unei cărți pe cât de reacționară, pe atât de succes, arată rolul intelectualilor antiminoritari și antimulticulturaliști în pregătirea unei atmosfere propice curentelor extremiste.” 
  9. ^ Emisiunea Marius Tucă Show din data de 20 aprilie 1999. Link: http://www.youtube.com/watch?v=qLCAtIx143A, accesată la 27 mai 2012
  10. ^ Întîlnire cu mine, 10 februarie 2011, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 27 martie 2013
  11. ^ „Dragul meu turnător“, un volum despre liderii din umbră ai Securității, 23 noiembrie 2013, Corina Zorzor, Adevărul, accesat la 6 ianuarie 2014
  12. ^ „Dragul meu turnător“, încercare de exorcizare a demonilor comunismului, 19 noiembrie 2013, Gabriela Lupu, România liberă, accesat la 2 februarie 2014
  13. ^ Scriitorul Gabriel Liiceanu și lingvistul Marius Sala au fost decorați cu „Steaua României“ de Traian Băsescu, 30 mai 2012, Alina Brebenel, Adevărul, accesat la 1 iunie 2012

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Gabriel Liiceanu.

Interviuri