Alexandru Paleologu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Alexandru Paleologu

AlexandrePaleologue.jpg
Naștere 14 martie 1919
București
Deces 2 septembrie 2005 (86 de ani)
București
Ocupație scriitor, eseist, critic literar, diplomat și politician
Naționalitate român
Activitatea literară
Specie literară memorialistică, roman, eseu
Operă de debut Spiritul și litera. Eseuri critice, 1970
Opere semnificative Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, 1978
Ipoteze de lucru. Studii și eseuri literare, 1980.

Alexandru (Alecu) Paleologu (n. 14 martie 1919, București - d. 2 septembrie 2005, București) a fost un scriitor, eseist, critic literar, diplomat și om politic român.

Este tatăl lui Theodor Paleologu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Origini și pregătire intelectuală[modificare | modificare sursă]

S-a născut într-o veche familie boierească care își are probabil originile în Imperiul Bizantin [1], familie care s-a mutat din Lesbos în Țările Române la începutul secolului al XVIII-lea. Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Tatăl său a fost deputat PNL și apoi secretar general în Ministerele de Justiție și Finanțe. Alexandru Paleologu a absolvit Liceul Spiru Haret din București și apoi a studiat la Universitatea București, unde este licențiat al Facultății de Drept.

Activitatea de după război[modificare | modificare sursă]

În 1944, devine referent la Comisia Română de Aplicare a Armistițiului, iar între 1946 și 1948 este atașat de legație la Ministerul Afacerilor Externe al României.

Urmărit de Securitate, se ascunde sub un nume fals (Ion Crăifăleanu) în orașul Câmpulung-Muscel până în ianuarie 1956, când fapta pentru care fusese urmărit[necesită citare] se prescrisese [2] și putea reintra în legalitate. În 1959 este arestat în lotul Noica-Pillat. Arestările în respectivul lot încep în decembrie 1958, cu Constantin Noica, iar ultimul arestat din lot, în ianuarie 1960, este Nicolae Steinhardt. Sunt arestați 23 de intelectuali de prestigiu, anchetați și condamnați la pedepse de la 6 ani până la 25 de ani muncă silnică. Paleologu este arestat pe 8 septembrie 1959 (la ora 2 noaptea este obligat să-și strângă câteva lucruri, fiind apoi urcat într-o dubă și dus la celebra închisoare „Malmaison” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (București) și condamnat la 14 ani de muncă silnică cu confiscarea averii. În timpul detenției a fost racolat de Securitate ca informator. A fost grațiat în 1964.

După ieșirea din închisoare urmează o perioadă de readaptare. Este reintegrat pe post de cercetător științific la Institutul Academiei Române pentru Istoria Artei, Secția Artă Veche. Devine secretar literar la Teatrul „C. I. Nottara” din București în 1967 și membru al Uniunii Scriitorilor, iar între 1970 și 1976 este redactor la Editura Cartea Românească.

După Revoluția română din 1989[modificare | modificare sursă]

După revoluția română din 1989, a fost numit Ambasador al României în Franța începând cu 31 decembrie 1989 [3], și demis în iunie 1990 din cauză că simpatiza cu „golanii” din Piața Universității (numindu-se chiar „ambasadorul golanilor”), cât și din cauza vederilor sale monarhiste [4]. După aceea, devine membru al Partidului Alianței Civice, înființat de Nicolae Manolescu, fiind ales între 1992 și 1996 senator în circumscripția electorală Argeș. Și-a continuat mandatul de senator din partea Partidului Național Liberal, fiind între 1996 și 2000 senator de Vrancea și între 2000 și 2004 senator de București.
În 1990 a fost ales Mare Maestru al Marii Loji Masonice Naționale din România, cu sediul la Paris[5].
Din 1992 a fost președinte al Consiliului Fundației Societatea Civilă.

A decedat la 86 de ani în casa sa de pe str. Armenească nr. 34, București.

