Sirius

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Dezambiguizare
Acest articol se referă la o stea. Pentru alte sensuri, vezi Sirius (dezambiguizare).
Sirius A / B
Poziția lui Sirius.
Poziția lui Sirius.
Sirius, văzut noaptea pe cerul înstelat.
Sirius, văzut noaptea pe cerul înstelat.
Denumire Bayer α Canis Majoris
Denumire Flamsteed 9 Canis Majoris
Date de observație
Constelație Câinele Mare
Magnitudine aparentă −1,47 (A)[1] / 8,30 (B)[2]
Magnitudine aparentă vizuală
Magnitudine absolută (Mv)
Clasificare spectrală A1V (A)[1] / DA2 (B)[2]
Declinație −16° 42′ 58,017″[1][note 1]
Ascensie dreaptă 06h 45m 08,9173s[1][note 1]
Diametru angular
Adjectiv
Astrometrie
Mișcare proprie (μ) AD:  msa/an
Dec.:  msa/an
Viteză radială (Rv)
Mișcare proprie (μ)
Paralaxă (π)
Eroare paralaxă
Distanța față de Terra al
( pc)
Distanța față de centrul Căii Lactee
Periodă galactică
Orbită
Companion/pereche
Perioadă orbitală
Axă semimajoră
Excentricitate
Înclinare
Detalii
α CMa A
Masă 2,02[3] M☉
Rază R☉
Luminozitate 25,4[3] L☉
Metalicitate
Gravitație la suprafață
Rotație stelară
Vârstă
Temperatură 9.940[4]
Diametru D☉
Viteză rotațională km/s
α CMa B
Masă M☉
Rază R☉
Luminozitate L☉
Metalicitate
Gravitație la suprafață
Rotație stelară
Vârstă
Temperatură
Diametru D☉
Alte denumiri
Alte denumiri
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
modifică Consultați documentația formatului

Sirius este cea mai strălucitoare stea observată cu ochiul liber de pe cer. Cu o magnitudine aparentă de -1,46, ea este aproape de două ori mai strălucitoare decât Canopus, a doua cea mai strălucitoare stea. Numele "Sirius" este derivat din greaca antică: Σείριος Seirios ("extravagant"); steaua a fost asociată cu vara. Steaua are denumirea Bayer Alpha Canis Majoris (α CMa). Ea face parte din constelația Câinele Mare și se află la o distanță de 8,61 ani-lumină de sistemul nostru solar.

Sirius are o temperatură medie de 9.700 kelvin. Raza lui este de 2,4 ori mai mare decât raza Soarelui și este de 25 de ori mai luminos ca el.[3] Masa lui este de 3,3 ori mai mare decât cea a Soarelui, iar densitatea este de 810 kg pe cm³.

Cu ochiul liber se percepe ca o stea unică, dar de fapt este un sistem binar de stele, constând dintr-o stea de culoare albă secvență principale de tip A1V spectral, numit Sirius A, și un companion de tip DA2 spectral, Sirius B care are o densitate medie de 70 kg/cm³.

Cuprins

Istorie observațională [modificare]

X1
N14		 M44

Hieroglifa pentru
Sirius/Sopdet

Sirius, cunoscut în Egiptul Antic ca Sopdet (greacă: Σῶθις = Sothis), apare în cele mai timpurii consemnări astronomice. În timpul erei Regatului Mijlociu Egiptean, egiptenii s-au bazat în calendarul lor pe răsăritul heliacal al stelei Sirius, anume în ziua în care aceasta devine vizibilă înainte de răsărit, când este destul de depărtată de strălucirea Soarelui. Perioada era chiar înainte de inundațiile anuale ale Nilului și înainte de solstițiul de vară,[5] după o absență de 70 de zile de pe cer.[6] Hieroglifa pentru Sothis reprezintă o stea și un triunghi. Sothis a fost identificat după marea zeiță Isis, care a format o parte a unei triade cu soțul ei, Osiris, și cu fiul lor, Horus, în timp ce perioada de 70 de zile simboliza trecerea lui Isis și Osiris printr-un duat (lumea interlopă egipteană).[6]

Grecii antici au observat că apariția lui Sirius vestea venirea verii calde și uscate, și se speriau deoarece credeau că asta va ofili plantele, va slăbi cetățenii, și femeile stârnite.[7] Datorită luminozității, Sirius pare că scânteiază în condițiile climatice tulbure ale verii timpurii. Pentru observatorii greci, acestea însemnau emanații care au cauzat influența malignă. Oricine suferea de efectele sale era considerat astroboletos (ἀστροβόλητος) sau „lovit-de-stea”. În literatură, a fost descrisă ca „arzătoare” sau „înflăcărată”.[8] Locuitorii insulei Ceos din Marea Egee ofereau jertfe lui Sirius și Zeus pentru a aduce brize răcoritoare și așteptau reapariția stelei din vară. Dacă se ridica clar, ea ar fi prevestit avere mare; dacă steaua era cețoasă sau fadă, ea ar fi prezis molimă. Monede găsite pe insulă datând din secolul al III-lea î. Hr. reprezentau câini sau stele emanând raze, subliniind importanța lui Sirius.[8] Romanii sărbătoreau instalarea heliacală a lui Sirius în jurul a 25 aprilie, sacrficând un câine împreună cu tămâie, vin și o oaie pentru zeița Robigo astfel ca emanațiile stelei să nu cauzeze rugină grâului în culturile din anul respectiv.[9]

Ptolemeu din Alexandria a cartografiat steaua în Cărțile VII VIII din lucrarea sa Almagest, în care el a folosit steaua Sirius ca locație pentru meridianul central al globului. El a reprezentat-o în mod surprinzător ca una dintre cele șase stele colorate în roșu (vezi secțiunea Controversa culorii de mai jos). Celelalte cinci stele, ca Arcturus sau Betelgeuse, aparțin clasei M și K.[10]

