Ernest Augustus, Duce de Brunswick

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ernest Augustus III
Duce de Brunswick
Ernest Augustus, Duce de Brunswick, ca 1910.
Ernest Augustus, Duce de Brunswick, ca 1910.
Duce de Brunswick
Domnie 1 noiembrie 1913 – 8 noiembrie 1918
Predecesor William VIII
Șeful Casei de Hanovra
Domnie 30 ianuarie 1923 – 30 ianuarie 1953
Predecesor Ernest Augustus II
Succesor Ernest Augustus IV
Căsătorit(ă) cu Prințesa Victoria Luise a Prusiei
Urmași
Ernest Augustus IV
Prințul George William
Frederica, regină a Greciei
Prințul Christian Oscar
Prințul Welf Henry
Nume complet
Ernst August Christian Georg
Casa regală Casa de Hanovra
Tată Ernest Augustus, Prinț de Hanovra
Mamă Prințesa Thyra a Danemarcei
Naștere 17 noiembrie 1887(1887-11-17)
Penzing, Viena
Deces 30 ianuarie 1953 (65 de ani)
Castelul Marienburg, Hanovra

Ernest Augustus III (germană Ernst August Christian Georg; 17 noiembrie 188730 ianuarie 1953), a fost Duce de Brunswick, nepot al regelui George al V-lea al Hanovrei, pe care prusacii l-au detronat în 1866. Ultimul monarh al Casei de Hanovra, Ernest Augustus a fost descendent direct al lui Henric Leul.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Străbunicul lui Ernest, Prințul Ernest Augustus, Duce de Cumberland, al cincilea fiu al regelui George al III-lea al Regatului Unit, a devenit rege al Hanovrei în 1837 din cauza Legii Salice care i-a interzis reginei Victoria să domnească în Germania.

Prințul Ernest Augustus de Hanovra, Prinț al Marii Britanii și al Irlandei, intitulat "Prințul Ernest de Cumberland" s-a născut la Penzing în apropiere de Viena ca al șaselea și cel mai mic copil al Prințului Moștenitor Ernest Augustus de Hanovra și a soției acestuia, Prințesa Thyra a Danemarcei.[1] Tatăl său a succedat ca pretendent la tronul hanovrian și ca Duce de Cumberland și Teviotdale în 1878.

Tânărul prinț Ernst August a devenit moștenitor aparent al ducatului de Cumberland și, după moartea celor doi frați mai mari, și moștenitor al tronului din Hanovra.

În 1884, ducele conducător al ducatului de Brunswick-Wolfenbüttel, un văr îndepărtat, a murit și Ducele de Cumberland a pretins acel teritoriu. Cancelarul imperial Otto von Bismarck a reușit să obțină Consiliului Federal (Bundesrat) al Imperiului german să-l excludă pe duce de la succesiune. Bismarck a făcut acest lucru pentru că ducele nu a renunțat la pretențiile sale în mod oficial la regatul de Hanovra, care a fost anexat la Prusia în 1866, după încheierea războiului austro-prusac (Hanovra s-a situat de partea Austriei).
Prințul Albrecht al Prusiei a devenit regent de Brunswick. După moartea prințului Albrecht în 1906, ducele a spus că el și fiul său cel mare, Prințul George, vor renunța la pretențiile lor asupra ducatului pentru a permite lui Ernst să intre în posesia ducatului; această opțiune a fost respinsă de Bundesrat și regența a continuat, de data asta sub Ducele Johann Albert de Mecklenburg, care anterior fusese regent în Mecklenburg pentru nepotul său.

Căsătorie și ascensiunea supra ducatului de Brunswick[modificare | modificare sursă]

Când fratele mai mare al lui Ernest, Prințul George, a murit într-un accident de automobil la 20 mai 1912, Wilhelm al II-lea al Germaniei a trimis un mesaj de condoleanțe Ducelui de Cumberland. Ca răspuns la acest gest prietenesc, ducele l-a trimis pe singurul său fiu în viață, Ernest, la Berlin pentru a-i mulțumi împăratului. Ernest și împăratul erau veri de gradul trei prin descendența de la regele George al III-lea al Regatului Unit.

La Berlin, Ernest s-a îndrăgostit de singura fiică a împăratului Wilhelm, Prințesa Victoria Luise a Prusiei. La 24 mai 1913, Ernest și Victoria Louise s-au căsătorit. Această căsătorie a încheiat ruptura de decenii între Casele de Hohenzollern și Hanovra. Nunta prințului Ernest Augustus și a prințesei Victoria Louise a fost, de asemenea, ultima mare adunare a suveranilor din Europa (mulți dintre ei erau descendenți atât ai reginei Victoria cât și ai regelui Christian al IX-lea al Danemarcei), înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Au participat în plus față de împăratul german și împărăteasă, ducele și ducesa de Cumberland, George al V-lea al Regatului Unit și regina Mary, țarul Nicolae al II-lea.

La anunțarea logodnei sale cu prințesa Victoria Louise, în februarie 1913, prințul Ernest Augustus a făcut un jurământ de loialitate față de împăratul german și a acceptat comanda cu rangul de căpitan de cavalerie și comandant de companie la husari Zieten, un regiment al armatei prusace în care bunicul său George al V-lea de Hanovra și străbunicul său (Ernest Ausust I) au fost colonei.

La 27 octombrie 1913, Ducele de Cumberland a renunțat oficial la pretenția sa asupra ducatului de Brunswick în favoarea fiului său. A doua zi, Consiliului Federal a votat pentru a-i permite prințului Ernest Augustus de Cumberland să devină suveran al ducatului de Brunswick. Noul Duce de Brunswick, care a fost ridicat la rang de colonel al husarilor, a preluat oficial conducerea ducatului la 1 noiembrie.

În timpul Primului Război Mondial ducele a fost promovat la rangul de general maior. La 8 noiembrie 1918 a fost obligat să abdice împreună cu ceilalți regi, mari duci, duci și prinți germani. În anul următor, ducatul britanic al tatălui său a fost suspendat în conformitate cu Legea privind privarea de titluri din 1917, ca urmare a serviciului ducelui în armata germană în timpul războiului, și Ernest Augustus și-a pierdut titlul de prinț al Regatului Unit care a fost suspendat în conformitate cu aceeași lege. Când tatăl lui a murit în 1923, Ernest Augustus nu i-a succedat la titlul de Duce de Cumberland.

Prințul Ernest a trăit să vadă cum unul dintre copii săi - fiica sa Federica - a devenit în 1947 regină a Greciei când soțul ei, prințul Paul al Greciei și Danemarcei i-a succedat fratelui său ca rege. Ducele de Brunswick este bunicul matern al reginei Sofía a Spaniei și al regelui Constantin al II-lea al Greciei.

A murit la castelul Marienburg în apropiere de Hanovra în 1953, la vârsta de 65 de ani.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Under settled practice dating to 1714, as a male-line descendant of George III, Prince Ernst August III of Hanover also held the title of Prince of Great Britain and Ireland with the style of Highness. In the Court Circular printed in The Times and in the London Gazette, he was frequently styled Prince Ernest Augustus of Cumberland.