Inocenţiu Micu-Klein
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
|
| Afiliere religioasă | Episcop român unit |
| Funcţia episcopală | |
| Sediul | Făgăraş şi Blaj |
| Titlul | Episcop de Făgăraş şi Alba Iulia |
| Formulă de adresare | Preasfinţia Voastră |
| Perioada | 1730 - 1751 |
| Predecesor | Ioan Giurgiu Patachi |
| Succesor | Petru Pavel Aaron |
| Cariera religioasă | |
| Hirotonire preot | 1729 |
| Hirotonire episcopală | 5 noiembrie 1730 , Muncaciu |
| Episcop consacrator | George Genadie Bizanczy, episcop unit rutean al Muncaciului |
| Titluri precedente | Episcop greco-catolic de Alba Iulia şi Făgăraş |
| Date personale | |
| Data naşterii | 1692 |
| Locul naşterii | Sadu, în Mărginimea Sibiului, azi în |
| Data morţii | 22 septembrie 1768 |
| Locul morţii | Roma |
![Scrisoare autografă semnatăJoannes In[nocentius] L[iber] B[aron] Klein Vescovo di Fogarasi](/wiki/Imagine:Ep_Inocentiu_catre_Card_Millini.jpg)
Joannes In[nocentius] L[iber] B[aron] Klein
Vescovo di Fogarasi
Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu (n. 1692, Sadu, judeţul Sibiu - d. 22 septembrie 1768, Roma) a fost un episcop greco-catolic român, întemeietorul gândirii politice româneşti moderne.
Cuprins |
[modifică] Studiile
Ion Micu a învăţat scrisul şi cititul în satul natal. La Sadu, nu a primit multă ştiinţă de carte, dar cunoaşterea buchilor i-a dat tânărului Ion Micu "o cheie care-l ispitea întruna să deschidă uşile unui nou fel de viaţă"[¹]. Când, la târgul Sibiului, un călugăr, atras de înfăţişarea mândră şi de vioiciunea ochilor tânărului Ion, i-a cerut tatălui său să-l ducă la şcoală, Ion răspunse cu hotărâre: «Tată, eu mă duc». Nu se ştie dacă acel călugăr l-a ţinut mai întâi la şcoală, la Sibiu, sau l-a dus direct la şcoli mai înalte[²]. Inocenţiu Micu şi-a efectuat studiile medii la colegiul iezuit din Cluj. Între 1722-1725 a urmat cursurile de facultăţii de filosofie din cadrul colegiului academic iezuit, tot la Cluj, unde l-a avut ca profesor pe Franz Fasching, un iezuit de origine germană, adept al ideii romanităţii românilor. În 1725 a început studiul teologiei la Nagyszombat (azi Trnava - în româneşte Târnavia sau Sâmbăta Mare -, în vestul Slovaciei).
[modifică] Activitatea
Prin diploma imperială din 25 februarie 1729, împăratul Carol al VI-lea l-a numit pe Ioan Micu, încă student la Nagyszombat, episcop de Alba Iulia şi Făgăraş, ridicându-l totodată în funcţia de consilier imperial. La 5 septembrie 1729, a primit titlul de baron, primind numele "Klein", traducerea în germană a numelui "Micu". Cu această ocazie, a devenit membru al Dietei Transilvaniei, adunarea legislativă a Principatului Transilvania. Pe 23 septembrie 1729, a fost hirotonit preot, în biserica „Preacuratei înlăcrimate” de la Pócs (în româneşte Pociu), azi Máriapócs, localitate aflată în Nord-Estul Ungariei de azi, iar în 25 septembrie, s-a călugărit intrând în Ordinul Sfântul Vasile cel Mare şi luând numele de Inocenţiu, la mănăstirea "Sf. Nicolae" de la Muncaci în Transcarpatia. Tot acolo, pe 5 noiembrie 1729 a fost consacrat episcop. În anul 1737 a mutat reşedinţa episcopală, printr-un schimb de proprietăţi, de la Făgăraş la Blaj, unde a pus în anul 1741 piatra fundamentală a Catedralei Sf. Treime (terminată parţial în 1747). Din 1744, a trăit în exil, la Roma, timp de 24 de ani, până la sfârşitul vieţii. După decesul episcopului Petru Pavel Aron, în sinodul electoral s-a clasat pe locul al doilea, cu 72 de voturi. Se gândea serios să ajungă a doua oară episcop al diecezei Făgăraşului, lucru pe care îl putem afla din scrisoarea pe care i-a trimis-o arhiepiscopului de Strigoniu Francisc Barkóczy la 1 octombrie 1764, în care îi recomandă să intervină, ca dintre cei trei candidaţi să fie numit cel mai vrednic, şi indirect se recomanda pe sine. A fost însă preferat de împărăteasa Maria Terezia, pe scaunul episcopal al Blajului, Atanasie Rednic, care obţinuse abia 9 voturi.
