Atanasie Rednic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Atanasie Rednic
Atanasie Rednic.jpg
Afiliere religioasă   Episcop român unit cu Roma (greco-catolic)
Funcția episcopală
Sediul  Blaj
Titlul   Episcop de Alba-Iulia și Făgăraș
Formulă de adresare   Preasfinția Voastră
Perioada   13 noiembrie 1765 - 2 mai 1772
Predecesor   Petru Pavel Aron
Succesor   Grigore Maior
Cariera religioasă
Hirotonire preot   1749
Hirotonire episcopală   ? 1765 Muncaciu
Episcop consacrator   Manuel Mihail Olsavszky
Titluri precedente   Episcop român unit de Alba Iulia și Făgăraș
Alte funcții   Episcop de Alba Iulia și Făgăraș
Date personale
Data nașterii   ? 1722
Locul nașterii   Giulești, Maramureș
Data morții   2 mai 1772
Locul morții   Blaj
Troiţa Rednicenilor din Berbeşti, Maramureş, la intrarea în valea Marei, fieful familiei Rednic. Foto: octombrie 1997.

Atanasie Rednic (născut la începutul anului 1722 în satul Giulești, Maramureș și decedat la 2 mai 1772, la Blaj) a fost episcop al Bisericii Române Unite cu Roma.

Origini[modificare | modificare sursă]

Atanasie se trage din binecunoscuta familie de nobili maramureșeni Rednic, cu rezidența în Giulești, mare propietară pe valea Marei, în Maramureș[1]. Familia a dat Maramureșului numeroși preoți și dregători ai comitatului. Chiar în vremea lui Atanasie, fratele său, Andrei, a fost protopop al districtului Cosău, iar vărul lor Ștefan a fost vicecomite al Maramureșului. Familia Rednic era în acea epocă patroana multor biserici de pe valea Marei. Biserica Mănăstirii Giulești a fost ctitoria bunicului lor, Pop Lupu Sr de Giulești, în 1692[2]. Biserica medievală de zid din Giulești, mândria de odinioară a giuleștenilor, parțial sub patronajul familiei Rednic, a fost lărgită și reparată în 1768, se spune, chiar prin sprijinul episcopului Atanasie[3]. Familia a ridicat și troița Rednicenilor, la intrarea în Berbești, primul sat pe valea Marei, venind dinspre Sighet.

Studiile și pregătirea pentru monahism[modificare | modificare sursă]

Atanasie Rednic de Giulești-Maramureș, între anii 17341738, a studiat la Colegiul iezuit de la Cluj, după care a urmat pregătirea pentru monahism, în calitate de novice, la mănăstirea greco-catolică ruteană de la Muncaciu, localitate aflată în prezent în vestul Ucrainei. După noviciat, s-a reîntors la Colegiul iezuit din Cluj, pentru a-și continua studiile și a absolvit filosofia.

În anul 1743, a plecat la Viena, pentru a studia teologia la Institutul Pazmanian. A absolvit studiile universitare de teologie în anul 1747, după care s-a întors la mănăstirtea de la Muncaciu, unde a rămas timp de doi ani, până la începutul anului 1749, când a depus voturile monahale și a fost hirotonit preot.

Preot și profesor[modificare | modificare sursă]

În anii 17501751, era stabilit la Blaj. L-a însoțit pe episcopul Petru Pavel Aron, în vizitațiile canonice pe care acesta le-a făcut în Țara Făgărașului. În timpul episcopatului lui Petru Pavel Aron, Atanasie Rednic a făcut parte din capitulul diecezan, iar după deschiderea școlilor blăjene, în anul 1754, a fost printre cei dintâi profesori ai acestor școli[4], precum și, mai mulți ani, prefect al seminarului înființat de Petru Pavel Aron, iar apoi a fost numit vicar episcopal și mare econom.

Episcopul Atanasie Rednic[modificare | modificare sursă]

La 30 iunie 1764, în urma morții episcopului Petru Pavel Aron, survenită la 9 martie 1764, la sinodul electoral care a avut loc la Blaj, candidații la episcopat au primit, în ordine următoarele voturi:

  1. Grigore Maior – 90 de voturi,
  2. Inocențiu Micu-Klein (care era în exil, la Roma) – 72 de voturi,
  3. Silvestru Caliani – 16 voturi,
  4. Atanasie Rednic – 9 voturi.

