Jean Herbert

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Jean Herbert
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
Decedat (83 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Geneva, Elveția Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of France.svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupație Indologist[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Premii premiul Broquette-Gonin[*]

Jean Herbert (Jean Daniel Fernand Herbert) (n. 27 iunie 1897, Paris - d. 21 august 1980, Geneva, Elveția)[2] a fost un orientalist, traducător și interpret francez, care a făcut parte din prima generație de interpreți pentru Organizația Națiunilor Unite. El a fost interpret-șef al serviciului de traduceri al Națiunilor Unite din New York.[3]

Specialist în India, el este autorul mai multor lucrări consacrate hinduismului și Asiei. A coordonat realizarea mai multor colecții pe teme spirituale și a fondat în 1946 colecția Spiritualités vivantes la Éditions Albin Michel.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Tatăl său era un francez vorbitor de limba engleză. El a fost căsătorit cu o englezoaică, cu care a avut două fiice: Janine Yates și Yvette Renoux.[3]

În timpul Primului Război Mondial, Jean Herbert a fost consilier tehnic pe lângă artileria americană, datorită cunoștințelor foarte bune de limba engleză. El a făcut mai multe misiuni de interpretare și a fost interpret la Conferința de Pace de la Paris.[4] Herbert a lucrat între Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial pentru diferite organizații internaționale, fiind unul dintre primii interpreții ai Ligii Națiunilor și Organizației Internaționale a Muncii.

Începând de prin anul 1930, el a devenit interesat de budism și de Extremul Orient, călătorind în India, China și alte țări budiste și scriind mai multe cărți referitoare la Orientul Îndepărtat precum Introduction to Asia.[3] În 1934 s-a întâlnit cu Sri Aurobindo la Pondicherry:[5]

„Am sosit întâmplător în India, în timpul unei călătorii care m-a adus din Orientul Îndepărtat către Occident. Am fost dirijat, fără să știu de ce (dar nu e vorba de hazard) la ashramul lui Shrî Aurobindo. Înainte de a ajunge acolo, nici măcar nu auzisem de numele lui și nu aveam, prin urmare, nici o idee despre cine era el. Dar am întâlnit un om care m-a interesat cu pasiune și ale cărui lucrări mi-au părut și încă îmi par de primă importanță în mișcarea spirituală contemporană. În acea perioadă, avusesem deja acces la lucrările lui Râmakrishna și Vivekânanda.”

Acesta l-a acceptat ca discipol în 1935 sub numele de Vishvabandhu (« prietenul tuturor »). El s-a stabilit la Geneva în 1937 și a realizat mai multe călătorii în India, unde s-a întâlnit cu Ramana Maharshi, Swâmi Ramdas, Mâ Ananda Moyi, Swâmi Shivânanda, Nanga Bâba.

Mobilizat în 1939 - în timpul celui de-al Doilea Război Mondial -, Herbert a salvat un grup de 2.000 de tineri alsacieni care urmau să fie împușcați de germani și i-a condus în Munții Pirinei. El s-a stabilit într-o casă din Munții Maures și a trăit tot restul războiului în regiunea franceză Midi, dedicându-se studiului textelor sacre hinduse, până în anul 1945, când a primit o telegramă de la Ministrul Afacerilor Externe al Franței prin care i se cerea să meargă la San Francisco, California, pentru a-și reprezenta țara la fondarea Organizației Națiunilor Unite.[3]

Jean Herbert a spus că interpretul trebuie să ajute oamenii să se înțeleagă reciproc în cel mai înalt sens al cuvântului, adică să le ofere mai mult decât o traducere ad-literam, astfel încât să transmită semnificația profundă a ceea ce se spune. Aceasta necesită o cunoaștere profundă și un viu interes pentru cultura, obiceiurile, literatura, istoria și modul de viață străine. Și asta este exact ceea ce a urmărit Jean Herbert în viața sa. – din „Tribute to Jean Herbert” de Pierre Lambert, interpret O.N.U., în timpul unei prelegeri la Tokyo School of Interpreting, 1982.[3]

De la San Francisco, Herbert a însoțit comisia pregătitoare a fondării ONU și UNESCO la Londra și la New York, în calitate de interpret-șef. După ce a petrecut doi ani la New York, el s-a mutat apoi la Geneva (Elveția), făcând parte din comisia de admitere la școlile de la Sorbona și Trieste.[3]

