Ahab
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ahab (în ebraică "Ahav" אחאב = frate al tatălui) a fost rege al regatului antic evreiesc Israel (ca. 873 - 852 î.Hr.) cu capitala la Samaria. Fiu şi succesor al regelui Omri, i-a fost asociat acestuia în ultimii ani de domnie. Domnia lui Ahab a fost marcată de o seamă de alianţe cu statele vecine (oraşele Feniciei, Regatul Iuda etc.), de lucrări de construcţii intense, dar şi de conflicte cu sirienii Damasc şi de criza religioasă cauzată de întărirea politeismului de tip fenician-cananean. I s-a atribuit şi participarea la o coaliţie care a stăvilit temporar expansiunea asiriană spre vest.
Potrivit arheologului William F. Albright, Ahab a domnit aproximativ între 869-850 î.Hr., iar potrivit cercetătorului E. R. Thiele între 874-853 î.Hr. Perioada de domnie antemenţionată (873-852 î.Hr.) a fost menţionată de cercetătorul Gershon Galil.
Cuprins |
[modifică] Originea numelui
Ahab, pomenit în Biblie ca multe personaje, putea fi considerat şi el de criticii radicali ai scripturii drept născocire dacă nu ar fi fost regăsit „Ahab israelitul” inscripţionat pe stela asiriană (sau monolitul) de la Kurkh, pe lista cu numele adversarilor regelui asirian Salmanazar al III-lea, în contextul bătăliei de la Karkar, deşi prezenţa lui Ahab însuşi acolo este controversată. Numele apare şi pe un sigiliu ebraic găsit la Lahiş, „לשבנא אחאב”.
Numele Ahab este un cuvânt compus, ah-av, cu sensul „frate de tată” (potrivit cercetătorului J. J. Stamm) şi este dat unui copil în memoria unui unchi, frate decedat al tatălui. După alte ipoteze ar fi un nume teoforic, însemnând „frate al tatălui din ceruri”.
[modifică] Regina Izabela şi politica religioasă
Ahab a fost căsătorit cu Izabela (în limba ebraică Izevel), prinţesă feniciană, fiica regelui Etbaal I (sau Ithobaal) al Tyrului şi Sidonului.[1]. Este foarte probabil că această alianţă a fost benefică pe plan economic regatului israelit care a prosperat în timpul domniei sale ca în timpul regelui Solomon.
Potrivit Bibliei, Ahab a dispus construirea la Samaria a unui palat numit „casa de fildeş” şi a înfiinţat mai multe oraşe. A întărit fortificaţiile ţării, refăcându-le şi pe cele de la Ierihon. La inaugurarea construcţiilor în acest din urmă oraş, l-a sacrificat, potrivit Bibliei, după obiceiurile cananene-feniciene, pe primul său născut Aviram şi pe fiul său Seguv. Aceasta deoarece, influenţat de regina Izabela, a dat întâietate cultului politeist al zeilor cananeni-fenicieni Baal şi Iştar (Aştoret sau Astarte) şi a înălţat la Samaria un templu al lui Baal. Ahab i-a permis Izabelei să aducă în ţară sute de preoţi şi profeţi ai zeilor Baal, Iştar, Aşera etc. Conform naraţiunii biblice, această politică a dus la un val de persecuţii şi masacre împotriva opoziţiei neobosite a profeţilor adepţi ai monoteismului iudaic, care, o parte, circa o sută, au reuşit să se ascundă de mânia regelui, cu complicitatea mai marelui palatului, Ovadia (Obadia). Conducătorul partidei iahviste era profetul Ilie (în ebraică Eliyahu sau Eliahu).[2]
În timpul domniei lui Ahab, Moabul (Moav), cucerit de tatăl său Omri, a rămas sub controlul Israelului, iar cu statul evreiesc din sud, Iudeea (Iehuda sau Iuda), s-a legat o alianţă prin căsătorie - regele Iosafat (Iehoşafat) din Ierusalim fiind cuscrul şi probabil vasal al lui Ahab. Fiica lui Ahab şi Izabela, Atalia, s-a măritat cu Iehoram, fiul lui Iosafat.
Însă în anii domniei lui Ahab au avut loc conflicte militare cu regatul sirian, Aram Damasc(în ebraică Aram Dameşek) şi, potrivit izvoarelor istorice asiriene, cu Asiria.