Inocențiu Micu-Klein, era în exil la Roma și a fost nevoit să se retragă. În anul 1764, împărăteasa Maria Terezia l-a numit pe Atanasie Rednic episcop de Alba Iulia și Făgăraș. Călugării din mănăstirile blăjene s-au opus acestei numiri, dar Atanasie Rednic a mers la Viena, unde a primit bulla papală de confirmare, la 15 mai 1765. La Viena a cerut îmbunătățiri pentru situația clerului. De la Viena a plecat la Muncaciu, unde a fost hirotonit episcop de către episcopul rutean, de rit bizantin, Manuel Mihail Olsavszky, același episcop care îl consacrase episcop și pe Petru Pavel Aron. De la Muncaciu, a plecat pe jos, prin Giuleștiul natal, la guvernul din Sibiu, iar de la Sibiu a plecat la Blaj, unde a sosit la începutul lunii septembrie 1765. A fost instalat în scaunul episcopal la 13 noiembrie 1765, iar în beneficiu a fost introdus începând de la 14 aprilie 1766.

Pentru îmbunătățirea situației clerului, episcopul Rednic a continuat tratative și cu guvernul transilvănean de la Sibiu. În acest scop, a numit patru deputați, care să ducă, în continuare, tratative cu guvernul transilvănean. Deputăția era formată din protopopii din localitățile ardelene Daia, Coșai, Armeni și Monor, dar această deputăție nu a avut mari rezultate, în special datorită opoziției eterne și active a reformaților (calvinilor). Totuși, printre puținele rezultate obținute, putem să amintim un ajutor în numerar, în valoare de 10.000 florini, destinat ajutorării bisericilor și preoților săraci.

Cea mai importantă preocupare a episcopului Atanasie Rednic a fost îndreptată în direcția refacerii și consolidării Unirii cu Biserica Romei, care avusese foarte mult de suferit în urma revoltelor lui Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara. Pentru a rezolva aceste probleme, episcopul Atanasie Rednic a efectuat multe vizitații canonice în parohiile diecezei sale și a sprijinit înflorirea vieții monahale veritabile, aducând în mănăstirile „Buna Vestire” și „Sfânta Treime” din Blaj, precum și în cea din Alba Iulia, călugări bine pregătiți atât la școlile din Blaj, de curând deschise, a căror rezultate își făceau apariția, cât mai ales la cele înalte și vestite ale Apusului catolic. Pentru asigurarea progresului vieții spirituale călugărești, episcopul Rednic a introdus reguli disciplinare aspre. Pe acești călugări erudiți episcopul i-a obligat să practice viața monahală prescrisă în regulile călugărești ale ordinului Sfântul Vasile cel Mare, cu disciplină severă, cu renunțare la orice fel de avere mobilă sau imobilă, cu respectarea riguroasă a posturilor, (numai cu legume și ulei, să nu bea vin fără aprobarea și binecuvântarea mai marelui), și a slujbelor bisericești, de zi și de noapte, rânduite pentru călugări. Ceilalți călugări, care nu erau pregătiți pentru a fi profesori ai tineretului studios, pentru a rămâne în mănăstire, erau nevoiți să învețe o meserie potrivită cu statutul călugăresc: tiparul, olăritul, fabricarea lumânărilor de ceară, croitoria etc. Călugării erau obligați să poarte rasa călugărească și potcap.

„Făcând împerecheri în cler împotriva episcopului său”, pe Grigore Maior, care era nemulțumit că nu a fost el preferat de împărăteasa Maria Terezia pentru episcopatul român unit (greco-catolic) de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj, (Grigore Maior avusese, de altfel, cele mai multe voturi la sinodul electoral), și a stat întemnițat la Sibiu trei luni și jumătate, l-a trimis la pocăință, pe viață, la mănăstirea ruteană de la Muncaciu, iar, în privința lui Gerontie Cotorea și a lui Silvestru Caliani, amici și în oarecare măsură complici ai lui Grigore Maior, nici ei n-au rămas fără pedeapsă. Astfel: Gerontie Cotorea a fost trimis la mănăstirea Strâmba din Fizeșul Gherlii, iar pe Silvestru Caliani, la mănăstirea MăginaAiud. Grigore Maior a fost eliberat de la mănăstirea din Muncaciu de împăratul Iosif al II-lea, în 1771.

