Feudalism

Tapiserie prezentând o scenă tipic feudală

Feudalismul este o formațiune economico-socială, corespunzând Evului Mediu, caracterizată prin preponderența economiei naturale (închise), prin înzestrarea producătorului direct cu mijloace de producție, în general și cu pământ, în special, prin autoritatea cu caracter personal a stăpânului domeniului (boier, nobil) asupra producătorului direct, în virtutea căreia cel dintâi exercită asupra celui din urmă o constrângere extraeconomică, și prin nivelul scăzut al tehnicii.

Mai pe scurt, feudalismul este un sistem de organizare a societății bazat pe proprietatea asupra pământului (feud = pământ) și pe relațiile de dependență între oameni. Termenul a apărut în secolul al X-lea, sub forma din limba latină feos/feus, care a evoluat la feodum/feudum.

Geneza

Geneza acestei orânduiri a avut loc pe două căi:

• prin sinteza germenilor relațiilor feudale - apărute în faza de destrămare a relațiilor sclavagiste - cu germenii acelorași relații, constituiți în procesul de descompunere a societății primitive, în care trăiau popoarele migratoare (barbare). Această sinteză a condus la rândul ei la două variante:
  • cea dintâi a asociat în chip particular elementele romane și cele barbare și a fost caracteristică zonelor care au cunoscut formele clasice ale feudalismului din Europa apuseană și centrală;
  • în cea de-a doua, elementele romane au fost preponderente și ea se mai întâlnește în bazinul mediteranean, feudalismul bizantin fiind exemplul cel mai tipic;
• apariția relațiilor feudale în cazul procesului de dezagregare a structurilor societății primitive (elementele de „sinteză“ preluate din lumea romană fiind total absente sau cu o pondere neînsemnată). Acest tip de feudalism poate fi identificat în evoluția popoarelor de origine celtă, germană și slavă.

Feudalismul românesc

Feudalismul românesc se încadrează în acest din urmă tip întrucât la nivelul relațiilor de producție care este definitoriu pentru o formațiune economico-socială apariția celor două clase fundamentale ale societății feudale - țăranii dependenți și stăpânii de moșii - și a relațiilor dintre ele a fost rezultatul destrămării obștilor sătești de origine autohtonă, elementele preluate din lumea romano-bizantină acționând doar la nivelul instituțiilor. A fost vehiculată și ideea, neargumentată suficient, că feudalismul românesc s-ar fi constituit mai târziu, fiind precedat de o orânduirea tributală. Cert este că și în feudalismul clasic, dar și cel românesc pot fi distinse două nivele:

• cel al bazei - relațiile de producție în cadrul senioriei în sensul de domeniu
• cel al suprastructurii - ansamblul de raporturi feudo-vasalice, întemeiate pe fidelitatea personală și obligații contractuale.

Domeniul feudal este elementul definitoriu al feudalismului și constituie principalul cadru de organizare și desfășurare a producției întemaiată pe relațiile feudale. Raporturile feudo-vasalice au avut forme variate în diferite zone ale lumii, dar indiferent de instituțiile pe care le-au generat, ele au avut la bază un contract de vasalitate.

Periodizarea în cele trei faze ale feudalismului (timpuriu, dezvoltat, târziu) are la bază gradul de dezvoltare a relațiilor de producție feudale, dar limitele cronologice sunt, natural, deosebite în cuprinsul diverselor arii geografice.

Vezi și

• Statele fărâmițate
• Evul Mediu
• Societatea medievală

Legături externe

• ro Dicționar politic