Maria Stuart

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Maria I
Mary Stuart Queen.jpg
Regină a Scoției
Domnie 14 decembrie 1542 – 24 iulie 1567
Încoronare 9 septembrie 1543
Predecesor Iacob al V-lea al Scoției
Regent James Hamilton, Duce de Châtellerault (1542–1554)
Maria de Guise (1554–1560)
Succesor Iacob al VI-lea al Scoției
Regină a Franței
Domnie 10 iulie 1559 – 5 decembrie 1560
Căsătorit(ă) cu Francisc al II-lea al Franței
c. 1558; dec. 1560
Henry Stuart, Lord Darnley
c. 1565; dec. 1567
James Hepburn, al 4-lea Conte de Bothwell
c. 1567; dec. 1578
Urmași
Iacob I al Angliei
Casa regală Casa Stuart
Tată Iacob al V-lea al Scoției
Mamă Maria de Guise
Naștere 8 decembrie 1542
Palatul Linlithgow
Deces 8 februarie 1587 (44 de ani)
Castelul Fotheringhay, Northamptonshire
Înmormântare Catedrala Peterborough; Westminster Abbey
Semnătură Maria Stuart's signature

Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.

Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei. Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558. După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor. S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley. Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell. În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.

Copilăria și domnia timpurie[modificare | modificare sursă]

Atât Maria cât și tatăl ei s-au născut la Palatul Linlithgow.

Maria s-a născut la 8 decembrie 1542 la Palatul Linlithgow din Scoția ca fiica regelui Iacob al V-lea al Scoției și a celei de-a doua lui soții, Maria de Guise. A fost singurul copil legitim al lui Iacob care a supraviețuit; Maria s-a născut prematur.[1] O legendă populară, scrisă de John Knox, afirmă că Iacob, auzind pe patul de moarte că soția lui a dat naștere unei fetițe, a exclamat: "Cu o fată a venit, cu o fată va trece"[2]

Casa Stuart care era originară din Bretania a câștigat tronul Scoției prin căsătoria lui Marjorie Bruce, fiica lui Robert Bruce, cu Walter Stewart, al 6-lea Înalt Stolnic al Scoției. Din acest motiv Iacob a spus că tronul a venit cu o femeie și o femeie va fi responsabilă pentru pierderea coroanei. Această declarație și-a dovedit adevărul mai târziu, dar nu prin Maria a cărui fiu de fapt a devenit regele Angliei. Sofia de Hanovra, fiica Elisabetei Stuart a devenit moștenitoarea reginei Anne a Marii Britanii iar fiul ei George a devenit rege al Marii Britanii, înlocuind Casa de Stuart în Anglia.

Maria a fost botezată la biserica St.Michael, situată în apropierea palatului, la scurt timp după naștere. Zvonurile s-au răspândit sugerând că Maria este fragilă și slăbită; la 14 decembrie, la 6 zile după naștere, tatăl ei a murit în urma unui colaps nervos în urma înfrângerii în bătălia de la Solway Moss, iar Maria a devenit regină.[1] Cum Maria nu era majoră, Scoția a fost condusă de un regent până când Maria urma să devină adult.

Încă de la început, au existat două poziții diferite prin care se pretindea tronul: moștenitorul James Hamilton, al 2-lea Conte de Arran își susținea cererea pe baza dreptului său ereditar și o altă cerere a venit de la Arhiepiscopul de St Andrews, David Beaton. Cu toate acestea, Arran a devenit regent,[3] până în anul 1554 când mama Mariei i-a succedat.[4]

Tratatul de la Greenwich[modificare | modificare sursă]

Unchii Mariei Stuart, ducele François (aici pictat de François Clouet) și cardinalul Charles au avut o influență decisivă asupra noului rege al Franței, Henric al II-lea.

Regele Henric al VIII-lea al Angliei a propus căsătoria dintre Maria și fiul său, Prințul Eduard, sperând într-o uniune între Scoția și Anglia. La 1 iulie 1543, când Maria avea șase luni, s-a semnat Tratatul de la Greenwich, prin care s-a promis că, la vârsta de zece ani Maria se va căsători cu Eduard și se va muta în Anglia, unde Henric va putea supraveghea creșterea ei.[5] Tratatul punea condiția că cele două țări vor rămâne distincte legal și că, în cazul în care cuplul nu va avea copii, uniunea temporară se va dizolva.[6]

Cardinalul Beaton a ajuns la putere din nou și a început să propună un pact pro-catolic pro-francez, care l-a înfuriat pe Henric.[7] Beaton voia s-o trimită pe Maria în siguranța castelului Stirling. Regentul Arran s-a opus mutării însă a renunțat când susținători armați ai lui Beaton s-au adunat la Linlithgow.[8] Contele de Lennox a escortat-o pe Maria și pe mama ei la Stirling la 27 iulie 1543 împreună cu o armată de 3500 de oameni.[9] Maria a fost încoronată la capela castelului la 9 septembrie 1543.[10]

Cu puțin timp înaintea încoronării Mariei, comercianții scoțieni care se îndreaptau spre Franța au fost arestați de către Henric iar bunurile lor au fost confiscate. Arestările au provocat furie în Scoția și Arran s-a alăturat lui Beaton și a devenit catolic.[11] Tratatul a fost respins de Parlamentul scoțian în decembrie.[12] Refuzul căsătoriei și reînoirea alianței dintre Scoția și Franța l-au determinat pe Henric să pornească "Rough Wooing", o campanie militară destinată să impună căsătoria dintre Maria și Eduard. Forțele engleze au făcut o serie de raiduri pe teritoriile Scoției și Franței.[13] În mai 1544, Contele englez de Hertford (mai târziu Duce de Somerset) a intrat în Edinburgh și scoțienii au dus-o pe Maria la Dunkeld pentru siguranță.[14]

În mai 1546, Beaton a fost ucis de protestanți,[15] și la 10 septembrie 1547, la nouă luni după decesul regelui Henric al VIII-lea, scoțienii au suferit o înfrângere grea în Bătălia de la Pinkie Cleugh. Maria a fost trimisă la Inchmahome Priory pentru trei săptămâni și s-a apelat la ajutorul Franței.[16]

Regele francez, Henric al II-lea, a propus unirea Franței și Scoției prin căsătoria tinerei regine cu fiul său în vârstă de trei ani, Delfinul Francisc. Cu promisiunea ajutorului militar francez și un ducat francez pentru el însuși, Arran a fost de acord cu căsătoria.[17] În februarie 1548, Maria a fost mutată, din nou pentru siguranța ei, la castelul Dumbarton[18] Englezii au devastat în urma lor încă o dată Scoția, sechestrând orașul startegic Haddington. În iunie, a sosit mult așteptatul ajutor francez și s-a preluat controlul asupra Haddington. La 7 iulie 1548, Parlamentul scoțian a aprobat căsătoria dintre Maria și Francisc prin Tratatul de la Haddington.[19]

Viața în Franța[modificare | modificare sursă]

Maria la vârsta de treisprezece ani.

Maria în vârstă de cinci ani a fost trimisă în Franța pentru a petrece următorii treisprezece ani la curtea franceză. Flota franceză trimisă de Henric al II-lea și comandată de Nicolas de Villegagnon a navigat cu Maria de la Dumbarton la 7 august 1548 și a ajuns o săptămână mai târziu la Roscoff sau Saint-Pol-de-Léon în Bretania.[20] Ea a fost însoțită de propria ei suită din care făceau parte și doi frați vitregi nelegitimi și cele "patru Marii", patru fete de vârsta reginei, toate pe nume Maria, fiice ale unora dintre cele mai nobile familii din Scoția: Beaton, Seton, Fleming și Livingston.[21] Lady Janet Stewart, care era mama Mariei Fleming și sora vitregă a tatălui Mariei Stuart, a fost numită guvernantă.[22]

Vivace, frumoasă și deșteptă (conform spuselor contemporanilor), Maria a avut o copilărie promițătoare.[23] La curtea Franței ea a fost favorita tuturor, cu excepția soției regelui Henric al II-lea, Caterina de Medici.[24] Maria a învățat să cânte la lăută și virginal[25], era competentă la proză, poezie, echitație, vânătoarea cu șoimi, lucrul de mână și a învățat franceza, italiana, latina, spaniola și greaca.[26]

Viitoarea ei cumnată, Elisabeta de Valois, i-a devenit prietenă apropiată.[27] Bunica ei maternă, Antoinette de Bourbon, a avut o influență puternică asupra ei în timpul copilăriei.[28] și a acționat ca principalul ei sfătuitor.[29]

Portrete ale Mariei arată că ea avea capul mic de formă ovală, gâtul lung și grațios, părul castaniu luminos, ochii căprui sub sprânceme arcuite fin, pielea netedă și palidă, fruntea înaltă și trăsături regulate și ferme. A fost considerată un copil frumos și, mai târziu, ca femeie, izbitor de atractivă.[30] În copilărie s-a îmbolnăvit de variolă dar acest lucru nu i-a marcat trăsăturile.[31]

Maria era elocventă și mai ales înaltă pentru standardele secolului al XVI-lea (ea a atins o înălțime de 1,80 m);[32] în timp ce fiul și moștenitorul regelui Henric al II-lea, Francisc, era bâlbâit și anormal de scund. La 4 aprilie 1558, Maria a semnat un acord secret prin care lăsa Scoția și pretenția ei asupra tronului Angliei, coroanei Franței în cazul în care va muri fără moștenitori.[33] Douăzeci de zile mai târziu, ea s-a căsătorit cu Delfinul la Notre Dame de Paris și Francisc a devenit rege consort al Scoției.[34][35] Nunta a reprezentat un eveniment important al Parisului deoarece în 200 de ani era prima dată când Delfinul se căsătorea la Paris.

Pretenția asupra tronului Angliei[modificare | modificare sursă]

După moartea fiicei regelui Henric al VIII-lea al Angliei, regina Maria I a Angliei, în noiembrie 1558, ea a fost succedată de sora ei vitregă, Elisabeta I. În conformitate cu A Treia Legea de Succesiune, trecută în 1543 de către Parlamentul Angliei, Elisabeta era moștenitoarea Mariei I a Angliei; de asemenea, ultimul testament al lui Henric al VIII-lea a exclus dinastia Stuart de la succesiunea asupra tronului englez. Cu toate acestea, în ochii multor catolici, Elisabeta era nelegitimă, și Maria Stuart, ca descendentă senior a surorii mai mari a lui Henric al VIII-lea, era regina de drept a Angliei.[36]

Henric al II-lea al Franței i-a proclamat pe fiul său cel mare și pe nora lui, rege și regină a Angliei, și blazoanele lor au fost modificate cu armele regale ale Angliei.[37] Pretenția ei asupra tronului englez a fost un punct sensibil peren între Maria Stuart și Elisabeta I.[38]

Când Henric al II-lea a murit la 10 iulie 1559 din cauza rănilor suferite într-un turnir, Francisc în vârstă de 15 ani a devenit rege al Franței, iar Maria, în vârstă de 16 ani, regină consort a Franței.[39] Doi dintre unchii Mariei, Ducele de Guise și Cardinalul de Lorena, erau acum dominanți în politica franceză,ref>Fraser 1994, p. 88; Wormald 1988, pp. 80, 93</ref> și s-au bucurat de o ascensiune numită de unii istorici la tyrannie Guisienne.[40]

Regină a Franței (1559-1560)[modificare | modificare sursă]

Francisc al II-lea al Franței și Maria

După căsătorie, Maria și soțul ei au locuit în apartamentele regale de la Saint-Germain. Potrivit obiceiului, Maria i-a cerut Dianei de Poitiers (metresa regelui Henric al II-lea), un inventar cu bijuteriile primite de la rege pentru a le recupera.

