Eduard al VII-lea al Regatului Unit

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Eduard al VII-lea
Rege al Regatului Unit și al dominioanelor britanice, împărat al Indiei
Portret la încoronare
Portret la încoronare
Rege al Regatului Unit, Împărat al Indiei
Domnie 22 ianuarie 19016 mai 1910
Încoronare 9 august 1902
Predecesor Regina Victoria
Succesor George V
Căsătorit(ă) cu Alexandra a Danemarcei
Urmași
Albert Victor, Duce de Clarence
George V
Prințesa Louise
Prințesa Victoria Alexandra
Maud de Wales
Prințul Alexander John
Nume complet
Albert Edward
Casa regală Casa de Saxa-Coburg și Gotha
Imn regal God Save the King
Tată Albert, Prinț Consort
Mamă Regina Victoria
Naștere 9 noiembrie 1841
Palatul Buckingham, Londra
Deces 6 mai 1910 (68 ani)
Palatul Buckingham, Londra
Înmormântare 20 mai 1910
Capela St George, Windsor
Semnătură Eduard al VII-lea al Regatului Unit's signature

Eduard al VII-lea (n. Albert Edward, la 9 noiembrie 1841 - 6 mai 1910) a fost rege al Regatului Unit și al dominioanelor britanice și împărat al Indiei de la 22 ianuarie 1901, până la moartea sa, la 6 mai 1910. El a fost primul monarh britanic din Casa de Saxa-Coburg-Gotha, care a fost redenumită în Casa de Windsor de fiul său, George V.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Prințul Albert Edward în costum de marinar, de Winterhalter, 1846. Colecția Regală , Palatul St. James.

Eduard s-a născut la 9 noiembrie 1841 la ora 10:48 la Palatul Buckingham.[1] Mama lui a fost Regina Victoria, singura fiică a prințului Edward Augustus, Duce de Kent și nepoată a regelui George al III-lea. Tatăl lui a fost prințul Albert de Saxa-Coburg-Gotha verișor și soț al reginei Victoria. În familie, pe tot parcursul vieții sale a fost cunoscut sub numele Bertie.[2]

Fiind cel mai mare fiu al unui suveran britanic a primit în mod automat la naștere titlurile de Duce de Cornwall și Duce de Rothesay. Ca fiu al prințului Albert el a primit, de asemenea, titlurile de Prinț de Saxa-Coburg-Gotha și Duce de Saxonia. Regina Victoria și-a numit fiul Prinț de Wales și Conte de Chester la 8 decembrie 1841. A fost numit Conte de Dublin la 17 ianuarie 1850, Cavaler Garter la 9 noiembrie 1858 și Cavaler Thistle la 24 mai 1867.[3] În 1863, el a renunțat la drepturile sale de succesiune la Ducatul de Saxa-Coburg-Gotha în favoarea fratelui său mai mic, Prințul Alfred.

În 1861 și-a început studiile la Trinity College, Cambridge. Eduard a sperat să urmeze o carieră în cadrul Armatei Britanice, dar acest lucru îi era interzis deoarece era moștenitor al tronului. Gradele sale militare au fost onorifice. În septembrie a fost trimis în Germania cu pretextul de a urmări manevre militare, dar, de fapt cu scopul de a se mijloci o întâlnire între el și prințesa Alexandra a Danemarcei, fiica cea mare a prințului Christian al Danemarcei. Regina Victoria și Prințul Albert deja deciseseră ca Eduard și Alexandra ar trebui să se căsătorească. Tinerii s-au întâlnit la 24 septembrie sub auspiciile surorii mai mari a lui Eduard, prințesa Victoria.

În decembrie 1861 soțul reginei Victoria moare pe neașteptate iar regina se retrage din viața publică. La scurt timp după ce decesul Prințului Albert, regina a organizat pentru Eduard un amplu turneu în Orientul Mijlociu, cu vizite în Egipt, Ierusalim, Damasc, Beirut și Constantinopol.[4] După revenirea în Marea Britanie, Eduard și Alexandra s-au căsătorit la Capela St George, Windsor la 10 martie 1863. Eduard avea 21 de ai iar Alexandra 18. Eduard va fi ultimul monarh până în 1981 care se va căsători în timp ce era Prinț de Wales.

Mariajul[modificare | modificare sursă]

Prinţul Albert Edward şi Prinţesa Alexandra, 1862.

Eduard și soția sa s-au stabilit la Casa Marlborough, reședința lor din Londra și la Casa Sandringham din Norfolk ca reședință de la țară. Căsătoria lor a stârnit dezaprobare în unele cercuri deoarece cele mai multe relații ale reginei Victoria erau germane iar Danemarca era în dispută cu Germania pentru teritoriile Schleswig și Holstein. După căsătorie, regina Victoria și-a exprimat neliniștea în legătură cu viața lor și a încercat să le dicteze pe diverse probleme, inclusiv numele copiilor.

Eduard a avut metrese pe tot parcursul vieții lui de bărbat căsătorit. A socializat cu actrițe: Lillie Langtry; Lady Randolph Churchill (mama lui Winston Churchill);[5] Daisy Greville, Contesă de Warwick; actrița Sarah Bernhardt; Alice Keppel; cântăreața Hortense Schneider; prostituata Giulia Barucci; și umanista Agnes Keyser. Cât de departe a mers în aceste relații sociale nu este întotdeauna clar. Întotdeauna Eduard a făcut tot posibilul să fie discret însă nu a putut împiedica bârfa și speculațiile.[6]

În 1869, Sir Charles Mordaunt, membru al Parlamentului britanic a implicat numele lui Eduard în divorțul său. Eduard a fost chemat ca martor la acest proces la începutul anului 1870. S-a dovedit că Eduard a vizitat casa lui Mordaunts în timp ce acesta nu era acasă. Deși nimic mai mult n-a fost dovedit iar Eduard a negat adulterul, imaginea a fost afectată.[7][8]

Ultima metresă a lui Eduard, frumoasa Alice Keppel a fost invitată de soția lui Eduard, Alexandra, la Palatul Buckingham la capătul patului soțului ei când acesta era pe moarte în 1910.[9] Una dintre stră-strănepoatele Alicei Keppel, Camilla Parker Bowles a devenit metresa, apoi soția Prințului Charles, stră-strănepot al regelui Eduard. Au existat zvonuri că bunica Camillei, Sonia Keppel (născută în mai 1900) a fost fiica nelegitimă a regelui Eduard. Totuși, Eduard nu a recunoscut niciodată nici un copil nelegitim.[10] Se consideră că Alexandra era la curent cu aceste aventuri pe care a trebuit să le accepte.[11]

Prinț Moștenitor[modificare | modificare sursă]

În timpul văduviei reginei Victoria, Eduard a reprezentat-o pe mama sa la ceremonii și adunări publice. Totuși, mama sa nu i-a permis lui Eduard un rol activ până în 1898.[12] Și-a supărat mama fiind de partea Danemarcei în problema teritoriilor disputate cu Germania (regina Victoria era pro-germană) și, în acelaș an, 1864, a supărat-o din nou făcând un efort special pentru a se întâlni cu Garibaldi.[13]

Eduard a fost patron al artelor și al științelor și a ajutat la deschiderea Colegiului Regal de Muzică. În 1891 a fost implicat într-un nou scandal, după ce a dezvăluit că a jucat cărți pe bani cu un an în urmă. Prințul a fost obligat să apară ca martor în instanță pentru a doua oară când unul dintre jucători a intentat proces de calomnie celorlalți jucători care l-ar fi acuzat că a înșelat.[14] În același an, Eduard a fost implicat într-un conflict personal cu Lordul Charles Beresford care l-a amenințat că va dezvălui presei detalii din viața privată a lui Eduard, ca protest împotriva amestecului prințului în aventura cu Contesa de Warwick. Prietenia dintre cei doi bărbați a fost stricată iremediabil iar amărăciunea lor a durat pe tot parcursul vieții lor.[15]

În 1892, fiul cel mare al lui Eduard, Albert Victor, s-a logodit cu Prințesa Victoria Mary de Teck. La câteva săptămâni după logodnă, Albert Victor a murit de pneumonie. Era al doilea copil a lui Eduard care murea. În 1871, fiul său ma mic, John a murit la 24 de ore după naștere.

Rege[modificare | modificare sursă]

Regele Eduard al VII-lea.

După moartea reginei Victoria la 22 ianuarie 1901, Eduard a devenit rege al Regatului Unit și Împărat al Indiei. A ales să domnească sub numele de Eduard al VII-lea în loc de Albert Eduard - numele ales de mama sa pentru el[16]

A donat casa părinților, Casa Osborne din Isle of Wight statului și a continuat să locuiască la Sandringham.[17] Își permitea să fie mărinimos; finanțele sale erau bine manageriate de Sir Dighton Probyn.

