Dionisiac

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Dionisiac (din greacă dionysiakos prin franceză dionysiaque) este un adjectiv care provine de la numele „zeului pelasgo-thrac al viei, vinurilor și orgiilor“, Dionis (grecizat: Dionysos) + suf. -(i)ac, echivalentul roman al zeului Bacchus.

Festivitățile ținute în cinstea lui Dionis, numite „misterele dionisiace”, „serbările dionisiace” sau „dionisii”, urmăreau eliberarea de inhibiții și constrângeri sociale, revenirea, cel puțin pentru o vreme, la o stare mai aproape de natură. Au fost modelul pentru festivitățile romane ținute în cinstea lui Bacchus, denumite Bacchanalia.

Termenul „dionisiac” a fost folosit de Nietzsche pentru a denumi o atitudine afectivă, care exprimă impulsurile iraționale ale vieții, extatice, proprii inspirației, entuziasmului, care exprimă stări pasionale, zbucium sufletesc etc. , prin opoziție cu apolinic.

Dicționarul de termeni literari, din 1976, definește termenul „dionisiac” ca pe «spargerea echilibrului, lipsa de formă, răscolirea instinctelor», «stările paradoxale, bețiile / orgiile, violența domnind peste rațiune etc.».

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • M. Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, Zoe Dumi-trescu-Bușulenga, Gh. Ceaușescu, M. Duță, R. Hîncu, A. Mi-tescu, G. Muntean, M. Novicov, Dinu Pillat, Al. Săndulescu, Roxana Sorescu, Marian Vasile, Ileana Verzea, Mihai Vornicu, Dicționar de termeni literari (coordonator: Al. Săndulescu), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976, p. 33.
  • Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003, p. 137.
  • Dragomir, I.T.: Două basoreliefuri dionisiace descoperite la Făgărașul Nou (r. Hârșova, reg. Dobrogea), în revista "Studii și cercetări de istorie veche" (SCIV) 13, 2, 1962, p. 421-429.

Legături externe[modificare | modificare sursă]