Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Acest articol este parte a
seriei Creştinism.

Sfânta Treime

Biblia

Biserici creştine

Mărturisiri de credinţă (crezuri)

Simboluri

Sinaxar

Sfinţi
Image:Merge-arrows.svg
 Un editor a propus unirea acestei pagini cu o alta.
S-a sugerat ca paginile „Cele 28 puncte de Doctrina Adventistă” şi „Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea” să fie unite într-una singură.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea (abreviat "Biserica Adventistă") este o denominaţiune creştină care în principal se distinge prin păstrarea sâmbetei, a şaptea zi a săptămânii iudeo-creştine, ca fiind Sabatul. Denominaţiunea s-a dezvoltat din mişcarea millerită în Statele Unite ale Americii la mijlocul secolului al XIX-lea şi a fost fondată oficial în 1863. Printre fondatorii ei a fost Ellen White, ale cărei scrieri se bucură de un respect aparte din partea bisericii.

Mare parte din teologia Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea corespunde învăţăturilor evanghelice, cum ar fi Trinitatea şi infailibilitatea Scripturii. Învăţături distincte sunt despre starea omului în moarte şi doctrina judecăţii de cercetare. Biserica este cunoscută şi pentru accentul pus pe dietă şi sănătate, înţelegerea holistică a persoanei, promovarea libertăţii religioase şi pentru principiile şi stilul de viaţă conservator.

Biserica mondială este condusă de o Conferinţă Generală, împărţită în regiuni mai mici administrate de diviziuni, uniuni de conferinţe şi conferinţe locale. În prezent numără 15 milioane de membri, are o prezenţă misionară în peste 200 de ţări şi teritorii şi este diversificată din punct de vedere etnic şi cultural. Biserica are în subordine multe şcoli, spitale şi case de editură în toată lumea, şi de asemenea o organizaţie proeminentă de ajutor umanitar cunoscută sub numele de Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare Refacere şi Ajutorare Adventistă (ADRA).[1]

Cuprins

[modifică] Istoria

William Miller

[modifică] Originile: William Miller şi mileriţii

În prima jumătate a sec. al XIX-lea Statele Unite au cunoscut o mare mişcare cultural religioasă, în care s-au individualizat şi dezvoltat curente foarte diferite între ele, cum sunt de ex.: Biserica lui Iisus Hristos din Statele Unite din Ultimele Zile (organizarea principală a Mormoniilor) şi Comunitatea din Oneida. În interiorul acestei clime culturale şi religioase, William Miller, un agricultor (fermier) din Statul New York, a interpretat profeţiile din cartea lui Daniel, în principal, capitolul 8 din această carte, susţinând că el indică apropiata întoarcere a lui Hristos şi a fixat data acestei întoarceri pentru perioada 1843/1844. Miller a început să răspândească public această convingere a sa din anul 1831. Urmaşii lui Miller, mileriţi i au format o mişcare autonomă, desprinzându-se de Bisericile de origine. Prevestirea celei de-a doua veniri a lui Hristos, pentru 22 octombrie 1844, ultima dată propusă de „mileriţi”, nu s-a realizat şi aceasta a provocat divizarea mişcării.

[modifică] Renaşterea: adventiştii de ziua a şaptea

Emblema Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea
James şi Ellen White

Un grup de mileriţi, dezamăgiţi de neîmplinirea evenimentului în 1844, s-au regrupat pentru a descoperi greşelile de interpretare care au stat la baza acestei probleme. Ei au ajuns la concluzia că ziua de 22 octombrie 1844 nu a fost ziua celei de-a doua veniri, ci a marcat debutul unei perioade deosebite a istoriei umane (Judecata divină începută în Cer), perioadă care trebuie să preceadă a doua venire. Joseph Bates, un căpitan de marină, care s-a unit mişcării, a convins grupul de importanţa sabatului, ca a „şaptea zi biblică”, zi de odihnă şi semn al alianţei dintre credincios şi Dumnezeu. Ei au reunit grupurile milerite supravieţuitoare şi în felul acesta au format grupul „adventiştilor de sâmbătă”. Protagoniştii evidenţi ai grupului au fost soţii James White şi Ellen G. White, care au contribuit la răspândirea doctrinei adventiste. În afară de predicarea directă, adventiştii au răspândit mesajul lor prin nenumărate publicaţii şi, în 1855 la Battle Creek în Michigan s-a născut prima editură adventistă.

[modifică] Fondarea Bisericii

Adventiştii de ziua a Şaptea au constituit o organizare stabilă în 1861 prin fondarea „Conferinţei de la Michigan a Adventiştilor de Ziua a Șaptea”; alegerea numelui a fost făcută după o dezbatere aprinsă: în acest nume sunt exprimate două elemente importante ale doctrinei adventiste: a doua venire a lui Hristos (Advent) şi ziua a şaptea (Sabatul). În 1863 a fost constituită Conferinţa Generală a Adventiştilor de Ziua a Şaptea, care conferinţă cuprindea 3.500 de membri şi aproximativ 30 de „pastori” împărţiţi în diferite federaţii locale, numite „Conferences” (Conferinţe).

[modifică] Implicarea socială

Încă de la începuturile sale, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea s-a implicat foarte serios în trei sectoare ale societăţii americane puternic resimţite în acel timp: reforma sanitară, obiecţia de conştiinţă şi educaţia.

