Constantin Oprișan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Constantin Oprișan
Constantin Oprisan CNSAS.jpg
Imagine din timpul perioadei de detenție politică în România
Date personale
PoreclăCostache Modificați la Wikidata
Născut Modificați la Wikidata
Oncești, Bacău, România Modificați la Wikidata
Decedat (37 de ani) Modificați la Wikidata
Ilfov, România Modificați la Wikidata
Cauza decesuluituberculoză Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1952–1965).svg România Modificați la Wikidata
Etnieromâni Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Ortodoxă Modificați la Wikidata
Ocupațiestudent[*]​ Modificați la Wikidata
Activitate
PorecleCostache  Modificați la Wikidata
Alma materUniversitatea Regele Ferdinand I din Cluj  Modificați la Wikidata
Cunoscut pentruCalitatea de subiect notoriu al Experimentului Pitești și al procesului de reeducare comunistă din România
FuncțieConducător al organizației Frățiile de Cruce
Mișcare politicăMișcarea legionară
Statut penalDeținut politic
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Constantin „Costache” Oprișan (n. , Oncești, Bacău, România – d. , Ilfov, România)[1] a fost un legionar român[2] ce a ocupat poziția de conducător al organizației Frățiile de Cruce la nivel național.[3]

În calitate de subiect notoriu al Experimentului Pitești și al procesului de reeducare comunistă din România, face parte dintr-un grup de persoane format în principal de personaje cu profil nedemocratic având concepții legionare și naționaliste radicale de dreapta, care au fost supuse unor represalii în epoca respectivă. Acestea sunt în prezent preamărite ca martiri creștini, fiind incluse într-o galerie – subiect de promovare a unui cult, intitulată Sfinții închisorilor. Această campanie este derulată de grupuri ortodoxiste sau de oameni care obțin foloase financiare din promovarea acestora, precum și de către grupuri neolegionare.

Dincolo de aspectul ilustrat mai sus, Constantin Oprișan rămâne o victimă notorie a sistemului concentraționar și represiv comunist din România, care, și-a impresionat colegii de detenție politică prin calitățile sale umane și prin amploarea trăirilor religioase personale, aflate în raport cu martirajul la care a fost supus, precum și prin sprijinul moral acordat colegilor săi de suferință.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

A fost fiu de răzeș[1] și s-a născu la Oncești, situat pe antunci în județul Tecuci.[2]

A absolvit liceul în anul 1940, an în care s-a înscris în Frățiile de Cruce. Dată fiind[1] intrarea ulterioară în conflict a Gărzii de Fier cu Ion Antonescu[4] în anul 1941, a fugit în Germania în același an,[1] unde a asistat la cursurile existențialistului Martin Heidegger. În perioada 1942-1944, alături de alți legionarii refugiați din România, a fost înternat în lagărul de la Buchenwald.[2]

Eliberat din lagăr la 24 august 1944, s-a antrenat în Germania pentru a fi parașutat în România ca să lupte în spatele frontului împotriva Armatei Roșii, planul respectiv fiind abandonat în primăvara anului 1945.[4] Ajuns totuși în țară în același an, a preluat conducerea Frățiilor de Cruce,[2] în ilegalitate.[5]

Înscris la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj în anul 1946, i-a avut printre profesori pe Lucian Blaga și Dumitru Roșca[2] devenind asistent al ultimului, în anul III de studii.[6]

Perioada de detenție[modificare | modificare sursă]

A fost arestat la 15 mai 1948,[1] în anul III de facultate. Drept efect al poziției sale de conducător național al Frăților de Cruce din Mișcarea legionară, Constantin Oprișan a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică.[4] Trimis inițial la Jilava,[4] a fost deținut ulterior la Pitești, Gherla[3] (din 1951)[2] Târgu Ocna,[1] Văcărești[3] și la sfârșit, din nou la Jilava.[4]

  • Locuri de detenţie

  • Una dintre fostele clădiri ale închisorii Piteşti

  • Închisoarea Gherla

  • Penitenciarul-Spital Târgu Ocna

A fost descris de către colegii săi de detenție drept un tânăr eminent, filosof, poet și eseist, cunoscător al existențialismului religios și al trăirismului apărut în închisoare.[3] I-a impresionat pe deținuții politici prin cultura sa, prin caracterul de care a dat dovadă, prin amploarea trăirilor religioase personale, aflate în raport cu martirajul la care a fost supus de către torționarii săi din închisoare, cu predilecție de către Eugen Țurcanu[1] și prin sprijinul moral acordat colegilor săi de suferință.[2]

