Richard Inimă de Leu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Richard I al Angliei)
Salt la: Navigare, căutare
Richard Inimă de Leu
Efigie (c. 1199) a lui Richard I la mănăstirea Fontevraud, Anjou
Efigie (c. 1199) a lui Richard I la mănăstirea Fontevraud, Anjou
Rege al Angliei
Domnie 6 iulie 1189 – 6 aprilie 1199
Încoronare 3 septembrie 1189
Predecesor Henric II
Succesor Ioan
Căsătorit(ă) cu Berengaria de Navara
Urmași
Filip de Cognac (nelegitim)
Casa regală Casa de Plantagenet
Tată Henric al II-lea al Angliei
Mamă Eleanor de Aquitania
Naștere 8 septembrie 1157(1157-09-08)
Palatul Beaumont, Oxford
Deces 6 aprilie 1199 (41 de ani)
Châlus, Limousin, Franța
Înmormântare Mănăstirea Fontevraud, Anjou, Franța
Religie romano-catolic

Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar.[1]

Familie[modificare | modificare sursă]

A fost al treilea fiu al regelui Henric al II-lea și al Eleonorei de Aquitania, fostă regină a Franței. Richard a fost fratele mai mic al lui William, Contele de Poitiers, Henric cel Tânăr și al Matildei a Angliei. Era, de asemenea, fratele mai mare al lui Geoffrey al II-lea, Duce de Brittany, Leonora a Angliei, Ioan Plantagenet și Ioan, Conte de Mortain (Ioan fără de Țară), care i-a succedat ca rege. Richard era fratele vitreg al Mariei de Champagne și al lui Alix a Franței. Adesea era descris ca fiind preferatul mamei sale, Eleanor de Aquitaine.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Deși născut la Palatul Beaumont, Oxford, Anglia, la fel ca și ceilalți Plantageneți, Richard a fost jumătate englez jumătate francez. Cînd părinții lui s-au despărțit, el a rămas cu mama sa în Franța. A moștenit ducatul de Aquitania în 1168 și comitatul Poitiers în 1172. În 1170, fratele său mai mare Henric a fost încoronat rege al Angliei ca Henric al III-lea în timpul vieții tatălui său. Istoricii l-au numit Henric cel Tânăr ca să nu fie confundat cu Henric al III-lea al Angliei, care a fost nepotul său.

Ca și frații săi, Richard a contestat frecvent autoritatea tatălui său. În primăvara anului 1174, la vârsta de 16 ani, Richard s-a alăturat fraților săi Henric și Geoffrey, într-o revoltă împotriva tatălui lor, încercînd să-l detroneze. Henric a trecut în Normandia și a invadat Poitou și Aquitaine, domeniile mamei lui Richard, pe care a luat-o prizonieră.[2]

Richard s-a concentrat asupra rezolvării problemelor legate de revoltele nobililor din Aquitaine, în special pe teritoriul Gascogne. Domnia sa din ce în ce mai crudă a condus la o mare revoltă în 1179. Sperând să-l detroneze pe Richard, rebelii au solicitat ajutor de la Henric și Geoffrey. Punctul de cotitură a venit în primăvara anului 1179 la Valea Charente. Cetatea Taillebourg era bine apărată și considerată impenetrabilă. Castelul era înconjurat de o faleză pe trei laturi și de un oraș pe cea de-a patra latură. Locuitorilor cetății le era atât de frică de Richard încât au renunțat la siguranța castelului și l-au atacat pe Richard. În două zile, Richard a reușit să cucerească castelul și a câștigat o reputație de comandant militar.

Irascibil, schimbator și generos, Richard își caută modelele în vechea cavalerie. Richard a fost viteazul cavaler care lipsea creștinătății devenite cinică și calculată. Cu el, cruciada și-a redobândit strălucirea, în lipsa unei victorii durabile.

El a devenit un exemplu pentru toți fiind primul care a devenit cruciat după anunțarea cuceririi Ierusalimului de către Saladin. Richard nu se simte deloc englez. El este, înainte de toate, un cavaler normand care știe să mânuiască lancea pe câmpul de luptă. În realitate, el nu a petrecut în Anglia decât câteva luni, spre sfârșitul domniei sale. Pentru moment, datoria îl cheamă spre Țara Sfântă. El îl convinge pe prietenul și rivalul său Filip al II-lea, rege al Franței, să pornească în cruciadă. Împăratul Germaniei, Frederic Barbarossa, nu poate să facă altceva mai bun decât să devină, la rândul lui, cruciat.

Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă: Filip nu are decât douăzeci și trei de ani, iar Frederic Barbarossa s-a înecat în mod stupid într-un râu din Turcia. Richard ahtiat după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d'Acre, pe când Filip al II-lea bătuse pasul pe loc timp de șase luni. Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Frantei, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav.

Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt. Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și "Robin al Codrilor"), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges. La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu. Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani.

Folclor medieval[modificare | modificare sursă]

După cunoscuta legenda a lui Robin Hood, se spune că Robin ar fi luptat 5 ani (1187-1192) în garda personală a regelui la Acra.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ralph Turner & Richard Heiser, Reign of Richard Lionheart, p.71
  2. ^ Meade, Marion, Eleanor of Aquitaine

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Turner, Ralph V. / Heiser, Richard R.: The reign of Richard Lionheart : ruler of the Angevin empire, 1189-1199, Harlow [u.a.] : Pearson Education, 2000, ISBN 0-582-25660-7 - ISBN 0-582-25659-3

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Richard Inimă de Leu


Richard Inimă de Leu
Naștere: 8 septembrie 1157 Deces: 6 aprilie 1199
Titluri regale
Predecesor:
Henric II
Rege al Angliei
1189–1199
Succesor:
Ioan
Conte de Anjou
1189–1199
Succesor:
Arthur I
Duce de Normandia
1189–1199
Succesor:
Eleanor și Ioan
Conte de Maine
1186–1199
Predecesor:
Eleanor și Henric I
Duce de Aquitania
1189–1199
cu Eleanor