Zorba Grecul (roman)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vezi Zorba Grecul (dezambiguizare).
Zorba Grecul
Alexis Zorba 1946.jpg
Ediția princeps din 1946.
Informații generale
Autor Nikos Kazantzakis
Gen roman picaresc
roman existențialist
Ediția originală
Titlu original
Βίος και Πολιτεία του Αλέξη Ζορμπά (Vios kai Politeia tou Alexi Zormpa)
Limba neogreacă
Editură Editura Dimitrakos din Atena
Țara primei apariții Grecia Grecia
Data primei apariții 1946
Format original Tipăritură
ISBN 978-960-7948-13-7
OCLC 35223018
Ediția în limba română
Traducător Marcel Aderca
Editură Editura pentru Literatură Universală din București
Data apariției 1969
Număr de pagini 328

Zorba Grecul, cunoscut și sub titlurile Alexis Zorba și Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas, (în greacă Βίος και Πολιτεία του Αλέξη Ζορμπά, transliterat Vios kai Politeia tou Alexi Zormpa, în traducere ad-literam Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas) este un roman picaresc[1] și existențialist scris de autorul cretan Nikos Kazantzakis și publicat pentru prima oară în 1946 de Editura Dimitrakos din Atena.[1] El descrie relația specială de prietenie care se formează între un tânăr intelectual grec, care încearcă să scape de viața sa monotonă și plictisitoare prin luarea în exploatare a unei mine de cărbune, și un miner bătrân și exuberant pe nume Alexis Zorbas.

Acțiunea romanului este inspirată din propriile experiențe de viață ale autorului, care a exploatat în 1917, alături de bătrânul miner Gheorghios Zorbas, o mină de lignit în Peloponez. Cei doi au fost prieteni, continuând să corespondeze până la moartea lui Zorbas în 1941.[2]

Romanul Zorba Grecul a fost adaptat în 1964 într-un film omonim de succes regizat de Michael Cacoyannis,[3] iar în 1968 într-un musical intitulat Zorba.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Peisaj din insula Creta.

Aflat într-o cafenea din portul Pireu chiar înainte de sosirea zorilor, naratorul, un tânăr intelectual grec, rememorează o întâmplare petrecută cu un an mai înainte în același loc. Prietenul său, Stavridakis,[4] pleca în Caucaz pentru a-i ajuta pe grecii pontici (cunoscuți în acea regiune sub numele de greci caucazieni) care erau persecutați, adresându-i-se naratorului, ce-l însoțise în port, cu apelativul ironic de „șoarece de bibliotecă”.[1] Dornic să-și învingă propria slăbiciune și să cunoască viața, tânărul intelectual a decis să plece în insula Creta pentru a redeschide o mină de lignit dezafectată și a trăi timp de câteva luni laolaltă cu oamenii simpli și muncitori, departe de lumea cărților.[1]

Chiar înainte de plecare, el este abordat de Alexis Zorbas,[5] un bărbat necunoscut de vreo 65 de ani, care îi cere să-l ia cu el pe post de șef de echipă.[1] Necunoscutul pretinde că știe mai multe meserii, inclusiv pe cea de miner, și-l impresionează pe narator prin caracterul său hotărât și prin pofta sa de viață. Zorbas își povestește viața pe vaporul care-i duce spre Creta, făcând mai multe observații pline de culoare cu privire la natura omului;[6] în opinia sa, libertatea reprezintă puterea omului de a se elibera de aspectele materiale ale vieții și de a se dedica doar bucuriilor sufletești.[7]

La sosirea pe insulă, ei resping ospitalitatea lui moș Anagnostis și a lui Kondomanolios, proprietarul cafenelei locale, și sunt găzduiți la hanul lui madame Hortense, care era alcătuit din câteva cabine de baie vechi, lipite unele de altele.[1] Naratorul își petrece duminica plimbându-se pe malul mării, admirând peisajul cretan care îi amintește de „o proză de bună calitate: bine lucrat, sobru, lipsit de înflorituri inutile, viguros și reținut”[8] și citind din Divina Comedie a lui Dante. Reveniți la han pentru cină, cei doi tovarăși o invită pe madame Hortense la masa lor, dându-i ocazia să vorbească despre trecutul ei de curtezană. Zorbas o alintă cu numele de „Bubulina” (inspirat de eroina greacă) și o seduce după ce-i cântă la santuri.[1]

A doua zi, mina se deschide și începe lucrul. Zorbas își ia munca în serios și preia răspunderea exploatării.[1] El lucrează destul de des ore îndelungate și cere să nu fie întrerupt în timpul lucrului. Naratorul, care are idealuri socialiste, încearcă să-i cunoască pe muncitori și să fraternizeze cu ei, dar Zorbas îl avertizează să păstreze distanța: „Omul e-o brută! O mare brută. (...) Ești rău cu el: te respectă și-ți știe de frică. Ești bun cu el: îți scoate ochii”.[9] Cei doi poartă în fiecare seară mai multe conversații lungi despre o varietate de subiecte, de la viață la religie, despre trecutul lor și despre modul în care au ajuns să fie ceea ce sunt acum, iar naratorul învață de la Zorbas multe lucruri despre viața omului (pe care nu le-ar fi aflat niciodată din cărți), ce-i dezvăluie diferența între lumea materială și lumea intelectuală.[1] Cu toate acestea, el nu se desprinde complet de lumea cărților și lucrează la un manuscris despre viața și învățăturile lui Buddha; în acest timp, devine obsedat de o văduvă frumoasă și provocatoare, pe care o râvnesc toți localnicii, dar nu este capabil să acționeze potrivit propriei dorințe.[1]

Pictura Descoperirea lui Don Juan de către Haydee (1878) a lui Ford Madox Brown prezintă durerea adâncă ce se va transforma curând în mânie, sentimente trăite de sătenii ce au descoperit trupul lui Pavlis în Zorba Grecul.

Filoanele sărace de lignit și prăbușirea unor galerii fac ineficientă exploatarea, iar cei doi se gândesc să arendeze o pădure montană de pini ce aparținea mănăstirii din vecinătate și să coboare buștenii printr-un funicular.[1] Zorbas pleacă la Candia pentru a cumpăra materialul necesar, zăbovind acolo o perioadă mai lungă. Naratorul o consolează în acest timp pe Bubulina, spunându-i că bătrânul ei amant vrea să o ceară în căsătorie și s-a dus să comande haine de nuntă.[10] Zorbas sosește în sat în Săptămâna Patimilor, arendează pădurea și începe să lucreze la instalarea stâlpilor și cablului pentru coborârea buștenilor. Zilele ulterioare Paștelui sunt marcate de două tragedii: tânăra văduvă, pe care o râvneau toți bărbații satului și cu care naratorul petrecuse o noapte de amor, este decapitată public, iar madame Hortense moare după câteva zile de suferință, în urma unei febre galopante.[1]

Experimentul ingineresc conceput de Zorbas eșuează, iar instalația de transport a buștenilor se prăbușește.[1] Naratorul reușește să-și depășească principalul demon interior (acel „nu interior”, pe care îl echivalează cu „vidul”, dar și cu Buddha) și își recapătă pofta de viață ca urmare a experiențelor prin care trece alături de Zorbas și de săteni. Epuizarea completă a capitalului îl determină să părăsească insula Creta și să plece în străinătate; el află chiar în ziua plecării că vechiul său prieten Stavridakis murise de pneumonie la Tiflis, după ce-și îndeplinise misiunea asumată.[2][11] Cei doi parteneri de afaceri se despart, continuând să-și scrie timp de câțiva ani, fără a se mai întâlni însă vreodată.[2] Retras pe insula Eghina după un peregrinaj prin diferite locuri ale Europei, naratorul simte dorința irezistibilă de a relata întâmplările prin care trecuse alături de bătrânul miner și, împins de un presentiment funest, scrie timp de câteva săptămâni un manuscris în care încearcă să-i redea cât mai fidel imaginea. O scrisoare primită chiar în ziua încheierii scrierii îl anunță că Zorbas a murit la Skopje și că i-a lăsat santuri-ul ca amintire.[2][12]

Structură[modificare | modificare sursă]

Romanul este împărțit într-un prolog și 26 de capitole, numerotate cu cifre romane (de la I la XXVI) și fără titluri.

Personaje[modificare | modificare sursă]

  • naratorul - un tânăr intelectual grec, pasionat de lectură, în vârstă de 35 de ani.[9] Închiriază o mină de lignit în insula Creta, pentru a trăi o perioadă în mijlocul oamenilor simpli și a cunoaște astfel viața adevărată.[1] Zorbas i se adresează cu apelativul „jupâne”.
  • Alexis Zorbas[5] (în greacă Αλέξης Ζορμπάς), o versiune ficționalizată a minerului Gheorghios Zorbas (Γιώργης Ζορμπάς, 1867–1941).[2][13] Este un individ puternic, în vârstă de vreo 65 de ani, care pretinde că știe mai multe meserii. A luptat în Războiul Greco-Turc (1897) pentru eliberarea Cretei și apoi alături de Pavlos Melas împotriva comitagiilor bulgari din Macedonia,[14] a călătorit prin mai multe locuri, fără a se stabili nicăieri. Figura sa de „lemn muncit și chinuit” îi produce o impresia asemănătoare cu cea pe care i-o va face câțiva ani mai târziu figura scriitorului Panait Istrati.[15] Are o slăbiciune pentru dans și pentru femei.
  • madame Hortense (poreclită Bubulina) - o fostă cântăreață de cabaret franțuzoaică,[1] care a cutreierat barurile de la Paris până la Beirut și Alexandria, s-a iubit cu pași și cu amirali și, după ce a îmbătrânit, s-a retras în Creta, unde a deschis un han și un mic magazin. Zorba o seduce și o transformă în amanta sa.[1]
  • văduva Surmelina - o femeie voinică și provocatoare[1] pe care o râvnesc toți bărbații din sat.[16] Este asasinată cu cruzime de Mavrandonis, care o învinuiește că l-ar fi împins pe Pavlis la sinucidere.[1]
  • Mavrandonis - mai-marele satului, proprietarul minei de lignit închiriate de narator. O decapitează public pe văduvă, învinuind-o pentru sinuciderea fiului său, Pavlis.[1]
  • Pavlis - fiul lui Mavrandoni, un tânăr bolnăvicios de 20 de ani îndrăgostit de văduva Surmelina. Se sinucide aruncându-se în mare, atunci când își dă seama că văduva nu-l dorește.[1]
  • moș Anagnostis - un bătrân hâtru din sat
  • Kondomanolios - proprietarul cafenelei din sat
  • Mimithos - nerodul satului, care lucrează cu ziua pe la diferite persoane
  • Zaharias - călugăr nebun de la mănăstirea din vecinătate; o incendiază la finalul cărții, considerând-o un lăcaș al sodomiei, apoi moare subit pe malul mării
  • Manolakas - pândarul satului, vărul lui Pavlis. Încearcă să o înjunghie pe văduvă, dar este oprit de Zorbas.[1]
  • Lola - prostituată din Candia

Scrierea și publicarea romanului[modificare | modificare sursă]

Insula Eghina, unde a fost scris romanul Zorba Grecul.

Romanul Zorba Grecul a fost scris de Kazantzakis pe insula Eghina (aflată la o oră și jumătate de portul Pireu).[3] Primul popas pe insulă al scriitorului avusese loc în iulie 1925, iar farmecul și liniștea locurilor l-a determinat să revină ulterior.[17] A petrecut acolo iarna anilor 1930-1931, redactând un dicționar francez-grec, în colaborare cu Pandelis Prevelakis.[18] După mai multe peregrinări prin străinătate, Kazantzakis revine în Grecia și cumpără la 15 iunie 1935 un teren pe insula Eghina, pe malul mării, unde-și va construi până în aprilie 1937 o casă austeră din piatră pe care-o va denumi „Cochilia”.[17][19][20]

Scriitorul s-a retras pe insula Eghina după invadarea Greciei de către armatele germane la 6 aprilie 1941, lucrând neobosit la o nouă versiune în limba greacă a Divinei Comedii a lui Dante și începând să redacteze Zorba Grecul, romanul său de debut.[17][21] Perioada ocupației germane a fost o perioadă de foamete, iar biograful și traducătorul Peter Bien a susținut că romanul a reprezentat încercarea autorului de a se adresa poporului său și de a se identifica cu condiția tragică a grecilor din acea vreme, putând fi interpretat atât ca o expunere filozofică, cât și ca o declarație politică.[3] Povestea prieteniei dintre scriitorul narator și vagabondul Zorbas este folosită de autor pentru a-și prezenta filozofia sa de viață pe care o expusese deja în volumul de eseuri Asceza: exerciții spirituale (1927).[22] Kazantzakis s-a folosit în elaborarea romanului de cunoștințele proprii cu privire la modul de viață din satele aflate pe insula Creta.[1] Redactarea romanului a mers relativ ușor, iar în decembrie 1941 avea scrise deja 150 de pagini, dar procesul de creație a fost finalizat la 19 mai 1943.[17]

Romanul a fost publicat în anul 1946 de editura Dimitrakos din Atena,[3] trecând aproape neobservat.[17] Versiunea în limba franceză, tradusă de Yvonne Gauthier, apare în anul următor la Éditions du Chêne din Paris. Cartea este preluată pentru traducere și publicare de edituri din Anglia, SUA, Suedia și Cehoslovacia,[23] spre nedumerirea scriitorului care i se confesează în vara anului 1948 lui Prevalakis: „Zorbas triumfă la Paris [...] nu mai pricep nimic?! Până acum «l-au luat» englezii, americanii, suedezii și cehii. Un om de-a dreptul uluitor... călătorește și o duce bine chiar și după moarte. Zorbas continuă să trăiască în mine pentru că și el avea același Dumnezeu, pe Epafos.”[24] În octombrie 1949 apare versiunea suedeză a romanului, în traducerea lui Börje Knös, prieten al autorului.[23] În anii următori apar traduceri și în alte limbi străine: portugheză (1951), germană și engleză (1952), norvegiană (1953), spaniolă, daneză și finlandeză (1954), italiană și sârbo-croată (1955).

Zorba Grecul obține în iunie 1954, la Târgul Internațional de Carte de la Paris, Premiul pentru cea mai bună carte străină publicată în Franța,[23] pe care autorul îl consideră un „lucru deosebit de important din punct de vedere moral”.[25] Acest premiu aduce numele lui Nikos Kazantzakis în atenția criticilor literari și a cititorilor din Grecia; versiunea revăzuită de autor a lui Zorba Grecul este reeditată de editurile Dimitrakos (1954), Difros (1955, 1957, 1959) și El. Kazantzakis (din 1964). „Pe lângă vitalul Zorba, toți eroii literaturii moderne pălesc”, scrie într-un comentariu din revista Time.[17]

Surse de inspirație[modificare | modificare sursă]

Există numeroase elemente autobiografice în Zorba Grecul, fără ca naratorul să poată fi asimilat cu romancierul. Kazantzakis a introdus o mare parte din experiențele sale de viață în opera sa literară, dându-le un caracter mitic în stilul legendelor grecești antice.[2] Romanul Zorba Grecul este inspirat, în principal, de viața lui Gheorghios Zorbas, prieten și asociat de afaceri al scriitorului,[2][26] dar există și alte asemănări cu întâmplări reale petrecute în tinerețea lui Kazantzakis. Personajul titular și proiectul minier eșuat au la bază modele reale, dar autorul schimbă doar numele eroului său și locul de desfășurare a acțiunii.

