Silviu Brucan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Silviu Brucan
Date personale
Nume la naștere Saul Bruckner
Născut 18 ianuarie 1916
București, România
Decedat 14 septembrie 2006, (90 de ani)
București, România
Căsătorit cu Alexandra Sidorovici
Copii Anca, Vlad Silviu și Dinu[1]
Naționalitate română
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Etnie evreiască
Religie ateu
Ocupație lingvist[*]
diplomat
jurnalist
traducător Modificați la Wikidata
Secretar General de redacție, ziarul Scînteia
Ambasador în Statele Unite
Reprezentant al României la ONU
Director al Radioteleviziunii
În funcție
1962 – 1966
Membru al CFSN

Partid politic Partidul Comunist din România
Cunoscut pentru Semnatar al „Scrisorii celor șase
Profesie politician comunist, analist politic

Silviu Brucan (n. Saul Bruckner, 18 ianuarie 1916, București; d. 14 septembrie 2006, București[2]) a fost un nomenclaturist, ideolog comunist și analist politic român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut într-o familie de origine evreiască, Brucan a urmat școala primară la școala evanghelică, iar liceul la Colegiul Național Sf. Sava. Ca ziarist, a lucrat între 1935 și 1936 la „Gazeta de seară“, iar în anii 1937 si 1938 a fost secretar general de redacție la „Dacia nouă“, ambele fiind publicații comuniste.[3] A intrat în Partidul Comunist la vârsta de 19 ani. Între 1940 și 1944 a activat în organizația de tineret a partidului, apoi a devenit membru al PCR și a participat la acțiuni ilegale. În 1943 a primit sarcina de partid de a se ocupa de presa ilegală în general și de "Scânteia" în principal. În 1943 a fost arestat, dar a fost eliberat după două zile.[4]

În septembrie 1944 a fost numit secretar general de redacție la ziarul Scînteia, de la tribuna căruia a cerut condamnarea la moarte, printre alții, a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru.[necesită citare] Soția sa, Alexandra Sidorovici, a fost acuzator public al Tribunalului Poporului (amintit și de Petre Țuțea).[necesită citare] Între 1948 - 1949 a fost profesor de ziaristică la Universitatea din București, deși nu avea decât 6 clase de liceu.

În timpul României comuniste a fost ambasador în Statele Unite în 1955 și la ONU între 1959 - 1962. Din 1962, la propunerea lui Gheorghiu-Dej, a început reorganizarea Radioteleviziunii, activitate din care a demisionat în 1966.

Brucan era un apropiat al lui Gheorghiu-Dej, însă nu îl agrea pe Ceaușescu (cu care a fost vecin timp de zece ani, înainte de venirea la putere a acestuia din urmă), pe care îl considera incult și paranoic.[necesită citare]

După revolta muncitorilor din Brașov (14-15 noiembrie 1987), a făcut declarații critice la politica conducerii de partid și de stat, transmise de postul BBC și agenția de presă UPI. A fost anchetat și i s-a impus domiciliu forțat. Totuși, la intervenția ambasadei americane, și cu ajutorul șefului Securității la acea vreme, Iulian Vlad, i s-a permis să plece pentru șase luni în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroul pentru Europa de Est, și cu fostul ambasador al URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov.[5]

În noiembrie 1988 a ajuns la Moscova unde a avut o întrevedere cu Mihail Gorbaciov.[4] A revenit în România, unde în martie 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” demnitari comuniști împotriva lui Nicolae Ceaușescu. I s-a impus din nou arest la domiciliu, în cartierul bucureștean Dămăroaia.

Imediat după revoluția din 1989 a fost membru pentru aproape 2 luni în Consiliul Frontului Salvării Naționale, după care a demisionat. În această calitate a fost citat spunând: „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, „profeție” care i-a atras porecla de Oracolul din Dămăroaia. Considera că echipa lui Ion Iliescu duce România pe un drum greșit.[6] În 1994 fostul premier Petre Roman susținea în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel.[7]

A devenit analist politic și autor al mai multor cărți despre comunismul din Europa de Est. Din 1996 a fost invitat permanent al emisiunii de analiză politică „Profeții despre trecut” de la Pro TV. În vara anului 2006 a colaborat cu Institutul PRO, unde a participat la mai multe seminarii alături de echipa de analiști din cadrul Institutului.[8]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Generația irosită (1990)
  • Îndreptar-dicționar de politologie (1993)
  • Stâlpii noii puteri în România (1996)
  • De la capitalism la socialism și retur (1998)
  • Social Change in Russia and Eastern Europe (1998)
  • România în derivă (2000)
  • Profeții despre trecut și despre viitor (2004)

Declarații[modificare | modificare sursă]

Despre cât de convins era în anii 1950 de idealurile comuniste, Silviu Brucan a mărturisit sec unui ziarist: "Eram așa de convins că, dacă ai fi apărut cu obraznicia de acum, atunci te împușcam imediat!" [9]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • „Dosarul Brucan – Documente ale Direcției a III-a Contraspionaj a Departamentului Securității Statului (1987-1989)” - coordonată de Stelian Tănase, Editura Polirom, 2008

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ro Profetul Brucan, incinerat
  2. ^ "A murit Silviu Brucan", Evenimentul Zilei, 15 septembrie 2006
  3. ^ stiri.rol.ro
  4. ^ a b rombel.com
  5. ^ A MURIT SILVIU BRUCAN !, 15 septembrie 2006, Evenimentul zilei - romanians.nl, accesat la 8 iulie 2012
  6. ^ stiri.ro
  7. ^ Biografie Silviu Brucan pe situl romania-israel
  8. ^ Infopolitic | Legatura între lumea politică și opinia publică
  9. ^ Brucan, condamnat in procesul cu Vasile Lupu, 15 februarie 2002, Evenimentul zilei, accesat la 8 iulie 2012

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice

Silviu Brucan la Revoluție

Legături externe[modificare | modificare sursă]