Stele strălucitoare erau importante pentru polinezienii antici pentru navigarea între numeroasele insule și atoli din Oceanul Pacific. Reduse la orizont, ele au funcționat ca niște compasuri stelare pentru a asista marinarii la orientarea spre destinații particulare. De asemenea, ele au folosit ca marcatori pentru latitudine; declinația lui Sirius marchează latitudinea arhipelagului Fiji la 17°S și astfel trece chiar deasupra insulelor în fiecare noapte.[11] Sirius a servit ca și corpul unei „Păsări Uriașe” din constelația Manu, Canopus fiind aripa sudică și Procyon cea nordică, care a divizat cerul polinezian în două emisfere.[12] Așa cum apariția lui Sirius pe cerul dimineții a marcat vara în Grecia, ea a marcat și venirea iernii aprige pentru Māori, a căror denumire de Takurua reprezenta nu numai steaua, ci și denumirea sezonului. Culminarea sa din cadrul solstițiului de iarnă era marcată de celebrații în Hawaii, unde era cunoscută ca Ka'ulua, „Regina Raiului”. Multe alte denumiri polineziene au fost înregistrate, printre care Tau-ua în Insulele Marchize, Rehua în Noua Zeelandă, Aa și Hoku-Kauopae în Hawaii,[13] și Ta'urua-fau-papa "Festivity of original high chiefs" and Ta'urua-e-hiti-i-te-tara-te-feiai "Festivity who rises with prayers and religious ceremonies" în Tahiti.[14]

Populațiile indigene Boorong din Victoria de nord-vest numeau Sirius Warepil.[15]

Cinematică [modificare]

În 1718, Edmond Halley a descoperit mișcarea proprie a „stelelor fixe” cunoscute până atunci [16] după ce a comparat diverse măsurători contemporane astrometrice cu cele date în lucrarea Almagest a lui Ptolemeu. S-a observat că stelele luminoase Aldebaran, Arcturus și Sirius s-au mutat semnificant, ultima având o deplasare de 30 minute de arc (cam cât diametrul Lunii) spre sud-est în 1800 de ani.[17]

În 1868, Sirius a devenit prima stea a cărei viteză a fost măsurată. William Huggins a examinat spectrul acestei stele și a observat o vizibilă deplasare spre roșu. El a concluzionat că Sirius se îndepărtează de Sistemul Solar cu aproape 40 km/s.[18][19] Comparat cu valoarea modernă de −7.6 km/s,[1] acestea au fost exagerate și au avut semnul invers; minusul de la valoare înseamnă că de fapt steaua se apropie de Soare. Totuși, este notabil pentru introducerea studiului vitezei radiale celestiale.

Descoperirea unei perechi [modificare]

O imagine simulată reprezentând Sirius A şi B folosind Celestia

În 1844, astronomul german Friedrich Bessel a dedus datorită fluctuație în mișcarea proprie a stelei că aceasta are o pereche neobservată.[20] Aproape două decenii mai târziu, pe 31 ianuarie 1862, producătorul de telescoape și astronomul american Alvan Graham Clark a observat pentru prima dată perechea stelei, care este acum cunoscută sub numele de Sirius B, sau simplu „cățelul”.[21] Asta s-a întâmplat în timpul testării telescop refractor mare cu apertura 18,5 inci (469,9 mm) de la Dearborn Observatory, care era cel mai mare telescop de acest tip cu lentile din aceea perioadă, și totodată cel mai mare telescop din America.[22]

Steaua vizibilă este cunoscută acum ca Sirius A. Din 1894, au fost observat câteva iregularități aparente în orbita lui Sirius, asta sugerând chiar o a treia stea pereche, dar acest fapt nu a fost confirmat niciodată. Datele care se potrivesc cel mai bine indică o orbită de 6 ani vechime din jurul stelei Sirius A cu o masă de numai 0.06 mase solare. Această stea ar putea fi cu cinci sau zece magnitudini mai fadă decât pitica albă Sirius B, lucru care are explica de ce este atât de dificil de observat.[23] Observații publicate în 2008 au fost incapabile să detecteze vreo a treia stea sau planetă. O „a treia stea” observată în anii 1920 este confirmată acum a fi un obiect din fundal.[24]

În 1915, Walter Sydney Adams, utilizând un reflector de 1.5 m (60 inch) la Mount Wilson Observatory, a observat spectrul stelei Sirius B și a determinat faptul că aceasta este o stea fadă de culoare albă.[25] Această descoperire i-a ajutat pe astronomi să concluzioneze că ea era o pitică albă, a doua descoperită.[26] Diametrul stelei Sirius A a fost pentru prima dată măsurat de către Robert Hanbury Brown și Richard Q. Twiss în 1959 la Jodrell Bank folosind un infractometru de intensitate stelară.[27] În 2005, folosind telescopul spațial Hubble, astronomii au determinat faptul că Sirius B are aproape diametrul Pământului, 12,000 km, dar cu o masă ce reprezintă 98% din cea a Soarelui.[28][29][30][31]

Controversa culorii [modificare]

În jurul anului 150 AD, astronomul grec din perioada romană Claudius Ptolemeu a descris-o pe Sirius ca fiind roșie, la fel și alte cinci stele, Betelgeuse, Antares, Aldebaran, Arcturus și Pollux, toate având în mod în mod clar o nuanță de roșu sau portocaliu.[32] Discrepanța a fost prima oară notată de către astronomul Thomas Barker, moșier la Primăria din Lyndon din Rutland, care a pregătit un discurs și a vorbit la o întâlnire a Royal Society din Londra în 1760.[33] Existența altor stele cu schimbare în luminozitate a dat crezare ideii că unele își pot schimba și culoarea; John Herschel a notat asta în 1839, posibil influențat dând mărturie pe Eta Carinae doi ani mai târziu.[34] Thomas Jefferson Jackson See a reînviat discuția despre Sirius-ul roșu publicând câteva lucrări în 1892, și un rezumat final în 1926.[35] El nu numai că l-a citat pe Ptolemeu, dar de asemenea pe poetul Aratus, oratorul Cicero și generalul Germanicus în lucrare, deși recunoscând că niciunul dintre cei citați nu au fost astronomi, ultimii doi pur și simplu punându-i doar pentru că au tradus poemul lui Aratus Phaenomena.[36] Seneca, de asemenea, a descris steaua Sirius ca fiind mai roșiatică decât planeta Marte.[37] Totuși, nu toți observatorii antici au văzut steaua ca fiind roșie. Poetul din secolul I d.Hr. Marcus Manilius a descris steaua ca fiind de o culoarea „albastră ca marea”, astfel cum a făcut și Avienus în secolul IV.[38] Sirius este steaua standard pentru culoarea alb în China antică, iar multe consemnări din perioada secolul II î. Hr. - secolul VII d. Hr. descriu steaua ca având o nuanță de alb.[39][40]

