Înmormântare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mormânt
Cimitirul Bellu (Bucuresti)

Prin înmormântare se înțelege atât ritualul uzual cât și prevederile legii, și regulile de igienă care sunt prevăzute pentru această acțiune de îngropare în pământ, în mare, sau prin incinerare (ardere) a unui om mort, (mai rar a unui animal).

Ritualul de îngropăciune, împlică și elemente de pietate și diferă în funcție de națiune, religie, incluzând luarea rămasului bun de la rudenii, spălarea și îmbrăcarea mortului, ceremonia religioasă cu un preot însoțit la cimitir de o procesiune îmbrăcată în doliu negru, (în China și Japonia culoarea doliului fiind albă), dar și pomana mortului (colaci, colivă, prăjituri), folosirea sau nefolosirea sicriului, prepararea cadavrului (la unele popoare), executarea sau interzicerea unei autopsii medicale. Regulile de păstrare a cadavrului sunt stabilite înainte de înhumare.

Locul de înmormântare, mormântul ca formă și dimensiuni poate fi foarte diferit, cu mormânt individual împodopit la îmormântare cu coroane cu flori, cele mai mari fiind piramidele din Egipt (faraonul fiind, (în prima perioadă a Egiptului antic), îngropat împreună cu sclavii săi), urmate de mausoleu, cavou. Dintre cele mai modeste morminte amintim groapa comună (a săracilor sau a soldaților căzuți pe front). Înmormântarea în islam este diferită de cea în creștinism spre exemplu, atât prin modul in care se executa mormântul cât și prin ritualul funerar. Cheltuielile de înmormântare sunt suportate de regulă de familia răposatului; în Germania cheltuielile medii ale unei înmormântări se cifrează la 4000 de euro.

România[modificare | modificare sursă]

Majoritatea covârșitoare a românilor adoptă tradiția de a-și îngropa apropiații când trec în lumea celor drepți, în anul 2010 fiind înhumate 270.000 de persoane[1]. Aproape 1.000 de persoane sunt incinerate anual în singurul crematoriu funcțional din România - crematoriul „Cenușa” din București[1].

La jumătatea anului 2012, Patriarhia Română a anunțat că nu va oferi asistență religioasă enoriașilor care aleg incinerarea în locul înmormântării.[2] Această hotărâre a Sfântului Sinod Ortodox a actualizat o decizie din anul 1928, prin care credincioșii trebuiau să respecte înhumarea celor adormiți.[2]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Galerie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Românii care aleg focul în locul gropii: "La crematoriu am simțit o energie pozitivă. În cimitir este apăsător", 13 Octombrie 2011, Marian Păvălașc, Evenimentul zilei, accesat la 27 decembrie 2011
  2. ^ a b CONFLICT religios după moartea lui Sergiu Nicolaescu. BISERICA Ortodoxă se opune VEHEMENT incinerării, 3 ianuarie 2013, Evenimentul zilei, accesat la 3 ianuarie 2013

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Rituri funerare, Oliviu Iacob, Editura Școala Albei, 1996
  • Moartea și înmormântarea în Gorjul de Nord, Ernest Bernea, Editura Cartea Românească, 1998
  • Marea Trecere: Repere Etnologice in Ceremonialul Funebru Din Moldova, Ion H. Ciubotaru, Editura Grai și Suflet, 1999
  • Înmormântarea la români: studiu etnografic, Simion Florea Marian, Editura Grai și Suflet, Cultura Națională, 1995
  • Arheologia funerară și sacrificiile: o terminologie unitară (dicționar, lexic, arborescență), Valeriu Sîrbu, Editura Muzeul Brăilei, 2003

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Înmormântare