Atanasie Rednic
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Afiliere religioasă | Episcop român unit cu Roma (greco-catolic) |
| Funcţia episcopală | |
| Sediul | Blaj |
| Titlul | Episcop de Alba-Iulia şi Făgăraş |
| Formulă de adresare | Preasfinţia Voastră |
| Perioada | 13 noiembrie 1765 - 2 mai 1772 |
| Predecesor | Petru Pavel Aron |
| Succesor | Grigore Maior |
| Cariera religioasă | |
| Hirotonire preot | 1749 |
| Hirotonire episcopală | ? 1765 Muncaciu |
| Episcop consacrator | Manuel Mihail Olsavszky |
| Titluri precedente | Episcop român unit de Alba Iulia şi Făgăraş |
| Alte funcţii | Episcop de Alba Iulia şi Făgăraş |
| Date personale | |
| Data naşterii | ? 1722 |
| Locul naşterii | Giuleşti, Maramureş |
| Data morţii | 2 mai 1772 |
| Locul morţii | Blaj |
Atanasie Rednic (născut la începutul anului 1722 în satul Giuleşti, Maramureş şi decedat la 2 mai 1772, la Blaj) a fost episcop al Bisericii Române Unite cu Roma.
Cuprins |
[modifică] Origini
Atanasie se trage din binecunoscuta familie de nobili maramureşeni Rednic, cu rezidenţa în Giuleşti, mare propietară pe valea Marei, în Maramureş.[1] Familia a dat Maramureşului numeroşi preoţi şi dregători ai comitatului. Chiar în vremea lui Atanasie, fratele său, Andrei, a fost protopop al districtului Cosău, iar vărul lor Ştefan a fost vicecomite al Maramureşului. Familia Rednic era în acea epocă patroana multor biserici de pe valea Marei. Biserica Mănăstirii Giuleşti a fost ctitoria bunicului lor, Pop Lupu Sr de Giuleşti, în 1692.[2] Biserica medievală de zid din Giuleşti, mândria de odinioară a giuleştenilor, parţial sub patronajul familiei Rednic, a fost lărgită şi reparată în 1768, se spune, chiar prin sprijinul episcopului Atanasie.[3] Familia a ridicat şi troiţa Rednicenilor, la intrarea în Berbeşti, primul sat pe valea Marei, venind dinspre Sighet.
[modifică] Studiile şi pregătirea pentru monahism
Atanasie Rednic de Giuleşti-Maramureş, între anii 1734 – 1738, a studiat la Colegiul iezuit de la Cluj, după care a urmat pregătirea pentru monahism, în calitate de novice, la mănăstirea greco-catolică ruteană de la Muncaciu, localitate aflată în prezent în vestul Ucrainei. După noviciat, s-a reîntors la Colegiul iezuit din Cluj, pentru a-şi continua studiile şi a absolvit filosofia.
În anul 1743, a plecat la Viena, pentru a studia teologia la Institutul Pazmanian. A absolvit studiile universitare de teologie în anul 1747, după care s-a întors la mănăstirtea de la Muncaciu, unde a rămas timp de doi ani, până la începutul anului 1749, când a depus voturile monahale şi a fost hirotonit preot.
[modifică] Preot şi profesor
În anii 1750 – 1751, era stabilit la Blaj. L-a însoţit pe episcopul Petru Pavel Aron, în vizitaţiile canonice pe care acesta le-a făcut în Ţara Făgăraşului. În timpul episcopatului lui Petru Pavel Aron, Atanasie Rednic a făcut parte din capitulul diecezan, iar după deschiderea şcolilor blăjene, în anul 1754, a fost printre cei dintâi profesori ai acestor şcoli, precum şi, mai mulţi ani, prefect al seminarului înfiinţat de Petru Pavel Aron, iar apoi a fost numit vicar episcopal şi mare econom.
