Louis, Duce de Nemours

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Louis
Duce de Nemours
Louis de Winterhalter
Louis de Winterhalter
Căsătorit(ă) cu Prințesa Victoria de Saxa-Coburg și Kohary
Urmași
Gaston, Conte de Eu
Ferdinand, Duce de Alençon
Marguerite Adélaïde, Prințesă Czartoryska
Nume complet
Louis Charles Philippe Raphaël d'Orléans
Casa regală Casa de Orléans
Tată Ludovic-Filip al Franței
Mamă Maria Amalia a celor Două Sicilii
Naștere 25 octombrie 1814(1814-10-25)
Palais Royal, Paris, Franța
Deces 26 iunie 1896 (81 de ani)
Versailles, Franța

Prințul Louis de Orléans (Louis Charles Philippe Raphaël d'Orléans; 25 octombrie 181426 iunie 1896) a fost al doilea fiu al viitorului rege Ludovic-Filip al Franței și a soției lui, Maria Amalia a celor Două Sicilii. În timpul domniei tatălui său din 1830 până în 1848 avea titlul de Prințul Louis, Duce de Nemours.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Copilărie[modificare | modificare sursă]

Ludovic-Filip al Franței împreună cu cei doi fii mai mari: Ducele de Chartres și Ducele de Nemours.

S-a născut la Palais Royal din Paris. La vârsta de 12 ani a fost numit colonel al regimentului 1 de cavalerie iar în 1830 a fost făcut cavaler al Ordinului Sfântului Spirit de către regele Carol al X-lea.

La începutul anului 1825, numele său era menționat ca posibil candidat pentru tronul Greciei iar în februarie 1831 a fost nominalizat rege al Belgiei însă considerațiile internaționale l-au descurajat pe Ludovic Filip să accepte onoarea pentru fiul său, care a acompaniat armata franceză și a intrat în Belgia pentru a susține noul regat în separarea sa de Regatul Unit și Olanda; acolo a luat parte la Asediul de la Antwerp.

Căsătorie[modificare | modificare sursă]

La 26 aprilie 1840 s-a căsătorit cu Prințesa Victoria de Saxa-Coburg și Kohary la Castelul Saint-Cloud.

Decesul fratelui său mai mare, Ferdinand, Duce de Orleans, în 1842 i-a dat o poziție cu o importanță mai mare în cazul ascensiunii nepotului său, tânărul conte de Paris. Răceala lui, faptul că nu-i plăceau funcțiile publice și trufia lui l-au făcut nepopular.

După izbucnirea revoluției din 1848 a mers cu cumnata lui Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin și cu cei doi fii ai ei în camera deputaților însă a fost separat de ei de răscuți, și a scăpat în cele din urmă numai prin deghizarea sa în uniformă de gardă națională.

Exilul și întoarcerea în Franța[modificare | modificare sursă]

A plecat în Anglia unde s-a stabilit cu părinții săi la Casa Claremont. Scopul lui principal în timpul exilului, în special după moartea tatălui său a fost reconcilierea celor două ramuri ale Casei de Bourbon ca indispensabilă restabilirii monarhiei în Franța sub orice formă. Această dorință a fost frustată pe de o parte de atitudinea contelui de Chambord și pe de altă parte de determinarea ducesei de Orleans de a menține pretențiile contelui de Paris.

Nemours a locuit la Casa Bushy după decesul în 1866 a reginei Marie Amélie, văduva lui Ludovic Filip. În 1871 exilul impus prinților francezi a fost retras. În martie 1872 el a reobținut rangul de general de divizie de armată. Mai târziu, după retragerea din armată a continuat ca președinte al Crucii Roșii până în 1881, când un nou decret împotriva prinților de sânge a dus la retragerea din societatea pariziană.

În timpul președinției mareșalului MacMahon, el și-a făcut apariția pentru prima dată la Palatul Elysée. A murit la Versailles la 26 iunie 1896 la vârsta de 82 de ani; soția sa murise la Claremont la 10 noiembrie 1857. A supraviețuit tuturor fraților și surorilor sale în afară de Prințesa Clementine de Orléans și François d'Orléans, prinț de Joinville.

Copii[modificare | modificare sursă]

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]