Valeriu Gafencu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Valeriu Gafencu
Valeriu-Gafencu.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Sîngerei, România Modificați la Wikidata
Decedat (31 de ani) Modificați la Wikidata
Târgu Ocna, România Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Ocupațieteolog[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicMișcarea Legionară  Modificați la Wikidata

Valeriu Gafencu (n. , Sîngerei, România – d. , Târgu Ocna, România) a fost unul din legionarii care au murit în închisorile regimului comunist din România, supranumit de Nicolae Steinhardt Sfântul închisorilor. A fost fiul lui Vasile Gafencu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Educația și activitatea politică[modificare | modificare sursă]

A urmat școala primară la Sângerei și Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Bălți între 1932-1940. A absolvit liceul în vara anului 1940 și s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași. La câteva zile după absolvirea liceului a fost martor la Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord.[1] Gafencu a trecut Prutul împreună cu tatăl, mama și surorile sale și s-au refugiat la Iași. Fiul împreună cu tatăl au revenit în Basarabia ocupată, pentru rezolvarea unor probleme legate de gospodăria părăsită, revenind înapoi.[1]

În anul 1937 a devenit legionar, conform propriilor declarații, la vârsta de 16 ani.[2][3] În anul 1941 Gafencu era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași[3] și a locuit inițial pe str. Păcurari nr. 9 și apoi pe str. Florilor nr. 10.[4] A condus din 19 ianuarie 1941[5] organizația legionară Frățiile de Cruce din orașul Iași,[2] luând în primire sediul organizației de pe str. Lăpușneanu de la Anatole Sarău, care a plecat la București.[5]

La 21 ianuarie 1941, în perioada Rebeliunii legionare, Valeriu Gafencu a dat conducerii Liceului de Băieți „Mihail Kogălniceanu” din Iași un ordin verbal pentru suspendarea cursurilor timp de o oră (între 10 și 11) și s-a adresat elevilor liceului, adăugând cu acest prilej că „elevii sunt un explozibil mai puternic decât dinamita, că sunt elita și conducătorii de mâine ai țării și că avem dușmani înlăuntru pe iudeo-masoni, iar în afară, pe Ruși, care ocupă mereu câte un ostrov din Delta Dunării”.[6] Două zile mai târziu doi tineri legionari s-au prezentat la școală și au anunțat suspendarea cursurilor din ordinul prefectului[6] și au lipit afișe pentru participarea elevilor la o întrunire.[7] Ceva mai târziu a venit și Valeriu Gafencu pentru a verifica executarea ordinului.[7] Elevii au fost împiedicați să se prezinte la cursuri în ziua de 23 ianuarie 1941, iar unii și în ziua următoare, consemnează un raport din 30 ianuarie 1941 al directorului Liceului de Băieți „M. Kogălniceanu” din Iași.[7]

Arestarea și condamnarea[modificare | modificare sursă]

După înăbușirea rebeliunii, Valeriu Gafencu a fost învinuit că, în calitate de conducător al Frățiilor de Cruce din Iași, i-a instigat pe elevii Liceului Internat și Liceului de Fete „Oltea Doamna” să nu se prezinte la cursuri în ziua de 23 ianuarie 1941, fapt care a fost perceput de autoritățile antonesciene ca un act de „nesupunere față de autoritățile școlare”.[8][9] Într-o declarație dată la 15 martie 1941 în fața judecătorului de instrucție al cabinetului No. 3 de pe lângă Tribunalul Militar al Corpului 4 Armată, a recunoscut că a avut ședințe cu membrii Frățiilor de Cruce în zilele de 21 și 22 ianuarie la sediul de pe str. Lăpușneanu, a condus coloana Frățiilor de Cruce de la sediul organizației până la cazarma de pe str. Lascăr Catargi în după amiaza zilei de 22 ianuarie, a participat la manifestațiile legionare din Piața Unirii din seara zilei de 22 ianuarie și s-a prezentat în dimineața zilei de 23 ianuarie la Liceul Internat și la Liceul Oltea Doamna pentru a comunica suspendarea cursurilor în acea zi, afirmând că a făcut acest lucru din proprie inițiativă.[5][10] Tot atunci a negat însă că i-ar fi îmbrăcat pe elevi în cămăși negre și că i-ar fi înarmat cu pistoale.[10] Valeriu Gafencu a fost condamnat, într-un lot de 18 persoane, prin sentința nr.485/94 din 25 mai 1941[8][11] a Tribunalului Militar al Corpului IV Armată la o pedeapsă de 3 luni și o zi închisoare corecțională și 2.000 lei amendă corecțională pentru „instigare publică”.[12][9]