Colaborarea cu Securitatea[modificare | modificare sursă]

Paleologu este unul dintre rarii intelectuali români care, după ce a colaborat cu Securitatea, a recunoscut încă dinainte de 1989 această colaborare, iar după 1990 a fost primul caz de recunoaștere și asumare publică și explicită a acestei colaborări. În primele luni ale lui 1990 a fost primul și unul dintre cei foarte puțini oameni de cultură români care și-au recunoscut colaborarea cu Securitatea. Mărturia sa va fi publicată mai târziu într-un volum de convorbiri cu istoricul și romancierul Stelian Tănase, Sfidarea memoriei. De asemeni, își cere public iertare pentru ceea ce va numi „o obnubilare a inteligenței”. Racolarea sa ca informator s-a petrecut în condiții de detenție la Botoșani în 1963, sub presiunea șantajului, bătăilor și umilințelor.

Cărți de eseuri și critică literară[modificare | modificare sursă]

Eseistul s-a format la școala lui Paul Zarifopol, căruia i-a și îngrijit mai multe antologii, fiind cunoscut mai ales prin volumul Bunul simț ca paradox.
În antologia Spiritul și litera sunt adunate câteva dintre eseurile sale despre literatura română, precum Tema duelului la Camil Petrescu. Volumul Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu propune unica interpretare ezoterică din literatura critică românească a romanului Baltagul.

A publicat:

  • Spiritul și litera. Eseuri critice, 1970 [6]
  • Bunul-simț ca paradox. Eseuri, 1972 [7]
  • Simțul practic. Eseuri și polemici, 1974
  • Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, 1978
  • Ipoteze de lucru. Studii și eseuri literare, 1980
  • Alchimia existenței. Eseuri și portrete, 1983. A doua ediție, revizuitǎ, 1997
  • Souvenirs merveilleux d'un ambassadeur des golans, 1992
  • Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, 1993
  • Sfidarea memoriei, 1995 (în dialog cu Stelian Tănase)
  • Despre lucruri cu adevărat importante, 1997; a doua ediție, 1998
  • Interlocuțiuni, 1997
  • Politețea ca armă. Convorbiri și articole mai mult sau mai puțin politice, 2000
  • L'Occident est à l'Est, (Editura EST-Samuel Tastet Éditeur) 2001
  • Moștenirea creștină a Europei, 2003.
  • Breviar pentru păstrarea clipelor, in dialog cu Filip-Lucian Iorga 2005
  • Amicus Plato Sau... Despărțirea de Noica, 2006.
  • Strada Armenească. Convorbiri cu Fabian Anton, 2006

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

  • 2000 - Premiul de Excelență în Cultura Română, acordat de Fundația Națională pentru Știintă și Arte și grupul de presă "Curentul", sub patronajul Președintelui României

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ în Minunatele amintiri ale uni ambasador al golanilor, Alexandru Paleologu arată că ideea că ar fi înrudit cu familia Paleologilor bizantini, care a dat Imperiului Bizantin mai mulți împărați, „bântuie” în familia lui de 500 de ani
  2. ^ conform Decretului de grațiere nr. 421 al Prezidiului Marii Adunări Naționale
  3. ^ Decretul nr. 39 din 31 decembrie 1989 privind rechemarea și acreditarea unor ambasadori
  4. ^ În volumul de amintiri Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, scriitorul povestește că, în cursul unui întrevederi cu regele Mihai, la Versoix, i-a spus acestuia: „Sire, va veni poate, ziua...”, exprimându-și astfel speranța într-o restaurare a monarhiei române
  5. ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Alexandru Paleologu
  6. ^ Confortul intelectual, 11 aprilie 2008, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 31 martie 2013
  7. ^ Alexandru Paleologu: un stil aristocratic si paradoxal al moralei, Adina Dinițoiu, Observator cultural - numărul 296, noiembrie 2005, accesat la 30 ianuarie 2014

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Viețile lui Alexandru Paleologu, Tudorel Urian, Editura Vremea, 2007 - recenzie

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Alexandru Paleologu.

Articole biografice

Interviuri