Persefona
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Subiecte în Mitologia Greacă | ||
|---|---|---|
| Mitologie Greacă | ||
| Titanii: | ||
| Zeii Olimpului: | ||
| Istorie legendară: | ||
| Fiinţe fabuloase | ||
| Mitul grec/roman comparat | ||
Persefona (Περσεφόνη, adică "Cea care curmă lumina") este în mitologia greacă zeiţa care stăpâneşte în timpul iernii, alături de Hades, lumea umbrelor, fiind însă în timpul verii şi zeiţa fertilităţii. În mitologia romană, Persefona este venerată sub numele de Proserpina.
Cuprins |
[modifică] Legenda
Legenda despre Persefona începe atunci când Hades, zeul morţii, s-a îndrăgostit de frumoasa fiică a lui Zeus şi a Demetrei. Ştiind că Demetra, zeiţa culturii şi a roadelor câmpului, mama Persefonei, nu va fi niciodată de acord cu o căsătorie, Hades a cerut-o de soţie lui Zeus. Neputând să-şi refuze propriul frate, acesta a consimţit la căsătoria dintre Hades şi Persefona, cu condiţia ca Hades însuşi să o poată duce în regatul său pe fată (Kore, adică fata, care este şi numele ei iniţial), ştiind prea bine că Persefona este păzită cu mare atenţie de mama ei, Demetra. Într-o zi, pe când culegea împreună cu oceanidele flori la poalele Nysei, Persefona a fost răpită de Hades şi dusă în Infern. Romanii menţionează Enna, pe insula siciliană, drept locul răpirii. Demetra a fost însă atât de disperată de dispariţia fiicei sale iubite încât a părăsit Olimpul şi timp de nouă zile a lăsat să se veştejeascăa întreaga vegetaţie care era sub oblăduirea ei. Într-un târziu, Zeus a fost nevoit să-i destăinuie prin Hecate lui Demetra unde se află Persefona şi să mijlocească un compromis cu Hades, devenit între timp soţul acesteia. Deşi eliberată din Infern, Persefona a rămas legată de lumea umbrelor, deoarece a apucat să mănânce acolo un sâmbure de rodie. Acest fapt i-a fost trădat lui Hades de către Ascalafos. În fiecare iarnă ea trebui deci să se întoarcă în Infern şi să petreacă o treime a anului acolo. De aceea iarna este anotimpul deznădejdii Demetrei, cel în care vegetaţia moare.
[modifică] Cultul
Cultul Persefonei e strâns legat de simbolica anotimpurilor denotată de legendă. Locurile prinicpale de cult se află în Beoţia, pe Peloponez şi, la romani, în Sicilia. În misterele din Eleusis, legenda e interpretată în sensul unei doctrine despre nemurirea sufletului. Locul îi este dator Demetrei cu o veneraţie deosebită, deoarece ea aici le-a arătat oamenilor cum să-şi cultive ogoarele, din recunoştinţă pentru ospitalitatea eleusinilor. Pe lăngă Persefona şi mama ei a fost sărbătorit mai târziu la Eleusis şi Dionis, numit acolo Iachos, drept reprezentant al forţei creatoare a naturii. Cultul eleusin s-a răspândit în toată lumea, urmele lui se găsesc şi în Egipt.
În orfism, zeiţa se confundă în primul rând cu mama ei Demetra, dar şi cu Hecate, Gaia, Rhea şi Isis, fiind considerată o zeitate care stăpâneşte întreaga natură.
[modifică] Sursele scrise ale legendei
- Homer: Odiseea, Cântul XI, versurile 217 ss.
- Homer (atribuit): Imnul Demetrei
- Hesiod: Teogonia, versurile 912 ss.
[modifică] Persefona în literatură
- Mircea Eliade: Cele trei graţii.
[modifică] Persefona în artele plastice
Ca stăpânitoare a lumii umbrelor, Persefona e reprezentată de obicei împreună cu Hades, pe un tron dublu. Atributul ei este o făclie, simbol al iniţierilor eleusine.
În arta romană apare tema unirii Persefonei cu Dionis, ca Libera cu Liber. Alaiul lor nupţial, format din satiri şi menade, se întâlneşte des ca relief pe frontoanele sarcofagelor.
[modifică] Bibliografie
- Mircea Eliade: Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. 1, Bucureşti 1980, capitolul 12: Misterele din Eleusis.
- Lexikon der Kunst, editat de E. A. Seemann, Leipzig 2004, vol 5 Mosb-Q, p. 515.
- Eugen Simion: Persephona modernă. Mutaţia biologică şi existenţa post-istorică, în: Sfidarea retoricii. Jurnal german, Bucureşti 1985, p. 170-178.
- Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989
- Anca Balaci, Mic dicţionar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, Bucureşti, 1992, ISBN 973-9004-09-2
- George Lăzărescu, Dicţionar de mitologie, Casa Editorială Odeon, Bucureşti, 1992, ISBN 973-9008-28-3
- N.A.Kun, Legendele şi miturile Greciei Antice, Editura Lider, Bucureşti, 2003, ISBN 973-629-035-2
[modifică] Vezi şi
- Lista personajelor mitologice elene
- Listă de eroi din mitologia greacă
- Listă de fiinţe fabuloase în mitologia greacă
- Mitologie greacă
- Listă de zei
- Listă de zei (pe zone geografice)
- Muze