A fost eliberat la scurt timp și a plecat la munte, apoi s-a întors acasă și și-a susținut examenele de sfârșit de an.[13] Și-a reluat apoi activitatea de propagandă legionară, iar în toamna anului 1941 a fost surprins de autoritățile regimului Antonescu împreună cu Paul Miron în timpul unui ritual legionar[2] organizat în via Weisbuch din cartierul Copou (din nordul Iașului).[4][14] În declarația dată la 23 noiembrie 1941 în fața șefului patrulei el și-a asumat integral vina pentru organizarea acelei ședințe legionare și a susținut că nu a urmărit „niciun gând rău pentru Națiunea mea”, ci că dorea doar reabilitarea Mișcării Legionare, al cărui „ideal atâta de curat și măreț” fusese compromis de conducătorii ei „de mâna a doua, mai slabi ca moral, departe de linia de conduită a Căpitanului”.[11] I s-a imputat cu acest prilej că ar fi recrutat câțiva elevi ai Liceului Militar din Iași prin intermediul lui Paul Miron și Mircea Burlibașa (elevi în clasa a V-a la acest liceu) și că ar fi organizat, împreună cu aceștia, o ședință legionară secretă.[14]

Valeriu Gafencu a fost judecat din nou și condamnat prin sentința nr. 2374/941 din 5 decembrie 1941 a Curții Marțiale a Corpului 4 Armată la o pedeapsă de 25 ani muncă silnică[3][15][16] și 1.000 lei cheltuieli de judecată pentru „Crima de Constituire de Asociațiune și activitate legionară potrivnică ordinei existente în Stat”.[17][18][9] Elevii Paul Miron și Mircea Burlibașa au fost condamnați pentru același delict la câte 15 ani muncă silnică și 500 lei cheltuieli de judecată, în timp ce ceilalți patru elevi (Ilie Niță, Mihai Onică, Traian Păstrăvanu și Vasile Mihăilescu), cărora li s-au găsit circumstanțe atenuante, au fost condamnați pentru „Crima de participare la o adunare a unei asociațiuni cu caracter legionar potrivnică ordinei existente în Stat” la câte 3 ani închisoare corecțională și 300 lei cheltuieli de judecată.[18]

Perioada de încarcerare[modificare | modificare sursă]

Troița ridicată la 21 iulie 1991, aflată în cimitirul bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Târgu Ocna, unde au fost îngropați deținuții închisorii (aflată în planul depărtat).

A trăit o criză mistică în timpul încarcerării la închisoarea Aiud[necesită citare] și a început să capete o latură ortodoxistă, motiv pentru care Nicolae Steinhardt l-a numit mai târziu „sfântul închisorilor”.[2] Tot la această închisoare făcea parte[19] din gruparea lui Traian Trifan,[20] formată din Marian Traian, Maxim (Marin) Naidin, Ioan Ianolide, Iulian Bălan, Nicolae Mazăre, Nicolae Trifoi, Pleniță Popescu (zis și „Popescu Dumnezeu”), Anghel Papacioc și Jacotă Popescu,[19] grupare orientată spre o dimensiune mistico-[20] religioasă[19] dar și ideologică.[21] Potrivit istoricului Mihai Demetriade, citând dosarul de la A.C.N.S.A.S, gruparea exagera în posturi și rugăciuni, urmând în continuare linia legionară și erau „acuzați de preoți că sunt sectari, ieșiți din ortodoxie.” O parte a acestui grup însă (cu excepția lui Traian Trifan și Anghel Papacioc) împărtășeau, folosind expresia proprie, o „nouă linie legionară”, prin care se punea accentul pe morala creștină, respingând folosirea violenței, nerecunoscându-i drept „martiri” pe Căpitan, Nicadori, Decemviri ori pe Ion Moța, vorbind despre necesitatea unei „revoluții spirituale”, fără să renunțe însă la angajamentele legionare (naționalism, antisemitism, cultul liderului etc.).[19]