[modifică] Reforma sanitară

Deja în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, dădea şi oferea o mare importanţă unui stil de viaţă sănătos şi natural, invitând la abstinenţă totală de la consumul de tutun şi de alcool, în plus propunea aplicarea unor măsuri igienice foarte progresiste (chiar şi pentru americanii din acea epocă), măsuri igienice care astăzi sunt prezente în legislaţiile civile din mai toate ţările. Au fost instituite clinici şi spitale adventiste. In prezent Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este cunoscută în lume mai ales prin reţeaua ei mondială de clinici şi aşezăminte medicale.

[modifică] Obiecţia de conştiinţă

În 1861, când a început Războiul civil american, mulţi adventişti erau susţinători convinşi şi activi ai aboliţionismului şi tocmai de aceea au participat la asociaţii (cum ar fi „Fairhaven Antislavery Society”, care favorizau fuga şi emanciparea sclavilor), cu toate acestea însă, în faţa probabilităţii de a pune mâna pe armă pentru Uniune a produs perplexitate. Poziţiile mergeau de la refuzul total de a se înrola în masă până la obiecţia de conştiinţă individuală: după o dezbatere aprinsă şi spinoasă, în 1864 Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a precizat poziţia sa în privinţa stagiului militar. Pe de o parte reafirma libertatea de conştiinţă a fiecărui credincios în parte, iar pe de altă parte, îi încuraja pe tinerii – membrii ei – să slujească cu fidelitate propria ţară (patrie) în orice serviciu care nu comportă folosirea armelor şi a violenţei împotriva altor fiinţe umane. Guvernul american a acceptat această poziţie şi a consimţit ca adventiştii care ridică obiecţii de conştiinţă să slujească „cauza patriei”, nu sub arme, dar în alte sectoare, îndeosebi cel sanitar.

[modifică] Educaţia

În privinţa educaţiei, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, a început chiar din primii ani să institue şcoli elementare creştine; în 1872 au fondat primul colegiu, iar în 1882 au organizat două şcoli secundare. De atunci încoace, opera adventistă în câmpul educativ s-a dezvoltat şi s-a răspândit numărând astăzi în total peste 5.000 de şcoli de toate gradele: de la cele materne, primare, secundare până la colegii şi universităţi (peste 100).

[modifică] Răspândire

Biserica Adventistă de ziua a Şaptea este în prezent răspândită în lumea întreagă (în 203 ţări dintr-un total de 230) cu peste 13 milioane de credincioşi. ADRA (Agenţia Adventistă de ajutor şi susţinere a dezvoltării) este prezentă în peste 120 de ţări şi asistă peste 15 milioane de persoane.

[modifică] În România

În 1872, a fost înfiinţată, la Piteşti, prima grupă organizată de credincioşi adventişti din România.

[modifică] Doctrina[2]

Creștinii se împart în diferite curente de gândire asupra doctrinelor Bibliei. În privința anumitor doctrine, adventiștii de ziua a șaptea se află într-un grup, în privința altor doctrine, ei sunt clasificați destul de diferit. Doctrinele neacceptate de adventiştii de ziua a şaptea sunt considerate ca nefiind bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu. Practic toate principiile adventiștilor de ziua a șaptea sunt susținute de una sau mai multe grupări creștine. Câteva le sunt specifice. Convingerile adventiste ar putea fi împărțite în relație cu convingerile altor creștini sub următoarele titluri:

[modifică] Doctrine în comun cu creștinii conservatori și crezurile istorice protestante

  • 1. Dumnezeu este Dumnezeul creator, susținător și conducător al universului, este etern, omnipotent, omniscient și omniprezent (Geneza 1:1; Geneza 17:1, Tit 1:2; Isaia 46:10; Psalmi 139:7-10).
  • 2. Dumnezeirea, Trinitatea, îi cuprinde pe Dumnezeu Tatăl, Hristos Fiul și Duhul Sfânt, formând totuși o unitate în esență, natură și scop (1 Ioan 5:7, Efeseni 4:5).
  • 3. Scripturile sunt relevația inspirată a lui Dumnezeu către oameni; şi Biblia este singura regulă de credință și practică (2 Timotei 3:16-17).
  • 4. Isus Hristos este Însuși Dumnezeu și a existat cu Tatăl din eternitate (Ioan 10:30, Efeseni 3:11).
  • 5. Duhul Sfânt este o ființă personală, împărțind atribute divine cu Tatăl și cu Fiul (Ioan 16:7-14, 1 Corinteni 2:11).
  • 6. Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat prin concepție miraculoasă și naștere virgină; și a trăit o viață absolut lipsită de păcat aici pe pământ (Luca 1:31-32, Evrei 4:15).
  • 7. Moartea înlocuitoare, ispășitoare a lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna, este pe deplin satisfăcătoare pentru mântuirea unei rase pierdute (Ioan 3:16).
  • 8. Isus Hristos a înviat literalmente și trupește din mormânt (1 Corinteni 15:1-20).
  • 9. S-a înălțat la cer literalmente și trupește (Luca 24:39-51).
  • 10. Acum slujește ca avocat al creștinilor credincioși prin lucrarea preoțească și mijlocirea înaintea Tatălui (Evrei 5:9-10).
  • 11. Se va întoarce într-o revenire premilenială, personală, iminentă (1 Tesaloniceni 4:16-17, Apocalipsa 20:4).
  • 12. Omul a fost creat fără păcat, dar prin căderea sa ulterioară a intrat într-o stare de înstrăinare și depravare (Eclesiastul 7:29, Romani 7:18-20).
  • 13. Salvarea prin Hristos este doar prin har, prin credința în sacrificiul Lui (Efeseni 2:8-9).
  • 14. Intrarea într-o nouă viață în Hristos este prin regenerare sau nașterea din nou (2 Corinteni 5:16-17).
  • 15. Omul este considerat fără vină doar prin credință (Romani 3:21-26).
  • 16. Omul este sfințit prin locuirea lăuntrică a lui Hristos datorită lucrării Duhului Sfânt (1 Petru 3:15, 1 Tesaloniceni 5:23, 2 Tesaloniceni 2:13).
  • 17. Omul va fi glorificat la înviere sau transfigurația sfinților, atunci când Domnul revine (1 Corinteni 15:51-52).
  • 18. Va fi o judecată a tuturor oamenilor (Eclesiastul 12:14, Evrei 9:27).
  • 19. Evanghelia trebuie predicată ca mărturie întregii lumi (Matei 24:14, Coloseni 1:5-6).


