Grigore Maior

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Grigore Maior
Afiliere religioasă   episcop catolic de rit bizantin
Funcția episcopală
Sediul  Blaj
Titlul   Episcop de Făgăraș și Alba Iulia
Perioada   1773-1782
Predecesor   Atanasie Rednic
Succesor   Ioan Bob
Cariera religioasă
Hirotonire preot   1745, Roma
Hirotonire episcopală   23 aprilie 1773, Viena
Episcop consacrator   Vasile Bojiscovici, episcop sârb unit
Date personale
Data nașterii   1715
Locul nașterii   Sărăuad, comitatul Sătmar, azi județul Satu Mare
Data morții   februarie 1785,
Locul morții   Alba Iulia

Grigore Maior, născut Gavrilă Maior, (n. 1715, Sărăuad, comitatul Sătmar - d. februarie 1785, Alba Iulia) a fost cel de-al șaselea întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, episcop al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia între 1773-1782.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Grigore Maior, s-a născut în 1715, la Sărăuad, în comitatul Sătmar. Dascălul Daniil Graur îl considera în 1932 de origine nobilă. Tot dascălul Graur l-a evocat pe episcopul Maior drept ctitor al bisericii din Sărăuad, ridicată în 1773.

A absolvit studiile gimnaziale la Cluj, după care a studiat teologia la Colegiul de Propaganda Fide din Roma între 1740-1747, de unde a revenit la Blaj „doctor în Filosofie și Blagoslovie[1]. În anul 1745 fusese hirotonit preot. A făcut parte din ordinul călugăresc al bazilienilor.

La 30 iunie 1764, în urma morții episcopului Petru Pavel Aron, survenită la 9 martie 1764, la sinodul electoral care a avut loc la Blaj, candidații la episcopat au primit, în ordine, următoarele voturi:

  1. Grigore Maior – 90 de voturi,
  2. Inocențiu Micu-Klein (care era în exil, la Roma) – 72 de voturi,
  3. Silvestru Caliani – 16 voturi,
  4. Atanasie Rednic – 9 voturi.

Împărăteasa Maria Terezia l-a numit în scaunul episcopal de la Blaj pe Atanasie Rednic, deși acesta primise cel mai mic număr de voturi în sinodul electoral.

Întrucât a cârtit împotriva numirii lui Atanasie Rednic ca episcop al românilor uniți cu Roma, Grigore Maior, nemulțumit că nu fusese el numit episcop având cele mai multe voturi, a fost întemnițat la Sibiu pentru trei luni și jumătate, iar apoi a fost trimis la pocăință pe viață la mănăstirea ruteană de la Muncaciu. Amicii săi, și într-o oarecare măsură complici ai lui Grigore Maior, n-au scăpat nici ei fără pedeapsă: Gherontie Cotorea a fost trimis la mănăstirea Strâmba din Fizeșu Gherlii, iar pe Silvestru Caliani l-a trimis la mănăstirea MăginaAiud.

În 1771 Grigore Maior a fost eliberat de la mănăstirea ruteană Muncaciu de către împăratul Iosif al II-lea, după care a lucrat pentru puțin timp corector la tipografia slavă și română de la Viena.

Episcopul Grigore Maior[modificare | modificare sursă]

Biserica dintre Brazi din Sibiu, ctitorie a episcopului Grigore Maior

A fost ales episcop al Blajului, în sinodul electoral din 15 august 1772, după decesul rivalului său, Atanasie Rednic, cu 100 de voturi.

La 23 aprilie 1773 a fost hirotonit episcop la Viena de către episcopul unit sârb din Croația, Vasile Bojiscovici, în prezența împărătesei Maria Terezia. Împărăteasa a fost foarte impresionată de frumusețea ritualului Bisericii Române Unite cu Roma, precum și de cuvântarea lui Grigore Maior. Împărăteasa i-a dăruit, cu această fericită ocazie, o cruce de aur, precum și un inel de preț.

Împărăteasa Maria Terezia a întemeiat Institutul Teologic „Sfânta Barbara” de la Viena, unde clerul unit să primească o educație aleasă. Institutul a primit numele Sfânta Barbara, întrucât clădirea se afla lângă biserica închinată acestei sfinte.

Între ctitoriile episcopului Grigore Maior se numără Biserica „Sfinții Petru și Pavel”, dintre Brazi din Sibiu.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Augustin Bunea, Episcopii Petru Pavel Aron și Dionisiu Novacoviciu, Blaj, 1902, p. 325;
  • Ioan Georgescu, Istoria Bisericii Universale, Blaj, ediția a II-a, 1931, p. 152;
  • Ion Dumitriu-Snagov, Românii în arhivele Romei, București, 1979, p. 209;
  • Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, Casa de Editură «Viața Creștină», Cluj-Napoca, 1994, pp. 190-193.

Note[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Grigore Maior
  1. ^ Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, p. 190.

Legături externe[modificare | modificare sursă]