Nu este clar ce tip de discurs teologic produceau acești adepți sau în ce măsură suportul ideologic legionar a furnizat credinței o scenografie de suport, deloc neglijabilă ca impact. Demetriade a mai adus aminte de varianta de Weltanschauung, care asumă și credința și fascismul în același timp.[19] De asemenea, tot acesta este de acord că este vorba de un ortodoxism militant, sensibil la destinul unui „corp de elită”, care furnizase, în principal, rațiunile fidelității și l’esprit du corp⁠(en)[21] – răspuns venit la întrebarea, ocultată în istoriografia română printr-o confuzie cu repercusiuni grave (precum recuperarea pe linie „ortodoxă” a „martirilor” legionari, folosindu-se practicile și crezul lor „creștin”), dacă creștinismul ortodox militant provenit din interiorul fidelilor legionari este comparabil cu poziționarea religioasă non-ideologică.[19] Astfel, grupul celor auto-delimitați religios a fost o expresie a fracționismului legionar, construind, pe aceleași fundamente mitologice, o cale specifică. Totodată, „creștinismul” acestora nu poate fi delimitat de ideologia fascistă, al cărei rol mesianic asigura perspectiva istoricistă necesară visului unei „Românii milenare”.[21]

Efortul duhovnicesc al misticilor era structurat pe trei coordonate: lecturi biblice și teologice, viața liturgică și rugăciunea inimii⁠(en).[22] În anul 1943 a fost izolat, împreună cu alți deținuți, în „zarca” închisorii Aiud, unde, potrivit prietenului deținut Ioan Ianolide, a început să practice rugăciunea inimii și a înlocuit o mare parte a preocupărilor zilnice cu rugăciunea.[23] Practicarea rugăciunii l-a transformat în plan sufletesc și l-a ajutat să depășească condițiile grele ale detenției,[23][22] făcându-l să afirme: „Sunt atât de fericit încât aș vrea să strig în gura mare, să audă toată lumea strigătul meu [...], să ajungă fericirea mea până la Cer!”.[24]

La 2 octombrie 1944 Parchetul Curții Marțiale C.I.T. Secția II-a Balș a trimis ordinul nr. 34638 către Penitenciarul Aiud, cerând punerea în libertate a deținutului Valeriu Gafencu pe motiv că fapta sa a fost amnistiată prin Decretul de Amnistiere nr. 1629/1944, dar conducerea penitenciarului a răspuns la 23 noiembrie 1944 că instrucțiunile primite nu permit eliberarea persoanelor condamnate pentru politică legionară.[25] Cu toate acestea, doi ani mai târziu, pedeapsa inițială de 25 de ani de muncă silnică pe care o primise Valeriu Gafencu i-a fost redusă cu 6 ani și 3 luni prin hotărârea judecătorească nr. 1405/1946.[15] Acesta a fost încarcerat la Pitești.[26] În anul 1949, conducerea comunistă a dat o nouă sentință pentru continuarea pedepsei,[2] condamnatul fiind transferat în același an la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna în stare gravă, slăbit, îmbolnăvit de tuberculoză, in­su­ficiență cardiacă și apendicită.[2] Potrivit istoricului Mihai Demetriade, acesta a fost transferat la Târgu Ocna în iunie 1950, împreună cu Ioan Ianolide.[26] Valeriu Gafencu a continuat să practice rugăciunea inimii la penitenciarul Târgu Ocna și i-a învățat, potrivit unei alte mărturii, pe tinerii deținuți Octav Anastasescu (n. 1929) și Aurel Caramitru (1921-1953) să practice rugăciunea inimii prin rostirea ei între două bătăi ale inimii.[27]

A murit de tuberculoză pulmonară la 18 februarie 1952, în timpul detenției la Penitenciarul-Spital Târgu Ocna, nedezicându-se niciodată de apartenența și rolul său în Mișcarea Legionară.[16]