Prietenia cu Gheorghios Zorbas[modificare | modificare sursă]

Mormântul lui Zorbas din Skopje.

Scriitorul a întreprins în toamna anului 1914 și în anul 1915 un pelerinaj îndelungat la Muntele Athos, împreună cu poetul și dramaturgul Anghelos Sikelianos (1884-1951), în căutarea „conștiinței pământului și a neamului”.[27] Acolo citește Evangheliile, Divina Comedie a lui Dante Alighieri și texte budiste și visează să fondeze o nouă religie.[27] La Muntele Athos îl cunoaște pe minerul Gheorghios Zorbas (1865-1941), un om simplu și idealist ce se hotărâse să devină călugăr. Cei doi bărbați au devenit buni prieteni, în ciuda diferenței de vârstă dintre ei, iar Zorbas l-a convins pe Kazantzakis să se asocieze pentru exploatarea unei mine de lignit la Prastova, în sudul peninsulei Peloponez.[2][17][28]

Aventura, care va forma mai târziu subiectul romanului Zorba Grecul, a durat aproximativ un an (1916-1917).[2] Locurile unde cei doi bărbați au trăit împreună un an au rămas fixate adânc în memoria localnicilor. Potrivit celei de-a doua soții a scriitorului, Eleni Samios Kazantzakis, „bătrânii din Mani își mai aminteau încă de Kazantzakis și mi-au arătat cu mândrie baraca lor, acum părăginită, și peștera unde Nikos se refugia ca să poată citi sau scrie”.[29]

Exploatarea a fost falimentară, iar cei doi bărbați s-au despărțit în septembrie 1917. Zorbas s-a îndreptat către Halkidiki și apoi în Serbia, iar Kazantzakis a plecat în Elveția, unde a fost găzduit timp de aproape un an de prietenul său cretan Yannis Stavridakis (1891-1919), un tânăr aristocrat cretan cu o vastă cultură ce fusese numit în 1917 în funcția de consul general al Greciei la Zürich.[30][31] Temporar, prin 1918, Kazantzakis a condus afacerile consulatului în calitate de supleant al consului general, deoarece Stavridakis era bolnav și a călătorit în Grecia și apoi la Paris.[32]

Legătura dintre Zorbas și Kazantzakis nu s-a întrerupt în această perioadă, iar fostul miner i-a mai adresat câteva scrisori „pline de pitoresc” fostului său asociat de afaceri. Primul ministru Eleftherios Venizelos l-a numit pe scriitor la 8 mai 1919 în funcția de director general în Ministerul Asistenței Publice. Kazantzakis a condus, în această calitate, o misiune de repatriere a celor 150.000 de greci din Caucaz ce erau persecutați de bolșevici ca urmare a faptului că au sprijinit Armata Albă în Războiul Civil din Rusia;[28] el a plecat în Caucaz în iulie 1919, fiind însoțit de o echipă din care mai făceau parte Yannis Stavridakis și Gheorghios Zorbas, acesta din urmă fiind numit atașat militar. Stavridakis moare de pneumonie la Tiflis în 1919,[30][33] iar ceilalți doi își pierd posturile odată cu înfrângerea lui Venizelos în alegerile din 20 noiembrie 1920.[17][28] Moartea lui Stavridakis l-a îndurerat profund pe Kazantzakis care își amintea, într-o scrisoare scrisă poetului și romancierului Thrasos Kastanakis la Paris în 5 aprilie 1948, că „am luat-o spre munții Macedoniei și am început să plâng de îndată ce am rămas singur”, iar în aceeași noapte a visat că prietenul său era viu și că se plimbau, râdeau și făceau planuri împreună.[34] Războiul Greco-Turc se încheie dezastruos pentru greci în 1922, care trebuie să repatrieze aproximativ un milion și jumătate de compatrioți din Asia Mică. Aflat în Serbia, Zorbas îl cheamă acolo pe Kazantzakis într-o scrisoare din 17 iulie 1922, propunându-i să se retragă într-o chilie unde să se gospodărească împreună.[17] Corespondența lui Kazantzakis cu Zorbas a continuat ocazional până la moartea acestuia din urmă în 1941.[2]

Scriitorul avea să explice câteva decenii mai târziu, în prologul cărții Zorba Grecul, rolul important pe care l-a avut în viața sa prietenia cu Gheorghios Zorbas:[2] „În viața mea, cele mai mari foloase le-am avut de pe urma călătoriilor și a viselor; dintre oameni, vii sau morți, prea puțini m-au ajutat în lupta-mi. Și, dacă aș vrea să-i disting pe cei care mi-au lăsat urme mai adânci în suflet, aș reține poate vreo trei-patru. Homer, Bergson, Nietzsche, Zorbas. Primul a însemnat pentru mine ochiul albastru, senin - ca discul soarelui - care luminează cu strălucirea lui eliberatoare totul; Bergson m-a scăpat de impulsurile filozofice care mă torturaseră în prima tinerețe; Nietzsche m-a îmbogățit cu noi neliniști și m-a învățat să transform nefericirea, nesiguranța în mândrie; și Zorbas m-a învățat să iubesc viața și să nu mă tem de moarte. [...] De-ar fi să-mi aleg azi un «îndrumător spiritual», un «guru», cum îl numesc indienii, «Bătrânul», cum îi zic călugării de la Sfântul Munte, cu siguranță că pe Zorbas l-aș alege fără a sta pe gânduri”.[35]

Prietenia cu Panait Istrati[modificare | modificare sursă]

Panait Istrati (1884-1935), prieten al romancierului grec, a inspirat figura lui Zorbas

Figura personajului Zorbas a fost parțial inspirată de cea a scriitorului româno-francez Panait Istrati (prieten al marelui romancier grec),[36][37] după cum scrie însuși Kazantzakis în romanul său: „fața îi era plină de zbârcituri, măcinată, roasă parcă de vijelii și ploi. O altă față, câtiva ani mai târziu, mi-a făcut aceeași impresie de lemn muncit și chinuit: cea a lui Panait Istrati”.[38] Scriitorul român se născuse la Brăila, ca fiu nelegitim al contrabandistului grec Gherasim Valsamis și al spălătoresei Joița Istrate, și primise la naștere numele Gherasim Istrate.[36] A avut mai multe ocupații, lucrând în cârciumi, în brutării și pe vapoare și hoinărind prin diferite orașe: București, Istanbul, Alexandria, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne. A citit cu pasiune și a debutat ca publicist în noiembrie 1906 în săptămânalul social-democrat România muncitoare.[36][39]

Cei doi scriitori au fost prieteni[40] și au împărtășit o vreme idealurile comuniste. Ei s-au cunoscut în noiembrie 1927,[35][41][42] călătorind împreună în URSS în anii 1927 și 1928 pentru a experimenta modul de viață comunist.[37] Istrati a călătorit în Grecia, a avut parte acolo de o primire triumfală în decembrie 1927[41] și a fost expulzat în februarie 1928, fiind acuzat de agitație comunistă.[43] Țin un discurs la 11 ianuarie 1928 în Teatrul Alhambra din Paris, lăudând experimentul sovietic. Protestele de stradă ce au loc ulterior determină autoritățile franceze să-l amenințe pe Kazantzakis cu anchetarea penală și pe Istrati cu deportarea.[35][44]

