Kenzaburō Ōe

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Medalia Premiului Nobel
Kenzaburō Ōe Nobel prize medal.svg
Oe kenzaburo japaninstitut koeln 041108.jpg
Kenzaburō Ōe
Naștere 31 ianuarie, 1935
Ōse (actualmente Uchiko), Prefectura Ehime, Japonia
Ocupație scriitor
Naționalitate niponă Japonia
Studii Literatură franceză
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1950- prezent
Operă de debut „Kimyō na shigoto” (Un serviciu straniu)
Opere semnificative „O experiență personală”

Note
Premiul Nobel pentru Literatură, 1994

Kenzaburō Ōe (în japoneză 大江 健三郎, Ōe Kenzaburō ; n. 31 ianuarie 1935) este un romancier japonez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură.

Motivația Juriului Nobel[modificare | modificare sursă]

"...[Lui Kenzaburō Ōe] care, cu forță poetică, a creat o lume imaginară în care viața și mitul se împletesc pentru a forma o imagine uimitoare a dilemelor de astăzi ale umanității".[1]

Biografia[modificare | modificare sursă]

Kenzaburō Ōe s-a născut în 1935 într-un orășel din pădurea insulei Shikoku. Familia sa e foarte veche și nimeni din clanul său nu a părăsit acele locuri ca să mergă la oraș. Femeile din clanul Oe jucau rolul unor povestitoare și i-au relatat legendele locului inclusive istoria unor mici revolte locale, petrecute în timpurile restaurație Meiji povești care aveau să-și pună amprenta asupra scrisului său. Aceste povestiri mitice pe care Oe le-a auzit din vremea când era doar un copil conțineau o viziune unică, specială asupra cosmosului și condiției umane.

Al Doilea Război Mondial a izbucnit când Oe avea șase ani. Educația militaristă a pătruns în toate școlile iar Împăratul a devenit zeu și monarh în același timp. Pentru tânărul Oe, care învăța în același timp miturile naționale și pe cele ale satului unde se născuse, de multe ori acestea două intrau în conflict. Bunica sa avea însă spirit critic și lua apărarea culturii din satul său, locale, spunându-i cu mult umor povești care puteau părea antinaționale. După moartea tatălui său în timpul războiului, de educația sa s-a ocupat mama lui care a preluat funcția tatălui pierdut. Ea i-a cerut să citească aventurile lui Huckleberry Finn sau pe cele ale lui Nils Holgersson – care i-au lăsat o impresie pe care scriitorul declara că „o va lua cu el în mormânt.”

Înfrângerea Japoniei din 1945 a schimbat foarte mult școala japoneză. Copii au început să studieze principiile democrației căci națiunea era sub controlul administrației americane. Oe a iubit democrația de la bun început. Din aceast dragoste la prima vedere a apărut și dorința lui de a părăsi satul și a pleca la Tokio, căci orașul îi oferea șansa să descopere libertatea și lumea.

La 18 ani, Oe a făcut prima călătorie cu trenul la Tokio, si un an mai târziu se înscrie la Departamentul de literatură Franceză al Universității din Tokio unde va crește sub tutela profesorului Kazuo Watanabe, un specialist în François Rabelais. Realismul grotesc al lui Rabelais s-a suprapus în scrisul său peste imaginarul de mituri și istorii cu care venise din satul natal.

Ideile umaniste ale lui Watanabe, la care acesta ajunsese prin intermediul studiului Renașterii franceze, l-au ajutat pe Oe să-și creeze o viziune specială a societății și condiției umane. Cititor avid de literatură americană și franceză, Oe a portretizat condiția orășenilor prin prisma operelor pe care le citea. El s-a luptat de asemenea sa reorganizeze, din perspectiva lui Rabelais sau a umanismului imaginile pe care femeile din satul său i le dăruiseră dar și gândurile sale în legătură cu această moștenire culturală.

Opera[modificare | modificare sursă]

Oe a început să scrie în 1957, în timp ce era student la Literatură franceză. Dintre operele lui din anii 1957 și 1958, se pot menționa povestirea, Shiiku (Câștigarea unui premiu), care i-a adus Premiul Akutagawa, respectiv primul său roman, Memushiri kouchi (Mugur ofilit, miel împușcat) (1958), ce descrie tragedia războiului care distruge viața idilică a unui băiat de la țară. În povestirea Shisha no ogori (Mândria morților) (1957), o nuvelă, și în Sevuntīn (Șaptesprezece) (1961), un roman, Oe a portretizat viața de student în Tokio, un oraș unde umbrele ocupației americane mai puteau fi întâlnite. Toate aceste opere poartă semnele influenței lui Jean-Paul Sartre și a altor scriitori moderni francezi.

O criză a lovit viața lui Oe și literatura produsă de acesta la nașterea primului său fiu Hikari. Acesta s-a născut cu o deformitatea craniană care l-a transformat într-o persoană cu un sever handicap mental. Deși traumatizat de această experiență nouă, Oe a găsit forța să transforme povestea fiului său în literatură. Descriind coexistența dintre el și copil, Oe a scris O experiență personală (Kojinteki na taiken) (1964), o descriere a încercăriilor sale de a-l primi pe copil în viața lui, și a felului în care reușește să-i accepte diferența. Printr-o translație de tip catalitic de la drama sa personală la drama colectivă a victimelor din Hiroshima, alege drept subiect al următorului său roman, Hiroshima nōto (Note despre Hiroshima) (1965), în care încorporează chiar gândurile supraviețuitorilor și drama victimelor bombei atomice.