Securitatea i-a acuzat cu ocazia unei anchete pe Ianolide și Gafencu în toamna anului 1958 pentru activitate legionară odată cu transferarea la Târgu Ocna, activitate ce a cuprins instrucțiuni sub formă mistică (ce erau în fapt directive legionare) cu privire la activitate subversivă în exterior, Ianolide cunoscând faptul că începând din 1954, o mare parte a legionarilor vor fi eliberați.[28]

Perioada postcomunistă[modificare | modificare sursă]

În perioada postcomunistă, în cartea memorialistică scrisă de Ioan Ianolide[14] și publicată postum[29] Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, București, 2006, a fost relatată informația potrivit căreia Valeriu Gafencu a obținut streptomicină[14] în timpul detenției la Târgu Ocna[2] de la admiratorul lui bolnav Victor (sau Aurel[2]) Leonida Stratan,[14] în anul 1951,[2] și pe care Gafencu ar fi cedat-o pastorului Richard Wurmbrand, care se afla într-o stare gravă, salvându-l.[14] O altă versiune a legendei a fost relatată într-un interviu de către Gheorghe Calciu-Dumitreasa și conform căreia „după eliberare, Wurmbrand, un evreu convertit care a stat la Târgu Ocna cu Valeriu [Gafencu], mi-a spus că primea în închisoare medicamente și nu știa de unde vin”.[14] Informația a fost considerată drept legendă de către William Totok și de cercetătorii CNSAS Adrian Cioflâncă și Adriana Radu.[2] Totok a mai adăugat faptul că este o legendă nesusținută documentar, afirmând că a fost promovată prin intermediul unei literaturi memorialistice îndoielnice sau articole din ziare lipsite de deontologie jurnalistică.[14]

Însă, Richard Wurm­brand, în cartea acestuia intitulată Cu Dumnezeu în subterană, București, 2007[14] a susținut că a fost primul care a primit și a fost tratat cu streptomicină la Târgu Oc­na, utilizând o filieră protestantă și com­plicitatea unui medic din închisoare. Wurm­brand a ajutat apoi și pe alții, in­clusiv un antisemit,[2] pe nume Ion Sultaniuc,[14] care nu dorea să accepte ajutor de la un evreu.[2] Această variantă a fost reluată și de istoricul Mircea Stănescu în cartea Reeducarea, vol. III.[2] În cartea pro-legionară Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu adunate și adnotate de monahul Moise, Alba Iulia, 2007 relatarea lui Wurmbrand a fost dezavuată drept „minciună”, susținându-se că Sultaniuc ar fi refuzat medicamentul „nu pentru că era antisemit”, ci pentru că pastorul i-a criticat pe legionari și l-ar fi denigrat pe Corneliu Zelea Codreanu, afirmând că acesta era „cumpărat de comuniști”.[14] Totodată, în această carte i se reproșează lui Wurmbrand, descris ca un om „fără caracter”, că a trecut intenționat sub tăcere faptul că, în realitate, Gafencu i-ar fi salvat viața.[14] În jurul lui Wurmbrand au fost create mai multe legende după apariției presei postcomuniste, în scopul discreditării acestuia.[14]

Richard Wurmbrand în anii 1950.

Cercetătorii Adrian Cioflâncă și Adriana Radu sunt de acord că după anul 1989 efigia lui Valeriu Gafencu este abuzată, devenind un obiect de cult pentru grupări neolegionare și ortodoxiste, fiind folosit drept paravan și legitimare împotriva acuzațiilor de antisemitism și extremism aduse extremei drepte. Astfel, se dorește ca Gafencu să fie dovada magnanimiei și supe­riorității morale legionare.[2] În acest sens se menționează afecțiunea lui Gafencu pentru evreii închiși în închisoare, deși acest presupus fapt nu au fost niciodată menționat în memoriile acestora (de exemplu, de pastorul Richard Wurmbrand).[30] Sunt folosite de către grupări și relatările lui Richard Wurmbrand conform cărora Valeriu Gafencu nu ar fi fost antisemit. Cu toate acestea, din relatările discuțiilor din închisoare reiese că Gafencu colporta majoritatea preju­de­căților antiiudaice din ideologia legionară.[2] Wurmbrand mai este valorificat ca evreu convertit și cu luări de poziții antisemite.[2]