Episcopul Atanasie Rednic a continuat frumoasa și fructuoasa tradiție inițiată de predecesorul său, episcopul Petru Pavel Aron, de a întreține școlarii săraci de la școlile din Blaj cu pâine (țipăi). Tot episcopul Rednic a dispus ca în Seminarul „Sfânta Treime” să se primească numai tineri care aveau intenția să se preoțească și a introdus pentru ei obligația de a purta reverenda.

La gimnaziul din Blaj, au sporit clasele de poetică și retorică, iar începând cu anul 1772, la școlile latine (gimnaziul) din Blaj, a început să fie propusă și filosofia (logica, metafizica, matematica și etica)[5].

La insistențele episcopului Rednic, doi studenți români au fost admiși la Colegiul Pazmany din Viena, iar alți doi la Orfelinatul Therezianum din Sibiu.

Pentru școlile regimentului românesc de graniță din Năsăud (înființat în 1762), a depus mult efort pentru numirea unor profesori români.

Episcopul Atanasie Rednic s-a îngrijit de repararea Catedralei Sfânta Treime din Blaj, precum și de rezolvarea dreptului de proprietate asupra moșiei de la Cut, pe care o cumpărase predecesorul său, episcopul Petru Pavel Aron.

Samuil Micu-Klein, nepotul de frate al episcopului Inocențiu Micu-Klein, pe care episcopul Atanasie Rednic l-a trimis la studii superioare la Viena, unde episcopul obținuse două burse la Institutul Pazmanian, spunea despre el că „a petrecut o viață cucernică, era foarte păzitor rânduielilor răsăritului […]. De școală și de învățătură avea grijă bună, era om foarte smerit, haine de mătasă nicidecum n-a purtat, hrana lui de când s-a făcut călugăr numai cu legume și cu ulei au fost […]. Slujba rugăciunilor cea de toate zilele niciodată nu au lăsat să nu o fi zis. Slujea episcopește și din acel timp așa slujbă episcopească nu s-au întâmplat […]”[6].

Sfârșitul vieții[modificare | modificare sursă]

Episcopul Atanasiu a murit la 2 mai 1772, la Blaj. „Toate ale sale le-a lăsat Seminarului diecezan”[7].

Câteva concluzii[modificare | modificare sursă]

Episcopul Rednic a depus eforturi mari pentru readucerea la unire cu Biserica Romei a satelor care se reîntorseseră la ortodoxie, în timpul revoltelor lui Sofronie de la Cioara, dar metodele și căile folosite nu s-au dovedit fructuoase. Epicopul Atanasie Rednic a fost un călugăr aspru cu sine, dar și cu alții. Acest lucru nu l-a făcut agreabil multor contemporani, în ciuda faptului că intențiile sale erau bune, iar viața sa de sfânt merita rezultate mai bune[8].

Succesiunea Apostolică[modificare | modificare sursă]

Între paranteze este indicat anul consacrării episcopale.

  • Episcop Atanasie Rednic † (1765)
  • Episcop Manuel Mihail Olsavszky † (1743)
  • Episcop Inocențiu Micu-Klein † (1730)
  • Episcop George Genadie Bizanczy † (1715)
  • Episcop Lev Kiska † (1711)
  • Episcop Jurij Vinnickij † (1700)
  • Episcop Lev Zalenszkij † (1678)
  • Episcop Kiprian Zsochovszkij † (1671
  • Episcop Havrijil Kolenda † (1652)
  • Episcop Antin Szielava † (1624)
  • Episcop Joszif Veljamin Ruckij † (1613)
  • Episcop Ipatij Potij † (1593)
  • Episcop Michajlo Rahoza † (1589)
  • Episcop Jeremiasz Tranosz † ( cca. 1565)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ O valoroasă arhivă a familiei Rednic se păstrează la Arhivele Statului din Baia Mare, fondul 107.
  2. ^ Baboș 2004, 239, 260-261.
  3. ^ Baboș 2002.
  4. ^ Studenții Academiei de Teologie din Blaj între anii 1806-1911 - Cornel Sigmirean
  5. ^ Augustin Bunea, Institutele din Blaj, Blaj, 1892.
  6. ^ Vd. Ierom. Silvestru Augustin Prunduș și Pr. Clemente Plăianu, Catolicism și Ortodoxie Românească - scurt istoric al Bisericii Române Unite, Casa de Editură Viața Creștină, Cluj-Napoca, 1994.
  7. ^ Timotei Cipariu, Acte și fragmente, Blaj, 1854, p. 124.
  8. ^ Nicolae Brânzeu, Școalele din Blaj, Sibiu, 1898, p. 26.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