În 1985, astronomii germani Wolfhard Schlosser și Werner Bergmann au publicat o copie a unui manuscris lombardic din secolul VIII, care conținea De cursu stellarum ratio de către Sfântul Gregor de Tours. Textul latin a învățat cititorii cum să determine timpul optim pentru rugăciunile de noapte după poziția stelelor, iar Sirius este descrisă pe parcurs rubeola — „roșiatică”. Autorii au propus că aceasta este o evidență în plus că Sirius a fost o gigantă roșie în aceea perioadă.[41] Totuși, alți savanți au menționat că era mai probabil ca Sf. Gregor să se fi referit la Arcturus decât la Sirius.[42][43]

Posibilitatea ca evoluția stelelor Sirius A și Sirius B să fie responsabilă pentru această discrepanță a fost respinsă de către astronomi bazându-se pe motivul că nu sunt de ajuns câteva mii de ani și că nu este niciun semn de nebulozitate în sistemul stelar care ar putea demonstra că o astfel de schimbare a avut loc.[37] O interacțiune cu o a treia stea, încă nedescoperită, a fost de asemenea propusă pentru a demonstra culoarea roșie.[44] Explicații alternative despre culoarea roșie sunt ori că aceasta este o metaforă poetică pentru averea rea, ori că atunci când se ridica pe cer la stânga privitorului, scânteierea dramatică a stelei provoca impresia că era roșie. Cu ochiul liber, ea apare adesea luminând intermitent cu nuanțe de roșu, alb și albastru lângă orizont.[37]

Vizibilitate [modificare]

Imaginea lui Sirius A şi Sirius B făcută de Telescopul spațial Hubble. Pitica albă poate fi văzut la stânga jos.[45] Razele de difracţie şi inele concentrice sunt efecte instrumentale.

Cu o magnitudine aparentă de -1,46, Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cerul înstelat, aproape de două ori mai luminosă decât a doua stea după strălucire, Canopus.[46] Cu toate acestea ea nu este la fel de strălucitoare ca Luna, Venus sau Jupiter. Mercur și Marte sunt, de asemenea, mai luminoase decât Sirius.[47] Sirius poate fi văzut din aproape fiecare regiune locuită de pe suprafața Pământului, de la 73 de grade mai la nord fiind neobservabil. Cu toate acestea, ea nu se ridică foarte sus pe cer când este văzută din unele orașe nordice, ajungând la numai 13° deasupra orizontului când este vâzută de la Saint Petersburg.[48] Sirius, împreună cu Procyon și Betelgeuse, constituie unul din cele trei vârfuri ale triunghiului de iarnă care se observă în emisfera nordică.[49] Datorită declinație sale de aproximativ -17 °,[1] Sirius este o stea circumpolară de la latitudini sud de 73 °. Din emisfera sudică la începutul lunii iulie, Sirius poate fi văzut atât în seara de după apus, iar dimineața se poate observa înaintea răsăritului Soarelui.[50] Datorită precesiei (și mișcării ușor corespunzătoare), Sirius va muta mai la sud. Din anul 9000 Sirius nu va mai fi vizibil în nordul și centrul Europei și în anul 14000 (atunci când Vega este aproape de Polul Nord) declinației sa va fi -67 ° și, astfel, va fi circumpolar de-a lungul Africii de Sud și în cele mai multe părți ale din Australiei.

Sirius poate fi observat chiar și pe timp de zi cu ochiul liber, în condiții de climă favorabilă. În mod ideal, cerul ar trebui să fie foarte clar, observarea fiind de la o altitudine mare și cu Soarele care apune spre orizont.[51] Condițiile de observare sunt mult mai prielnice în emisfera sudică, ca urmare a declinației sudice a lui Sirius.

Mișcare orbitală a sistemului binar Sirius aduce cele două stele la o separare unghiulară de minim 3 arcsecunde și un maxim de 11 arcsecunde. La cel mai apropiat apropiere, este fote greu de a distinge companionul mult mai luminos a piticii albe, care necesită un telescop cu cel puțin 300 mm în diafragmă și condiții excelente de vizibilitate. În 1994 au avut loc un periastron[note 2] și perechea a început să se miște aparte, ceea ce face ca ele să fie separate mai ușor de un telescop.[52]

La o distanță de 2,6 parseci (8,6 ani-lumină), sistemul Sirius conține două din cele opt stele din apropierea Sistemului Solar[53] și este al cincelea cel mai apropiat sistem stelar.[53] Această proximitate este motivul principal pentru luminozitatea acesteia, ca și cu alte stele apropiate cum ar fi Alpha Centauri care este în contrast puternic cu supergigante îndepărtate, foarte luminoase ca Canopus, Rigel sau Betelgeuse.[54] Cu toate acestea, ea este de aproximativ 25 de ori mai luminoasă decât Soarele.[3] Cel mai aproape stea vecină mare a lui Sirius este Procyon, care se află la o distanță de 1,61 parseci (5,24 al).[55] Nava spațială Voyager 2, lansată în 1977 pentrua a studia cei patru giganți gazoși din Sistemul Solar, se așteptat să treacă de Sirius la 4,3 ani-lumină (1,3 pc) în aproximativ 296.000 ani.[56]

Sistem [modificare]

Sirius este un sistem binar format de stele din două pitici albe ce se orbitează reciproc, cu o separare a aproximativ 20 de unități astronomice[note 3] (aproximativ distanța dintre Soare și Uranus), precum și o perioadă de revoluție de 50 de ani. Steaua mai luminoasă, Sirius A, este o stea de tip A1V spectral, cu o temperatură la suprafață de aproximativ 9.940 K.[4] Însoțitorul său, Sirius B, este o stea care a evoluat deja și a devenit o pitică albă. În prezent, de 10.000 de ori mai puțin luminoasă în spectrul vizual, Sirius B a fost o dată mai masivă decât Sirius A.[57] Vârsta sistemului a fost estimată la 230 milioane de ani. Sistemul emite un nivelul de radiații infraroșii mai mare decât s-ar fi așteptat, măsurată prin Observatorul IRAS. Acest lucru poate fi un indiciu de praf în sistem, și este considerat oarecum neobișnuit pentru o stea binară.[55][58]

Etimologie și semnificații culturale [modificare]