Cei doi se reîntâlnesc din nou în URSS, la Kiev, în aprilie 1928, iar în iunie 1928 au discuții la Moscova cu Maxim Gorki și la Leningrad cu Victor Serge.[35] Panait Istrati Istrati l-a îndemnat pe Kazantzakis să scrie[45] și a publicat la 23 iulie 1928 articolul „Parmi les gueux de Grèce, Nikos Kazantsaki” în Le Monde, realizând prima prezentare a scriitorului grec în presa franceză.[35] La 28 august 1928 Panait Istrati și iubita sa Bilili Baud-Bovy (sora muzicologului Samuel Baud-Bovy) călătoresc în sudul Rusiei, împreună cu Nikos Kazantzakis și Eleni Samios. Ei se întorc în decembrie 1928 la Moscova, iar Istrati și Kazantzakis se despart din cauza diferențelor de opinie cu privire la Victor Serge, acuzat de troțkism.[46] Istrati îl acuză pe Kazantzakis că este egoist, că nu-i iubește pe oameni și că nu-i pasă de fericirea maselor, iar grecul afirmă într-o scrisoare din 16 februarie 1929 către Pandelis Prevelakis că Istrati este sentimental și naiv.[47] Deși se vor împăca mai târziu, nu vor mai avea niciodată ocazia să se revadă. Panait Istrati publică în 1929 cartea Spovedania unui învins, însemnări de călătorie din URSS în care denunță abuzurile regimului comunist.[36] După moartea scriitorului român, Eleni Samios, viitoarea soție a lui Kazantzakis, a scris cartea Adevărata tragedie a lui Panait Istrati, care a apărut în limba spaniolă în 1938 la Santiago de Chile[48] și apoi în traducere românească în 2013. Cartea descrie zbuciumul sufletesc al lui Panait Istrati, acel „Vagabond Etern” căruia patria sa intelectuală, Franța, i-a închis porțile.[36]

La finalul cărții sale, Nikos Kazantzakis a introdus o scurtă referire la un popas al lui Zorbas în România, unde aventurierului i-a plăcut teribil:[36] „După vreo șase-șapte luni, am primit o ilustrată din România înfățișând o femeie planturoasă, decoltată: «Mai trăiesc, mănânc mămăligă, beau bere, lucrez la puțurile de petrol, sunt murdar, put ca un șobolan din canalul de scurgere. Dar ce-are a face! Se află aici din belșug tot ce inima și burta își poate dori, un adevărat rai pentru niște bătrâni pehlivani ca mine. Mă înțelegi, jupâne: trai bun, găini și puiculițe pe deasupra, slavă Domnului! Te îmbrățișez prietenește, Alexis Zorba, șobolan din canalul de scurgere»”.[49][50]

Tema principală[modificare | modificare sursă]

Tema romanului o reprezintă confruntarea între două stiluri diferite de viață (un stil de viață intelectual și un stil de viață material), întruchipate de cei doi protagoniști: naratorul și Zorbas.[1] Personajele se întâlnesc într-o cafenea din Pireu și sunt atrase instinctiv tocmai de această deosebire între caracterele lor. „Jupânul” (așa cum i se adresează Zorbas naratorului) este un scriitor cerebral, predispus către introspecții sufletești și neîndemânatic în relațiile cu oamenii, în timp ce Zorbas este un aventurier autodidact care acționează pe baza propriilor instincte. Cei doi parteneri eșuează în demersul lor antreprenorial, dar fiecare dintre ei câștigă în plan spiritual. „Jupânul” învață să facă față încercărilor vieții cu îndrăzneală și cu bucurie, în timp ce Zorbas înțelege necesitatea cumpătării.[1]

Confruntarea modurilor diferite de gândire, element ce constituie esența romanului, este deseori tensionată, reflectând conflictul spiritual inerent între cele laturi distincte (intelectuală și cea materială) ale naturii umane. În opinia autorului, această confruntare este necesară și chiar esențială în procesul de creație.[1]

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Zorba Grecul este cel mai cunoscut și mai popular roman al lui Nikos Kazantzakis.[3] Majoritatea cititorilor au apreciat portretizarea figurii vesele și pământești a lui Zorbas, dar unii critici au considerat că evoluția acțiunii și caracterizarea lui Zorbas sunt neconvingătoare, reproșându-i autorului, de asemenea, că a folosit romanul ca un vehicul pentru propagarea filozofiei sale.[1]

Adaptări[modificare | modificare sursă]

Romanul a fost adaptat mai târziu într-un film omonim din 1964, în musicalul Zorba din 1968, precum și în mai multe spectacole teatrale reprezentate în diferite țări, inclusiv România.

Filmul Zorba Grecul[modificare | modificare sursă]

Actorul american Anthony Quinn, interpretul personajului Zorba, într-o secvență din filmul Zorba Grecul

Nikos Kazantzakis i-a sugerat el-însuși regizorului Michael Cacoyannis să realizeze în anii '50 o ecranizare a romanului, dar moartea scriitorului și dificultățile cu privire la drepturile de autor au amânat acest proiect. Scenariul include o variantă redusă a conținutului cărții, dar îi redă cu acuratețe spiritul său.

Filmul britanico-grecesc Zorba Grecul (1964) a fost produs, regizat și montat de Michael Cacoyannis după un scenariu propriu. Rolurile principale au fost interpretate de Anthony Quinn (Zorba), Alan Bates (naratorul Basil), Irene Papas (văduva) și Lila Kedrova (Bubulina).[3][51] Filmul a fost nominalizat la șapte premii Oscar în 1965, obținând trei premii la următoarele categorii: cea mai bună actriță în rol secundar (Lila Kedrova), cea mai bună imagine (Walter Lassally) și cele mai bune decoruri (Vassilis Photopoulos). Celelalte nominalizări au fost la categoriile: cel mai bun film, cel mai bun regizor (Michael Cacoyannis), cel mai bun actor în rol principal (Anthony Quinn) și cel mai bun scenariu adaptat (Michael Cacoyannis).[51] Muzica de film compusă de Mikis Theodorakis, cunoscută astăzi ca „Dansul lui Zorba”, este un element binecunoscut al filmului.[52]

Musicaluri[modificare | modificare sursă]

Un musical intitulat Zorba, cu un libret scris de Joseph Stein, versuri de Fred Ebb și muzică de John Kander,[53] ce prezintă prietenia între bătrânul miner Zorba și tânărul american Nikos, ce a moștenit o mină în Creta, a avut premiera pe scena Imperial Theatre de pe Broadway la 16 noiembrie 1968 într-un spectacol regizat de Harold Prince. El a fost nominalizat în 1969 la opt premii Tony, printre care și premiul pentru cel mai bun musical.[54] Spectacolul original a avut parte de 305 de reprezentații,[55] dar o reluare a spectacolului pe Broadway în 1983 a avut parte de 362 de reprezentații, cu o distribuție ce i-a inclus printre alții pe Anthony Quinn și Lila Kedrova.[54] Zorba a fost prezentat într-o serie de concerte ce au avut loc la 6-10 mai 2005 pe scena teatrului New York City Center, în regia lui Walter Bobbie. Distribuția a fost formată din John Turturro, Zoë Wanamaker și Marin Mazzie.[55][56]

Un alt musical inspirat de Zorba Grecul, având muzica compusă de Konstantin Wecker, a avut premiera la Ingolstadt în 2010.[57]

Spectacole teatrale[modificare | modificare sursă]

O versiune teatrală a romanului Zorba Grecul a fost reprezentată în anul 2003 în Argentina. Spectacolul a fost produs de Alejandro Romay și a avut o distribuție formată din Raúl Lavié, María Rosa Fugazzot, Miguel Habud, Julia Zenko, Rubén Ballester, Alejandro Viola (înlocuit ulterior de Gustavo Monje), Marcelo Trepat, Andrea Mango și Roberto Fiore.[53]