Temperamentul regelui și sănătatea sa nu-i permiteau să îndeplinească necesitățile vieții cotidiene, cu atât mai puțin el nu putea guverna. Astfel, încoronarea lui programată inițial pentru duminică 17 septembrie 1559, a trebuit să fie amânată cu o zi în mod excepțional din cauza bolii sale. Astfel, Francisc al II-lea a fost primul rege care n-a fost încoronat într-o zi de duminică. Ascultând de sfatul soției sale, le-a dat putere unchiilor ei de Guise. Francisc a declarat Parlamentului că a dat Ducelui de Guise controlul armatei în timp ce Cardinalul a preluat administrarea și finanțele. În teorie, mama sa, Ecaterina de Medici, trebuia să fie întotdeauna consultată, dar autoritatea reală a revenit fraților de Guise, care au devenit lideri ai regatului. Ecaterina a început să nutrească ranchiună împotriva Mariei.[41].

Maria Stuart în doliu alb câștigând porecla de La Reine Blanche ("Regina Albă").

Situația a fost excelentă pentru familia Guise, dar ei știau că Francisc avea o sănătatea precară care nu-i va permite să trăiască o viață lungă, așa încât toate speranțele lor stăteau în copilul Mariei. Sănătatea Mariei a fost afectată de anxietatea din cauza situației delicate a mamei ei din Scoția. Totuși, doamnele de onoare au început să vorbească de simptomele Mariei legate de o sarcină. Familia Guise a răspândit aceste zvonuri și în cele din urmă Maria a început să adopte haine largi purtate de doamnele însărcinate. Ea a înțeles la sfârșitul lui septembrie 1560 că nu este însărcinată.

La 16 noiembrie, Francisc se plânge de dureri de cap și de frisoane. Sănătatea în declin a regelui nu putea fi formalizată de Guise, ca urmare a unei situații interne cu hughenoții și au ascuns acest lucru curții și ambasadorilor. Totuși, boala lui Francisc, localizată în urechea stângă a început să se răspândească la creier, lucru care i-a cauzat crize frecvente de delir. Familia Guise a făcut tot ce a putut pentru a-l salva pe rege, succesul lor fiind legat de eventualii copii ai lui cu Maria. Sub influența Cardinalului, în toate bisericile din oraș au avut loc procesiuni și întreaga curte s-a rugat însă Francisc a murit la 5 decembrie 1560.

Devenită văduvă, Maria a cedat coroana fratelui mai mic al lui Francisc, tânărul Carol al IX-lea a cărui mamă a devenit regentă și i-a cerut un inventar al bijuteriilor. Maria s-a retras pentru doliu într-o cameră întunecată timp de 40 de zile. Ea a ales pentru acest lucru mănăstirea Saint-Pierre-les-Damesnote, unde era stareță mătușa ei, Renée de Lorena.

În conformitate cu termenii Tratatului de la Edinburgh, semnat de reprezentanți ai Mariei la 6 iulie 1560, în urma decesului Mariei de Guise, Franța a decis să-și retragă trupele sale din Scoția și să recunoască drepturile Elisabetei asupra regatului Angliei. Maria a refuzat să ratifice tratatul.

Maria a purtat doliu succesiv pentru soțul și pentru mama ei, ale cărui rămășițe au fost aduse de la Edinburgh la Reims. La 14 august 1561, ea a părăsit definitiv Franța.