Vezi și: Triunghiul de iarnă

Cel mai comun nume propriu utilizat pentru această stea provine din latinescul Sīrius, din cuvântul greacesc Σείριος (Seirios, „luminos” sau „extravagant”),[59] deși este posibil ca și cuvântul grec în sine să fif ost importat de altundeva înainte de perioada arhaică grecească,[60] unii sugerând o legătură cu zeița egipteană Osiris.[61] Prima utilizare a numelui a fost înregistrată undeva în secolul al VII-lea înainte de Hristos în lucrarea poetică a lui Hesiod Munci și zile.[60] Sirius are de asemenea mai mult de 50 de alte denumiri și nume atașate.[46] În eseul lui Geoffrey Chaucer, Treatise on the Astrolabe, acesta îi atribuie numele de Alhabor, descriind-o ca un cap de câine. Acest nume este folosit pe larg în astrolabii medievali din Europa de Vest.[62] În sanscrită este cunoscută ca Mrgavyadha „vânătorul de cerb”, sau Lubdhaka „vânătorul”. Ca Mrgavyadha, steaua reprezintă Rudra (Shiva).[63][64] Steaua este menționată și ca Makarajyoti în Malayalam și mari semnificații religioase pentru centrul de pelerini Sabarimala. [necesită citare] În Scandinavia, steaua a fost cunoscută ca Lokabrenna („ars de Loki” sau „torța lui Loki”).[65] În astrologia din Evul Mediu, Sirius era considerată o stea fixă Beheniană,[66] asociată cu berilul și ienupărul. Simbolul săi astrologic Sirius - Agrippa.png a fost listat de către Heinrich Cornelius Agrippa.[67]

Multe culturi au semnficiații speciale istoric legate de Sirius, în mod particular în relați cu câinii. Într-adevăr, ea este adsea numită colocvial „Steaua câinelui” fiind cea mai luminoasă stea din Canis Major, constelația „Câinelui Mare”. Clasic, a fost cunoscută și sub porecla de Câinele lui Orion. Grecii antici credeau că emanațiile lui Sirius puteau afecta negativ câinii, făcându-i se se poarte anormal în timpul „Zilelor câinelui”, cele mai calde zile din vară. Romanii numeau aceste zile dies caniculares, și steaua Sirius era denumită Canicula, „Câinele Mic”. Se credea că gâfâiala unui câine în apă fierbinte aducea riscul desicării și al bolilor. În cazuri extreme, un câine care spumega era suspect de rabie, care, în cazul unei eventuale mușcături, poate omorî un om.[8] În Iliada, Homer descrie abordarea lui Ahile asupra Troiei în aceste cuvinte: :

„

Sirius rises late in the dark, liquid sky
On summer nights, star of stars,
Orion's Dog they call it, brightest
Of all, but an evil portent, bringing heat
And fevers to suffering humanity.[68]

”
„

Sirius se ridică târziu pe cerul întunec
Regină printre stelele nopților de vară,
Numită Câine al lui Orion, strălucitoarea
E semn nefast ce-aduce febra-ncinsă
Adaos pentru suferința omenirii
[69]

”

În mitologia iraniană, în special în cea mitologia persană și în zoroastrianism, religia antică din Persia, Sirius era cunoscută ca Tishtrya și era considerată o divinitate. Pe lângă pasajele din textele sacre ale Alvestei, cuvântul avestan Tishtrya urmat de versiunea Tir în persana mijlocie și persana nouă este cunoscut de asemenea în literatura persană ca Shahnameh de Ferdowsi. Datorită conceptului de yazatas, puterile care sunt „vrednice de închinare”, Tishtrya este o divinitate a ploii și fertilității și un adversar al apaosha, demonul secetei. În această luptă, Tishtrya este minunat descrisă ca un cal alb.[70][71][72][73]

In Chinese astronomy the star is known as the star of the "celestial wolf" (Format:CJKV; Chinese romanization: Tiānláng; Japanese romanization: Tenrō;[74] in the Mansion of Jǐng (井宿). Farther afield, many nations among the indigenous peoples of North America also associated Sirius with canines; the Seri and Tohono O'odham of the southwest note the star as a dog that follows mountain sheep, while the Blackfoot called it "Dog-face". The Cherokee paired Sirius with Antares as a dog-star guardian of either end of the "Path of Souls". The Pawnee of Nebraska had several associations; the Wolf (Skidi) tribe knew it as the "Wolf Star", while other branches knew it as the "Coyote Star". Further north, the Alaskan Inuit of the Bering Strait called it "Moon Dog".[75]

Several cultures also associated the star with a bow and arrows. The Ancient Chinese visualized a large bow and arrow across the southern sky, formed by the constellations of Puppis and Canis Major. In this, the arrow tip is pointed at the wolf Sirius. A similar association is depicted at the Temple of Hathor in Dendera, where the goddess Satet has drawn her arrow at Hathor (Sirius). Known as "Tir", the star was portrayed as the arrow itself in later Persian culture.[76]

Sirius is mentioned in Surah, An-Najm ("The Star"), of the Qur'an, where it is given the name الشِّعْرَى (transliteration: aš-ši‘rā or ash-shira; the leader).[77] The verse is: "وأنَّهُ هُوَ رَبُّ الشِّعْرَى", "That He is the Lord of Sirius (the Mighty Star)." (An-Najm:49)[78] Ibn Kathir said in his commentary "Ibn 'Abbas, Mujahid, Qatada and Ibn Zayd said about Ash-Shi`ra that it is the bright star, named Mirzam Al-Jawza' (Sirius), which a group of Arabs used to worship."[79] The alternate name Aschere, used by Johann Bayer, is derived from this.[80]

In Theosophy, it is believed the Seven Stars of the Pleiades transmit the spiritual energy of the Seven Rays from the Galactic Logos to the Seven Stars of the Great Bear, then to Sirius. From there is it sent via the Sun to the god of Earth (Sanat Kumara), and finally through the seven Masters of the Seven Rays to the human race.[81]

Dogon [modificare]

Vezi și: Nommo

The Dogon people are an ethnic group in Mali, West Africa, reported to have traditional astronomical knowledge about Sirius that would normally be considered impossible without the use of telescopes. According to Marcel Griaule's books Conversations with Ogotemmêli and The Pale Fox they knew about the fifty-year orbital period of Sirius and its companion prior to western astronomers. They also refer to a third star accompanying Sirius A and B. Robert Temple's 1976 book The Sirius Mystery, credits them with knowledge of the four Galilean moons of Jupiter and the rings of Saturn. This has been the subject of controversy and speculation. According to a 1978 Skeptical Inquirer article it is possibly the result of cultural contamination.[82] Some have suggested the contaminators to have been the ethnographers themselves.[83][84] Others see this explanation as being too simplistic.[85]

Yoonir, symbol of the Universe in Serer religion.[86][87]

Serer religion [modificare]

Articole principale: Serer religion și Saltigue.