El a publicat Manuel de l'interprète: comment on devient interprète de conférences (Manualul interpretului) în 1952. De asemenea, el a inițiat și coordonat realizarea a două colecții de dicționare tehnice multilingvistice publicate de Elsevier și finanțate de către universitățile din Paris, Heidelberg, Mainz, Trieste și Georgetown. Herbert a devenit, de asemenea, vicepreședinte și apoi președinte timp de trei ani al Asociației Internaționale a Interpreților de Conferințe (AIIC).[3]

După ce s-a retras de la Organizația Națiunilor Unite în anul 1954, Herbert a continuat să lucreze pe cont propriu și a călătorit în Extremul Orient, Madagascar și Orientul Mijlociu. El a fost profesor de mitologii orientale la Universitatea din Geneva, unde a predat din 1954 până în 1964.[3] A publicat în 1947, la cererea lui Albin Michel și în urma unei polemici cu Paul Masson-Oursel în revista Cahiers du Sud, cartea Spiritualité hindoue, preluând coordonarea colecției Spiritualités vivantes. În 1960, la cererea guvernului Japoniei, a scris o carte despre shintoism (unul dintre cele patru cărți care vor fi premiate de Academia Franceză).[6]. A tradus și editat scrierile mai multor maeștri spirituali hinduși printre care Shri Aurobindo, Râmana Maharshi, Gandhi, Vivekânanda, Ma Ananda Moyî, Râmdâs și Râmakrishna.[5]

Jean Herbert a murit în 1980, la vârsta de 84 de ani.[3]

Scriitorul grec Nikos Kazantzakis i-a dedicat versiunea franceză a romanului Zorba Grecul, prin următoarele cuvinte: „À mon ami Jean Herbert” („Prietenului meu Jean Herbert”). Herbert îl propusese pe Kazantzakis să preia conducerea unui proiect UNESCO pentru traducerea marilor opere ale umanității.[7]

Cărți publicate (selecție)[modificare | modificare sursă]

  • Les dix tableaux du domestiquage de la vache, Derain
  • Spiritualité hindoue, Albin Michel, 1947, reeditat în 1972 și 1988
  • Le Manuel de l'interprète : comment on devient interprète de conférences, 1952
  • La Mythologie hindoue, son message, Albin Michel, 1953
  • Introduction à l'Asie, Albin Michel, 1960
  • Aux Sources du Japon: Le Shintô, Albin Michel, 1964
  • Les Dieux nationaux du Japon, Albin Michel, 1965
  • Dieux et sectes populaires du Japon, Albin Michel, 1967
  • Yoga de la vie quotidienne (Karma-Yoga), Devry-Livre, 1978
  • La religion d'Okinawa, Dervy Livres, 1980
  • La Mythologie hindoue, son message, Albin Michel, 1982
  • Le Yoga de l'amour, la geste de Krishna, Albin Michel, 1992
  • Réflexions sur la Bhagavad-Gîtâ, Albin Michel, 1994
  • L’Enseignement de Mâ Ananda Moyî, Albin Michel, 2004
  • L’Enseignement de Ramana Maharshi, Albin Michel, 2005

Volum colectiv

  • La mort est une autre naissance, Albin Michel, 1989 (âmpreună cu Vincent Bardet, Pierre Crépon, Me Taisen Deshimaru, Jean During, Bruno Lagrange, Pierre Mariel, Sogyal Rinpoché)

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Jean Herbert”, data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb11907316r, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (help)
  2. ^ Archives de l’état civil de Paris en ligne, act de naștere nr. 5/943/1897; cu mențiunea pe margine a decesului.
  3. ^ a b c d e f g h i Baigorri-Jalón, Jesús. Barr, Anne (English Translation from Spanish). Interpreters at the United Nations: A History. Ediciones Universidad de Salamanca:2004, page 106. - ISBN 84-7800-643-5.
  4. ^ L'Orient de l'âme, Interview de Jean Herbert, Nouvelles Clés
  5. ^ a b Questions à Jean Herbert l’introducteur en France de l’hindouisme par Jean Varenne, Revue 3e millénaire
  6. ^ Les carnets du yoga, nr. 5, mai 1979, pp. 2-15.
  7. ^ „C:\CRETE\SITE\N18\journal_fra18.html”, Crete.chez.com, accesat în  

Legături externe[modificare | modificare sursă]