[modifică] Doctrine în comun cu unii creştini conservatori

  • 1. Omul este liber să aleagă sau să respingă oferta salvării venită prin Hristos; Dumnezeu nu a predestinat pe unii oameni pentru a fi salvaţi şi pe alţii pentru a fi pierduţi (Ioan 3:16, Iosua 24:15, 1 Corinteni 9:26-27).
  • 2. Legea Morală, Decalogul, este standardul vieţii şi conduitei pentru toţi oamenii de toate vârstele; Decalogul nu a fost desfinţat sau schimbat (Exodul 20:1-17, Matei 5:17, Luca 16:17, Romani 3:20, 31-4:1, 7:12, Evrei 8:10).
  • 3. Botezul va fi făcut printr-o singură scufundare; nu prin stropire, turnare apei, sau scufundare de trei ori (Matei 28:18-19, Marcu 1:9-10, Fapte 8:35-38).
  • 4. Omul a fost înzestrat, la creaţiune, cu nemurire condiţionată; omul nu are nemurirea în el însuşi sau un suflet nemuritor. (Psalmul 146:4, Eclesiastul 9:5-6.10, 12:7, Isaia 26:14).
  • 5. Răul va fi pedepsit prin suferinţă şi printr-o completă distrugere prin foc; nu există un iad veşnic în care sufletele sunt chinuite fără sfârşit (Matei 25:41, 2 Petru 3:7).
  • 6. Ziua a şaptea a săptămânii este Sabatul; Sabatul nu a fost desfiinţat sau schimbat cu prima zi a săptămânii (Geneza 2:2-3, Exodul 20: 8-11, Ezechiel 20:20, Matei 12:8).
  • 7. Principiul zecimii este planul lui Dumnezeu pentru a susţine biserica Sa; principiul zecimii nu a fost dat doar pentru iudei (Genesa 14:20, Levitic 27:30, Maleahi 3:10, Matei 23:23).
  • 8. Dumnezeu a creat lumea în şase zile literare; creaţia nu s-a realizat printr-un proces evolutiv (Geneza 1:5-18, 2:2, Exodul 20:11).
  • 9. Perspectiva corectă a interpretării profetice este expusă cel mai bine prin ceea ce se cunoaşte a fi şcoala istorică (interpretarea istorică); nu se acceptă sistemul preterist sau futurist în interpretarea profetice (Numeri 14:34, Ezechiel 4:6, Daniel 9:23,25,27, Matei 24:15).
  • 10. Separarea puterilor în stat (statul şi biserica vor acţiona în sisteme cu totul diferite); în încercarea de a controla religia sau activităţile religioase ale oamenilor, biserica nu trebuie să domine statul şi statul nu trebuie să guverneze peste biserică (Marcu 12:17, Fapte 5:29, Romani 13:1-2, 1 Petru 2:13-14).
  • 11. Ritualul instituit de Hristos – spălarea picioarelor unii altora la Cina Domnului – este şi pentru practica actuală; acest ritual nu a fost doar o adjustare la obiceiurile şi necesităţile acelor timpuri (Ioan 13:14-15, 1 Corinteni 11:23-24).
  • 12. Abţinerea de la practicile în care se folosesc alcoolul şi tutunul; prin folosirea acestor lucruri caracterul lui Dumnezeu nu este corect exemplificat (Proverbe 23:20-21, 31:4-5, 1 Corinteni 3:16-17, 6:19-20, 10:31).