Eduard VII și Alexandra au fost încoronați la Westminster Abbey la 9 august 1902 de arhiepiscopul de Canterbury Frederick Temple în vârstă de 80 de ani. Inițial, încoronarea lui Eduard a fost programată pentru 26 iunie, însă cu două zile mai devreme de această dată Eduard a fost diagnosticat cu apendicită. Operația a fost făcută de Sir Frederick Treves într-o vreme în care rata mortalității pentru apendicită era mare.[18] La două săptămâni după operație s-a anunțat că regele este în afară de orice pericol. Treves a fost răsplătit cu titlul de baronet [19] iar operația de apendicită a intrat în obișnuința medicală.

Eduard a renovat palatele regale, a reintrodus ceremoniile tradiționale și a creat noi decorații, cum ar fi "Ordinul de Merit" pentru recunoașterea contribuțiilor la dezvoltarea artelor și științelor.[20] Ca rege, principalele interese ale lui Eduard au fost: domeniul afacerilor externe și chestiunile militare și navale. Vorbind fluent limbile franceză și germană el a făcut o serie de vizite în străinătate iar vacanța anuală o făcea la Biarritz și Marienbad. Una dintre cele mai importante vizite în străinătate a fost vizita oficială din Franța în primvara anului 1903 ca oaspete al președintelui Émile Loubet.

Eduard, în principal prin mama sa și prin socrul său, s-a înrudit cu aproape toți monarhii europeni și era numit "unchiul Europei"[21] Wilhelm al II-lea al Germaniei, Nicolae al II-lea al Rusiei, Ernest Louis, Mare Duce de Hesse și Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha erau nepoți ai lui Eduard; regina Victoria Eugenia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Margaret a Suediei, Prințesa Moștenitoare Maria a României, Prințesa Moștenitoare Sofia a Greciei și Împărăteasa Alexandra Feodorovna a Rusiei erau nepoatele sale; Regele Haakon al VII-lea al Norvegiei era nepotul său prin alianță; regele George I al Greciei și regele Frederick al VIII-lea al Danemarcei erau cumnații săi; regele Albert I al Belgiei, regele Carol I al Portugaliei și regele Manuel al II-lea al Portugaliei, țarul Ferdinand al Bulgariei, regina Wilhelmina a Olandei și Prințul Ernst August, Duce de Braunschweig-Lüneburg, erau verișorii săi. Relația dificilă cu nepotul său Wilhelm al II-lea al Germaniei a creat tensiuni între Germania și Marea Britanie.[22]

Titluri, onoruri, arme[modificare | modificare sursă]

See adjacent text
Stema de arme ca Prinț de Wales din 1841–1901  
Stema de arme ca Eduard al VII-lea al Regatului Unit  
Stema de arme ca Eduard al VII-lea al Regatului Unit (în Scoția)  

Copii[modificare | modificare sursă]