[modifică] Activitatea lui Ilie si a altor profeţi
Din cauza sprijinului său pentru cultul politeist, a ospitalităţii acordate preoţilor divinităţilor cananeene-feniciene şi a prigonirii adepţilor monoteismului, regele Ahab este denunţat de textul biblic ca cel mai mare răufăcător dintre regii Israelului până la el, mai rău decât tatăl său Omri sau decât Ieroboam I (Iaravam ben Nevat). Profetul Ilie suferă şi el de pe urma prigoanei. După legendă, el se ascunde în Ghiladul natal, hrănit de corbi, la pârâul Chirit, apoi se refugiază în Fenicia, lângă Sidon, într-un loc numit Sarepta (în ebraică Ţarfat). Acolo el face un miracol: readuce la viaţă fiul îmbolnăvit al unei văduve idolatre milostive, care îl ajutase. În cele din urmă, Ilie se întoarce în Israel şi se înfăţişează cu îndrăzneală în faţa regelui Ahab, care nu ştia cum să facă faţă secetei şi a foametei ce devastau ţara. Pe muntele Carmel, Ilie îi sfidează pe cei 850 de proroci ai lui Baal şi ai Astarteei, îi provoacă la întrecere şi îi învinge, cu ajutorul providenţei. În zadar aceştia săriseră în jurul altarului zeului şi îşi făcuseră cu săbiile şi suliţele, după obiceiul străbun, tăieturi până la sânge în propriul trup. Niciunul nu reuşise miracolul pogorârii focului din cer care să mistuiască vitele de sacrificiu ritual. A reuşit numai Ilie, cu rugăciunile sale. El a convins poporul să-i masacreze pe preoţii idolatri, tot după obiceiurile sângeroase ale epocii. Seceta încetă, dar Izabela, voind să-şi răzbune păstorii spirituali, a jurat să-l nimicească pe Ilie. Profetul fu nevoit să ia din nou calea pribegiei, la Beer Şeva şi apoi până la muntele Horeb (Horev) (echivalat adesea cu muntele Sinai), iar la urmă în ţara Damascului, cu misiunea divină de a-i unge regi pe Hazael la Damasc şi pe Iehu în Israel, iar ca succesor în ale profeţiei pe învăţăcelul său Elisei (în ebraică Elişa). După cazul uciderii şi spolierii lui Nabot, Ilie îl mustră şi-l blestemă pe regele Ahab în aşa măsură, încât îl convinge să se smerească.
Alt profet din timpul domniei lui Ahab a fost Miha ben Imla, care, prevestind soarta crudă a regelui în bătălia cu sirienii, la Ramot Ghilad (Ramot Galaad), a fost aruncat de Ahab în închisoare („până când mă voi întoarce în pace”, a spus Ahab).
Este menţionat şi un profet anonim, care l-a sfătuit pe Ahab în primul război victorios împotriva invadatorului ben Hadad.
[modifică] Evenimentele militare
[modifică] Conflictele cu Damascul. Afacerea Nabot
În timpul lui Ahab, după Biblie, ar fi avut loc trei războaie cu regatul sirian Aram Damasc din nord-est. Potrivit Cărţii regilor din Vechiul Testament, Ahab a fost confruntat cu o invazie militară siriană în care regele sirian ben Hadad a ajuns să asedieze capitala israelită Samaria. Povestea biblică menţionează că, acţionând ascultând sfatul unui profet iahvist anonim, Ahab, cu numai şapte mii de oşteni, a declanşat un contraatac surpriză, a reuşit să pună capăt asediului şi să-i pună pe fugă pe sirieni. În zilele din preajma războiului a respins ameninţările lui ben Hadad, rostind expresia rămasă proverbială în limba ebraică: „Cine încinge armele să nu se laude ca cel ce le pune jos”, în ebraică אל יתהלל חוגר כמפתח.