În același timp, prin promovarea cultului, grupările fundamentaliste caută expresie în lumea contemporană.[2] Aceste acțiuni sunt parte unei încercări de reabilitare a Mișcării Legionare și a membrilor săi, manifestată mai ales prin intermediul unor lucrări scrise, de către unii autori simpatizanți ai mișcării.[30] În opinia lui Alexandru Florian, unul dintre acești autori este și Radu Preda, care în mai 2014 a fost numit director al Institutului pentru Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Imediat după numirea sa, Preda, de profesie teolog, a declarat că este „obligația” lui să plaseze „agenda «Sfinților închisorilor» pe ordinea de zi a institutului”.[31] Predecesorul său, istoricul Andrei Muraru, a evitat orice asociere a IICCMER[30] cu promotorii Mișcării Legionare și al „martirajului competitiv”[31] (sintagmă folosită de Vladimir Tismăneanu în legătură cu competiția postcomunistă dintre victimele Holocaustului și ale Gulagului).[32]

Ca parte a cultului Gafencu face parte și acțiunea primăriei orașului Târgu Ocna de a-l declara post-mortem cetățean de onoare al orașului, în lipsa unei dezbateri publice, la 10 februarie 2009.[2]

Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), reprezentată de deputatul Aurel Vainer,[33] și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”,[2] instituție aflată în subordinea Guvernului României, condusă de Alexandru Florian,[33] au luat poziție împotriva deciziei primăriei, în conformitate cu[2] Legea 51/1991 privind siguranța națională a României, care precizează la articolul 3, litera h, faptul că acțiunile de inspirație legionară reprezintă amenințări la adresa siguranței naționale și Legea 107/2006 care prevede interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii, unde se menționează explicit că este interzisă promovarea simbolurilor extremei drepte.[33]

Consiliul Local Târgu Ocna a respins solicitarea Institutului din noiembrie 2012 de a i se retrage, lui Valeriu Gafencu, titlul de cetățean de onoare acordat post-mortem.[16] Fundația neolegionară „Ion Gavrilă Ogoranu”[34] a transmis ulterior un comunicat în care își manifesta victoria față de Institutul „Elie Wiesel”.[16]

Consiliul Local Târgu Ocna, prin decizia nr. 47 din 21 iunie 2013, a retras statutul de cetățean de onoare al orașului.[35][36] Decizia administrației din Târgu Ocna a fost contestată în justiție de Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”. Tribunalul Bacău, cât și Curtea de Apel, care a respins ulterior recursul Consiliului Local, au constatat că decizia nr. 47 din 21 iunie 2013 a încălcat legea administrației locale. Decizia Consiliului Local Târgu Ocna a fost anulată pe motive de formă: absența caracterului urgent și încălcarea prevederilor privind publicitatea și transparența deciziei.[36] Consilierii locali vor putea în continuare să emită o dispoziție de retragere a statutului de cetățean de onoare, dar cu condiția respectării tuturor prevederilor legale.[36]

În 30 mai 2013 a fost organizat un protest în Piața Victoriei din București, simultan cu ședința Consiliului Local Târgu Ocna programată în aceeași zi, în care urma să se discute retragerea titlului de onoare acordat post-mortem. Protestul a fost anunțat online de unele grupări de extremă dreaptă care au specificat că singurele simboluri admise în cadrul acțiunii sunt steagul României, crucea și poza lui Valeriu Gafencu. Istoricul Alexandru Climescu a declarat că protestul a reunit adepți variați ai extremei drepte și a reușit să adune mai mulți susținători decât în protestele anterioare unde au fost folosite însemne fasciste, protestul bucurându-se de o legitimitate crescută datorită susținătorilor din afara orizontului de extremă dreaptă. Acest lucru a dovedit, în opinia istoricului, capacitatea de disimulare a adepților extremei drepte.[37] De asemenea, extrema dreaptă a reușit să își introducă mesajele în dezbaterea publică în special în dezbaterile dominate de discursuri cu caracter anticomunist sau cu cele privind conservarea valorilor național-creștine.[38]