  • Timotei Cipariu (1854). Acte și fragmente, Blaj, p. 124.
  • Nicolae Brânzeu (1898). Școalele din Blaj, Sibiu, p. 26.
  • Augustin Bunea (1892). Institutele din Blaj, Blaj.
  • Augustin Bunea (1900). Din Istoria Românilor, Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728 - 1751), Blaj, p. 267.
  • Ierom. Silvestru Augustin Prunduș și Pr. Clemente Plăianu (1994). Catolicism și Ortodoxie Românească - scurt istoric al Bisericii Române Unite, Casa de Editură Viața Creștină, Cluj-Napoca.
  • Ioan M. Bota (1994). Istoria Bisericii Universale și a Bisericii românești, de la origini și până în zilele noatre, Casa de Editură „Viața Creștină”, Cluj-Napoca, pp. 189-190.
  • Marina, Mihai (1998). Maramureșeni, portrete și medalioane. Cluj: Editura Dragoș Vodă. ISBN 973-98025-7-5 
  • Baboș, Alexandru (2002). „Mândria Giuleștiului de altă dată”. Acta Musei Maramoresiensis I: 267-288 ediție digitală. 
  • Ioódy, Pál (2003). Cercetarea calității de nobil în comitatul Maramureș, anii 1749-1769. Cluj: Editura Dragoș Vodă. ISBN 973-8274-03-6 
  • Baboș, Alexandru (2004). Tracing a Sacred Building Tradition, Wooden Churches, Carpenters and Founders in Maramureș until the turn of the 18th century. Norrköping: Lunds universitet. ISBN 91-7740-069-0 ediție digitală 


Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma
Făgăraș-Alba Iulia Arhiepiscopi Majori Lucian Mureșan
Mitropoliți Alexandru Sterca-Șuluțiu  · Ioan Vancea  · Victor Mihaly de Apșa  · Vasile Suciu  · Alexandru Nicolescu  · Alexandru Rusu  · Alexandru Todea  · Lucian Mureșan
Episcopi Atanasie Anghel  · Ioan Giurgiu Patachi  · Ioan Inocențiu Micu Klein  · Petru Pavel Aron  · Atanasie Rednic  · Grigore Maior  · Ioan Bob  · Ioan Lemeni  · Alexandru Sterca-Șuluțiu
Episcopi Auxiliari Vasile Aftenie  · Tit Liviu Chinezu  · Mihai Frățilă  · Claudiu-Lucian Pop
Oradea Mare Episcopi Meletie Covaci  · Moise Dragoș  · Ignatie Darabant  · Samuil Vulcan  · Vasile Erdeli  · Iosif Pop Silaghi  · Ioan Olteanu  · Mihail Pavel  · Demetriu Radu  · Valeriu Traian Frențiu  · Vasile Hossu  · Virgil Bercea
Episcop Auxiliar Ioan Suciu
Cluj-Gherla Episcopi Ioan Alexi  · Ioan Vancea  · Mihail Pavel  · Ioan Sabo  · Vasile Hossu  · Iuliu Hossu  · George Guțiu  · Florentin Crihălmeanu
Episcop Auxiliar Ioan Cherteș
Lugoj Episcopi Alexandru Dobra  · Ioan Olteanu  · Victor Mihaly de Apșa  · Demetriu Radu  · Vasile Hossu  · Valeriu Traian Frențiu  · Alexandru Nicolescu  · Ioan Bălan  · Ioan Ploscaru  · Alexandru Mesian
Maramureș Episcopi Alexandru Rusu  · Ioan Dragomir  · Lucian Mureșan  · Ioan Șișeștean  · Vasile Bizău