Romanul a fost dramatizat de Rodica Mandache pentru Teatrul Național Radiofonic, fiind realizat în 2005 un spectacol de teatru radiofonic cu o durată de 88 de minute în regia artistică a lui Dan Puican. Distribuția a fost formată din Mircea Albulescu (Zorba), Adrian Pintea (scriitorul), Rodica Mandache (Bubulina), Petre Lupu, Valentin Teodosiu, Boris Petrof, Mihai Fotino, Mitică Popescu, Dumitru Chesa, Eugen Racoți, Eugen Cristea, Alexandru Georgescu, Virginia Mirea, Radu Panamarenco, Dumitru Dumitrescu, Maria Teslaru, Candid Stoica, Dan Bobe, Eugenia Bosânceanu, Julieta Strâmbeanu, Violeta Berbiuc și Ioana Ivan. Echipa tehnică a fost formată din Violeta Berbiuc (regia de studio) și George Marcu (muzica și regia muzicală).[58] Un spectacol teatral, adaptat scenic și regizat de Sorin Misirianțu, a fost reprezentat în anul 2011 pe scena Teatrului Național din Târgu Mureș. Rolurile principale au fost interpretate de Nicolae Cristache (Zorba), Mihai Crăciun (Basil) și Rodica Bachiu (Hortense).[59]

Un spectacol intitulat Eu, Zorba Grecul (în ucraineană Я, Грек Зорба) a fost reprezentat în 2010 pe scena Teatrului Național Ivan Franko din Kiev. Dramatizarea a fost realizată de Vitali Malahov și Anatoli Hostikoev, iar rolurile principale au fost interpretate de Anatoli Hostikoev (Alexis Zorbas) și Natalia Sumska (madame Hortense).[60][61]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Romanul Zorba Grecul a fost tradus în mai multe limbi străine:

