Sari la conținut

Marcel Aderca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Marcel Aderca
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Craiova, România Modificați la Wikidata
Decedat (88 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
PărințiFelix Aderca Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațietraducător Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba franceză Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiColegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București
Facultatea de Litere a Universității din București

Marcel Aderca (n. 26 ianuarie 1920, Craiova – d. 21 martie 2008, București) a fost un traducător român, ce a tradus din limba franceză cărți de istoria artei și de literatură. Era fiul scriitorului Felix Aderca.

S-a născut la Craiova în familia lui Felix Aderca (1891-1962) și a Rubinăi (născută Rifca Penchas) (1890-1974). A urmat Școala elementară (1927-1930) și Liceul „Gh. Lazăr” (1931-1938) din București. Tatăl său l-a sfătuit să-și aleagă o meserie practică, așa că tânărul Marcel a dat admitere la Facultatea de Arhitectură și a urmat apoi doi ani de studii la Facultatea de Textile, până când a fost exmatriculat potrivit legilor rasiale.[1] A urmat apoi Colegiul pentru studenții evrei (1941-1944) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde a obținut licența în 1945. Ulterior a urmat cursuri la Institutul de Studii Politice și Administrative din București (1948-1949).[2]

A lucrat ca redactor la Editura Cartea Rusă (1945-1948), șef al serviciului publicații la Direcția Presei din Ministerul Afacerilor Externe (1949-1952), asistent universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București (1949-1953) și redactor la Editura pentru Literatură Universală (1953-1975).[2]

Marcel Aderca a desfășurat o activitate îndelungată ca traducător de limba franceză,[1] contribuind la difuzarea valorilor literaturii și culturii europene în limba română.[2] Debutul său editorial a avut loc în 1966 cu traducerea romanului Husarul de pe acoperiș de Jean Giono. A colaborat la revistele România literară, Viața Românească, Manuscriptum, Steaua.

El a moștenit toată arhiva literară a tatălui său, a inventariat cele 22 de mape cu manuscrise și fotografii și le-a donat Academiei Române în anul 1987.[1] A îngrijit edițiile postume ale scrierilor tatălui său. Contribuția sa ca editor și biograf include o colecție de gânduri ale tatălui său pe tema antisemitismului intitulată F. Aderca și problema evreiască (publicată în 1999 de Editura Hasefer din București).[1][3][4][5]

  • F. Aderca și problema evreiască, București, 1999.
  • Jean Giono, Husarul de pe acoperiș, pref. de Constantin Ciopraga, București, 1966;
  • San Lazzaro, Modigliani, Portrete, București, 1966;
  • Raoul-Jean Moulin, Cézanne, Naturi moarte, București, 1966;
  • Velásquez, Antologie de texte, selecție și cronologie de Vasile Florea, București, 1966;
  • John Rewald, Cézanne. Peisaje, București, 1967;
  • Cécile Goldscheider, Rodin. Perioada 1840-1886, București, 1967;
  • Cécile Goldscheider, Rodin. Perioada 1886-1917, București, 1968;
  • Eugen Ionescu, Teatru, I Ucigaș fără simbrie, București, 1968;
  • Romain Gary, Prima dragoste, ultima dragoste, pref. de Romul Munteanu, București, 1968;
  • Henri Perruchot, Gauguin, Tahiti, București, 1968;
  • Enrique Lafuente Ferrari, Velásquez. Infanți și infante, București, 1968;
  • J. E. Muller, Klee. Figuri și măști, București, 1969;
  • J. E. Muller, Pictura modernă, IV De la cubiști la primii abstracți, București, 1969;
  • H. Chevalier, Pictura modernă. V Pictura abstractă, București, 1969 (ed. II, 1987);
  • Nikos Kazantzakis, Alexis Zorba, București, 1969 (altă ed. cu titlul: Zorba Grecul, 1999);
  • Eugen Ionescu, Teatru, I Victimele datoriei. Tabloul, București, 1970;
  • Albert Camus, Teatru, I. Cei drepți, București, 1970 (altă ed., 1996);
  • Alphonse Allais, Să fim sobri!, pref. de Marian Popa, București, 1971;
  • Piet Legay, Furtună la Tobruk, București, 1971;
  • André Maurois, Prometeu sau Viața lui Balzac, București, 1972;
  • Henri Charrière, Papillon, III, pref. de Modest Morariu, București, 1972 (trad. revăzută și completată de Pavel Popescu, 1991);
  • Eugen Ionescu, Jocul de-a măcelul, București, 1973;
  • Emmanuel Roblès, Pledoarie pentru un răzvrătit, 1973;
  • Hervé Bazin, Preafericiții de pe Insula Dezolării, note de M. Aderca, București, 1974;
  • Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, pref. de R. Toma, București, 1977 (altă ed., 2000);
  • Jules Romains, Oameni de bunăvoință, V Trufașii, București, 1979;
  • Jan Paweł Gawlik, Examenul, piesă jucată la Teatrul Național „I. L. Caragiale”, stagiunea 1979/1980.
  1. ^ a b c d Avram Croitoru, „Marcel Aderca: „Scrisul -– o constantă a sufletului”, în Realitatea Evreiască, nr. 240 (1040), 1-18 noiembrie 2005, p. 14.“
  2. ^ a b c Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Ed. Paralela 45, București, 2004, pp. 14-15. ISBN 973-697-758-7
  3. ^ Boris Marian, "Un scriitor care nu merită uitarea" Arhivat în , la Wayback Machine., în Realitatea Evreiască, nr. 292-293 (1092-1093), martie-aprilie 2008.
  4. ^ Ovidiu Morar, Scriitorii evrei și „corectitudinea politică” din România Arhivat în , la Wayback Machine., în Convorbiri Literare, iulie 2007.
  5. ^ Andrei Oișteanu, Inventing the Jew. Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other Central East-European Cultures, University of Nebraska Press, Lincoln, 2009, pp. 36, 292, 293, 298, 301, 303. ISBN 978-0-8032-2098-0

Referințe critice

[modificare | modificare sursă]
  • Nicolae Carandino, Autori, piese și spectacole (1966-1970), 1973;
  • Alexandru Balaci, Studii și note literare, 1979;
  • V. Chifor, Felix Aderca sau vocația experimentului, 1996;
  • Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Ed. Paralela 45, București, 2004, pp. 14–15. ISBN 973-697-758-7