Întoarcerea în Scoția[modificare | modificare sursă]

Maria a trăit în Franța de la vârsta de cinci ani și a avut puțină experiență directă a situației politice periculoase și complexe din Scoția.[42] Ca un catolic devotat, ea a fost privită cu suspiciune de către mulți dintre supușii ei, ca și de către Elisabeta I, verișoara ei de-a doua.[43] Scoția era sfâșiat între facțiuni catolice și protestante iar fratele vitreg nelegitim al Mariei, contele de Moray era un lider al facțiunii protestante.[44] Spre dezamăgirea părții catolice, Maria a tolerat ascendența facțiunii protestante și l-a ținut pe fratele ei, Lordul Moray, în calitate de șef al sfătuitorilor ei.[45] Consiliul ei particular format din 16 oameni și numit la 6 septembrie 1561 era dominat de lideri protestanți; numai patru dintre ei erau catolici.

Maria l-a trimis pe William Maitland de Lethington ca ambasador la curtea Angliei pentru a pune în discuție cazul ca Maria să fie numită moștenitoare prezumptivă a tronului englez. Elisabeta a refuzat s-o numească moștenitoarea ei temându-se că acest lucru ar fi o invitație pentru conspiratori s-o înlocuiască cu succesorul desemnat.[46]

Maria Stuart și-a îndreptat atenția pentru a-și găsi un nou soț din regalitatea Europei. Când unchiul ei, Cardinalul de Lorena, a început negocierile cu Arhiducele Carol al Austriei fără consimțământul ei, ea a obiectat furioasă și negocierile au eșuat.[47] Propria ei încercare de a negocia o căsătorie cu Don Carlos, moștenitorul aparent instabil psihic al regelui Filip al II-lea al Spaniei, a fost respinsă de către Filip.[48] Elisabeta a încercat s-o neutralizeze pe Maria sugerând ca aceasta să se căsătorească cu protestantul englez Robert Dudley, Conte de Leicester (cumnatul lui Sir Henry Sidney, favoritul reginei), în care Elisabeta avea încredere și pe care se gândea că-l poate controla.[49] Planul a eșuat în parte și pentru că mirele nu-și dorea această căsătorie.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Biografii istorice și analize[modificare | modificare sursă]