[modifică] Doctrine care sunt specifice adventiştilor de ziua a şaptea

  • 1. Există un Sanctuar în ceruri, unde Hristos, Marele nostru Preot, slujeşte în două faze distincte ale lucrării sale de mijlocire (Evrei 2:17, 5:1, 8:1-3, 9; 1 Timotei 2:5).
  • 2. Trebuie să aibă loc o judecată de cercetare, în care soarta tuturor oamenilor să fie hotărâtă înainte de venirea Lui Hristos, în glorie (Evrei 7:25, 9:24; 1 Ioan 2:1, 4:17; Matei 12:36; 2 Petru 2:9, 3:7).
  • 3. Spiritul profeţiei, sau darul profetic, este unul dintre darurile Duhului, promis bisericii, în zilele din urmă, şi acest dar a fost manifestat în Biserica Adventistă de ziua a şaptea prin lucrarea şi scrierile lui Ellen White (1 Corinteni 12:11; Ioel 2:28-29; Efeseni 4:11-12; Apocalipsa 12:17, 19:10).
  • 4. Pecetea lui Dumnezeu şi semnul fiarei, menţionate în Apocalipsa, sunt simboluri ale forţelor antagonice, a răului şi a binelui, în ultimul mare conflict înainte de revenirea lui Hristos (Apocalipsa 13:16-17, 14:9, 15:2).
  • 5. Cei trei îngeri din Apocalipsa capitolul 14, reprezintă proclamarea ultimului mesaj a lui Dumnezeu către lume, în pregătirea pentru revenirea lui Hristos (Apocalipsa 14:6-12; Matei 12:36; 2 Petru 2:9, 3:7; 1 Ioan 4:17).

[modifică] Un punct de vedere protestant asupra doctrinei[3]

În 1872, Bisericii adventiştilor de ziua a şaptea din Battle Creek, Michigan, Statele Unite ale Americii, se publică o expunere sumară a credinţei adventiste în 25 de puncte. Acest document, uşor revizuit şi dezvoltat la 28 de capitole a apărut în Anuarul denominaţiunii din anul 1889 şi în cel din anul 1905, după care a continuat să fie tipărit an de an, până în 1914. În urma cererilor insistente din partea conducătorilor bisericii adventiste din Africa, pentru prezentarea unei declaraţii sau mărturisiri de credinţă, care să ajute oficialităţile guvernamentale şi pe altii la o mai clara înţelegere a bisericii noastre, un comitet de patru persoane, incluzând şi pe preşedintele Conferinţei Generale, a pregătit o declaraţie cuprinzând „principalele elemente” ale credinţei, aşa cum „pot fi ele rezumate”. Această declaraţie, cuprinzând 22 de puncte fundamentale de credinţa, a fost publicată prima dată în Anuarul din 1931 şi a rămas neschimbată pâna în 1980, când sesiunea Conferinţei Generale a înlocuit această declaraţie a punctelor fundamentale de credinţă cu altă asemănătoare, dar mai cuprinzătoare, formulată în 27 de paragrafe, grupate sub titlul: „Puncte fundamentale de credinţă ale adventiştilor de ziua a şaptea”.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea mărturiseşte credinţa trinitară şi cristologică a primelor Simboluri creştine. Ea acceptă şi mărturiseşte, de asemenea, doctrinele protestante exemplificate în formula „Sola Scriptura, Sola Fide, Sola Gratia” (Numai Scriptura, Numai Credinţa, Numai Harul). După falimentul profeţiilor lui Miller, Biserica n-a mai propus şi nici azi nu mai propune date privitoare la revenirea lui Hristos. Aceasta nu înseamnă că nu pune accent pe istoricitatea acestui eveniment şi pe necesitatea convertirii personale în vederea întâlnirii cu Dumnezeu. Pentru această Biserică Decalogul este proclamat ca legea morală supremă pentru întreaga omenire. Ziua a şaptea a săptămânii, zi dedicată odihnei este sâmbăta Sabatul şi nu duminica, aşa cum au celelalte Biserici creştine.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea neagă doctrina nemuririi sufletului şi crede că nemurirea promisă de Dumnezeu va fi dată credincioşilor din orice epocă istorică numai la învierea din urmă care se va realiza odată cu cea de-a doua venire a lui Hristos.

Cele mai mari rituri practicate în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea sunt:

  • botezul, care însă nu este dat pruncilor, ci este conferit adulţilor capabili de a decide pentru adeziunea lor de credinţă; şi
  • Sfânta Cină, adică comuniunea, împărtăşania, care este precedată de ritul spălării picioarelor, după exemplul dat de Iisus la Cina de Taină.

Chiar dacă în trecut această biserică era inclusă între sectele para-creştine, revizuirea doctrinei sale de către cercetători oneşti şi cu autoritate în domeniu, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este – astăzi – considerată în interiorul principalelor curente protestante. Celelalte Biserici Protestante mai vechi, cum sunt de ex. Biserica Luterană şi Biserica valdenză, îi consideră pe adventiştii de ziua a şaptea ca o Biserică creştină autentică, fondată pe Sfintele Scripturi.

[modifică] Criticism

Biserica Adventistă a fost criticată de multe ori, atât pentru pretinsele doctrine heterodoxe, legate de Ellen G. White şi statutul ei în cadrul bisericii, cât şi de pretinsele atitudini şi comportament exclusivist.[4] Mulţi critici ai bisericii sunt foşti adventişti, cum ar fi D.M. Canright, Walter Rea şi Dale Ratzlaff.

[modifică] Doctrine

Unele doctrine specific adventiste au fost identificate ca fiind heterodoxe, de către critici. Învăţăturile care au intrat sub cercetare amănunţită sunt perspectiva anihilaţionistă a iadului, judecata de cercetare (legată de perspectiva ispăşirii) şi unele perspective escatologice. Adventiştii au fost de multe ori acuzaţi de legalism, din cauza accentuării importanţei faptelor în cadrul credinţei, prin ţinerea legii morale şi a Sabatului[5] [6].