  • franceză (Alexis Zorba ou le Rivage de Crète, Éditions du Chêne, Toulouse, 1947 (ca urmare a unei dispute financiare între Du Chêne și Hachette, această ediție a fost confiscată de către editura din urmă și a dispărut din librării, de îndată ce a fost tipărită); traducere de Yvonne Gauthier, revizuită apoi de Gisèle Prassinos și Pierre Fridas și publicată sub titlul Alexis Zorba în 1954, 1956, 1958, 1960-1963, 1965, 1973-1977, 1988, 1990 și 2002 de editura Plon din Paris, în 1957 de Club des libraires de France din Paris, în 1958 de La Guilde du Livre din Lausanne, în 1965 de Cercle du bibliophile din Paris, în 1970 de editura G.P. din Paris (ilustrată de Jacques Pecnard), în 1975 și 1978 de Éditions Famot din Geneva (cu o prefață de Marie-Louise Bidal-Baudier), în 1976 de France Loisirs din Paris, în 1977, 1986, 1990 și 2002 de Presses Pocket din Paris și în 1996 de Omnibus din Paris),[62][63]
  • suedeză (Spela för mig, Zorba, Ljus Forlag, Stockholm, 1949; traducere de Börje Knös, reeditată în 1967 și 1973 de P.A. Norstedt & Söners Förlag din Stockholm și în 1984 de Bra böcker din Höganäs, cu un prolog de Sven Christer Swahn),[62][63][64]
  • portugheză (O Velho Zorba, Saraiva, São Paulo, 1951; traducere de José Geraldo Vieira; alte traduceri au fost realizate de Fernando Soares (publicată sub titlul O bom demónio în 1959, 1965, 1968 și 1974 de Editora Ulísseia din Lisabona și sub titlul Zorba, o grego în 1974 de Clube Port do Livro e do Disco din Lisabona), de Edgar Flexa Ribeiro și Guilhermina Sette (publicată sub titlul Zorba, o grego în 1975 și 1985 de Círculo do Livro din São Paulo, în 1978 de Nova Fronteira din Lagoa, în 1983 și 1985 de Abril Cultural din São Paulo, în 1984 de Nova Fronteira din Rio de Janeiro)[63][64] și de Marisa Ribeiro Donatiello și Silvia Ricardino (publicată sub titlul Vida e Proezas de Aléxis Zorbás în 2011 de Grua Livros Ltda din São Paulo),[65]
  • engleză (Zorba the Greek, John Lehmann, Londra, 1952; traducere de Carl Wildman, reeditată în 1953, 1954, 1959, 1964 și 1967 de editura Simon & Schuster din New York, în 1959, 1965 și 1967 de Bruno Cassirer din Oxford, în 1961, 1974, 1979, 1981 și 1995 de Faber and Faber din Londra, în 1964 și 1967 de Ballantine Books din New York, în 1971 de Touchstone Books, în 1981 și 1996 de Scribner Paperback Fiction din New York; prima ediție conține o introducere realizată de Ian Scott-Kilvert;[62][63] o altă traducere, mai fidelă textului original, a fost realizată de Peter Bien și publicată în 2014 de Simon & Schuster Paperbacks din New York),[66][67]
  • germană (Alexis Sorbas: Abenteuer auf Kreta, Otto Erich Kleine, Braunschweig, 1952; traducere de Alexander Steinmetz, reeditată în 1953 și 1966 de Europäischer Buchklub din Zürich, în 1955, 1963, 1965-1968, 1970-1991 și 1993-2004 de editura Rowohlt din Hamburg, în 1962, 1970, 1972 și 1978 de editura Kurt Desch din München/Viena/Basel, în 1962, 1972, 1973, 1976, 1978, 1981 și 1988 de editura Volk und Welt din Berlin, în 1966 de Buchklub Ex Libris din Zürich, în 1970 de Welt im Buch din München, în 1970 de Buchgemeinschaft Donauland din Viena, în 1970 și 1982 de Bertelsman-Club din Gütersloch, în 1982, 1984, 2001 și 2003 de editura Herbig din München, în 1988 și 1993-1996 de editura Ullstein din Frankfurt/Berlin, în 1995 de Efstathiadis Group din Atena, în 1996 de Das Beste din Stuttgart, în 2001 și 2004 de editura Piper din München/Zürich, în 2002 de Artemis & Winkler din Düsseldorf/Zürich, în 2004 de Rheda-Wiedenbrück din Gütersloch și în 2008 de editura Anaconda din Köln; textul unor ediții a fost revizuit de Isidora Rosenthal-Kamarinea),[62][63][64]
  • norvegiană (Fortell Zorbas: en folkelivsskildring fra Kreta, Johan Grundt Tanum, Oslo, 1953; traducere din engleză de Aksel Akselson, reeditată în 1963, 1966, 1968, 1969 și 1970 de editura Den Norske bokklubben din Oslo),[62][63][68]
  • daneză (Spil for mig, Zorbas, Jespersen og Pios Forlag, Copenhaga, 1954; traducere din suedeză de Axel Pille, reeditată în 1964, 1967 și 1975),[62][63]
  • finlandeză (Kerro minulle, Zorbas, Kustannusosakeyhtiö Tammi, Helsinki, 1954; traducere de Vappu Roos, reeditată în 1959, 1966, 1968, 1969, 1970, 1973, 1982, 1994 și 2001 de Kustannusosakeyhtiö Tammi din Helsinki și în 1972 de Suuri suomalainen kirjakerho din Helsinki),[62][63][64]
  • spaniolă (Alexis el griego, Ediciones Peuser, Buenos Aires, 1954; traducere din franceză de Roberto Guibourg, reeditată sub titlul Alexis el griego în 1955, 1963, 1960 și 1966 de Ediciones Peuser din Buenos Aires, sub titlul Vida y hechos de Alexis Zorba în 1962 și 1977 de Editorial Planeta din Barcelona, sub titlul Alexis Zorbas, el Griego în 1979 de Promexa din México, sub titlul Alexis Zorba el griego în 1973 și 1997 de Carlos Lohlé din Buenos Aires, în 1974, 1985, 1988, 1991 și 1995 de Alianza Editorial Madrid / Carlos Lohlé Buenos Aires și în 1990, 1994 și 1997 de Debate din Madrid și sub titlul Zorba, El Griego în 1986 de Círculo de Lectores din Barcelona;[62][63] o altă traducere a fost realizată de Selma Ancira și publicată sub titlul Zorba el griego (Vida y andanzas de Alexis Zorba) în 2015 de editura Acantilado din Barcelona),[65]
  • italiană (Zorba il Greco, Aldo Martello, Milano, 1955; traducere de Olga Ceretti Borsini, reeditată în 1965 și 1969 de editura Martello din Milano și în 1966, 1971, 1976 și 1989 de editura Mondadori din Milano),[62][63][64]
  • sârbo-croată (Doživljaji Aleksisa Zorbasa, Zora, Zagreb, 1955; traducere de Ton Smerdel, reeditată în 1962 de editura Svjetlost din Sarajevo și în 1969 de Izdavacko Preduzece „Rad” din Belgrad),[62][63][64]
  • neerlandeză (Alexis Sorbas: avontuur op Kreta, W. Gaade, Haga, 1958; traducere din germană de Hans Edinga, reeditată sub titlul Zorba de Griek în 1979 și 1982 de editura De Kern din Baarn),[62][63]
  • ebraică (Zorbah ha-Yeṿani, זורבה היווני, Am Oved's Sifriya La'am, Tel Aviv, 1958; traducere din engleză de Hanoch Kalai; o altă traducere a fost realizată din greacă sub titlul Hayav u-maalalav shel Aleksis Zorbas (חייו ומעלליו של אלכסיס זורבס) de Amir Tsukerman și publicată în 1995 de editura Am Oved din Tel Aviv, apoi reeditată în 2003),[62][63][64][69]