[modifică] Episcopul Atanasie Rednic
La 30 iunie 1764, în urma morţii episcopului Petru Pavel Aron, survenită la 9 martie 1764, la sinodul electoral care a avut loc la Blaj, candidaţii la episcopat au primit, în ordine următoarele voturi:
- Grigore Maior – 90 de voturi,
- Inocenţiu Micu-Klein (care era în exil, la Roma) – 72 de voturi,
- Silvestru Caliani – 16 voturi,
- Atanasie Rednic – 9 voturi.
Inocenţiu Micu-Klein, era în exil la Roma şi a fost nevoit să se retragă. În anul 1764, împărăteasa Maria Terezia l-a numit pe Atanasie Rednic episcop de Alba Iulia şi Făgăraş. Călugării din mănăstirile blăjene s-au opus acestei numiri, dar Atanasie Rednic a mers la Viena, unde a primit bulla papală de confirmare, la 15 mai 1765. La Viena a cerut îmbunătăţiri pentru situaţia clerului. De la Viena a plecat la Muncaciu, unde a fost hirotonit episcop de către episcopul rutean, de rit bizantin, Manuel Mihail Olsavszky, acelaşi episcop care îl consacrase episcop şi pe Petru Pavel Aron. De la Muncaciu, a plecat pe jos, prin Giuleştiul natal, la guvernul din Sibiu, iar de la Sibiu a plecat la Blaj, unde a sosit la începutul lunii septembrie 1765. A fost instalat în scaunul episcopal la 13 noiembrie 1765, iar în beneficiu a fost introdus începând de la 14 aprilie 1766.
Pentru îmbunătăţirea situaţiei clerului, episcopul Rednic a continuat tratative şi cu guvernul transilvănean de la Sibiu. În acest scop, a numit patru deputaţi, care să ducă, în continuare, tratative cu guvernul transilvănean. Deputăţia era formată din protopopii din localităţile ardelene Daia, Coşai, Armeni şi Monor, dar această deputăţie nu a avut mari rezultate, în special datorită opoziţiei eterne şi active a reformaţilor (calvinilor). Totuşi, printre puţinele rezultate obţinute, putem să amintim un ajutor în numerar, valoare de 10.000 florini, destinat ajutorării bisericilor şi preoţilor săraci.
Cea mai importantă preocupare a episcopului Atanasie Rednic a fost îndreptată în direcţia refacerii şi consolidării Unirii cu Biserica Romei, care avusese foarte mult de suferit în urma revoltelor lui Visarion Sarai şi Sofronie de la Cioara. Pentru a rezolva aceste probleme, episcopul Atanasie Rednic a efectuat multe vizitaţii canonice în parohiile diecezei sale şi a sprijinit înflorirea vieţii monahale veritabile, aducând în mănăstirile “Buna Vestire” şi “Sfânta Treime” din Blaj, precum şi în cea din Alba Iulia, călugări bine pregătiţi atât la şcolile din Blaj, de curând deschise, a căror rezultate îşi făceau apariţia, cât mai ales la cele înalte şi vestite ale Apusului catolic. Pentru asigurarea progresului vieţii spirituale călugăreşti, episcopul Rednic a introdus reguli disciplinare aspre. Pe aceşti călugări erudiţi episcopul i-a obligat să practice viaţa monahală prescrisă în regulile călugăreşti ale ordinului Sfântul Vasile cel Mare, cu disciplină severă, cu renunţare la orice fel de avere mobilă sau imobilă, cu respectarea riguroasă a posturilor, (numai cu legume şi ulei, să nu bea vin fără aprobarea şi binecuvântarea mai marelui), şi a slujbelor bisericeşti, de zi şi de noapte, rânduite pentru călugări. Ceilalţi călugări, care nu erau pregătiţi pentru a fi profesori ai tineretului studios, pentru a rămâne în mănăstire, erau nevoiţi să înveţe o meserie potrivită cu statutul călugăresc: tiparul, olăritul, fabricarea lumânărilor de ceară, croitoria etc. Călugării erau obligaţi să poarte rasa călugărească şi potcap.