Mai târziu, la Afek (poate la actualul Tell Ein Ghev de pe malul sud-estic al lacului Kineret (Lacul Tiberiada) sau poate în actualul loc Fik din podişul Golan sau, după o ipoteză mai puţin verosimilă, în câmpia Şaron (lângă cetatea Antipatris de mai târziu), a avut loc a doua confruntare, în care Ahab l-a înfrânt şi capturat pe ben Hadad. Profetul Ilie şi adepţii cultului lui Iahve i-au luat în nume de rău lui Ahab cruţarea regelui sirian („Este fratele meu”) şi punerea lui în libertate, după ce acesta consimţise să restituie Israelului cetăţile capturate de sirieni de la tatăl său, Omri, şi să acorde vecinilor din Samaria facilităţi comerciale la Damasc.
Dupa acest război, în contrast cu clemenţa arătată pentru monarhul din Damasc, Cartea regilor povesteşte, ca exemplu pentru lăcomia lui Ahab şi viclenia şi cruzimea reginei Izabela, întâmplarea cu via lui Nabot din Izreel (în ebraică Navot Haizr'eli).[3] Ahab râvnise demult această vie şi propusese proprietarului Nabot în schimbul ei posibilităţi de despăgubire, dar Nabot respingea toate propunerile regelui sub motiv că via nu era de vânzare, întrucât era moştenire de la tatăl său. Până la urmă, impresionată de supărarea soţului ei, regina Izabela a reuşit să obţină exproprierea viei râvnite după ce a organizat un proces public sumar cu martori sperjuri şi lapidarea lui Navot, sub acuzaţia falsă de blasfemie şi lezmajestate.
? הרצחת וגם ירשת , „După ce ai omorât, ai mai şi moştenit?” (sau „Nu eşti tu un ucigaş şi hoţ?”) îl va intreba Ilie pe Ahab şi îl va blestema pentru această faptă în numele lui Dumnezeu, pe el şi pe urmaşii săi.
Al treilea conflict cu sirienii a fost campania lui Ahab, aliat cu regele din Iudeea, Iosafat, pentru a recupera Ramot Galaad (în ebraică Ramot Gil'ad) la est de Iordan (posibil Tel Ramith de astăzi din Iordania). Potrivit cronicarului biblic, în această campanie, în care Ahab pune în pericol viaţa regelui iudeu aliat, Iosafat, sfătuindu-l cu viclenie să rămână îmbrăcat în straiele regale, fiul lui Omri îşi pierde în cele din urmă el însuşi viaţa, după circa douăzeci şi doi de ani de domnie, ca un erou în carul său de luptă, rănit mortal de o săgeată.
[modifică] Conflict cu Asiria. Bătălia de la Karkar
Un eveniment evocat de surse asiriene (monolitul de la Kurkh al lui Salmanazar al III-lea) este bătălia de la Karkar (probabil la Apamea), în care regele Asiriei Salmanazar a înfruntat în anul 853 î.Hr. o mare coaliţie de 12 regi şi principi semiţi din Siria (nordul şi sudul Siriei), din Transiordania (ammoniţii conduşi de Baaşa, fiul lui Ruhub (Rehob)), din Israel, din Iuda, din Fenicia (Tyr), din Edom si Moab, regele arab Gindibu, oşteni din Arvad şi chiar şi din îndepărtata Cilicie. În fruntea oastei israelite, cu zece mii de luptători pedeştri şi două mii de care de luptă, stătea regele Ahab (A-ha-ab-bu mat Sir-'i-la-a-a, adică „Ahab israelitul”). În fruntea sirienilor din Damasc stătea regele Damascului Hadadezer (Bir-'idri), probabil identic cu ben Hadad, iar în fruntea oştirii din Hamat regele Irhuleni.
Regele asirian, care cucerise în drum Halpa (Haleb) şi Hamat, s-a considerat victorios, dar se pare că rezultatul luptei a fost încă nedecis, şi el s-a retras în ţara lui, pentru ca în anii 849 şi 846 î.Hr. să fie nevoit să se confrunte cu coaliţii asemănătoare. Se consideră că bătălia de la Karkar şi cele ulterioare au amânat cu aproape un veac şi jumătate cucerirea regiunii de către asirieni.
[modifică] Contradicţii între naraţiunea biblică şi cea asiriană
Persistă dificultăţile în datarea ordinii evenimentelor descrise de Biblie şi de inscripţia de pe monolitul de la Kurkh. Naraţiunea biblică se concentrează pe conflictul religios dintre Ahab si profetul Ilie şi, din acest motiv, deşi lungă, întinsă pe şase capitole din Cartea I a Regilor, face abstracţie de diverse fapte istorice, între care şi de bătălia de la Karkar. Există totodată posibilitatea unei erori rezultate din scrierea ori interpretarea textului asirian, în care numele Ahab a fost poate al altui rege, poate că izvorul istoric se referă la nepotul său, Iehoram.
