Frontul Salvării Naționale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Frontul Salvării Naționale
Președinte Ion Iliescu
Fondat 1990
Desființat 1992
Sediu București
Ideologie politică Eurocomunism (până în 1990)

Postcommunism (după 1990)

Social-democrație

Socialism democratic

Big Tent

Populism de stânga[1]

Poziție politică Centru-stânga spre Stânga (din 1990)

Stânga spre Extrema stângă (până în 1990)

Afiliație internațională
Afiliație europeană
Grup europarlamentar
Culori Albastru
Site web
Vezi și Politica României

Partide politice
Alegeri

Steagul partidului, același ca cel folosit de revoluționari

Frontul Salvării Naționale (FSN) a fost principala formațiune politică formată în timpul Revoluției din 22 decembrie 1989, sub conducerea lui Ion Iliescu și a lui Petre Roman, a cărui conducere, Consiliul FSN a devenit puterea legislativă și executivă temporară, însărcinată cu pregătirea primelor alegeri libere și corecte din România postcomunistă. Împotriva promisiunilor făcute că nu va participa în alegeri, organul provizoriu al puterii s-a transormat în partid politic, înregistrată în registrul partidelor politice în 6 februarie 1990, ceea ce a condus la primul mare manifestație de protest a partidelor istorice din regimul postcomunist.

Doar o parte din membrii Consiliilor Frontului Salvării Naționale care se formaseră atât la nivel central, cât și în fiecare județ și localitate, au devenit membri ai partidului FSN.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Guvernul provizoriu[modificare | modificare sursă]

La 27 decembrie 1989, FSN a decretat abolirea sistemului uni-partidist și convocarea alegerilor. La scurt timp după aceea, două dintre cele mai importante partide interbelice, Partidul Național-Țărănesc (PNȚ) și Partidul Național Liberal (PNL), au fost înregistrate.

Prima dată, FSN a anunțat ca nu este un partid politic și ca nu va nominaliza candidați pentru alegerile care urmează. Silviu Brucan a lansat conceptul unui partid mare și a sprijinit transformarea organizației într-un partid politic. Unii membrii, ca Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Pleșu, Dan Hăulică, Gabriel Andreescu și Doina Cornea au demisionat înainte ca FSN să se transforme în partid.

La 6 februarie 1990, FSN s-a transformat într-un partid politic, pentru a putea candida la viitoarele alegeri.[2] Cu excepția câtorva ziare, noua formațiune controla toată presa românească, în particular televiziunea controlată de stat, TVR.

Demonstrațiile anti-FSN, demarate de partidele de opoziție PNȚCD și PNL, la începutul anului 1990, au degenerat într-un conflict violent împotriva autorităților de stat. La rândul lui, Iliescu a apelat la clasa muncitoare să sprijine FSN împotriva aghiotanților pe care i-a numit "forțe fasciste, încercând să destabilizeze țara". Această chemare a rezultat la sosirea minerilor din Valea Jiului în București, pentru a liniști situația, evenimentele degenerând în două mineriade sângeroase.

Cu toate acestea, liderii FSN au acceptat participarea altor partide la guvernare. Noul organ de guvernământ, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, dominat de FSN, a condus țara până la alegerile din mai 1990.

Încă o demonstrație împotriva candidaturii FSN-ului la primele alegeri libere a fost reprimată sângeros în cea de-a treia mineriadă.

Primul guvern ales[modificare | modificare sursă]

În aprilie 1990, la prima conferință națională a FSN, Ion Iliescu a fost ales președinte. La alegerile din 20 mai 1990 partidul a obținut 66,31% din voturile pentru Camera Deputaților, cu majorități covârșitoare în județele Teleorman (87,15%), Botoșani (86,79%), Vaslui (86,10%), iar candidatul partidului la președinție, Ion Iliescu, a fost ales ca Președinte al României, din primul tur de scrutin (cu 85% din voturile electoratului), prima și ultima dată în istoria postcomunistă cînd nu a existat un al doilea tur de scrutin. Ca urmare a primelor alegeri libere din mai 1990, Ion Iliescu l-a desemnat drept prim-ministru al Guvernului României pe Petre Roman. Ulterior, relațiile dintre Iliescu și Roman s-au deteriorat, ceea ce a dus la înlăturarea ultimului din funcție, în urma celei de-a patra mineriade, din septembrie 1991, iar în cele din urmă la scindarea FSN în două formațiuni politice.

Scindarea și desființarea[modificare | modificare sursă]

După convenția FSN din martie 1992, Petre Roman a fost ales președinte al partidului iar opozanții acestuia au părăsit partidul, formând o nouă formațiune politică numită Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), actualul Partid Social Democrat (PSD).

La alegerile legislative din 1992 FSN s-a situat pe poziția a III-a, obținând 10,19% din voturile pentru Camera Deputaților.

La 11 mai 1993 FSN și-a schimbat numele în Partidul Democrat.

Personalități[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Adam, Robert (), Doua veacuri de populism romanesc (în engleză), Google Books, ISBN 9789735063078 
  2. ^ Bianca Pădurean (), „Pagina de istorie: Transformarea în partid a Frontului Salvării Naționale”, RFI, accesat în  

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ion Alexandrescu, Stan Stoica, România după 1989. Mică enciclopedie, Editura Meronia, București, 2005
  • Tom Gallagher, Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace, Editura Humanitas, București, 2004
  • Dan Pavel, Iulia Huiu, <<Nu putem reuși decît împreună.>> O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Iași, 2003

Legături externe[modificare | modificare sursă]