  • turcă (Aleksi Zorba, Ataç Kitabevi, Istanbul, 1963; traducere de Ahmet Angın, reeditată în 1967 și 1970 de editura Ataç Kitabevi din Istanbul, în 1976 de May Yayınları din Istanbul și sub titlul Zorba în 1982, 1984, 1990, 1999, 2000, 2001, 2005 și 2007 de editura Can Yayınları din Istanbul),[62][63][64]
  • catalană (Alexis Zorbàs, Vergara, Barcelona, 1965; traducere de Jaime Berenguer Amenós, reeditată în 1984 de editura Laia din Barcelona și în 1995 de Edicions 62 din Barcelona, ultima revizuită de Jaume Almirall),[62][63]
  • macedoneană (Aleksis Zorbas, Kocohacin, Skopje, 1966; traducere de Paskal Gilevski, reeditată în 1979, 1982 și 1989 de editura Makedonska kniga din Skopje și în 1996 de editura Detska radost din Skopje),[62][64]
  • cehă (Alexis Zorbas, Odeon, Praga, 1967; traducere de František Štuřík, reeditată sub titlul Řek Zorbas în 1975 de editura Odeon din Praga și în 2004 de editura Paseka din Praga-Litomyšl și sub titlul Řek Zorba în 2012 de editura XYZ din Praga),[62][63]
  • maghiară (Zorbász, a görög, Európa Könyvkiadó, Budapesta, 1967; traducere de Árpád Papp și Kálmán Szabó, reeditată în 1968, 1976 și 1998 de Európa Könyvkiadó din Budapesta, în 1971 de editura Kriterion din București și în 2008 de editura Partvonal din Budapesta),[62][63]
  • japoneză (Sono otoko Zoruba, その男ゾルバ, Kôbunsya, Tokyo, 1967; traducere de Ken Akiyama, reeditată în 1971, 1973, 1979 și 1987),[63][64]
  • islandeză (Alexis Sorbas, Almenna bókafélagið, Reykjavík, 1967; traducere de Þorgeir Þorgeirson, reeditată în 2007 de editura Leshús din Reykjavík),[62][63][64]
  • afrikaans (Zorba, die Griek, Afrikaanse Pers-Boekhandel, Johannesburg, 1968; traducere de Abraham H. De Vries),[62][63][70]
  • vietnameză (Alexis Zorba: con người chiu chơi, Nhà xuât bắn, Thường Yệu, 1969; traducere de Nguyên Hựu Hiệu, reeditată sub titlul Cuôc Dòi và Kinh Nghiêm cua Alexis Zorbas în 1973 de Hong Hà din Hanoi; o altă traducere a fost realizată de Dương Tường și publicată sub titlul Alexis Worba con người hoan lạc: Tiểu thuyết în 1989 de Trẻ din Ho Și Min, sub titlul Zorba tay chơi Hy Lạp în 2000 de Văn nghệ Tp din Ho Și Min și sub titlul Alexis Zorba - con người hoan lạc: Tiểu thuyết în 2005 de Văn học din Hanoi),[63][64]
  • poloneză (Grek Zorba, Książka i Wiedza, Varșovia, 1971; traducere de Nikos Chadzinikolau, reeditată în 1973, 1975, 1979, 1986 și 1989 de Książka i Wiedza din Varșovia, în 1992 de editura GMP din Poznań și în 1996, 2009 și 2011 de Warszawskie Wydawnictwo Literackie Muza din Varșovia),[62][63]
  • bulgară (Алексис Зорбас, Narodna Kultura, Sofia, 1973; traducere de Gheorghi Kufov, reeditată în 1976 și 1980 de editura Narodna Kultura din Sofia, în 1984 de editura „Hristo G. Danov” din Plovdiv și în 1995 de editura Anubis din Sofia),[63][64][71]
  • slovenă (Grk Zorbas, Cankarjeva založba, Ljubljana, 1973; traducere de Marijan Tavčar, reeditată în 2005 de editura Cankarjeva založba din Ljubljana),[62][63]
  • estoniană (Alexis Zorbas, Eesti Raamat, Tallinn, 1975; traducere de Astrid Kurismaa și Aleksander Kurtna),[62][63][64]
  • coreeană (Huilab-in joleuba, 희랍인 조르바, Samsung Publishers, Seul, 1976; traducere de Park Seok-gi; o altă traducere a fost realizată de Lee Yun-gi și publicată sub titlul Geuliseu-in joleuba (그리스인 조르바) în 1996 de Goryeowon din Seul, în 2000 și 2009 de The Open Books din Seul și în 2011 de Dangsuh Press din Seul),[63][64]
  • albaneză (Jeta e Zorbës, Rilindja, Priștina, 1978; traducere de Nazmi Rrahmani; o altă traducere a fost realizată de Stavri Dajo (Σταύρος Ντάγιος) și publicată în 1996 sub titlul Jeta e Aleksis Zorbas de editura Albin din Tirana, apoi reeditată sub titlul Zorba în 2001 de editura Albin din Tirana și în 2016 de editura Literatus 20 din Salonic),[63][64]
  • lituaniană (Graikas Zorba (nuotykiai Kretoje), Vaga, Vilnius, 1978; traducere de Adomas Druktenis, reeditată în 2011 de editura Metodika din Vilnius),[62][63]
  • persană (Zurba-i yunani, زوربای یونانی, Simin Qalam, Karaj, 1979; traducere de Mohammad Ghazi, reeditată în 1984 de editura Negah din Teheran și în 1998 de editura Pegah din Teheran;[63] o altă traducere a fost realizată de Teimoor Safari și publicată în 2004 de Jami Scientific and Cultural Publishing din Teheran; o traducere mai nouă a fost realizată de Mahmoud Mosahab și publicată în 2005 de editura Negah din Teheran),[72][73]
  • ucraineană (Kumedni i lîhi prîgodî Aleksisa Zorbasa, Кумедні й лихі пригоди Алексіса Зорбаса, Dnipro, Kiev, 1989; traducere de Anatoli Cerdakli),[62][63][64]
  • chineză (Xi la qi ren zuo er ba, 希腊奇人佐尔巴 专著, Zhongguo wen lian, Beijing, 1992; traducere de Zhenji Wang și Fan Zhong Liang, reeditată în 2004 de Yilin Press din Jiangsu și în 2010 de Rolls Press din Shenyang; o altă traducere a fost realizată de Li Cheng Gui și publicată în 2006 cu titlul Gre zuo er ba si, 佐尔巴斯 专著, de editura The North Literature and Art Press din Harbin),[62][63][64]
  • rusă (Ia, grek Zorba, Я, грек Зорба, Spika, Moscova, 1998; traducere de L. Arab-Oglî; alte traduceri au fost realizate de Evgheni Miroșnicenko (publicată sub titlul Грек Зорба în 2003 de editura Ghelios/Sofia din Kiev) și Oleg Țîbenko (publicată sub titlul Невероятные похождения Алексиса Зорбаса în 2005 de editura Lotos din Tbilisi și în 2014 de editura Azbuka-Attikus din Sankt Petersburg)),[63]
  • luxemburgheză (Dem Alexis Zorbas säi Liewen a seng Uluechten, Op der Lay, Esch-sur-Sûre, 1999; traducere din germană de Henri Muller),[62][63]
  • singaleză (Sorba nam grikaya, Sanhinda, Colombo (Sri Lanka), 2000; traducere de Saddhatissa pari Wadigamangava),[62]
  • kurdă (Zōrbā, زۆربای یۆنانی, Dazga-y Chap u-Pakhsh-i Sardam, As Sulaymaniyah (Irak), 2001; traducere de Ra'ūf Bēgard),[64]
  • arabă (Zurba: riwayah, زوربا اليوناني, Dar al-Adab, Beirut, 2002; traducere de Georges Tarabichi; o altă traducere a fost realizată de Khalid al-Jubeili și publicată în 2009 sub titlul Zorba Al-Yunani de editura Al-Kamel din Beirut),[62][63][64]
  • croată (Grk Zorba, ArsIris, Zagreb, 2011; traducere din engleză de Stjepo Martinović).[63]

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

Prima traducere în limba română a fost realizată de Marcel Aderca după versiunea în limba franceză autorizată de autor[74][75] și publicată în anul 1969 sub titlul Alexis Zorba de către Editura pentru Literatură Universală din București. Ea a fost reeditată în 1987 de Editura Univers din București și apoi în 1999, sub titlul schimbat Zorba Grecul, de Editura Polirom din Iași.[76] Varianta de traducere a lui Marcel Aderca nu conține prologul, iar numele grecești ale personajelor romanului sunt transcrise, sub influența limbii franceze, fără „-s”-ul final: Zorba, Anagnosti, Kondomanolio, Stavridaki etc.

O nouă traducere, de această dată după textul original din limba neogreacă, a fost realizată de Elena Lazăr și publicată în 1994 sub titlul Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas de Editura Rombay din București, fiind reeditată în 2006 și 2011 sub titlul Zorba Grecul de către Editura Humanitas din București.[40][75]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z en Patrick M. O'Neil (ed.), „Zorba the Greek”, 2004, p. 713.
  2. ^ a b c d e f g h i j k en Patrick M. O'Neil (ed.), „Zorba the Greek”, 2004, p. 714.
  3. ^ a b c d e f en Patrick M. O'Neil (ed.), „Zorba the Greek”, 2004, p. 715.
  4. ^ Yannis Stavridakis (1891-1919), personaj real, a fost un tânăr aristocrat cretan cu o vastă cultură și un bun prieten al lui Kazantzakis. El a îndeplinit funcția de consul general al Greciei la Zürich (1917-1919) și l-a însoțit apoi pe Kazantzakis, în 1919, în misiunea din Caucaz, murind acolo de pneumonie la vârsta de 28 de ani. Vezi Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 68.
  5. ^ a b În varianta de traducere a lui Marcel Aderca personajul titular al romanului este numit Alexis Zorba. Vezi Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969, p. 20.
  6. ^ Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, 1969, pp. 24-33.
  7. ^ Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, 1969, p. 33.
  8. ^ Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, 1969, p. 41.
  9. ^ a b Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, 1969, p. 64.
  10. ^ Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, 1969, pp. 169-173.
  11. ^ en Morton Levitt, The Cretan glance: the world and art of Nikos Kazantzakis, Ohio State University Press, 1980, p. 104.
  12. ^ en Morton Levitt, The Cretan glance: the world and art of Nikos Kazantzakis, Ohio State University Press, 1980, p. 103.
  13. ^ en Thomas R. Lindlof (2008). Hollywood Under Siege: Martin Scorsese, the Religious Right, and the Culture Wars. Lexington, Ky.: University of Kentucky Press. p. 16. ISBN 0-8131-2517-0. http://books.google.com/books?id=blepPjQL9I0C&pg=PA16 
  14. ^ Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969, p. 237.
  15. ^ Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, 1969, p. 20.
  16. ^ Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, 1969, p. 108.
  17. ^ a b c d e f g h i Mihai Barbu, „Mitologia minerului / Varianta 9”, în Ziarul Văii Jiului, 5 septembrie 2008.
  18. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), „Chronology”, în The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. xxii.
  19. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), „Chronology”, în The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. xxiii.
  20. ^ Florina Tecuceanu, „Insula Eghina, o ilustrată a Greciei adevărate”, în Adevărul, 12 august 2016.
  21. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), „Chronology”, în The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. xxiv.
  22. ^ en Patrick M. O'Neil (ed.), „Zorba the Greek”, 2004, pp. 714-715.
  23. ^ a b c en Peter Bien (ed. și trad.), „Chronology”, în The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. xxv.
  24. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, pp. 666-667.
  25. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 768.
  26. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 66.
  27. ^ a b en Peter Bien (ed. și trad.), „Chronology”, în The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. xviii.
  28. ^ a b c en Peter Bien (ed. și trad.), „Chronology”, în The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. xix.
  29. ^ en Helen Kazantzakis, Nikos Kazantzakis: a Biography Based on His Letters, 1970, p. 65.
  30. ^ a b en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 68.
  31. ^ en Helen Kazantzakis, Nikos Kazantzakis: a Biography Based on His Letters, 1970, p. 40.
  32. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 74.
  33. ^ en Helen Kazantzakis, Nikos Kazantzakis: a Biography Based on His Letters, 1970, pp. 40, 173.
  34. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 664.
  35. ^ a b c d e ***, „Creatorul personajului antologic Zorba Grecul”, în Adevărul, 30 decembrie 2011.
  36. ^ a b c d e f Sînziana Ionescu, „Panait Istrati, «Zorba Grecul» al românilor. Celebrul personaj Zorba, asemuit scriitorului, descrie România ca fiind «Raiul pe pământ»”, în Adevărul, 16 aprilie 2013.
  37. ^ a b Sînziana Ionescu, „Legendarul Zorba Grecul a trecut și prin România: «Un adevărat Rai pentru un pehlivan ca mine». Comunitatea elenă serbează Ziua Eladei”, în Adevărul, 22 martie 2015.
  38. ^ Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, 1969, pp. 19-20.
  39. ^ Adrian Bucurescu, „Panait Istrati și experiența comunistă”, în România liberă, 8 ianuarie 2010.
  40. ^ a b Elisabeta Lăsconi, „Meridiane: Foc și sânge cretan”, în România literară, anul XLVII, nr. 6, 6-12 februarie 2015.
  41. ^ a b en Peter Bien (ed. și trad.), „Chronology”, în The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. xxi.
  42. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, pp. 283, 288.
  43. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 583.
  44. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 294.
  45. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 316.
  46. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 325.
  47. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 333.
  48. ^ en Peter Bien (ed. și trad.), The Selected Letters of Nikos Kazantzakis, 2012, p. 505.
  49. ^ Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, 1969, p. 318.
  50. ^ În varianta de traducere a Elenei Lazăr, acest text este un pic diferit: „După șase-șapte luni, primesc din România o ilustrată cu o femeie corpolentă cu pieptul dezgolit: «Trăiesc încă, mănânc mămăligă, beau bere, lucrez la sonde, negru de unsoare ca un drac. Aici găsești din belșug ce-ți poftește inima; un adevărat rai pentru coțcari ca mine; chef și muiere și bunul Dumnezeu; mă-nțelegi, stăpâne. Te sărut prietenește, Alexis Zorbescu, șobolanul slinos»”.
  51. ^ a b en Osborne, Robert (1994). 65 Years of the Oscar: The Official History of the Academy Awards. London: Abbeville Press. p. 180. ISBN 1-55859-715-8 
  52. ^ en Howard Kissel (15 octombrie 2000), „The man Who made Zorba dance Great Greek composer Mikis Theodorakis comes to town”, NY Daily News, http://www.nydailynews.com/man-made-zorba-dance-great-greek-composer-mikis-theodorakis-town-article-1.889552, accesat la 16 septembrie 2016 
  53. ^ a b es Susana Freire (25 mai 2003), „„Zorba”, un canto a la esperanza”, La Nación, http://www.lanacion.com.ar/498610-zorba-un-canto-a-la-esperanza, accesat la 16 septembrie 2016 
  54. ^ a b en Leslie Bennetts (16 octombrie 1983), „Quinn as 'Zorba' - this time there's music”, The New York Times, http://www.nytimes.com/1983/10/16/theater/quinn-as-zorba-this-time-there-s-music.html?pagewanted=all, accesat la 16 septembrie 2016 
  55. ^ a b en Ben Brantley (7 mai 2005), „Review: ‘Zorba!’ Starring John Turturro”, The New York Times, http://www.nytimes.com/2015/05/08/theater/review-zorba-starring-john-turturro.html?_r=0, accesat la 16 septembrie 2016 
  56. ^ en Andrew Gans (6 mai 2015), „John Turturro Is Zorba! for City Center Encores!, Starting Tonight”, Playbill.com, http://www.playbill.com/article/john-turturro-is-zorba-for-city-center-encores-starting-tonight-com-348023, accesat la 16 septembrie 2016 
  57. ^ de Jörg Krueger (1 iunie 2010), „Musical „Alexis Sorbas” in Ingolstadt – Radio Kreta”, Radio-kreta.de, http://radio-kreta.de/musical-alexis-sorbas-in-ingolstadt/, accesat la 18 septembrie 2016 
  58. ^ Teatrul Național Radiofonic - Arhiva program: 1 iulie 2015”, Tnr.srr.ro, http://tnr.srr.ro/program/program_arh.htm?d=2015-07-01, accesat la 16 septembrie 2016 
  59. ^ Adrian Țion (martie 2011), „Alegerea lui Zorba - Zorba Grecul”, Agenda.liternet.ro, http://agenda.liternet.ro/articol/13159/Adrian-Tion/Alegerea-lui-Zorba-Zorba-Grecul.html, accesat la 16 septembrie 2016 
  60. ^ ru Lîlîana Fesenko (3 aprilie 2011), „Наталья Сумская и ее театр для двоих”, Izvestia Kiev, http://izvestia.kiev.ua/article/4402, accesat la 28 martie 2017 
  61. ^ uc Valentîna Pașcenko (15 februarie 2012), „Хостікоєву не треба грати Зорбу, він душею Зорба - Віталій Малахов - 15.02.2012 18:49 — Новини Укрінформ”, Ukrinform, https://www.ukrinform.ua/rubric-other_news/1317542-vitaliy_malahov_hostikoe_vu_ne_treba_grati_zorbu_vin_dusheyu___zorba.html, accesat la 28 martie 2017 
  62. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab en Nikos Kazantzakis Museum Foundation - Vios ke Politia tou Alexi Zorba”, Kazantzaki.gr, http://www.kazantzaki.gr/index.php?pre_id=1001&id=700&level=14&pre_level=15&lang=en, accesat la 26 martie 2017 
  63. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai fr Traductions: Βίος και Πολιτεία του Αλέξη Ζορμπά”, Kazantzakispublications.org, http://www.kazantzakispublications.org/fr/translations312.php, accesat la 26 martie 2017 
  64. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t el Traductions”, Amis-kazantzaki.ch/page19.html, http://amis-kazantzaki.ch/page19.html, accesat la 26 martie 2017 
  65. ^ a b es Sociedad Internacional de Amigos de Nikos Kazantzakis (2015), „Nuevas Ediciones en español”, Amigos-kazantzaki.org, http://www.amigos-kazantzaki.org/nuevas-ediciones, accesat la 30 martie 2017 
  66. ^ en Vrasida Karalis (1 aprilie 2015), „Kazantzakis' Zorba the Greek”, Neoskosmos, http://neoskosmos.com/news/en/Kazantzakis-Zorba-the-Greek, accesat la 30 martie 2017 
  67. ^ en Peter Karamitsos (24 martie 2016), „Review: Zorba the Greek - A New Translation”, WindyCity Greek, http://windycitygreek.com/review-zorba-greek-new-translation/, accesat la 30 martie 2017 
  68. ^ Norsk bokfortegnelse for ..., Utgitt av Universitetsbiblioteket i Oslo, 1966, p. 443.
  69. ^ en Shiri Lev-Ari (8 iulie 2008), „Zorba the Israeli”, Haaretz, http://www.haaretz.com/israel-news/culture/leisure/zorba-the-israeli-1.249353, accesat la 27 martie 2017 
  70. ^ Rosemarie Breuer, Jill Adams, Stellenbosch Writers: Stellenbosch Authors of Books, Stellenbosch Writers Publishers, Somerset West, 2005, p. 68.
  71. ^ fr Khristina Markou, „L’interpretation de la secondarité de l’information dans les langues bulgare et grecque”, în Tatiana Milliaressi (ed.), De la linguistique à la traductologie, Presses Universitaires du Septentrion. Villeneuve d’Ascq, 2011, p. 128.
  72. ^ en Fani Toli (8 octombrie 2011), „“Zorba the Greek” Translated into Persian”, GreekReporter.com, http://world.greekreporter.com/2011/10/08/zorba-the-greek-translated-into-persian/, accesat la 30 martie 2017 
  73. ^ en IBNA - Mosahab's translation of Zorba the Greek republished in Iran”, Iran Book News Agency (IBNA), 7 octombrie 2011, http://www.ibna.ir/en/doc/naghli/118378/txt/mosahab-s-translation-of-zorba-the-greek-republished-in-iran, accesat la 30 martie 2017 
  74. ^ Kazantzakis a studiat filozofia la Universitatea Sorbona (1907-1909), audiind cursurile lui Henri Bergson, și a obținut acolo în 1909 un doctorat în filozofie. În anii următori a călătorit de mai multe ori în Franța, a locuit la Paris și la Antibes și vorbea fluent limba franceză.
  75. ^ a b Elisabeta Lăsconi, „Destine cristice”, în România literară, anul XL, nr. 22, 6-12 iunie 2008.
  76. ^ Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 14. ISBN 973-697-758-7.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lecturi suplimentare[modificare | modificare sursă]

  • en John Anapliotes, The Real Zorbas and Nikos Kazantzakis, traducere de Lewis A. Richards, Adolph M. Hakkert, Amsterdam, 1978.
  • en Peter Bien, „Zorba the Greek, Nietzsche, and the Perennial Greek Predicament”, în Antioch Review, Spring 1967, pp. 147-163.
  • en Peter Bien, „Nikos Kazantzakis's Novels on Film”, în Journal of Modern Greek Studies, vol. 19, nr. 2 (2000), pp. 161-169.
  • en Andreas K. Poulakidas, „Kazantzakis's Zorba the Greek and Nietzsche's Thus Spoke Zarathustra”, în Philological Quarterly, anul XLIX (1970), pp. 234-244.
  • en Lewis A. Richards, „Fact and Fiction in Nikos Kazantzakis' Alexis Zorbas”, în Western Humanities Review, anul XVIII (1964), pp. 353-359.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Zorba Grecul.