Portret Nume Naștere Deces Soț/Soție (ani naștere & deces) și copii[23][24]
Prince Albert Victor, Duke of Clarence (1864-1892).jpg Albert Victor, Duce de Clarence 18648 ianuarie
1864
1892 14 ianuarie
1892
Nu s-a căsătorit și nu a avut copii. A murit la vârsta de 28 de ani de gripă.
George V of the United Kingdom01.jpg George al V-lea 18653 iunie
1865
193620 ianuarie
1936
S-a căsătorit cu Prințesa Mary de Teck (1867-1953). A avut șase copii (5 fii și 1 fiică) inclusiv pe regii Eduard VIII și George VI. Primul fiu a renunțat la tron în decembrie 1936 pentru a se putea căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorțată. Prin cel de-al doilea fiu, este bunicul actualului monarh al Regatului Unit, Elisabeta a II-a.
Louise Princess Royal.jpg Louise a Marii Britanii 186720 februarie
1867
19314 ianuarie
1931
S-a căsătorit cu Alexander Duff, Duce de Fife (1849-1912), nepotul nelegitim al regelui William al IV-lea. A avut trei copii, 2 fiice și un fiu (născut mort).
Pss Victoria of UK colour.jpg Victoria Alexandra a Marii Britanii 18686 iulie
1868
19353 decembrie
1935
Nu s-a căsătorit și nu a avut copii. A murit la vârtsa de 67 de ani cu o lună înaintea tatălui ei.
1869 Maud.jpg Maud a Marii Britanii 186926 noiembrie
1869
193820 noiembrie
1938
S-a căsătorit în 1896 cu vărul ei primar Prințul Carl al Danemarcei (1872–1957) care în 1905 a devenit regele Haakon al VII-lea al Norvegiei. A avut un singur copil, viitorul rege Olav al V-lea al Norvegiei. Este bunica actualului monarh al Norvegiei, Harald al V-lea.
UK Arms 1837.svg Prințul Alexander John 1871 6 aprilie
1871
1871 7 aprilie
1871
S-a născut prematur și a murit a doua zi.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Descendenți[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Magnus, p.1
  2. ^ Bentley-Cranch, Dana (1992). Edward VII: Image of an Era 1841-1910. London: Her Majesty's Stationery Office. pp. p.1. ISBN 0112905080 
  3. ^ Weir, Alison (1996). Britain's Royal Families: The Complete Genealogy, Revised Edition. London: Random House. pp. p.319. ISBN 0712674489 
  4. ^ Bentley-Cranch, pp.40–42
  5. ^ Letters written by Edward to Lady Randolph may have "signified no more than a flirtation" but were "[w]ritten in a strain of undue familiarity" (Hattersley, Roy (2004). The Edwardians. London: Little, Brown. p. 21. ISBN 0 316 72537 4 ).
  6. ^ Middlemas, pp.74–80
  7. ^ Matthew, H. C. G. (September 2004; online edn. May 2006), „Edward VII (1841–1910)”, Oxford Dictionary of National Biography (Oxford University Press), doi:10.1093/ref:odnb/32975, http://www.oxforddnb.com/view/article/32975, accesat la 27 aprilie 2007 
  8. ^ Priestley, J. B. (1970). The Edwardians. London: Heinemann. pp. 22–23. ISBN 434 60332 5 
  9. ^ Priestley, pp.18, 180
  10. ^ Ashley, Mike (1998). The Mammoth Book of British Kings and Queens. London: Robinson. pp. 694–695. ISBN 1841190969 
  11. ^ Middlemas, p.89
  12. ^ Hattersley, pp.18–19
  13. ^ Bentley-Cranch, pp.59–60
  14. ^ Hattersley, pp.23–25
  15. ^ Middlemas, p.86
  16. ^ No English or British sovereign has ever reigned under a double name.
  17. ^ The Duke of Windsor, p.14
  18. ^ Mirilas, P.; Skandalakis, J.E. (2003), „Not just an appendix: Sir Frederick Treves”, Archives of Disease in Childhood 88: 549–552, doi:10.1136/adc.88.6.549 
  19. ^ Bentley-Cranch, p.127
  20. ^ Bentley-Cranch, pp.122–139
  21. ^ Edward VII, The official website of the British Monarchy, http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/Saxe-Coburg-Gotha/EdwardVII.aspx, accesat la 6 martie 2009 
  22. ^ Middlemas, pp.60–61 and pp.172–175; Hattersley, pp.460–464
  23. ^ Whitaker's Almanack (1900) Facsimile Reprint 1998, London: Stationery Office, ISBN 0-11-702247-0, p. 86
  24. ^ Whitaker's Almanack (1993) Concise Edition, London: J. Whitaker and Sons, ISBN 0-85021-232-4, pp. 134–136

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Eduard al VII-lea al Regatului Unit


Eduard al VII-lea al Regatului Unit
Ramură a Casei de Wettin
Naștere: 9 noiembrie 1841 Deces: 6 mai 1910
Titluri regale
Predecesor:
Victoria
Rege al Regatului Unit
Împărat al Indiei

22 ianuarie 1901 – 6 mai 1910
Succesor:
George V
Regalitate britanică
Predecesor:
Prințesa Victoria
Moștenitor al Tronului
ca moștenitor prezumptiv

1841–1901
Succesor:
George, Prinț de Wales
mai târziu regele George V
Vacant
Ultimul titlu deținut de
Prințul George, Duce de Cornwall
mai târziu regele George IV
Prinț de Wales
1841–1901
Succesor:
Prințul George, Duce de Cornwall
și de York

mai târziu regele George V