- Regatul Israelului care se războise cu Siria Damascului s-a aliat deodată cu sirienii împotriva asirienilor? Este posibil, întrucât au existat şi perioade de acalmie şi acorduri între cele două state, ca de pildă legământul de după al doilea război al lui Ahab cu ben Hadad.
- Numele regelui Damascului pe stela asiriană este Bir'idri, adică Hadadezer, şi nu ben Hadad, cum este menţionat în Biblie. Se presupune că este vorba de acelaşi rege; sau că ben Hadad era doar un titlu - comun mai multor regi din Aram - şi nu numele propriu al regelui; sau că una din surse, în speţă, mai probabil cea biblică, a greşit numele.
- Cum se poate că armata Israelului, despre care, în relatarea Cărţii Regilor, sirienii susţineau că excela în războaiele pe dealuri şi era inferioară în luptele pe şes era dotată la Karkar, potrivit sursei asiriene, cu mai multe care de luptă (adaptate la lupta de şes) decât oştirea Damascului, în număr de 2000 contra 1200? Se crede că de fapt bătălia de la Karkar ar fi putut avea loc nu în 853 î.Hr. în preajma morţii lui Ahab, ci mai curând în timpul unuia din fiii lui Ahab, regele Iehoram.
[modifică] Moartea lui Ahab la Ramot Ghilad. Ahab sau fiul său Iehoram?
După moartea lui Ahab în lupta din Ramot Gil'ad, potrivit legendei, s-a împlinit profeţia teribilă a sfântului Ilie din Teşev (Ilie teşviteanul, Eliyahu Ha'Tişbi)[4] şi „câinii i-au lins sângele şi curvele s-au scăldat în el”. Pe tronul Israelului s-a aşezat fiul său Ahazia.
Istoricii pun şi versiunea aceasta, din Cartea regilor, a morţii violente a lui Ahab la Ramot Ghilad, semeni sub semnul întrebării. Aşa cum bătălia de la Karkar putea să fi avut loc mai târziu, în timpul regelui Iehoram, aşa şi cea de la Ramot Gil'ad cu sirienii. Întrucât în Cartea regilor i se atribuie aceeaşi moarte eroică violentă la Ramot Ghilad şi regelui Iehoram, fiul lui Ahab. În schimb, Ahab ar fi murit de moarte naturală în palatul său, la Samaria. Neclară rămâne şi datarea ungerii regilor Hazael din Damasc şi Iehu din Israel[5] înaintea morţii lui Ahab, când între Ahab şi Iehu au mai domnit doi regi, Ahazia şi Iehoram, fiii lui Ahab.
[modifică] Dovezi arheologice
Descoperiri dinainte de 1914:
- Obeliscul negru al regelui asirian Salmanazar al III-lea de la Kurkh - descoperit în 1861 de J. E. Taylor, consul englez la Diyarbakır. Inscripţia menţionează şi participarea la bătălia de la Karkar a unui rege al Israelului cu numele Ahab.
Descoperiri după 1914:
-
- a) presupusele magazii de grâne şi grajduri de cai ale lui Omri şi Ahab - atribuite însă de cercetările lui I. Finkelstein perioadei ulterioare a domniei lui Iaravam al II-lea.
- b) sistemul de aprovizionare cu apă din epoca lui Omri şi Ahab
- c) construcţiile considerate a proveni din epoca lui Solomon - atribuite de I. Finkelstein de asemeni perioadei lui Omri şi Ahab
[modifică] Bibliografie
- Cartea I a Regilor (Împăraţi), 16:29 - 22:40, în: Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ed. Societatea Biblică
- John Rogerson, Chronicle of the Old Testament Kings. Thames and Hudson, Londra, 1999
- Israel Finkelstein şi Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed: Archaeology's New Vision of Ancient Israel and the Origin of Its Sacred Texts, ed. Simon & Schuster, 2002, ISBN 0-684-86912-8 („Reshit Israel”)