“Făcând împerecheri în cler împotriva episcopului său”, pe Grigore Maior, care era nemulţumit că nu a fost el preferat de împărăteasa Maria Terezia pentru episcopatul român unit (greco-catolic) de Alba Iulia şi Făgăraş, cu sediul la Blaj, (Grigore Maior avusese, de altfel, cele mai multe voturi la sinodul electoral), şi a stat întemniţat la Sibiu trei luni şi jumătate, l-a trimis la pocăinţă, pe viaţă, la mănăstirea ruteană de la Muncaciu, iar, în privinţa lui Gerontie Cotorea şi a lui Silvestru Caliani, amici şi în oarecare măsură complici ai lui Grigore Maior, nici ei n-au rămas fără pedeapsă. Astfel: Gerontie Cotorea a fost trimis la mănăstirea Strâmba din Fizeşul Gherlii, iar pe Silvestru Caliani, la mănăstirea Măgina – Aiud. Grigore Maior a fost eliberat de la mănăstirea din Muncaciu de împăratul Iosif al II-lea, în 1771.
Episcopul Atanasie Rednic a continuat frumoasa şi fructuoasa tradiţie iniţiată de predecesorul său, episcopul Petru Pavel Aron, de a întreţine şcolarii săraci de la şcolile din Blaj cu pâine (ţipăi). Tot episcopul Rednic a dispus ca în Seminarul “Sfânta Treime” să se primească numai tineri care aveau intenţia să se preoţească şi a introdus pentru ei obligaţia de a purta reverenda.
La gimnaziul din Blaj, au sporit clasele de poetică şi retorică, iar începând cu anul 1772, la şcolile latine (gimnaziul) din Blaj, a început să fie propusă şi filosofia (logica, metafizica, matematica şi etica).[4]
La insistenţele episcopului Rednic, doi studenţi români au fost admişi la Colegiul Pazmany din Viena, iar alţi doi la Orfelinatul Therezianum din Sibiu. Pentru şcolile regimentului românesc de graniţă din Năsăud (înfiinţat în 1762), a depus mult efort pentru numirea unor profesori români.
Episcopul Atanasie Rednic s-a îngrijit de repararea Catedralei Sfânta Treime din Blaj, precum şi de rezolvarea dreptului de proprietate asupra moşiei de la Cut, pe care o cumpărase predecesorul său, episcopul Petru Pavel Aron.
Samuil Micu-Klein, nepotul episcopului Inocenţiu Micu-Klein, pe care episcopul Atanasie Rednic l-a trimis la studii superioare la Viena, unde episcopul obţinuse două burse la Institutul Pazmanian, spunea despre el că “a petrecut o viaţă cucernică, era foarte păzitor rânduielilor răsăritului […]. De şcoală şi de învăţătură avea grijă bună, era om foarte smerit, haine de mătasă nicidecum n-a purtat, hrana lui de când s-a făcut călugăr numai cu legume şi cu ulei au fost […]. Slujba rugăciunilor cea de toate zilele niciodată nu au lăsat să nu o fi zis. Slujea episcopeşte şi din acel timp aşa slujbă episcopească nu s-au întâmplat […].”[5]
[modifică] Sfârşitul vieţii
Episcopul Atanasiu a murit la 2 mai 1772, la Blaj. „Toate ale sale le-a lăsat Seminarului diecezan”.[6]
[modifică] Câteva concluzii
Episcopul Rednic a depus eforturi mari pentru readucerea la unire cu Biserica Romei a satelor care se reîntorseseră la ortodoxie, în timpul revoltelor lui Sofronie de la Cioara, dar metodele şi căile folosite nu s-au dovedit fructuoase. Epicopul Atanasie Rednic a fost un călugăr aspru cu sine, dar şi cu alţii. Acest lucru nu l-a făcut agreabil multor contemporani, în ciuda faptului că intenţiile sale erau bune, iar viaţa sa de sfânt merita rezultate mai bune.[7]
[modifică] Succesiunea Apostolică
Între paranteze este indicat anul consacrării episcopale.