Directorul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), Octav Bjoza, ce a făcut în trecut afirmații pro-legionare, a criticat decizia de retragere a titlului de cetățean de onoare în anul 2013.[39] În același an, președintele Federației Române a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști (FRFDPLA sau FFDP, organizație disidentă, desprinsă de AFDPR), Marcel Petrișor, a semnat o petiție intitulată „Solidaritate cu Valeriu Gafencu!”, în care se cere primăriei din Târgu Ocna „să nu dea curs presiunilor Institutului Elie Wiesel și să nu retragă Sfîntului închisorilor titlul de cetățean de onoare”. Petiția a mai fost semnată de Coriolan Baciu, președintele Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu”, Valentin Cantor, președintele AFDPR-București, Lucia Hossu-Longin de la Fundația Memorialul Durerii, actorul Dan Puric, Ioan Șuță de la Fundația Sfinții Închisorilor, Claudiu Târziu, președintele Asociației Rost și Răzvan Codrescu, membru Rost, Irina Popescu de la Fundația „Arsenie Boca” ș.a.[40] Conform unei relatări a lui Michael Shafir, la o manifestare din 2013 despre „sfinții închisorilor”, Octav Bjoza i-a replicat lui William Totok, pe care îl credea evreu, următoarele: „Mai întâi ne-ați luat țara, acum vreți să ne luați și sfinții”.[41]

Cezarina Condurache, membră a Asociației Rost, a adus un omagiu lui Gafencu într-o carte a sa publicată în anul 2015.[42]

În 5 mai 2015, FRFDPLA împreună cu Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” au organizat în Muzeul Municipiului București o „seară de film în memoria partizanilor făgărășeni”, eveniment dedicat memoriei unor reprezentanți ai Mișcării Legionare, unde au fost omagiați Ion Gavrilă Ogoranu și Valeriu Gafencu. În prezidiu s-au aflat Octav Bjoza, subsecretar de stat, împreună cu Florin Dobrescu, președinte executiv al Partidului „Totul pentru Țară”. În acest context, Institutul „Elie Wiesel” a dezaprobat manifestarea.[43]

După Alexandru Florian, logica simbolică după care Gafencu a fost făcut cetățean de onoare în locul unde regimul comunist l-a ținut închis, deși nu acesta l-a condamnat, este ca regimul să fie dovedit criminal iar prin gestul consilierilor locali comunitatea să își ceară scuze pentru o așa-zisă nedreptate. Imaginea legionarului devine astfel una eroizantă.[17] În mai 2020 a fost expus un bust al lui Valeriu Gafencu în Chișinău.[44]

Fenomenul de „sfinții închisorilor” a fost întâlnit și în Serbia, unde Biserica Ortodoxă Sârbă l-a transformat pe episcopul antisemit Nikolaj Velimirović⁠(en) (1880-1956) din „trădător”, în viziunea comuniștilor, într-un „sfânt” dar și în Slovacia, unde s-a încercat beatificarea episcopului Ján Vojtaššák⁠(en), simpatizant nazist, acțiune oprită după ce mai mulți istorici israelieni i-au scris papei Ioan Paul al II-lea.[45] În Croația, arhiepiscopul Alojzije Viktor Stepinac⁠(en), consilier spiritual al lui Ante Pavelić în timpul regimului marionetă nazist al Ustașa este un alt exemplu.[30]

Alte persoane pe lângă Valeriu Gafencu care sunt considerate martiri pentru că au fost condamnate pentru că ar fi aparținut sau au simpatizat cu Mișcarea Legionară sunt: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Vintilă Horia și Ion Gavrilă Ogoranu.[46]

În ceea ce privește memoria Holocaustului în România, se remarcă mai multe discursuri: cel de asumare simbolică a lui de către statul român, și pe de altă parte, promovarea de către autorități și organizații civice, a unor conducători sau membrii activi ai legionarismului: Valeriu Gafencu sau Ion Gavrilă Ogoranu. Tot în această categorie sunt incluse și omagierile aniversar-comemorative, busturile, numele de străzi și instituții ale unor reprezentanți ai culturii interbelice care au adoptat ideologia extremei drepte. În același timp, opțiunile ideologice ale membrilor sunt catalogate ca „derapaje de tinerețe”.[47] Administrațiile publice locale sau instituții aflate în coordonare încă răspund solicitărilor de simbolizare a valorilor sau liderilor legionari. Astfel, se organizează[48] întâlniri în școli cu sau despre legionari participanți la lupta anticomunistă din munți, conferințe comemorative găzduite de instituții județene de cultură. De asemenea, consilii locale votează titluri de cetățeni de onoare post-mortem. Acestea se întâmplă, în opinia lui Alexandru Florian, pentru că există un dezinteres față de apartenența politică, prevalând eticheta de militant anticomunist.[49]