In the religion of the Serer people of Senegal, the Gambia and Mauritania, Sirius is called Yoonir from the Serer language (and some of the Cangin language speakers, who are all ethnically Serers). The star Sirius is one of the most important and sacred stars in Serer religious cosmology and symbolism. The Serer high priests and priestesses, (Saltigues, the hereditary "rain priests"[88]) chart Yoonir in order to forecast rain fall and enable Serer farmers to start planting seeds. In Serer religious cosmology, it is the symbol of the universe.[86][87]

Modern legacy [modificare]

Vezi și: Sirius in fiction

Sirius is frequently a subject used in science fiction and related popular culture,[89] and even the subject of poetry.[90] Sirius is featured on the coat of arms of Macquarie University, and is the name of its alumnae journal.[91] The name of the North American satellite radio company, Satellite CD Radio, Inc., was changed to Sirius Satellite Radio in November 1999, being named after "the brightest star in the night sky".[92] Composer Karlheinz Stockhausen has been claimed to have said on several occasions that he came from a planet in the Sirius system.[93][94] Astronomer Noah Brosch has speculated that the name of the character Sirius Black from the Harry Potter stories, who owns a unique ability to transform into a black dog, might have been inspired by "Sirius B".[90] In the BBC Doctor Who series, the Doctor reveals the star actually consists of two smaller ones.

Sirius is one of the 27 stars on the flag of Brazil, where it represents the state of Mato Grosso.[95]

Seven ships of Great Britain's Royal Navy have been called HMS Sirius since the 18th century, with the first being the flagship of the First Fleet to Australia in 1788.[96] The Royal Australian Navy subsequently named a vessel Format:HMAS in honor of the flagship.[97] American vessels include the Format:USNS as well as a monoplane model—the Lockheed Sirius, the first of which was flown by Charles Lindbergh.[98] The name was also adopted by Mitsubishi Motors for the Mitsubishi Sirius engine in 1980.[99]

Vezi și [modificare]

Portal icon Portal Stea

Note [modificare]

  1. ^ a b Datele astrometrice, reflectate de SIMBAD din catalogul Hipparcos, se referă la centrul de masă al sistemului Sirius. Vezi §2,3,4, en Volume 1, Catalogurile Hipparcos și Tycho, Agenția Spațială Europeană, 1997 și en intrarea pentru Sirius în catalogul Hipparcos (CDS ID en I/239.)
  2. ^ Doi ani orbitali întregi de 50,09 conform epocii periastron de 1894,13 dă o dată de 1994,31.
  3. ^ 1 an lumină = 63.241 UA; axa semi-majoră = distanța × tan(unghiul subîntins) = 8,6 × 63.241 × tan(7,56″) = 19,9 U.A., aproximativ

Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „note-Magnitude” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.

Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „note-Luminosity” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.

Referințe [modificare]