După aceasta Oe s-a adâncit în studiul poveștii arhipelagului Okinawa, grupul de insule cel mai sudic din Japonia. Înainte de epoca restaurării Meiji, Okinawa era o țară independentă având propria ei cultură. În timpul celui de al doilea război mondial, insula a devenit câmpul de bătaie al singurei bătălii care s-a dat vreodată pe teren japonez. După război, oamenii din Okinawa au suferit cel mai mult din cauza ocupației militare americane. Oe s-a orientat spre descrierea vieților acestor locuitori al unei insule devenită bază americană și spre ceea ce a însemnat locul cu tradițiile lui culturale speciale. Apoi s-a orientat spre studiul culturii sud-coreene, apreciind tot mai mult culturile japoneze periferice, fără legatură cu cultura centrală emanată de la Tokio. Aceasta căutare, inspirată din teroria lui Bahtin despre culturile popoarelor, avea să-l conducă la scrierea romanului Man'en gan'nen no futtobōru (Strigătul inăbușit) (1967).

După Strigătul inăbușit, două curente principale, care din când în când se unifică, pot fi descoperite în operele sale. Începind cu O experiență personală a apărut un grup de opere care descriu coexistența cu un fiu desabilitat, Hikari. Warera no kyōki wo ikinobiru michi wo oshieyo (Învață-ne să trecem peste nebunia noastră) (1969), Kōzui wa waga tamashii ni oyobi (Fluxul îmi inundă sufletul) (1973), Atarashii hito yo, mezameyo (Trezește-te, copil al Vremurilor Noi!) (1983), sunt operele din această primă categorie.

Al doilea grup conține povești în care Oe folosește persoanje angrenate în istorii pe care le-a descoperit în mitologia satului său, dar care se mută la oraș și evoluează în lumea modernă a orașelor japoneze. Din această categorie fac parte Memushiri kouchi (Mugur ofilit, miel împușcat) urmat de Man'en gan'nen no futtobōru, care au ajuns să simbolizeze întreaga sa creație. Folosindu-se de noi schiziții de idei din domeniul antropolgiei culturale, aceste opere reprezintă în totalitate lumea ficțiunii lui Oe cum este ea evidențiată în Natsukashī toshi e no tegami (Scrisori din anii nostalgici) (1987). Va rescrie aceast text sub forma narațiunii din M/T to mori no fushigi no monogatari (M/T și povestea din pădurea fermecată) (1986). Folosindu-se de metaforele poetice ale lui Yeats, Oe pornește la drum și scrie o trilogie Moeagaru midori no ki (Copacii verzi în flăcări), compusă din Sukuinushi ga nagurareru made (Până când Mântuitorul va fi lovit) (1993), Yureugoku (Vashirēshon) (Îndoiala) (1994), și Ōinaru hi ni (În ziua cea mare) (1995). Odată cu încheierea acestei trilogii, Oe a anunțat că va intra în stadiul final al studiului și va căuta o nouă formă de literatură.

Faptul că Oe a câștigat Premiul Nobel pentru literatură în 1994 l-a încurajat să caute o noua formă de literatură și o nouă viața pentru el și familia sa.

Opere in limba japoneză[modificare | modificare sursă]

  • Shisha no ogori, Tokyo: Bungei shunju, 1958
  • Memushiri kouchi, Tokyo: Kodansha, 1958
  • Miru mae ni tobe, Tokyo: Shinchosha, 1958
  • Nichijo seikatsu no boken Tokyo, 1963
  • Kojinteki na taiken, Tokyo: Shinchosha, 1964
  • Hiroshima noto, Tokyo: Iwanami Shoten, 1965
  • Man'en gannen no futtoboru, Tokyo: Kodansha, 1967
  • Warera no kyoki o iki nobiru michi o oshieyo, 1969
  • Okinawa noto, Tokyo: Iwanami Shoten, 1970
  • Shosetsu no hoho, Tokyo: Iwanami Gendai Senso, 1978
  • Natsukashii toshi e no tegami, Tokyo: Kodansha, 1986
  • M/T to mori no fushigi no monogatari, Tokyo: Iwanami, Shoten, 1986
  • Chiryo no to, Tokyo, 1990

Opere traduse în limba engleză[modificare | modificare sursă]

  • The Catch, Japan Quarterly, 6-1, 1959.
  • Lavish are the Dead, Japan Quarterly, 12-2,1965.
  • A Personal Matter, New York: Grove Press, 1968; London: W&N, 1969.
  • The Silent Cry, Tokyo: Kodansha International, 1974; London: Serpent's Tail, 1988.
  • Teach Us to Outgrow Our Madness, New York: Grove Press, 1977.
  • Hiroshima Notes, YMCA Press, 1982.
  • Japans Dual Identity: A Writers's Dilemma, WLT 1988.
  1. ^ "Oe, Pamuk: World needs imagination," Yomiuri Shimbun. May 18, 2008.