Istoricul Adrian Cioflâncă a declarat într-un interviu la 5 ianuarie 2015 că:[39]

Biserica Ortodoxă Română are în vedere propunerea de a fi canonizat,[16] în contextul în care sunt exercitate presiuni asupra BOR,[50] în special de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR),[51] pentru[50] a canoniza anumiți legionari dispăruți în închisorile comuniste. Această acțiune reprezintă în același timp un monopol subtil al continuatorilor Mișcării Legionare asupra rezistenței anticomuniste din România, nejustificat de realitate.[52]

Preotul Marcel Răduț Seliște a fost de acord că acțiunea începută de Institutul „Elie Wiesel” ar fi fost lăudabilă dacă Gafencu ar fi luat direct parte la Holocaustul din România, fie ca legionar, fie ca oficial militar al dictaturii lui Ion Antonescu. Acesta în schimb a criticat intervenția institutului.[9]

Istoricul Sorin Adam Matei a declarat că Gafencu poate fi un model de comportament creștin și fiind demn de sanctificare cu condiția ca suporterii acțiunii să dovedească faptul că Gafencu a regăsit adevăratul creștinism și a renunțat la legionarism. Tot acesta a mai afirmat că nu se știe încă dacă Gafencu a renunțat la erezie, întrucât mărturiile sunt parțiale și partizane și nu se spune nimic despre credințele legionare ale acestuia din închisoare sau dacă mai credea în Căpitan.[53]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate și adnotate de monahul Moise, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 15.
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t Cioflâncă, Adrian și Radu, Adriana, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității; „Eroi contrafăcuți” (Web Archive), Revista 22, publicat pe 12 decembrie 2013.
  3. ^ a b c „Fișă matricolă penală - Gafinco Valeriu, întocmită la 10 februarie 1950 de Penitenciarul Sanatoriu Tg. Ocna - față”, Iiccr.ro, accesat în  
  4. ^ a b De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 79
  5. ^ a b c De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 71
  6. ^ a b De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 69
  7. ^ a b c De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 70
  8. ^ a b De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 74
  9. ^ a b c d Marcel Răduț (), „În apărarea lui Valeriu Gafencu «Sfântul Închisorilor»”, Adevărul, accesat în  
  10. ^ a b De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 72
  11. ^ a b De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 77
  12. ^ De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 76
  13. ^ De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 78
  14. ^ a b c d e f g h i j k l m William Totok; Din vremurile războiului rece, (VII). Ivan Deneș vs. Richard Wurmbrand, Radio Europa liberă, 11 iunie 2014
  15. ^ a b „Fișă matricolă penală - Gafinco Valeriu, întocmită la 10 februarie 1950 de Penitenciarul Sanatoriu Tg. Ocna - spate”, Iiccr.ro, accesat în  
  16. ^ a b c d e jurnalul.ro, Cristinel C. Popa, 31 mai 2013. „Valeriu Gafencu: "Elevii sunt un explozibil mai puternic decât dinamita!". Consiliul Local Tg. Ocna menține titlul de cetățean de onoare acordat acestuia post-mortem”. Accesat în . 
  17. ^ a b De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 68
  18. ^ a b De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 80
  19. ^ a b c d e f Reeducare și propagandă ..., Demetriade, 2017, pag. 73
  20. ^ a b Reeducare și propagandă ..., Demetriade, 2017, pag. 72
  21. ^ a b c Reeducare și propagandă ..., Demetriade, 2017, pag. 74
  22. ^ a b Reeducare și propagandă ..., Demetriade, 2017, pag. 231