În timp ce nişte experţi ai religiei cum ar fi Anthony Hoekema[7] au clasificat adventismul ca fiind un grup sectant pe baza doctrinelor atipice, în general adventismul este văzut ca parte a bisericilor creştine tradiţional-istorice pe baza întâlnirilor şi discuţiilor cu protestanţii conservatori din ani 1950.[8] Este de notat faptul că Billy Graham a invitat adventiştii să facă parte în campaniile lui după Eternity, o revistă creştină editată de Donald Barnhouse, şi a susţinut, în anul 1956 că adventiştii sunt creştini. The Truth about Seventh-day Adventists (Adevărul despre adventiştii de ziua a şaptea), scrisă de Walter Martin a marcat un punct de cotitură pentru felul în care era văzut adventismul.[9][10]

„Este absolut posibil ca fiind un adventist de ziua a şaptea să fii un urmaş al lui Isus Hristos în ciuda conceptelor heterodoxe…” - Walter Martin, Kingdom of the Cults[11]

Oficial pentru ca o persoană sa poată adera la cultul Adventist de Ziua a Şaptea trebuie să cunoască şi să aprofundeze doctrina adventistă sintetizată în Cele 28 puncte de Doctrina Adventistă. Aderarea se face prin Botez ul nou testamental, la maturitate cand persoana este deplin constienta de alegerea pe care o face. Botezul simbolizeaza un legamant pe care persoana îl încheie cu Dumnezeu, şi anume un legamant prin care îsi predă viaţa în mâna Lui.

[modifică] Ellen White şi statutul ei

Statutul de profet modern al lui Ellen White a fost deseori criticat. Se argumentează că autoritatea atribuită scrierilor ei de către biserică contrazice principiul protestant Sola Scriptura. Ca răspuns, adventiştii au susţinut că prezenţa unui profet contemporan nu este interzisă de Scriptură, ci indispensabilă bisericii, şi că Scriptura rămâne autoritatea finală, aceasta având un rol central şi în scrierile lui Ellen White. Walter T. Rea şi alţi critici au acuzat-o pe Ellen White de plagiat.[12] După 10 ani de studiu asupra cărţii Hristos, Lumina Lumii de Ellen White, savantul Fred Veltman a descoperit că acele capitole pe care le studiase, conţineau unele lucruri care proveneau din alte surse fără a fi citate.[13] Natura dependenţei literare trebuie văzută în contextul a ceea ce se accepta pe vremea aceea. S-a spus de asemenea că sursele din care s-a împrumutat erau cunoscute de către cititorii ei, eliminând astfel intenţia de a decepţiona. [14][15] De asemenea, profeţii au folosit alte scrieri în alcătuirea cărţilor lor din Bibliei, fără a fi acuzaţi de plagiat.

[modifică] Exclusivism

În final, se afirmă faptul că anumite practici şi crezuri adventiste sunt exclusiviste prin natura lor. Criticii non-adventişti şi-au exprimat îndoiala cu privire la părerea adventiştilor de a fi „biserica rămăşiţei”, şi asocierea tradiţională a Bisericii Catolice şi a altor denominaţiuni cu „Babilonul”.[16][17][18]

Aceste atitudini fac legitimă convertirea creştinilor din alte denominaţiuni.[19] Ca răspuns la astfel de critici, teologii adventişti au declarat că doctrina rămăşiţei nu exclude existenţa creştinilor autentici din alte denominaţiuni, ci este preocupată mai degrabă de instituţii.

„Recunoaştem pe deplin faptul încurajator că o mulţime de urmaşi ai lui Hristos sunt împrăştiaţi prin multele biserici ale creştinătăţii, inclusiv în biserica Romano-Catolică. Pe aceştia Dumnezeu îi recunoaşte ca fiind ai Lui. Aceştia nu fac parte din „Babilonul” descris în Apocalipsa.” - Question on Doctrine, p. 197.

[modifică] Lucrări independente

Pe lângă activităţile pastorale şi instituţiile care sunt administrate oficial de către denominaţiune, există multe organizaţii şi activităţi para-bisericeşti. Acestea conţin diferite spitale, centre de sănătate, case de editură şi activităţi media cât şi organizaţii de ajutorare.

Multe activităţi individuale au fost fondate de grupuri din Biserica Adventistă care au o poziţie teologică distinctă sau vor să promoveze un mesaj specific. Acestea includ organizaţii ca Hope International sau Good News Unlimited. Unele din aceste activităţi solicită fonduri de la membri şi au o relaţie tensionată cu organizaţia bisericii, aceasta din urmă exprimându-şi îngrijorarea faţă de astfel de activităţi care ar putea ameninţa unitatea adventistă.[20] Unele grupări cum ar fi Amazing Facts au fost criticate din cauza răspândirii unor materiale anti-catolice. Ca răspuns, biserica a mărturisit că unii adventişti „şi-au manifestat prejudecata şi chiar bigotismul” împotriva catolicilor, insistând că un astfel de comportament nu este de scuzat.[21]

[modifică] Ramificaţii şi schisme

De-a lungul istoriei denominaţiunii, au fost câteva grupări care au părăsit biserica şi au format propriile lor mişcări. Acestea nu sunt afiliate cu Biserica Adventistă în nici un fel. Ele operează cu propriul sistem de credinţă şi sunt văzute a fi complet separate de biserică.

