Reîncarnare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Imaginea arată cum sufletul călătorește către oricare dintre cele patru stări ale existenței după moarte în funcție de karmele sale, în Jainism.

Reîncarnarea (sau reincarnarea) este conceptul filozofic sau religios prin care un aspect al unei ființe vii începe o nouă viață într-un alt corp fizic sau o formă diferită după fiecare moarte biologică. Aceasta mai este numită și renaștere sau transmigrație și face parte din doctrina Saṃsāra a existenței ciclice.[1][2] Este o temă centrală în toate marile religii indiene, anume budism, hinduism, jainism și sikhism.[2][3][4] Ideea de reîncarnare se găsește în numeroase culturi antice,[5] și o credință în renaștere/ metempsihoză a fost menținută de figuri istorice grecești, precum Pitagora, Socrate și Platon.[6] Este de asemenea o credință comună a diverselor religii străvechi și moderne precum Spiritismul, Teosofia și Eckankar și poate fi regăsită și în multe societăți tribale din jurul lumii, în locuri din Australia, Asia de Est, Siberia și America de Sud.[7]

Presupuneri[modificare | modificare sursă]

- Reincarnarea repetată a unui spirit pe pămȃnt, fie ca femeie, fie ca bărbat, presupune că a fost de multe ori căsătorit, că a avut diferiți copii din mariajele precedente. Soți, soții, copii, rude, pe care-i reîntȃlnește în lumea de dincolo, după fiecare moarte.
- Ar fi posibilă inversarea rolurilor la reincarnări, în cadrul aceleași familii.
- Nu se cunoaște scopul reincarnărilor repetate, nici dacă acestea au loc benevol sau obligatoriu.

Scopul venirii sufletelor pe pămȃnt ar fi realizarea tranziției între „perfecțiunea neconștientizată“ (stadiul inițial din lumea de dincolo, în care sufletele erau fericite, dar nu știau că sunt fericite), prin „imperfecțiunea conștientizată“ (stadiul vieților de pe pămȃnt, în care sufletele știu că aici sunt nefericite), la „perfecțiunea conștientizată“ (stadiul final dorit din lumea de dincolo, în care sufletele știu deja ce e fericirea, după ce au trăit nefericirea pe pămȃnt).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Norman C. McClelland 2010, pp. 24-29, 171.
  2. ^ a b Mark Juergensmeyer & Wade Clark Roof 2011, pp. 271-272.
  3. ^ Stephen J. Laumakis 2008, pp. 90-99.
  4. ^ Rita M. Gross (). Budismul după Patriarhie: O istorie, analiză și reconstrucție feministă a budismului (în engleză). State University of New York Press. p. 148. ISBN 978-1-4384-0513-1. 
  5. ^ Norman C. McClelland 2010, pp. 102–103.
  6. ^ see Charles Taliaferro, Paul Draper, Philip L. Quinn, Un supliment la filozofia religiei (în engleză). John Wiley and Sons, 2010, p. 640, Cărți Google
  7. ^ Gananath Obeyesekere, Imaginarea karmei: transformarea etică în renașterea amerindiană, budistă și greacă (în engleză). University of California Press, 2002, p. 15.