  23. ^ a b Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, 2006, pp. 47-48.
  24. ^ Monahul Moise, Sfântul închisorilor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pp. 282-283.
  25. ^ De la Ion Antonescu la „Sfinții închisorilor” ..., Florian, 2015, pag. 82
  26. ^ a b Reeducare și propagandă ..., Demetriade, 2017, pag. 221
  27. ^ Silviu-Andrei Vlădăreanu, „O mărturie despre sfântul închisorilor”, în Lumea credinței, nr. 5/2007, p. 34.
  28. ^ Reeducare și propagandă ..., Demetriade, 2017, pag. 222
  29. ^ William Totok, Elena-Irina Macovei; Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România, Elefant Online, 27 iulie 2016, notă subsol nr. 135, f.p.
  30. ^ a b c d Holocaust Public Memory ..., Florian, 2018, pag. 107
  31. ^ a b Holocaust Public Memory ..., Florian, 2018, pag. 108
  32. ^ Vladimir Tismăneanu; Communism and the Human Condition: Reflections on The Black Book of Communism, în Human Rights Review, Vol. 2, nr. 2, 2001, pp. 125-134.
  33. ^ a b c Merticariu, Mircea (). „EXCLUSIV Scandalul „Valeriu Gafencu", reaprins la Tribunalul Bacău. „Sfântul Închisorilor" ar putea redeveni cetățean de onoare al orașului Tîrgu Ocna”. Adevărul. Accesat în . 
  34. ^ Holocaust Public Memory ..., Florian, 2018, f.p.
  35. ^ Decizia Consiliului Local Târgu Ocna nr. 47 din 21 iunie 2013. Accesat în 5 aprilie 2020
  36. ^ a b c Merticariu, Mircea (). „«Sfântul Închisorilor», reabilitat de Curtea de Apel Bacău. Valeriu Gafencu rămâne cetățean de onoare al orașului Tîrgu Ocna”. Adevărul. Accesat în . 
  37. ^ Alexandru Climescu; Extremismul de dreapta online în România, „Sfera Politicii”, Volum XXII, Numărul 3 (179), mai-iunie 2014, pag. 126
  38. ^ Alexandru Climescu; Extremismul de dreapta online în România, „Sfera Politicii”, Volum XXII, Numărul 3 (179), mai-iunie 2014, pag. 127
  39. ^ a b c William Totok, Elena-Irina Macovei; Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România, Elefant Online, 27 iulie 2016, notă subsol nr. 22, f.p.
  40. ^ William Totok, Elena-Irina Macovei; Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România, Elefant Online, 27 iulie 2016, notă subsol nr. 175, f.p.
  41. ^ Petru Clej, 5 ianuarie 2015, jurnalistan.ro (Web Archive). „«Nu orice formă de anticomunism este legitimă» – interviu cu istoricul Adrian Cioflâncă”. Accesat în . 
  42. ^ Gabriel Andreescu; Temele „legii antilegionare” din perspectiva eticii memoriei, Noua Revistă de Drepturile Omului, Numărul 4, 2015, pag. 6
  43. ^ Guvernul României; Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Raport de activitate 2015, VII. Reacții instituționale, pag. 14
  44. ^ „«Sfântul Închisorilor» din România - bust la Chișinău”. radiochisinau.md. . Accesat în . 
  45. ^ Holocaust Public Memory ..., Florian, 2018, pag. 106
  46. ^ Holocaust Public Memory ..., Florian, 2018, pag. 204
  47. ^ Trecutul prezent: Evreii din România ..., Filipovici, 2018, pag. 224
  48. ^ Trecutul prezent: Evreii din România ..., Filipovici, 2018, pag. 227
  49. ^ Trecutul prezent: Evreii din România ..., Filipovici, 2018, pag. 228
  50. ^ a b Trecutul prezent: Evreii din România ..., Filipovici, 2018, pag. 219
  51. ^ Ionescu, Sinziana (). „«Sfinții închisorilor» cu trecut legionar, propuși spre canonizare. Inițiativa a ajuns în Sinodul BOR. «Ne putem trezi că Hristos ajunge lider de partid»”. Adevărul. Accesat în . 
  52. ^ Trecutul prezent: Evreii din România ..., Filipovici, 2018, pag. 220
  53. ^ Sorin Adam Matei, 19 februarie 2016, pagini.com. „Poate fi Valeriu Gafencu ȘI sfânt ȘI legionar?”. Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]