O grupare foarte depărtată dar bine cunoscută este ramura davidienilor, la rândul ei ruptă din mişcarea mai mare a davidienilor.[22] Davidienii organizaţi în 1929, conform cărţii lui Victor Houteff „The Shepard’s Rod” au fost respinşi ca fiind eretici. O succesiune de dispute după moartea lui Houteff au condus la formarea Ramurilor. Mai târziu, un alt ex-adventist, David Koresh, a condus ramura davidienilor până când a murit în asaltul din 1993 asupra reşedinţei grupării în Waco, Texas. După Primul Război Mondial, un grup cunoscut sub numele de Mişcarea Adventistă de Ziua a Şaptea de Reformă a fost format ca un rezultat al acţiunilor anumiţilor membrii ai bisericii europene, care au decis că este de acceptat faptul ca adventiştii să participe la război. Când încercările de reconciliere au eşuat mai târziu după război, grupul s-a organizat separat de biserică la o conferinţă de la data de 14-20 iulie, 1925. Mişcarea s-a organizat oficial în 1949.(necesită notă) În 2005, biserica principală şi-a cerut scuze pentru eşecurile din timpul celui de-al doilea Război Mondial.[23]

Grupul lui Robert Brinsmead a fost cel mai problematic de-a lungul istoriei bisericii până în prezent.[24]

Cea mai mare schismă din adventism a fost controversa perspectivei glaciare din 1980. Această criză s-a axat pe cele 900 de pagini de cercetare ale lui Dr. Desmond Ford numite Daniel 8:14, the Investigative Judgment, and the Kingdom of God. Lucrarea punea la îndoială poziţia bisericii în legătură cu judecata de cercetare. Întâlnirile din cadrul ramurei Glacier View, aproape de parcul Estes, din Colorado au respins propunerea lui Ford. Schisma cauzată de această respingere a avut ca rezultat scoaterea lui Ford din învăţământ şi retragerea legitimaţiei de lucru. Cu această ocazie au părăsit şi mulţi adventişti biserica.[25] În anii care au urmat Ford a activat prin lucrarea independentă Good News Unlimited.

Din anii 1970, dezbaterile privind inspiraţia lui Ellen White au fost foarte aprinse. Un număr de adventişti cum ar fi fostul lucrător Walter Rea şi Dale Ratzlaff au părăsit biserica şi au devenit critici proeminenţi ai învăţăturilor bisericii, în special ale celor legate de Ellen White. În paralel cu aceste evenimente, mulţi cercetători adventişti au adoptat perspective mai moderate cu privire la inspiraţia ei. Poziţia oficială a bisericii legată de darul profetic al lui Ellen White rămâne neschimbat.

Persoanele homosexuale, bisexuale, lesbiene şi travestite care practică sau au practicat adventismul au format o reţea socială care nu este asociată oficial cu biserica, numită SDA Kinship International, [26] fondată în 1976. Perspectiva Bisericii Adventiste faţă de organizaţia Kinship poate fi înţeleasă în urma procesului din anul 1987 pentru violarea mărcii înregistrate împotriva Kinship International – Judecătoarea de district, Mariana R. Pfaeizer care conducea SDA Kinship International, Inc. nu a încălcat legea prin folosirea numelui Bisericii SDA şi ca urmare a continuat să folosească numele respectiv.[27] [28] [29]

[modifică] Media în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea

Mijloacele media adventiste aduc informaţii pe calea publicaţiilor tipărite, a radioului şi a televiziunii, în întreaga lume. Biserica Adventistă are o lunga istorie a comunicării media care a început în anul 1840, prin mişcarea millerită care folosea publicaţiile tipărite. O parte din mijloacele media este sustinută în mod direct de către biserică, în timp ce o altă parte este susţinută fie prin mijloace proprii, fie din donaţii.

Principalele medii de comunicare ale Bisericii Adventiste sunt conectate la reţeaua mondială de difuzare prin relee şi sateliţi.

[modifică] Radio

Adventist World Radio (AWR) a fost fondat în 1971 şi este "braţul misiunii prin radio" al Bisericii Adventiste. Emite prin AM, FM, unde scurte, sateliţi, podcasting şi Internet, în 74 de limbi ale lumii, având o acoperire de 80% a populaţiei globului. Pe Internet, transmiterea se face prin aproximativ 10 site-uri în Africa, Asia, Europa, America de Sud şi America de Nord. Sediul central al AWR se află în Silver Spring, Maryland, acestuia alăturându-se studiourile din întreaga lume ([2]).[30]

Radio Voice of Prophecy fondat în 1929 de către H.M.S. Richards, a emis prima oară în Los Angeles. De atunci, s-a extins în întreaga ţară, începând să aibă şi producţii video şi de televiziune ([3]).

Radio The Quiet Hour a fost fondat în 1937 de J.L. Tucker, astăzi deţinând şi o televiziune ([4]).

Radio Amazing Facts a fost fondat în 1965 de către Joe Crews în Baltimore, Maryland. Incurajat de succesul de la Voice of Prophecy, prioritatea lui Crews a fost aceea de a ajunge atât la ascultătorii creştini, cât şi la cei necreştini într-un mesaj zilnic de 15 minute care debuta cu un fapt istoric uşor de amintit, şi care continua cu un mesaj biblic legat de acesta. Mai târziu, programul urma să ofere studii biblice acasă, precum şi cărţi scrise de însuşi Crews.