  1. ^ a b c d e f Database entry for Sirius A, SIMBAD. Accessed online October 20, 2007.
  2. ^ a b McCook, G. P.; Sion, E. M.. „Entry for WD 0642-166”. A Catalogue of Spectroscopically Identified White Dwarfs (August 2006 version). CDS. http://vizier.u-strasbg.fr/viz-bin/VizieR-S?WD%200642-166.  ID III/235A.)
  3. ^ a b c d Liebert, J. (2005). „The Age and Progenitor Mass of Sirius B”. The Astrophysical Journal 630 (1): L69–L72. doi:10.1086/462419. Bibcode: 2005ApJ...630L..69L. 
  4. ^ a b Adelman, Saul J. (July 8–13, 2004). „The Physical Properties of normal A stars”. Proceedings of the International Astronomical Union. Poprad, Slovakia: Cambridge University Press. pp. 1–11. Bibcode: 2004IAUS..224....1A. 
  5. ^ Wendorf, Fred; Schild, Romuald (2001) (Google Book Search preview). Holocene Settlement of the Egyptian Sahara: Volume 1, The Archaeology of Nabta Plain. Springer. p. 500. ISBN 0-306-46612-0. http://books.google.com/?id=qUk0GyDJRCoC&pg=PP1&dq=isbn=0-306-46612-0. Accesat la 16 mai 2008 
  6. ^ a b (Holberg 2007, pp. 4–5)
  7. ^ (Holberg 2007, p. 19)
  8. ^ a b c (Holberg 2007, p. 20)
  9. ^ Ovid. Fasti IV, lines 901–942.
  10. ^ (Holberg 2007, p. 32)
  11. ^ (Holberg 2007, p. 25)
  12. ^ (Holberg 2007, pp. 25–26)
  13. ^ (Holberg 2007, p. 26)
  14. ^ Henry, Teuira (1907). „Tahitian Astronomy: Birth of Heavenly Bodies”. The Journal of the Polynesian Society 16 (2): 101–04. 
  15. ^ Hamacher, Duane W.; Frew, David J. (2010). „An Aboriginal Australian Record of the Great Eruption of Eta Carinae”. Journal of Astronomical History & Heritage 13 (3): 220–34. http://arxiv.org/ftp/arxiv/papers/1010/1010.4610.pdf. 
  16. ^ Aitken, R. G. (1942). „Edmund Halley and Stellar Proper Motions”. Astronomical Society of the Pacific Leaflets 4: 103–112. Bibcode: 1942ASPL....4..103A. 
  17. ^ (Holberg 2007, pp.41–42)
  18. ^ Daintith, John; Mitchell, Sarah; Tootill, Elizabeth; Gjertsen, D. (1994). Biographical Encyclopedia of Scientists. CRC Press. p. 442. ISBN 0-7503-0287-9 
  19. ^ Huggins, W. (1868). „Further observations on the spectra of some of the stars and nebulae, with an attempt to determine therefrom whether these bodies are moving towards or from the Earth, also observations on the spectra of the Sun and of Comet II”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London 158 (0): 529–564. doi:10.1098/rstl.1868.0022. 
  20. ^ Bessel, F. W.; communicated by Herschel, J. F. W. (1 decembrie 1844). „On the Variations of the Proper Motions of Procyon and Sirius”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 6: 136–141. Bibcode: 1844MNRAS...6..136.. 
  21. ^ Flammarion, Camille (1 august 1877). „The Companion of Sirius”. The Astronomical Register 15 (176): 186–189. Bibcode: 1877AReg...15..186F. 
  22. ^ Craig, John; Gravatt, William; Slater, Thomas; Rennie, George. „The Craig Telescope”. craig-telescope.co.uk. http://www.craig-telescope.co.uk/lens.html. Accesat la 1 martie 2011. 
  23. ^ Benest, D.; Duvent, J. L.; Duvent (1 iulie 1995). „Is Sirius a triple star?”. Astronomy and Astrophysics 299: 621–628. Bibcode: 1995A&A...299..621B.  – For the instability of an orbit around Sirius B, see §3.2.
  24. ^ Bonnet-Bidaud, J. M.; Pantin, E. (1 octombrie 2008). „ADONIS high contrast infrared imaging of Sirius-B”. Astronomy and Astrophysics 489 (2): 651–655. doi:10.1051/0004-6361:20078937. Bibcode: 2008A&A...489..651B. 
  25. ^ Adams, W. S. (1 decembrie 1915). „The Spectrum of the Companion of Sirius”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific 27 (161): 236–237. doi:10.1086/122440. Bibcode: 1915PASP...27..236A. 
  26. ^ Holberg, J. B. (2005). „How Degenerate Stars Came to be Known as White Dwarfs”. Bulletin of the American Astronomical Society 37 (2): 1503. Bibcode: 2005AAS...20720501H. 
  27. ^ Brown, R. Hanbury; Twiss, R. Q. (1958). „Interferometry of the Intensity Fluctuations in Light. IV. A Test of an Intensity Interferometer on Sirius A”. Proceedings of the Royal Society of London 248 (1253): 222–237. doi:10.1098/rspa.1958.0240. Bibcode: 1958RSPSA.248..222B. 
  28. ^ Brown, Dwayne; Weaver, Donna (13 decembrie 2005). „Astronomers Use Hubble to "Weigh" Dog Star's Companion”. NASA. http://hubblesite.org/newscenter/archive/releases/2005/36/text/. Accesat la 13 octombrie 2007. 
  29. ^ McGourty, Christine (14 decembrie 2005). „Hubble finds mass of white dwarf”. BBC News. http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/4528586.stm. Accesat la 13 octombrie 2007. 
  30. ^ Bond, Peter (14 decembrie 2005). „Astronomers Use Hubble to 'Weigh' Dog Star's Companion”. Royal Astronomical Society. http://www.ras.org.uk/index.php?option=com_content&task=view&id=897&Itemid=2. Accesat la 4 august 2006. 
  31. ^ Barstow, M. A.; Bond, Howard E.; Holberg, J. B.; Burleigh, M. R.; Hubeny, I.; Koester, D. (2005). „Hubble Space Telescope spectroscopy of the Balmer lines in Sirius B”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 362 (4): 1134–1142. doi:10.1111/j.1365-2966.2005.09359.x. Bibcode: 2005MNRAS.362.1134B. 
  32. ^ (Holberg 2007, p. 157)
  33. ^ Ceragioli, R. C. (1995). „The Debate Concerning 'Red' Sirius”. Journal for the History of Astronomy 26 (3): 187–226. Bibcode: 1995JHA....26..187C. 
  34. ^ (Holberg 2007, p. 158)
  35. ^ (Holberg 2007, p. 161)
  36. ^ (Holberg 2007, p. 162)
  37. ^ a b c Whittet, D. C. B. (1999). „A physical interpretation of the 'red Sirius' anomaly”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 310 (2): 355–359. doi:10.1046/j.1365-8711.1999.02975.x. Bibcode: 1999MNRAS.310..355W. 
  38. ^ (Holberg 2007, p. 163)
  39. ^ 江晓原 (1992). „中国古籍中天狼星颜色之记载” (în Chinese). Ť�文学报 33 (4). 
  40. ^ Jiang, Xiao-Yuan (1 aprilie 1993). „The colour of Sirius as recorded in ancient Chinese texts”. Chinese Astronomy and Astrophysics 17 (2): 223–228. doi:10.1016/0275-1062(93)90073-X. Bibcode: 1993ChA&A..17..223J. 
  41. ^ Schlosser, W.; Bergmann, W. (1 noiembrie 1985). „An early-medieval account on the red colour of Sirius and its astrophysical implications”. Nature 318 (318): 45–46. doi:10.1038/318045a0. Bibcode: 1985Natur.318...45S. 
  42. ^ McCluskey, S. C. (1 ianuarie 1987). „The colour of Sirius in the sixth century”. Nature 318 (325): 87. doi:10.1038/325087a0. Bibcode: 1987Natur.325...87M. 
  43. ^ van Gent, R. H. (1 ianuarie 1987). „The colour of Sirius in the sixth century”. Nature 318 (325): 87–89. doi:10.1038/325087b0. Bibcode: 1987Natur.325...87V. 
  44. ^ Kuchner, Marc J. (2000). „A Search for Exozodiacal Dust and Faint Companions Near Sirius, Procyon, and Altair with the NICMOS Coronagraph”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific 112 (772): 827–832. doi:10.1086/316581. Bibcode: 2000PASP..112..827K. 
  45. ^ „The Dog Star, Sirius, and its Tiny Companion”. Hubble News Desk. 13 decembrie 2005. http://hubblesite.org/newscenter/newsdesk/archive/releases/2005/36/image/a. Accesat la 4 august 2006. 
  46. ^ a b (Holberg 2007, p. xi)
  47. ^ Espenak, Fred. „Mars Ephemeris”. Twelve Year Planetary Ephemeris: 1995–2006, NASA Reference Publication 1349. http://sunearth.gsfc.nasa.gov/eclipse/TYPE/mars2.html. 
  48. ^ (Holberg 2007, p. 82)
  49. ^ Darling, David. „Winter Triangle”. The Internet Encyclopedia of Science. http://www.daviddarling.info/encyclopedia/W/Winter_Triangle.html. Accesat la 20 octombrie 2007. 