Eugen Țurcanu a fost principalul torționar al lui Constantin Oprișan, în închisoarea de la Pitești.[1]

A fost unul dintre subiecții experimentului de reeducare din închisorile de la Pitești[1] și Gherla.[7] Ar fi fost, conform martorilor oculari, cel mai schingiuit dintre toți deținuții,[2] fiind una dintre victimele preferate ale lui Eugen Țurcanu, deoarece Oprișan avea calitatea de șef legionar. De asemenea, torționarul l-a torturat în mod special cu scopul de a anihila rezistența celor tineri din Frățiile de Cruce. Deși inițial a reușit să îl înfrunte pe Țurcanu, prelungirea supliciilor l-a făcut pe Oprișan să treacă până la urmă de partea „reeducării”. Ajuns în această situație a încercat însă să-și modereze comportamentul, pentru a putea reduce suferința viitoarelor sale victime.[4]

Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Experimentul PiteștiVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

La Gherla căderea fostul șef legionar s-a accentuat și acesta a participat la demascări. Datorită agravării tuberculozei a fost însă transferat la Târgu Ocna. Aici, autoritățile l-au folosit în procesul lui Vică Negulescu și al altora, dar Oprișan a reușit să-și revină pe pacursul procedurilor judiciare și s-a opus din nou presiunilor Securității, retrăgându-și toate declarațiile.[4]

Placă memorială amintind de reeducarea inițiat la Pitești și extinsă apoi în alte centre de detenție politică, plasată la intrarea în fosta închisoare
Marcel Petrișor, în calitate de fost coleg de detenție cu Constantin Oprișan, a contribuit la restaurarea memoriei acestuia.
Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Reeducarea în România comunistăVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

A fost trimis, grav bolnav fiind, în secția[4] specială[8] numită Casmica din închisoarea Jilava. Aici a fost deținut în aceeași celulă cu Marcel Petrișor, Iosif V. Iosif și Gheorghe Calciu-Dumitreasa.[4] A murit la 37 de ani la 26 iulie 1958 în închisoarea Jilava,[1] în condiții mizere,[4] ca urmare a tuberculozei de care s-a îmbolnăvit în închisoarea de la Pitești,[3] a supliciilor și regimului de exterminare la care fusese supus.[4]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Constantin Oprișan este pomenit în scrierile unor foști deținuți politici, precum, Dumitru Bordeianu (Mărturisiri din mlaștina disperării), Eugen Măgirescu (Moara dracilor. Amintiri din închisoarea Pitești.), Neculai Popa (Coborârea în iad: amintiri din închisorile României comuniste), Marcel Petrișor (Fortul 13. Convorbiri din detenție), Constantin Brânzaș (Raza din catacombă -Jurnal din inchisoare), Gheorghe Calciu-Dumitreasa (în revista The Ortodox Word),[9] Grigore Dumitrescu (Demascarea), Virgil Maxim (Imn pentru crucea purtată) și Mihai Timaru (Amintiri de la Gherla).[2]

În anul 2009 a apărut o colecție de versuri ale sale, reconstitutite din memorie de foșt camarzi de-ai săi de celulă, precum Gheorghe Calciu-Dumitreasa și Marcel Petrișor, sub titlul de Cărțile spiritului și alte poezii.[10] Apariția a fost precedată în anul 1995 de lucrarea Doi poeti damnați: Constantin Oprișan & Stefan Vladoianu : versuri memorate în inchisoare de Gheorghe Calciu, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor.[11]

Campania „Sfinții închisorilor”[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Sfinții închisorilor.

Au existat unii oameni, cu o mare forță spirituală, în rândul deținuților politici care au decedat în închisorile comuniste. Acești deținuți au avut capacitatea de a îndura suferințe de neimaginat, cu seninătate, reușind concomitent să aducă mângâiere și altora dintre cei aflați în închisoare. Cu referire la ei, a fost folosită sintagma de „sfinți ai închisorilor”, perspectiva asupra lor fiind variabilă: de la adevărați martiri creștini, până la mistici fanatici. Aceștia au fost propuși, inclusiv pentru canonizare.[12]

Este de remarcat însă că, în calitate de deținut, Constantin Oprișan aparține unui grup de persoane[13] format în marea majoritate, de personaje cu profil nedemocratic.[14] Aceste persoane s-au remarcat prin concepții legionare, respectiv naționaliste radicale de dreapta. Supuse represaliilor, ele sunt în prezent preamărite ca martiri creștini[13] și incluse în galeria Sfinților închisorilor.[3]