[modifică] Televiziune

The Hope Channel este postul oficial de televiziune al Bisericii Adventiste. A început să emită în 2003 şi poate fi urmărit prin satelit pe orice continent ([5]).

It Is Written a fost fondat în 1956 de către George Vandeman şi a fost primul program religios transmis color, şi primul care a avut avantajul tehnologiei transmiterii prin satelit. Mark Finley i-a urmat lui Vandeman în 2002. În 2004, programul a fost preluat de către Shawn Boonstra ([6]).

Three Angels Broadcasting Network (3ABN) a început să transmită din 1984 dezbateri, interviuri, muzică, predici, emisiuni despre stilul de viaţă, documentare, ş.a. Sediul se află în West Frankfort, Illinois, şi poate fi urmărit şi prin satelit ([7]).

Amazing Facts începe proiectul unei televiziuni creştine în 1987. După moartea lui Joe Crews în 1993, Doug Batchelor preia atât funcţia de director, cât şi cea de prezentator, deţinând această poziţie până în prezent. Astăzi, Amazing Facts emite în special în Sacramento, California ([8]).

Loma Linda Broadcasting Network a început să transmită din 1997. Sediul se află în Loma Linda, California şi transmite programe de la Biserica Universităţii Adventiste "Loma Linda", precum şi programe preluate ([9]).

Breath of Life este una dintre cele mai recente televiziuni care are ca ţintă populaţia afro-americană, mesajul fiind similar celorlalte televiziuni adventiste ([10]).

[modifică] În România

[modifică] Semnele Timpului

Primul număr al revistei Semnele Timpului a apărut la 1 ianuarie 1908 şi oferea o panoramă de ştiri din domeniile pe atunci de actualitate: politica europeană, cuceriri ale ştiinţei, spiritualitate românească ş.a., dintr-o perspectivă creştină. Revista a funcţionat până la confiscarea Editurii "Cuvântul Evangheliei" (în 1952), de catre comunişti. În toamna anului 1990, la scurt timp dupa înlăturarea regimului comunist, Semnele Timpului şi-a făcut reapariţia cu un tiraj de 11.000 exemplare. Consecventă primei ediţii, redacţia de astăzi a revistei Semnele Timpului, tratează printr-o viziune biblică evenimentele majore ale lumii (politice, sociale, economice, culturale, religioase). Segmentul ţintă al revistei îl constituie intelectualii secularizaţi, ceea ce impune o adresare neteologică, neliturgică şi neconfesională. ([11])

[modifică] Editura “Viaţă şi Sănătate”

Din 1994 în domeniul editorial şi tipografic, are ca obiectiv publicarea de cărţi şi reviste care să răspundă nevoilor dintr-o gamă largă de domenii: sănătate, educaţie, familie, spiritualitate, istorie şi arheologie, poezie. În colaborare cu reţeaua de librării Sola Scriptura, Editura “Viaţă şi Sănătate” este prezentă în oraşele: Bucureşti, Ploieşti, Câmpina, Târgovişte, Buzău, Constanţa, Năvodari, Vălenii de Munte, Piteşti, Bacău, Iaşi, Târgu Mureş, Ocna Mureş, Arad, Alexandria, Sfântu Gheorghe, Sibiu şi Timişoara. ([12])

[modifică] Hope Media România

Casa de producţie Hope Media este principalul furnizor de programe pentru SperanţaTV ([13]). Funcţionând din 1999, Hope Media a înregistrat deja o prezenţă susţinută în televiziunea românească. În perioada 2002-2004, din studioul Hope Media au fost produse şi transmise în direct aproximativ 400 de ediţii ale emisiunii interactive "În centrul atenţiei", realizată de Mihai Gâdea pentru RealitateaTV. Emisiunea a devenit un forum preferat pentru numeroase personalităţi de prim rang ale vieţii culturale, artistice, ştiinţifice şi religioase din România. În paralel, RealitateaTV a difuzat emisiunea săptămânală de cultură şi spiritualitate "Viaţa la superlativ", realizată la Hope Media de Cornel Dărvăşan. Alte emisiuni produse de Hope Media şi difuzate de diferite televiziuni naţionale au purtat titlurile "În căutarea unui răspuns" cu Norel Iacob, şi "Jurnal de credinţă", cu Beatrice Lospa.

Din 2002, Hope Media asigură două ore de program în limba română pentru emisiunile Hope Channel International şi Hope Channel Europe ([14]). Hope Channel este un trust internaţional care coordonează şase ediţii regionale independente, SperanţaTV fiind cea de-a şaptea şi prima produsă în Europa. SperanţaTV continuă şi îmbogăţeşte experienţa acumulată din 1993 de Radio Vocea Speranţei ([15]), care face parte din acelaşi grup.

Radio Vocea Speranţei, SperanţaTV şi Hope Media nu se angajează în partizanat politic, ci urmăresc să promoveze cauze şi valori care depăşesc graniţele politice, etnice, naţionale sau religioase. Obiectivul îl reprezintă comunicarea încrederii că valorile morale şi spirituale dau sens şi perspectivă existenţei individuale şi sociale. Perspectiva optimistă asupra vieţii este exprimată în sloganul: "Pasiune pentru viaţă".