Mary I of Scotland în cultura populară și scrieri[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Fraser, p.11
  2. ^ "The Kings and Queens of Scotland (Stroud, 2004) by Richard Oram, ISBN 0-7524-2971-X
  3. ^ Fraser, p.14
  4. ^ Fraser, p.25
  5. ^ Fraser 1994, pp. 17–18; Weir 2008, p. 8; Wormald 1988, p. 55
  6. ^ Fraser 1994, p. 18; Guy 2004, p. 25; Wormald 1988, p. 55
  7. ^ Fraser 1994, p. 19; Weir 2008, p. 8
  8. ^ Fraser 1994, pp. 19–20
  9. ^ Guy 2004, p. 26
  10. ^ Fraser 1994, p. 21; Guy 2004, p. 27; Weir 2008, p. 8
  11. ^ Fraser 1994, pp. 20–21
  12. ^ Fraser 1994, p. 22; Guy 2004, p. 32; Wormald 1988, p. 58
  13. ^ Wormald 1988, pp. 58–59
  14. ^ Fraser 1994, pp. 23–24; Guy 2004, pp. 33–34
  15. ^ Fraser 1994, p. 26; Guy 2004, p. 36; Wormald 1988, p. 59
  16. ^ Fraser 1994, pp. 29–30; Weir 2008, p. 10; Wormald 1988, p. 61
  17. ^ Weir 2008, pp. 10–11
  18. ^ Fraser 1994, p. 30; Weir 2008, p. 11; Wormald 1988, p. 61
  19. ^ Guy 2004, pp. 40–41; Wormald 1988, p. 62
  20. ^ Guy 2004, pp. 41–42; Jean de Saint Mauris to the Queen Dowager, 25 August 1548, quoted in Hume, Martin A. S.; Tyler, Royall (editors) (1912). Calendar of State Papers, Spain: Volume IX: 1547–1549. London: Her Majesty's Stationery Office. p. 577 ; Lord Guthrie (1907). „Mary Stuart and Roscoff”. Proceedings of the Society of Antiquaries of Scotland 42: 13–18. http://archaeologydataservice.ac.uk/catalogue/adsdata/arch-352-1/dissemination/pdf/vol_042/42_013_018.pdf. 
  21. ^ Fraser 1994, pp. 31–32
  22. ^ Fraser 1994, pp. 31–32; Guy 2004, p. 43
  23. ^ Fraser 1994, pp. 36, 44–4, 50
  24. ^ Weir 2008, p. 12; Wormald 1988, p. 77; Catherine's dislike of Mary became apparent only after Henry II's death (Fraser 1994, pp. 102–103, 115–116, 119; Guy 2004, p. 46). Catherine's interests competed with those of the Guise family, and there may have been an element of jealousy or rivalry between the two queens (Donaldson 1974, pp. 50–51; Fraser 1994, pp. 102–103, 116, 119).
  25. ^ Vechi instrument muzical cu taste, asemănător spinetei, folosit mai ales în Anglia pe timpul reginei Elisabeta I
  26. ^ Fraser 1994, pp. 178–182; Guy 2004, pp. 71–80; Weir 2008, p. 13
  27. ^ Fraser 1994, p. 43
  28. ^ Fraser 1994, p. 37; Wormald 1988, p. 80
  29. ^ Wormald 1988, p. 80
  30. ^ Fraser 1994, pp. 39–40, 43, 75–80; Weir 2008, p. 30
  31. ^ Fraser 1994, p. 62; Guy 2004, p. 67
  32. ^ Fraser 1994, p. 76
  33. ^ Guy 2004, pp. 90–91; Weir 2008, p. 17; Wormald 1988, p. 21
  34. ^ Anonymous (1558) (în French). Discours du grand et magnifique triumphe faict au mariage du tresnoble & magnifique Prince Francois de Valois Roy Dauphin, filz aisné du tres-chrestien Roy de France Henry II du nom & de treshaulte & vertueuse Princesse madame Marie d'Estreuart Roine d'Escosse. Paris: Annet Briere. http://special-1.bl.uk/treasures/festivalbooks/BookDetails.aspx?strFest=0021 
  35. ^ Teulet, Alexandre (1862) (în French). Relations politiques de la France et de l'Espagne avec l'Écosse au XVIe siècle. 1. Paris: Renouard. pp. 302–311. http://books.google.com/?id=UYVCAAAAcAAJ 
  36. ^ Fraser 1994, p. 83; Weir 2008, p. 18
  37. ^ Fraser 1994, p. 83; Guy 2004, pp. 95–96; Weir 2008, p. 18; Wormald 1988, p. 21
  38. ^ Fraser 1994, p. 85; Weir 2008, p. 18
  39. ^ Fraser 1994, pp. 86–88; Guy 2004, p. 100; Weir 2008, p. 19; Wormald 1988, p. 93
  40. ^ Thompson, James (1909). The Wars of Religion in France. Chicago: University of Chicago Press. p. 22. ISBN 978-1-4179-7435-1. http://books.google.com/?id=EJtwUL1Xmt0C 
  41. ^ Susan Doran - Mary Queen of Scots, British Library, 2007, ISBN: 978-0-7123-4916-1. Chapitre II : Queen-Dauphine and Queen of France 1558-1660, pages 40-59.
  42. ^ Wormald 1988, p. 22
  43. ^ Weir 2008, p. 24
  44. ^ Guy 2004, p. 126
  45. ^ Guy 2004, p. 145
  46. ^ Fraser 1994, p. 162; Guy 2004, p. 157
  47. ^ Fraser 1994, p. 212; Guy 2004, pp. 175, 181; Wormald 1988, p. 134
  48. ^ Fraser 1994, pp. 114–117; Guy 2004, pp. 173–174; Wormald 1988, pp. 133–134
  49. ^ Guy 2004, p. 193

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Maria Stuart
Naștere: 8 decembrie 1542 Deces: 8 februarie 1587
Titluri regale
Predecesor:
Iacob V
Regină a Scoției
14 decembrie 154224 iulie 1567
Succesor:
Iacob VI