- Episcop Atanasie Rednic † (1765)
- Episcop Manuel Mihail Olsavszky † (1743)
- Episcop Inocenţiu Micu-Klein † (1730)
- Episcop George Genadie Bizanczy † (1715)
- Episcop Lev Kiska † (1711)
- Episcop Jurij Vinnickij † (1700)
- Episcop Lev Zalenszkij † (1678)
- Episcop Kiprian Zsochovszkij † (1671
- Episcop Havrijil Kolenda † (1652)
- Episcop Antin Szielava † (1624)
- Episcop Joszif Veljamin Ruckij † (1613)
- Episcop Ipatij Potij † (1593)
- Episcop Michajlo Rahoza † (1589)
- Episcop Jeremiasz Tranosz † ( cca. 1565)
[modifică] Note
- ^ O valoroasă arhivă a familiei Rednic se păstrează la Arhivele Statului din Baia Mare, fondul 107.
- ^ Baboş 2004, 239, 260-261.
- ^ Baboş 2002.
- ^ Augustin Bunea, Institutele din Blaj, Blaj, 1892.
- ^ Vd. Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi Pr. Clemente Plăianu, Catolicism şi Ortodoxie Românească - scurt istoric al Bisericii Române Unite, Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.
- ^ Timotei Cipariu, Acte şi fragmente, Blaj, 1854, p. 124.
- ^ Nicolae Brânzeu, Şcoalele din Blaj, Sibiu, 1898, p. 26.
[modifică] Surse bibliografice
- Timotei Cipariu (1854). Acte şi fragmente, Blaj, p. 124.
- Nicolae Brânzeu (1898). Şcoalele din Blaj, Sibiu, p. 26.
- Augustin Bunea (1892). Institutele din Blaj, Blaj.
- Augustin Bunea (1900). Din Istoria Românilor, Episcopul Ioan Inocenţiu Klein (1728 - 1751), Blaj, p. 267.
- Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi Pr. Clemente Plăianu (1994). Catolicism şi Ortodoxie Românească - scurt istoric al Bisericii Române Unite, Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca.
- Ioan M. Bota (1994). Istoria Bisericii Universale şi a Bisericii româneşti, de la origini şi până în zilele noatre, Casa de Editură „Viaţa Creştină”, Cluj-Napoca, pp. 189-190.
- Marina, Mihai (1998). Maramureşeni, portrete şi medalioane. Cluj: Editura Dragoş Vodă. ISBN 973-98025-7-5.
- Baboş, Alexandru (2002). "Mândria Giuleştiului de altă dată". Acta Musei Maramoresiensis I: 267-288 ediţie digitală.
- Ioódy, Pál (2003). Cercetarea calităţii de nobil în comitatul Maramureş, anii 1749-1769. Cluj: Editura Dragoş Vodă. ISBN 973-8274-03-6.
- Baboş, Alexandru (2004). Tracing a Sacred Building Tradition, Wooden Churches, Carpenters and Founders in Maramureş until the turn of the 18th century. Norrköping: Lunds universitet. ISBN 91-7740-069-0 ediţie digitală.
| Întâistătătorii Bisericii Române Unite cu Roma | ||
|---|---|---|
| Episcopi | Atanasie Anghel | Ioan Giurgiu Patachi | Inocenţiu Micu-Klein | Petru Pavel Aron | Atanasie Rednic | Grigore Maior | Ioan Bob | Ioan Lemeni | Alexandru Sterca-Şuluţiu | |
| Mitropoliţi | Alexandru Sterca-Şuluţiu | Ioan Vancea | Victor Mihaly de Apşa | Vasile Suciu | Alexandru Nicolescu | Alexandru Rusu | interzicerea din timpul regimului comunist | Alexandru Todea | Lucian Mureşan | |
| Arhiepiscopi Majori | Lucian Mureşan | |