[modifică] Note

  1. ^ http://www.adventist.org/world_church/facts_and_figures/index.html.en
  2. ^ material bazat pe lucrarea lui George R. Knight, Questions on Doctrine (Berrien Springs, MI: Andrews University Press, 2003), 21-23.
  3. ^ acest punct de vedere protestant e bazat pe bibliografia în limba germană prezentată în articol
  4. ^ Publishing work of the Seventh-day Adventist Church.
  5. ^ Beach, Bert (June 1985). Seventh-day Adventists and the Ecumenical Movement. General Conference of Seventh-day Adventists. Accesat la data de 2007-01-10.
  6. ^ „World Church: Adventists Observe World Council of Churches Assembly”, Adventist News Network, March 7, 2006. Accesat la data de 2007-01-10.
  7. ^ Seventh-day Adventist Church profile. Religious Tolerance.org.
  8. ^ Zinke, R (2006). Letter. Adventist Review. Accesat la data de 2007-02-05.
  9. ^ Robin A.Brace (2001). The move away from legalism. UK Apologetics. Accesat la data de 2007-02-05.
  10. ^ Anthony A. Hoekema (1963). The Four Major Cults, William B. Eerdmans.
  11. ^ George R. Knight "A Search For Identity The Development Of Seventh-Day Adventist Beliefs", Review and Herald Publishing Associatiion, 2000, Pg 165
  12. ^ Loren Dickinson (2006-11-02). The Day Adventists Became Christians. Spectrum. Accesat la data de 2007-01-19.
  13. ^ Donald Grey Barnhouse, "Are Seventh-day Adventists Christians?" Eternity, September 1956, 7.
  14. ^ Walter Martin, Kingdom of the Cults Off-site Link (Bethany House, Minneapolis, Minnesota), Updated edition 1997, p.517.
  15. ^ Walter T. Rea (1983). The White Lie, Moore Publishing Co.
  16. ^ Veltman, Fred (November 1988). Life of Christ Research Project.
  17. ^ Ronald L. Numbers (January 1977). „An Author Replies to His Critics” (PDF). Spectrum Magazine 8 (2): 27–36.
  18. ^ Attorney Vincent L. Ramik, a specialist in patent, trademark, and copyright cases. After researching about 1,000 copyright cases in American legal history, Ramik issued a 27-page legal opinion in which he concluded "Ellen White was not a plagiarist, and her works did not constitute copyright infringement/piracy." [1]
  19. ^ Robert K. Sanders. Is the Seventh-day Adventist Church a Cult?. Truth or Fables.
  20. ^ SDA church claims to be the remnant (PDF). adventisttruth.org. Accesat la data de 2005-02-06.
  21. ^ Veltman, Fred (November 1988). Life of Christ Research Project.
  22. ^ SDA church claims to be the remnant (PDF). adventisttruth.org. Accesat la data de 2005-02-06.
  23. ^ Ángel Manuel Rodríguez (October 2002). The Remnant and the Adventist Church. Biblical Research Institute. Accesat la data de 2007-02-05.
  24. ^ Report on Hope International and Associated Groups, Adventist Review, 2000.
  25. ^ Fundamental beliefs of DSDA as compared with the ones of the Seventh-day Adventist Church.
  26. ^ "Church Leaders Say 'We're Sorry': German and Austrian churches apologize for Holocaust actions" by Mark A. Kellner
  27. ^ Schwarz, Richard W. (1979). Light Bearers to the Remnant, pag. 456–461, Boise, Idaho; Oshawa, Ontario, Canada: Pacific Press and General Conference Department of Education.
  28. ^ Arthur Patrick (October 2005). Twenty-five years after Glacier View. Adventist Today. Accesat la data de 2007-01-20.
  29. ^ SDA Kinship International Official website
  30. ^ Adventist World Radio

[modifică] Bibliografie

  • Biblisches Forschungskomitee der Euro-Afrika-Division (Hrsg.): Studien zur adventistischen Ekklesiologie.
  • Rüdiger Hauth: Adventisten. Evangel. Presseverband für Bayern, München 1994, ISBN 3-583-50632-4
  • Helmut Obst: Apostel und Propheten der Neuzeit. Gründer christlicher Religionsgemeinschaften des 19. und 20. Jahrhunderts. Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen 2000, ISBN 3-5255-5439-7
  • Georg Schmid, Georg Otto Schmid (Hrsg.): Kirchen, Sekten, Religionen. Religiöse Gemeinschaften, weltanschauliche Gruppierungen und Psycho-Organisationen im deutschen Sprachraum. Theologischer Verlag, Zürich 2003, ISBN 3-2901-7215-5
  • Christian D. Schmidt: Zeit des Gerichts oder Gericht der Zeit? Ideologie und Eschatologie der Siebenten-Tags-Adventisten. Lemberg-Verlag, Frankfurt/M. 1972, ISBN 3-87476-013-8

[modifică] Legături externe

 Cel puţin o parte din aceste legături externe nu îndeplinesc condiţiile de includere.
Trebuie şterse legăturile inaccesibile, nerelevante sau care nu pot fi considerate surse de încredere.
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Adventist%C4%83_de_Ziua_a_%C5%9Eaptea
Unelte personale