Clorură de amoniu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Clorură de amoniu
Ammonium chloride.jpg
Nume IUPAC Clorură de amoniu
Alte denumiri Salmiac; țipirig
Identificare
Număr CAS 12125-02-9
Informații generale
Formulă chimică NH4Cl
Aspect solid alb, higroscopic
Masă molară 53,49 g/mol
Proprietăți
Densitate 1,5274 g/cm3
Punct de topire 338 °C, sublim.
Punct de fierbere 520 °C
Solubilitate în apă
244 g/L (−15 °C)
294 g/L (0 °C)
383,0 g/L (25 °C)
454,4 g/L (40 °C)
740,8 g/L (100 °C)
Pericol
Xi : IritantX : Nociv
Iritant, Nociv,
Fraze R R22, R36
Fraze S S2, S22
SGH07 : Toxic, iritant, sensibilizant, narcotic
H302, H319,
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
2
0
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Clorura de amoniu (Salmiac, țipirig, NH4Cl) este o sare solubilă în apă, care cristalizează în sistemul cubic. După modul de creștere a temperaturii se disociază în amoniac NH3 și clorură hidrică (acid clorhidric) HCl sub formă gazoasă, până la temperatura de 340 °C are loc un proces de sublimație a clorurii de amoniu (forma termodinamică de trecere a unei substanțe din forma de agregare solidă direct în forma gazoasă). Clorura de amoniu se topește la o presiune atmosferică normală la temperatura de 520  °C la acest proces fiind necesară prezența apei, ca și aliment are numărul de identificare codificat E 510.

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Sub formă naturală clorura de amoniu se poate găsi ca un mineral cunoscut sub numele de Salmiac (lat. sal ammoniacum = sarea lui Ammon), deoarece în Egiptul antic se afla în apropierea templului închinat zeului Ammon, mineralul fiind pe atunci confundat cu halitul.

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Clorura de amoniu are în prezent o utilizare pe scară largă în industria frigorifică, tăbăcărie și industria coloranților.

De asemenea este utilizat în procesele de zincare, cositorire, proces care se bazează pe proprietatea lui de a forma cu oxizi metalici cloruri volatile, care au funcția de curățire a suprafeței metalice.

In medicină este folosit ca expectorant (fluidifiant al secrețiilor bronhice).

La baterii, acumulatoare cu cărbune și zinc este folosit ca electrolit (soluție care devine bun conducător electric în cazul formării ionilor care determină o diferență de potențial).

Mai este utilizat și în industria alimentară, sau ca fumigen în cazul răcirii temperaturii a producerii fumului protector al serelor sau livezilor cu pomi fructiferi.

Obținere pe cale sintetică[modificare | modificare sursă]

Demonstrație chimică a sintezei directe a clorurii de amoniu. Soluții concentrate de amoniac și acid clorhidric se adaugă fiecare în câte o eprubetă. Cu ajutorul pompelor de cauciuc, aerul (acționând ca transportator de gaze) este injectat în eprubete, făcând ca cele două fluxuri de gaz (aer cu amoniac, respectiv aer cu acid clorhidric) să se ciocnească dând naștere unui precipitat (clorură de amoniu, NH4Cl). Ecuația chimică este:
HCl(g) + NH3(g) = NH4Cl(s).
Dispersia este atât de mare încât se observă degajarea de fum (fumul este un ansamblu de dispersie gaz–solid).

Clorura de amoniu se poate obține prin neutralizarea unei soluții apoase de amoniac cu acid clorhidric, și printr-un proces de recristalizare și purificare din soluția saturată obținută:

Clorura de amoniu apare ca produs secundar în procesul de obținere a bicarbonatului de sodiu în procedul Solway:

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Clorura de amoniu are o solubilitate bună în apă, soluțiile apoase cu o concentrație de 1% au avut o reacție acidă cu o valoare pH de 5,5. Clorura de amoniu se dizolvă greu în etanol, fiind insolubil în acetonă și eter.

În reacție cu o bază tare, se eliberează amoniac sub formă gazoasă: