Biserica Ortodoxă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

(Redirecţionat de la Creştinism ortodox)
Salt la: Navigare, căutare
Dezambiguizare
Acest articol se referă la comunitatea de credinţă din care face parte şi Biserica Ortodoxă Română. Pentru alte sensuri vedeţi Biserica Ortodoxă (dezambiguizare).
 Calitatea informaţiilor sau a exprimării din acest articol sau secţiune trebuie îmbunătăţită.
Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor.
Acest articol a fost etichetat în 2005
Reprezentarea răsăriteană a Sfintei Treimi, pictură de Andrei Rubliov

Biserica Ortodoxă este o comunitate de credinţă creştină. Creştinii ortodocşi sunt organizaţi în biserici ortodoxe naţionale autocefale (greacă, rusă, română, sârbă etc.), aflate în comuniune liturgică (euharistică) unele cu altele. Între ele, primatul onorific este deţinut de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. După numărul de credincioşi, ortodocşii formează în lume a doua comunitate creştină, după Biserica Catolică.

Numele de Ortodoxie vine din limba greacă, de la ορθο (ortho - drept, corect) şi δοξα (doxa - slăvire sau, într-un înţeles mai general, opinie), traducându-se deci literal "dreaptă-slăvire", cu înţelesul de "credinţă, opinie corectă". Este de menţionat că şi unele din celelalte biserici creştine îşi consideră propriile învăţături ca fiind drepte sau chiar singurele drepte.

Bisericile Ortodoxe Răsăritene reunesc astăzi o parte importantă a credincioşilor creştini. Istoric şi cultural, ele sunt purtătoare ale unei tradiţii bogate, dezvoltate de-a lungul a două milenii de viaţă creştină într-o largă zonă geografică.

Fundamentele teologiei creştine ortodoxe au fost stabilite la primele şapte sinoade ecumenice, ţinute între secolele al IV-lea şi al VIII-lea. Din motive religioase, dar şi politice, geografice şi culturale, între biserica apuseană (romano-catolică) şi cea răsăriteană (ortodoxă) s-a produs o separare în 1054, cunoscută sub numele de Marea Schismă. În urma acestui eveniment, atât Biserica Ortodoxă, cât şi cea Catolică se consideră a fi singura biserică universală (καθολικι - catolică sau "sobornicească") şi apostolică, ca şi deţinătoarea dreptei credinţei (Ορθόδοξια - ortodoxă). Spre deosebire de biserica Romei, ce pune accentul pe universalitate (catolicitate), cea ortodoxă pune accentul pe puritatea credinţei, de unde diferenţa de nume.

Biserica Ortodoxă (în integralitatea bisericilor locale ce o compun) consideră că are la bază succesiunea apostolică neîntreruptă începută de la apostoli.

Prezenţa Bisericii Ortodoxe este dominantă în zone ce s-au aflat în spaţiul cultural al imperiilor bizantin şi rus: Europa de Est şi de Sud-est, Asia, şi părţi ale Orientului Mijlociu şi ale Africii. În prezent, numărul de credincioşi ortodocşi este majoritar în Belarus, Bulgaria, Georgia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Muntenegru şi Ucraina. Mari comunităţi de creştini ortodocşi trăiesc şi în Albania (aprox. 30%), Bosnia (31,4 %), precum şi în unele state care au aparţinut Rusiei ţariste, respectiv Uniunii Sovietice (Statele baltice şi Asia Centrală). Prezenţe ortodoxe semnificative se găsesc în multe alte ţări din America de Nord, Europa de Vest etc., datorate în special comunităţilor formate prin emigrarea est-europenilor.

Acest articol este parte a
seriei Creştinism.

Sfânta Treime

Biblia

Biserici creştine

Mărturisiri de credinţă (crezuri)

Simboluri

Sinaxar

Sfinţi

Cuprins

[modifică] Dogma ortodoxă

Biserica Ortodoxă a celor şapte Sinoade Ecumenice are la bază Vechiul şi Noul Testament. Conducătorul ("capul") ei este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „Păstorul cel bun”, care îndrumă credincioşii, mădularele vii ale Bisericii, pe calea spre mântuire. Biserica Ortodoxă a celor şapte sinoade ecumenice recunoaşte un acelaşi Dumnezeu treimic, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, întreit în ipostas (persoane), dar unul în fiinţă (esenţă), Dumnezeu atotputernic, preexistent lumii şi complet independent în raport cu orice, deosebindu-se astfel fundamental de religiile naturale, în care dumnezeul / dumnezeii iau naştere într-un univers preexistent.

Ca ramură a creştinismului, teologia Bisericii Ortodoxe a celor şapte sinoade are la bază dragostea, căci "Dumnezeu este iubire", I Ioan IV:8 (I Ioan 4, 8) şi este reluat în scrierile teologilor ortodocşi, care afirmă că Dumnezeu este iubirea. Iubirea a fost propovăduită şi arătată prin fapte de Iisus Hristos, considerat unul din cele trei ipostasuri (persoane) ale Sfintei Treimi, care s-a coborît pe pământ şi s-a întrupat ca om, şi-a jertfit viaţa şi a luat asupra lui păcatele oamenilor pentru a îi mântui de păcat, iar prin învierea sa a transfigurat şi îndumnezeit (θεοσισ) trupul omenesc luat. Astfel, definitorie pentru înţelegerea în ortodoxie a venirii lui Hristos în trup este formula Sf. Atanasie cel Mare: "Dumnezeu a devenit om pentru ca şi omul să poată deveni dumnezeu". Prin vorbă şi faptă, Hristos a arătat că se poate trăi în lume făcând voia lui Dumnezeu („Acestea vi le-am grăit, ca întru mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. ”, Ioan 16,33) şi a scos în evidenţă din cele zece porunci două, dar care cuprind totul şi care îl fac pe cel ce le îndeplineşte să le facă în mod automat şi pe restul: dragostea de Dumnezeu şi de aproapele („El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată legea şi prorocii.”, Matei 22, 37-40).

Teologia acestei Biserici se bazează pe scrierile Bibliei, pe Tradiţia Bisericii şi pe trăirea vieţii religioase în cadrul Bisericii, singurul loc în care Biblia poate fi corect înţeleasă. Se acordă o mare importanţă Sfintei Împărtăşanii, eveniment în urma credincioşii se unesc spiritual şi material cu Iisus Hristos.

Virtuţile (faptele bune) au o importanţă mântuitoare, acestea făcând parte din procesul de sfinţire (teologie) (împărţit teologic în trei etape: curăţire, luminare şi îndumnezeire). Lucrarea virtuţilor se face şi în referire la episodul judecăţii universale, formulată în Evanghelia după Matei, capitolul XXV.

Între Biserica Ortodoxă a celor şapte sinoade pe de o parte, şi catolicism pe de altă parte, există deosebiri (a se vedea legăturile indicate în continuare). Vom menţiona doar una: ortodocşii consideră că Biserica este formată din mulţimea credincioşilor – mădulare vii – al cărei cap este Iisus Hristos – Mirele. În acest context, Biserica, ca şi clădire şi ca organizare administrativă are un rol subordonat, de a sprijini viaţa duhovnicească a mulţimii credincioşilor conduse de „Păstorul cel bun”.

Conform istoricului Eusebiu, creştinismul ar fi fost adus în Dobrogea chiar de apostolul Andrei, deci foarte de timpuriu. Prima menţiune scrisă privind martiriul unor creştini pe teritoriul românesc datează din anul 290 şi se referă la doi mucenici răsăriteni, Epictet şi Astion. Trăirea în spiritul învăţăturii lui Iisus a devenit însă mod de viaţă şi pentru un mare număr de locuitori ai meleagurilor româneşti. Ca dovadă, Biserica Ortodoxă Română a canonizat mai mulţi sfinţi şi mucenici, ultimul dintre aceştia fiind monahul Gheorghe de la Cernica (în 2005, fiind sărbătorit pe 3 decembrie).

[modifică] Diferenţe confesionale

[modifică] Faţă de Bisericile vechi-orientale sau necalcedoniene

Bisericile vechi-orientale (care îşi păstrează în titulatura oficială numele "ortodox", dar nu sunt comuniune liturgică cu Biserica Ortodoxă şi nu se consideră o parte constituentă a acesteia) s-au despărţit de ortodoxia răsăriteană în secolul al V-lea, refuzând să accepte cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic, de la Calcedon, precum şi pe cele care au urmat. Ele sunt Biserica Coptă, Armeană, Siro-iacobită, Etiopiană, Eritreană şi Indiană.

Diferenţa principală este una ce ţine de hristologie. Biserica Ortodoxă susţine, conform hotărârilor Sinodului de la Calcedon, că Hristos are două naturi (φισισ - firi), omenească şi dumnezeiască, "nedespărţite, neîmpărţite, neamestecate şi neschimbate". Bisericile necalcedoniene contestă această învăţătură, fie într-o formă radicală numită monofizitism (Dumnezeu fiind considerat a avea o singură natură/fire, cea dumnezeiască), fie într-o formă mai moderată numita miafizitism (Dumnezeu fiind considerat a avea o singură natură, dar compusă).

Deşi începând cu secolul al XX-lea se poartă un dialog teologic susţinut între Biserica Ortodoxă şi cele vechi-orientale, momentan el nu a dus la nici un rezultat acceptat universal de către cea dintâi.

[modifică] Faţă de Biserica Anglicană

Deşi la începutul secolului al XX-lea se considera că diferenţele dogmatice păreau să fi dispărut, vorbindu-se chiar de o iminentă unire între ortodoxie şi anglicanism, în urma evoluţiilor acestuia din urmă după cel de-al Doilea Război Mondial s-a ajuns la o serie de poziţii ireconciliabile, nemaiputându-se vorbi de un crez comun. Pe lângă amplificarea în anglicanism unor învăţături de credinţă (neo)protestante, diferendul fundamental cu ortodoxia este dat de viziunea diferită a anglicanilor în privinţa hirotoniei femeilor şi a acceptării homosexualităţii.

[modifică] Faţă de Biserica Catolică

Între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică există o sumă de deosebiri doctrinare. Cele mai cunoscute dintre ele poartă numele de punctele florentine. Acestea sunt:

  • nerecunoaşterea primatului episcopului Romei asupra celorlalţi episcopi (în Biserica Ortodoxă, toţi arhiereii, indiferent de titlul purtat - patriarh, mitropolit, arhiepiscop, episcop - sunt consideraţi egali);
  • nerecunoaşterea adăugării Filioque din Crez (considerat în Biserica Ortodoxă o învăţătură greşită, cu profunde implicaţii teologice);
  • nerecunoaşterea validităţii folosirii la Euharistie a azimei, adică a pâinii nedospite, folosită de Biserica Catolică (Biserica Catolică recunoaşte ca validă atât folosirea pâinii azime cât şi a celei fermentate);
  • nerecunoaşterea existenţa Purgatoriului (considerat în Biserica Romano-Catolică a fi un loc de mijloc între rai şi iad, în care sufletele celor decedaţi se purifică până la intrarea în Rai).

Alte diferenţe faţă de Catolicism considerate importante de Biserica Ortodoxă sunt:

  • infailibilitatea ex-cathedra a Papei (Biserica Ortodoxă consideră că nu poate exista o persoană infailibilă, indiferent de poziţia eclezială pe care o deţine);
  • harul sau graţia creată (Biserica Ortodoxă consideră că harul sau energia dumnezeiească este necreată, ca mijloc prin care Dumnezeu se împărtăşeşte pe sine oamenilor);
  • neprihănita zămislire sau imaculata concepţie a Fecioarei Maria (Biserica Ortodoxă consideră că toţi oamenii, inclusiv Născătoarea-de-Dumnezeu, au fost zămisliţi şi s-au născut având păcate; ulterior, prin conlucrare - συνεργια - cu Dumnezeu pot ajunge la sfinţenie);
  • thesaurus meritorum (tezaurul de merite) ale sfinţilor - din a cărui supra-abudenţă, consideră Biserica Catolică, ar putea lua şi restul credincioşilor, - precum şi indulgenţele (Biserica Ortodoxă consideră că virtuţile sunt personale şi nu pot fi "împrumutate" sau "dăruite"; mântuirea este o conlucrare personală a unui om cu Dumnezeu);
  • celibatul clericilor (Biserica Ortodoxă acceptă căsătoria preoţilor şi diaconilor, cu condiţia să se facă înainte de hirotonia acestora);
  • practica botezului prin stropire sau turnare (Biserica Ortodoxă practică botezul prin întreită afundare, ce simbolizează îngroparea şi învierea lui Hristos).

Biserica Ortodoxă consideră că una dintre deosebirile cele mai importante constă în formula filioque ("şi de la Fiul"), care a fost adăugată de către Biserica Catolică la Simbolul Credinţei definit de cele şapte Sinoade Ecumenice. Adăugarea se referă la Duhul Sfânt şi afirmă că El purcede nu numai din Tatăl, ci şi din Fiul. Ea se bazează pe Evanghelia lui Ioan [Ioan, 15 26], în care Iisus Hristos învaţă ucenicii spunându-le: "Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu il voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine". Catolicii interpretează textul în sensul că dacă Iisus trimite Duhul, aceasta ar implica faptul că Sfântul Duh ar purcede din Fiul. Ortodocşii subliniază faptul că trimiterea nu este acelaşi lucru cu purcederea, că faptul că Duhul Sfânt a fost trimis nu implică faptul că în mod obligatoriu El ar fi şi purces din Fiul. Dacă se omite sublinierea „care din Tatăl purcede”, fraza în sine nu oferă în realitate un argument definitiv nici uneia dintre concepţii, ea fiind valabilă în ambele cazuri. Iar dacă se ia în considerare textul ”care din Tatăl purcede” – cum este de altfel normal să se procedeze – apare întrebarea că de ce Iisus Hristos odată ce a considerat necesar să afirme purcederea Duhului Sfânt din Tatăl, nu a menţionat şi purcederea din Fiul. Un alt aspect foarte important subliniat de Biserica Ortodoxă este acela că, dacă Duhul Sfânt ar purcede şi din Fiul, El ar apare a Îi fi subordonat. Se observă faptul că a trimite pe cineva nu înseamnă subordonare, pentru că poate apare şi între persoane egale, în timp ce purcederea Duhului Sfânt din Fiul ar putea semnifica un grad de subordonare, fapt care ar fi în contrazicere cu dogma că cele Trei Persoane sunt întru totul egale.

O cercetare a documentelor relevă faptul că în epoca în care s-a formulat doctrina filioque Vestul era confruntat cu necesitatea combaterii unor erezii, astfel încât a apărut posibilitatea ca din dorinţa de a sublinia anumite aspecte să se ajungă la formulări cu înţelesuri nedorite. Se pare că doctrina a apărut în Spania. Adăugarea a fost aprobată în anul 809 de către Conciliul de la Aachen şi a fost examinată de Papa Leon al III-lea, care deşi ar fi aprobat doctrina, ar fi interzis totuşi în mod expres inserarea ei în Crez. Atitudinea Papei se vede şi mai clar în decizia pe care a luat-o cu acel prilej, de a se scrie pe două tăbliţe de argint Crezul fără adăugire în limbile latină şi greacă, pe care a dat ordin să fie aşezate pe pereţii Catedralei Sfântul Petru din Roma.

[modifică] Faţă de Biserica Lutherană

  • nerecunoaşterea tezei lui Luther Sola Scriptura (Biserica Ortodoxă alătură învăţăturilor Bibliei şi predania sau tradiţia bisericească);
  • respingerea tezei Sola Fide - îndreptăţirea doar prin credinţă (Biserica Ortodoxă consideră că mântuirea este o conlucrare divino-umană, care implică atât credinţa corectă a omului - orthodoxia, cât şi aplicarea corectă a acestei credinţe - orthopraxia);
  • nerecunoaşterea desfiinţării preoţiei sacramentale (sfinţitoare) din luteranism;
  • nerecunoaşterea desfiinţării monahismului (călugăriei);
  • nerecunoaşterea a doar două Taine, botezul şi euharistia, în luteranism (Biserica Ortodoxă are şapte taine principale - botezul, mirungerea, cununia, preoţia, spovedania, împărtăşania şi maslul, - dar nu reduce în mod absolut numărul lor la acestea, la ele adăugându-se alte "ierurgii", precum sfinţirea apei sau aghiasma, monahismul, înmormântarea etc.)

[modifică] Faţă de Biserica Calvină (reformată)

În plus faţă de diferenţele amintite mai sus, ce privesc Luteranismul, Biserica Ortodoxă respinge credinţa calvină în predestinarea omului (potrivit căreia unele persoane sunt predestinate să facă binele, iar altele să facă răul) şi susţine libertatea deplină a acestuia de a se alătura lui Dumnezeu sau de a i se împotrivi.

[modifică] Faţă de Bisericile neoprotestante

Pe lângă deosebirile esenţiale arătate mai sus privind învăţăturile Sola Scriptura şi Sola Fide, mai există o multitudine de diferenţe, care variază în funcţie de denominaţia neoprotestantă. Dintre acestea, amintim:

  • cinstirea Fecioarei Maria ca Născătoare-de-Dumnezeu (întemeiată pe Luca 1:42 şi practica Bisericii primare);
  • închinarea la icoane, chipuri ale lui Iisus Hristos, Maicii Domnului şi ale sfinţilor, considerate de Biserica Ortodoxă un simbol al persoanei reprezentate; astfel, închinarea nu se adresează materiei icoanei, ci celui reprezentat;
  • închinarea la moaştele sfinţilor (Biserica Ortodoxă consideră că aceştia, asemeni lui Hristos în Schimbarea la Faţă, şi-au preschimbat şi transfigurat întreg trupul, prin lucrarea harului dumnezeiesc, acesta devenind astfel nestricăcios; închinarea la sfinţi este, astfel, o cinstire a lui Dumnezeu, prezent prin harul dumnezeiesc din acele oseminte sau moaşte).
  • Biserica Ortodoxă respinge interpretarea simbolică a Euharistiei, considerând că pâinea şi vinul se preschimbă la Liturghie în adevăratul trup şi sânge al lui Hristos.
  • Biserica Ortodoxă practică botezul copiilor, bazându-se pe obiceiul Bisericii primare, când o întreagă familie, indiferent de vârsta membrilor săi, se convertea la creştinism, dar acceptă şi botezul adulţilor.

Unele grupări neoprotestante acceptă căsătoria homosexualilor (considerat un păcat de Biserica Ortodoxă).

[modifică] Biserica ortodoxă în ziua de azi

Există astăzi 14 biserici ortodoxe locale autocefale şi 2 autonome, aflate între ele în comuniune euharistică; mai sunt, de asemenea, una a cărei autocefalie este parţial recunoscută şi 5 cu autonomie parţial recunoscută. O serie de comunităţi ortodoxe, datorită unor probleme canonice, se află în afara acestei comuniuni liturgice, dar împărtăşesc aceeaşi credinţă dogmatică (vezi lista de mai jos).

[modifică] Bisericile Ortodoxe aflate în comuniune liturgică

Mai jos sînt enumerate bisericile autocefale ortodoxe aflate în deplină comuniune, în ordinea onorifică dintre acestea. Unele dintre ele conţin eparhii autonome sau semi-autonome, enumerate alături de bisericile la care sînt subordonate.

Biserici autocefale (de sine stătătoare):

Biserici autonome (cu organizare de sine stătătoare, dar al căror primat este ales de o biserică autocefală):

  • Biserica Sinaiului (autonomă, în cadrul Patriarhiei Ierusalimului)
  • Biserica Finlandei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Constantinopolului)

Un statut aparte are Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, semi-autonomă, înfiinţată în 1922 printr-un decret al Patriarhului Moscovei, care, de-a lungul vremii a păstrat comuniunea euharistică doar cu Patriarhia Sârbă şi Patriarhia Ierusalimului, dar şi (până în 2007) cu o serie de Biserici aflate în afara acestei comuniuni (Bisericile de stil vechi din Grecia, România şi Bulgaria). În 17 mai 2007, Biserica Rusă din afara Rusiei s-a reunit cu Patriarhia Rusă.

[modifică] Biserici parţial recunoscute

  • Biserica Ortodoxă din America (autocefală, recunoscută doar de bisericile rusă, bulgară, georgiană, poloneză and ceho-slovacă) (include o serie de arhiepiscopii şi episcopii autonome, recunoscute doar de Biserica Ortodoxă din America)
    • Biserica Japoniei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Moscovei; recunoscută doar de aceasta)
    • Biserica Ucrainei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Moscovei; recunoscută doar de aceasta)
    • Biserica Estoniei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Constantinopolului; recunoscută doar de aceasta)
    • Arhiepiscopia Ohridei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Sârbe; recunoscută doar de aceasta)
    • Mitropolia Basarabiei (autonomă, în cadrul Patriarhiei Române; recunoscută doar de aceasta)

[modifică] Comunităţi ortodoxe care nu se află în comuniune cu cele de mai sus

O parte din aceste comunităţi s-au despărţit de una din bisericile autocefale menţionate anterior pe motive administrative; în cazul lor, ele se suprapun peste o eparhie deja existentă a bisericii de care s-au separat (Patriarhia Bulgară a Patriarhului Simeon; Patriarhia Ucraineană a Patriarhului Filaret; Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală; Biserica Ortodoxă Bielorusă Autocefală; Biserica Ortodoxă Macedoneană - MPK; Biserica Ortodoxă Muntenegreană). Altele s-au despărţit din cauza unor diferenţe de interpretare şi aplicare a tradiţiei şi canoanelor (Bisericile Ortodoxe de stil vechi din Grecia, România, Bulgaria etc.)

Există şi alte numeroase grupări care se autointitulează ortodoxe, dar nu au nici o îndreptăţire ecleziastică sau juridică pentru a folosi acest nume (precum, în România, "Biserica Creştinilor Ortodocşi Tradiţionali a Valahilor de Pretutindeni" a lui Ioan Preoteasa).

[modifică] Legături externe

 Cel puţin o parte din aceste legături externe nu îndeplinesc condiţiile de includere.
Trebuie şterse legăturile inaccesibile, nerelevante sau care nu pot fi considerate surse de încredere.

[modifică] Mănăstiri

[modifică] Biserici şi parohii

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83
Unelte personale