[modifică] Sfârşitul vieţii
A murit la 23 septembrie 1768. A fost înmormântat în biserica Madona del Pascolo din Roma. Nepotul său, Samuil Micu i-a pus pe mormânt o "lespede de piatră" cu următorul epitaf: "Ioani Innocentio Lib. Bar. Klein Valiachorum*), Graec. Ruth. et Rasc. Episcopa Fogarasiensis Qui A Carlo VI Et M. Theresia Romm. Impp. Pro Sua Ecclesia Suoque Populo Plurimis Imperatris Beneficiis Provincia Sancte Pieq. Administrata De Ecclesia de Patria De Provincia O. M. Tandem Aetate Operibusq. Confectus Cessit Episopatui. Obiit IX Kal. Octob. MDCCLXVIII." (Cf. Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocenţiu Klein (1728 - 1751), Blaj, 1900, pp. 268-269.). În scrierile sale, îşi exprimase dorinţa de a fi înmormântat în Catedrala ctitorită de el, la Blaj. La 22 iunie 1997, a fost exhumat şi transferat la biserica Buneivestiri a Colegiului Român din Roma. La 2 august 1997, sicriul, conţinând rămăşiţele pământeşti ale Episcopului, a fost adus în ţară şi depus în altarul Catedralei Blajului. La 19 octombrie 1997 a fost aşezat la locul de cinste, care i se cuvine, în mormântul din Catedrala "Sfânta Treime", ctitorită de el de la Blaj.
[modifică] Concluzii
Ca nobil, a intrat în Dieta Ardealului (fiind primul român din Dietă) şi a cerut drepturi pentru poporul român cu argumente bine precizate:
- 1. Românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării;
- 2. Românii sunt populaţia cea mai numeroasă din Ardeal;
- 3. Românii lucrează pământul şi ocnele (muncile cele mai grele);
- 4. Românii dau cele mai mari contribuţii
şi în virtutea voinţei imperiale exprimată prin cele două diplome leopoldine trebuie să se facă dreptate şi poporului român. Deci, şi românii au dreptul să fie recunoscuţi ca naţiune, a patra din Ardeal, nu numai "plebs valahica". Dar cele trei naţiuni privilegiate, (ungurii, saşii si secuii) s-au împotrivit, spunând că această cerere cuprinde "nişte lucruri pe care nu le-a cerut nimeni până acum". [1]
Redăm câteva extrase din scrisorile sale din exil şi din Testament: „Nu ştiu prin ce dulceaţă ne atrage atât de mult pământul strămoşesc de nu ne îngăduieşte să-l uităm. Zilele mele îmi sunt spre asfinţit şi aş vrea ca sufletu-mi, când se va despărţi de trup, să fie încredinţat Creatorului său, prin rugăciunile şi liturghiile săvârşite de voi, iar oasele-mi s-aştepte obşteasca înviere în mănăstirea de la Blaj. Fiindcă este cunoscut că, din bunătatea divină, eu am fost cel care am pus prima piatră şi am ostenit pentru ea”. (Scrisoare către Petru Pavel Aron, la 27 noiembrie 1756). „După putinţa mea, m-am străduit şi am făcut, necăutând folosul meu: ci al poporului, până când nu am căzut în urgia pizmaşilor”. (Scrisoare, 1764). „Rog pe Preafericita Fecioară Maria (...), pe toţi Sfinţii şi pe toţi cetăţenii Curţii Cereşti (...) ca în acea ultimă Luptă să fie de faţă şi să fie lângă mine şi de la nespusa milă (a lui Dumnezeu) să-mi obţină ca ultima clipă a vieţii mele să o sfârşesc în mărturisirea credinţei catolice şi în Unirea cu Sfânta Biserică Romană pe care totdeauna am iubit-o şi cât am putut n-am încetat a o răspândi; că aceasta este voinţa mea tare şi statornică o declar şi o mărturisesc”. (Din Testament, 22 august 1768).
[modifică] Note
- [¹]Nicolae Comşa, Episcopul Ion Inochentie Micu, Blaj, 1997, p. 19.
- [²]op. cit., pp. 19-20.
- *)Corect Valachorum
[modifică] Bibliografie
- Corneliu Albu, Pe urmele lui Ion-Inocenţiu Micu-Klein, Bucureşti 1983.
- Augustin Bunea, Din istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocenţiu Klein (1728-1751), Blaj 1900.
- Nicolae Comşa, Episcopul Ion Inochentie Micu, (Colecţia "Oameni ai Blajului"), Blaj, 1997 (prima ediţie, 1943).
- Dumitru Stăniloae, Lupta şi drama lui Inocenţiu Micu Clain, în "Biserica Ortodoxă Română", nr. 88, Bucureşti 1968.
- Aloisiu Tăutu, Testamentul şi moartea episcopului Inocenţiu Micu-Klein, în "Buna Vestire", nr. 9, Roma 1970.
| Întâistătătorii Bisericii Române Unite cu Roma | ||
|---|---|---|
| Episcopi | Atanasie Anghel | Ioan Giurgiu Patachi | Inocenţiu Micu-Klein | Petru Pavel Aron | Atanasie Rednic | Grigore Maior | Ioan Bob | Ioan Lemeni | Alexandru Sterca-Şuluţiu | |
| Mitropoliţi | Alexandru Sterca-Şuluţiu | Ioan Vancea | Victor Mihaly de Apşa | Vasile Suciu | Alexandru Nicolescu | Alexandru Rusu | interzicerea din timpul regimului comunist | Alexandru Todea | Lucian Mureşan | |
| Arhiepiscopi Majori | Lucian Mureşan | |
