Pitică albă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Steaua dublă Sirius. Componenta strălucitoare Sirius A este însoţită de o pitică albă, Sirius B, mult mai slabă, care în această fotografie luată cu telescopul spaţial Hubble se vede la stînga-jos faţă de componenta A.

O pitică albă este stea de masă medie aflată în ultima fază a evoluţiei. Asemenea stele nu au o masă suficientă pentru a genera în nucleu temperaturile necesare fuziunii nucleare, responsabile pentru nucleosinteza carbonului.

Înainte de a deveni pitice albe, stelele din această categorie trec prin faza de gigantă roşie, perioadă în care straturile exterioare se desprind şi formează nebuloase planetare; nucleul inactiv rămas conţine în principal carbon şi oxigen. Prin absenţa fuziunii nucleare, materia stelară colapsează aşa încît densitatea sa devine foarte mare; de exemplu o pitică albă avînd masa Soarelui are aproximativ volumul Pămîntului. Întrucît în această fază steaua nu mai are nici o sursă de energie ea va continua să radieze termic pînă la răcirea totală. Totuşi, la vîrsta actuală a Universului chiar şi cele mai vechi pitice albe încă au temperaturi de cîteva mii de grade.

În regiunea învecinată sistemului solar există numeroase pitice albe, estimîndu-se proporţia lor la 6% din numărul total de stele.

Pitica albă radiază termic până va deveni o pitică neagră.

Acest articol despre astronomie este un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea sa! Află mai multe la Portal:Astronomie! Vezi Proiect:Astronomie.