Conform istoricului Adrian Cioflâncă, există o campanie extraordinară de de promovare a cultului „Sfinților închisorilor” , derulată de grupuri ortodoxiste, de oameni care scot bani din promovarea acestora și de multe grupuri neolegionare.[14]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j Brodner, Raluca; Un mărturisitor plămădit din credință și rugăciune; Ziarul Lumina, 16 martie 2017; accesat la 6 februarie 2021
  2. ^ a b c d e f g h i Cârlea Șontică, Daniela; Un sfânt locuia în celulă cu noi; ziarul Jurnalul Național, 9 august 2009; accesat la 6 februarie 2021
  3. ^ a b c d e f Bujorescu, Anca; Sfinți martiri și mărturisitori români din secolul XX, Ediția a II-a; Ed. Adenium; Iași; 2014; ISBN: 978-606-742-008-1
  4. ^ a b c d e f g h i j k Memorialul „Închisoarea Pitești”; Constantin ”Costache” Oprișan; pitestiprison.org; accesat la 6 februarie 2021
  5. ^ Țiu, Ilarion; Activități de opoziție după alegerile falsificate din noiembrie 1946. Cazul Mișcării legionare.; Cogito. Revistă de cercetare științifică pluridisciplinară, Vol. 5/Nr. 2 iunie 2013; p. 37; accesat la 6 februarie 2021
  6. ^ Mecanismele terorii, 2000, p. 103
  7. ^ Mecanismele terorii, 2000, p. 104
  8. ^ Hașu IoanaRău venit la Jilava ! (reportaj); Radio France International, 1 august 2012; accesat la 6 februarie 2021
  9. ^ Bârzoi, Cezarina & Baias, Ionuț; Serial - Sfintii inchisorilor Costache Oprisan sau pledoaria filozofului pentru dragoste; HotNews.ro, 10 august 2007; accesat la 4 februarie 2021
  10. ^ Librăria Cărturești; Descriere: Cărțile spiritului și alte poezii ; carturesti.ro; accesat la 4 februarie 2021
  11. ^ Doi poeti damnați: Constantin Oprișan & Stefan Vladoianu : versuri memorate în inchisoare de Gheorghe Calciu, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor; books.google.ro; accesat la 5 februarie 2021
  12. ^ Zamfirache, Cosmin Pătrașcu; Cine au fost cu adevărat „sfinții închisorilor“ din România. Mulți au fost membri ai grupărilor legionare și au făcut pușcărie și înainte de comunism; Adevărul, 21 martie 2017; acesat la 25 iunie 2021
  13. ^ a b Totok, William & Macovei, Elena-Irina; Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului: Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența anticomunistă din România; Ed.Polirom; Iași; 2016; ISBN 978-973-46-6127-5; Cap. Cultura mistificării, Nota 181; accesat la 4 februarie 2021
  14. ^ a b Flux 24; Secretar de stat la CNSAS: Campania Sfinții Închisorilor este legionară; flux24.ro, 20 august 2015 – preluare de la Radio Hit Iași din 16 august 2015; accesat la 6 februarie 2021

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Timaru, Mihai; Mecanismele terorii; Memoria. Revista gândirii arestate, Nr. 33 – 4/2000; pp. 102-107
Lectură suplimentară
  • Rădulescu, Mihai; Istoria literaturii române de detenție: Vol. 1 - Memorialistica reeducărilor; Vol. 2 - Mărturisirea colaborarii; Editura Ramida; București; 1998
  • Mureșan, Alin; Pitești. Cronica unei sinucideri asistate, Ediția a II-a revăzută și adăugită; Editura Polirom; 2010;
  • Voinea, Octavian; Masacrarea studențimii române. Pitesti, Gherla, Râmnicu Sărat, Jilava, Aiud; Editura Majadahonda; 1996

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  • Emisiunea Povestea Mucenicului Constantin Oprișan: Partea I, Partea a II-a; Emisiunea Biruitorii: Oamenii care se hrănesc din Dumnezeu (realizată cu sprijinul Mitropoliei Ardealului, Mitropoliei Banatului, Arhiepiscopieie Alba Iulia și Episcopieie Ortodoxe a Covasnei și Harghitei); TVR Târgu Mureș
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Constantin_Oprișan&oldid=14324309