  50. ^ „Stories from the Stars”. Stargazers Astronomy Shop. 2000. http://www.stargazers.iinet.net.au/Canismajor.htm. Accesat la 17 decembrie 2008. 
  51. ^ Henshaw, C. (1984). „On the Visibility of Sirius in Daylight”. Journal of the British Astronomical Association 94 (5): 221–222. Bibcode: 1984JBAA...94..221H. 
  52. ^ Mullaney, James (1 martie 2008). „Orion's Splendid Double Stars: Pretty Doubles in Orion's Vicinity”. Sky & Telescope. http://www.skyandtelescope.com/observing/objects/doublestars/3309846.html?page=3&c=y. Accesat la 1 februarie 2008. 
  53. ^ a b Henry, Todd J. (1 iulie 2006). „The One Hundred Nearest Star Systems”. RECONS. http://www.chara.gsu.edu/RECONS/TOP100.posted.htm. Accesat la 4 august 2006. 
  54. ^ „The Brightest Stars”. Royal Astronomical Society of New Zealand. http://www.rasnz.org.nz/Stars/BrightStars.htm. Accesat la 14 decembrie 2007. 
  55. ^ a b „Sirius 2”. SolStation. http://www.solstation.com/stars/sirius2.htm. Accesat la 4 august 2006. 
  56. ^ Angrum, Andrea (25 august 2005). „Interstellar Mission”. NASA/JPL. http://voyager.jpl.nasa.gov/mission/interstellar.html. Accesat la 7 mai 2007. 
  57. ^ (Holberg 2007, p. 214)
  58. ^ Backman, D. E. (June 30 – July 11, 1986). „IRAS observations of nearby main sequence stars and modeling of excess infrared emission”. Proceedings, 6th Topical Meetings and Workshop on Cosmic Dust and Space Debris. Toulouse, France: COSPAR and IAF. ISSN 0273-1177. Bibcode: 1986AdSpR...6...43B. 
  59. ^ Liddell, Henry G.; Scott, Robert (1980). Greek-English Lexicon (ed. Abridged). Oxford: Oxford University Press. ISBN 0-19-910207-4 
  60. ^ a b (Holberg 2007, pp. 15–16)
  61. ^ Brosch, p. 21.
  62. ^ doi:10.1111/j.1749-6632.1987.tb37197.x
    Această referință va fi completată automat în următoarele minute. Puteți sări peste perioada de așteptare sau puteți extinde citarea manual
  63. ^ Kak, Subhash. „Indic ideas in the Greco-Roman world”. IndiaStar Review of Books. http://www.indiastar.com/kak5.htm. Accesat la 23 iulie 2010. 
  64. ^ „Shri Shri Shiva Mahadeva”. http://www.religiousworlds.com/mandalam/shiva.htm. 
  65. ^ Rydberg, Viktor (1889). Rasmus Björn Anderson. ed. Teutonic mythology. 1. S. Sonnenschein & co. http://books.google.com/books?id=ZHnXAAAAMAAJ&pg=PA610 
  66. ^ Tyson, Donald; Freake, James (1993). Three Books of Occult Philosophy. Llewellyn Worldwide. ISBN 0-87542-832-0 
  67. ^ Agrippa, Heinrich Cornelius (1533). De Occulta Philosophia. ISBN 90-04-09421-0 
  68. ^ Homer (1997). Iliad. Trans. Stanley Lombardo. Indianapolis: Hackett. ISBN 978-0-87220-352-5  22.33–37.
  69. ^ [http://ariela.xname.ro/sirius-cea-mai-stralucitoare-stea-2/ Versiunea în română pentru citatul din Iliada despre steaua Sirius
  70. ^ Doostkhah, Jalil (1996). Avesta. Kohantarin Sorōdhāye Irāniān. Tehran: Morvarid Publications. ISBN 964-6026-17-6 
  71. ^ West, E. W. (1895-1910). Pahlavi Texts. Routledge Curzon, 2004. ISBN 0-7007-1544-4 
  72. ^ Razi, Hashem (2002). Encyclopaedia of Ancient Iran. Tehran: Sokhan Publications. ISBN 964-372-027-6 
  73. ^ Ferdowsi, A.. Shahnameh e Ferdowsi. Bank Melli Iran Publications, 2003. ISBN 964-93135-3-2 
  74. ^ (Holberg 2007, p. 22)
  75. ^ (Holberg 2007, p. 23)
  76. ^ (Holberg 2007, p. 24)
  77. ^ Staff (2007). „Sirius”. Britannica Online Encyclopedia. http://www.britannica.com/eb/article-9067991/Sirius. Accesat la 10 septembrie 2007. 
  78. ^ „An-Najm (The Star), Surah 53”. Translations of the Qur'an. University of Southern California, Center for Muslim-Jewish Engagement. 2007. http://www.usc.edu/schools/college/crcc/engagement/resources/texts/muslim/quran/053.qmt.html. Accesat la 8 august 2009. 
  79. ^ „Tafsir Ibn Kathir”. 9 iulie 2012. http://www.qtafsir.com/index.php?option=com_content&task=view&id=1679&Itemid=109. 
  80. ^ Hinckley, Richard Allen (1899). Star-names and Their Meanings. New York: G. E. Stechert. pp. 117–25. http://books.google.com/?id=5xQuAAAAIAAJ 
  81. ^ Baker, Douglas (1977). The Seven Rays: Key to the Mysteries. Wellingborough, Herts.: Aquarian Press. ISBN 0-87728-377-X 
  82. ^ Ridpath, Ian (1978). „Investigating the Sirius "Mystery"”. Committee for Skeptical Inquiry. Arhivat din original la 17 februarie 2003. http://web.archive.org/web/20030217073018/http://www.csicop.org/si/7809/sirius.html. Accesat la 26 iunie 2007. 
  83. ^ de Montellano, Bernard R. Ortiz. „The Dogon Revisited”. http://www.ramtops.co.uk/dogon.html. Accesat la 13 octombrie 2007. 
  84. ^ Coppens, Philip. „Dogon Shame”. http://www.philipcoppens.com/dogonshame.html. Accesat la 13 octombrie 2007. 
  85. ^ Apter, Andrew (1999). „Griaule's Legacy: Rethinking "la parole claire" in Dogon Studies” (PDF). Cahiers d'Études africaines 45 (1): 95–129. http://www.sscnet.ucla.edu/history/apter/Cahiers.pdf. Accesat la 16 aprilie 2008. 
  86. ^ a b Gravrand, Henry, "La civilisation sereer : Pangool", vol. 2, Les Nouvelles Editions Africaines du Senegal, (1990) pp 20-21, 149-155, ISBN 2-7236-1055-1
  87. ^ a b Clémentine Faïk-Nzuji Madiya, Canadian Museum of Civilization, Canadian Centre for Folk Culture Studies, International Centre for African Language, Literature and Tradition (Louvain, Belgium). ISBN 0-660-15965-1. pp 5, 27, 115
  88. ^ Galvan, Dennis Charles, "The State Must be our Master of Fire : How Peasants Craft Culturally Sustainable Development in Senegal", Berkeley, University of California Press, (2004), pp 86-135, ISBN 978-0-520-23591-5.
  89. ^ The editors of Asimov's Science Fiction and Analog (1993). Writing Science Fiction & Fantasy. St. Martin's Griffin. p. 108. ISBN 978-0-312-08926-9 
  90. ^ a b Brosch, p. 33.
  91. ^ „About Macquarie University—Naming of the University”. Macquarie University official website. Macquarie University. 2007. http://www.mq.edu.au/about/naming.html. Accesat la 27 decembrie 2007. 
  92. ^ „Sirius Satellite Radio, Inc. – Company Profile, Information, Business Description, History, Background Information on Sirius Satellite Radio, Inc”. Net Industries, LLC. http://www.referenceforbusiness.com/history2/57/Sirius-Satellite-Radio-Inc.html. Accesat la 22 ianuarie 2008. 
  93. ^ McEnery, Paul (16 ianuarie 2001). „Karlheinz Stockhausen”. Salon.com. http://archive.salon.com/people/bc/2001/01/16/stockhausen/index.html. 
  94. ^ „Beam me up, Stocky”. The Guardian. 13 octombrie 2005. http://www.guardian.co.uk/music/2005/oct/13/classicalmusicandopera. 
  95. ^ Duarte, Paulo Araújo. „Astronomia na Bandeira Brasileira”. Universidade Federal de Santa Catarina. http://classic-web.archive.org/web/20080502120005/http://www.cfh.ufsc.br/~planetar/textos/astroban.htm. Accesat la 9 iulie 2009. 
  96. ^ Henderson, G.; Stanbury, M. (1988). The Sirius: Past and Present. Sydney: Collins. p. 38. ISBN 0-7322-2447-0 
  97. ^ „HMAS Sirius”. Royal Australian Navy. http://www.navy.gov.au/HMAS_Sirius. Accesat la 13 septembrie 2008. 
  98. ^ van der Linden, F. R. (2000). „Lockheed 8 Sirius”. National Air and Space Museum. Smithsonian Institution. Arhivat din original la 5 ianuarie 2008. http://web.archive.org/web/20080105074408/http://www.nasm.si.edu/research/aero/aircraft/lockheed_sirius.htm. Accesat la 26 ianuarie 2008. 
  99. ^ „Mitsubishi Motors history”. Mitsubishi Motors – South Africa Official Website. Mercedes Benz. 2007. Arhivat din original la 30 decembrie 2007. http://web.archive.org/web/20071230102112/http://www.mitsubishi-motors.co.za/featuresites/mm_history/Galant.asp. Accesat la 27 ianuarie 2008. 

Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „petit2011” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „auriere2010” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „VanDenBos1960” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „VanAltena1995” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Spahn1996” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „SIMBADb” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Siess2000” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Schaaf2008” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Royer2002” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Qiu2001” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Palla2005” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Olano2001” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Leicester2005” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Kumar2002” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Koester1990” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „King2003” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Kervella2003” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Imamura1995” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Holberg2007-16-17” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Holberg2004” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Holberg1998” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Hoffleit1991” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Frommert2003” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Eggen1992” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Dictionary.com” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Croswell2005” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Brosch2008-126” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.
Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Braganca2003” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.

Eroare la citare: Eticheta <ref> cu numele „Aufdenberg2006” definită în <references> nu este utilizată în textul anterior.

Bibliografie [modificare]

  • ro Dicționar enciclopedic român, Editura politică, București, 1966
  • en Brosch, Noah (2008). Sirius Matters. Springer. ISBN 1-4020-8318-1 
  • en Holberg, J.B. (2007). Sirius: Brightest Diamond in the Night Sky. Chichester, UK: Praxis Publishing. ISBN 0-387-48941-X 
v • d • m
Stele din Câinele Mare
Bayer
α (Sirius) • β (Mirzam) • γ (Muliphein) • δ (Wezen) • ε (Adhara) • ζ (Furud) • η (Aludra) • θ • ι • κ • λ • μ • ν¹ • ν² • ν³ • ξ¹ • ξ² • ο¹ • ο² • π • σ • τ • ω
 Canis Major.gif
Flamsteed
1 (ζ, Furud) • 2 (β, Mirzam) • 3 • 4 (ξ¹) • 5 (ξ²) • 6 (ν¹) • 7 (ν²) • 8 (ν³) • 9 (α, Sirius) • 10 • 11 • 12 • 13 (κ) • 14 (θ) • 15 • 16 (ο¹) • 17 • 18 (μ) • 19 (π) • 20 (ι) • 21 (ε, Adhara) • 22 (σ) • 23 (γ, Muliphein) • 24 (ο²) • 25 (δ, Wezen) • 26 • 27 • 28 (ω) • 29 • 30 (τ) • 31 (η, Aludra)
Cele mai apropiate
α (Sirius)
Alte stele
VY • EZ • R
Listă
v • d • m
Cele mai strălucitoare șapte stele de pe bolta cerească (după magnitudinea aparentă)
Sirius · Canopus · Arcturus · Vega · Capella · Rigel · Betelgeuse · Altair
v • d • m
Cele mai apropiate stele
v • d • m
Sisteme stelare aflate la 0 - 5 ani lumină
Sistemul Solar (0 a-l; 1 stea, 8 planete) • Alpha Centauri (4,365 ± 0,007 a-l; 3 stele: A • B • C (Proxima Centauri) (4,242 ± 0,002 a-l))
v • d • m
Sisteme stelare aflate la 5 - 10 ani lumină
Tip A (albă)
Sirius (8,58 ± 0,03 a-l; 2 stele)
Tip M (pitică roșie)
Steaua lui Barnard (5,979 ± 0,003 a-l; 1 stea) • Wolf 359 (7,78 ± 0,04 a-l; 1 stea) • Lalande 21185 (8,29 ± 0,01 a-l; 1 stea) • BL/UV Ceti (8,73 ± 0,06 a-l; 2 stele) • Ross 154 (9,67 ± 0,06 a-l; 1 stea)

Coordonate: Harta cerului 06h 45m 08.9173s, −16° 42′ 58.017″

Adus de la http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sirius&oldid=7551320