Neofascism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Neofascismul este o ideologie apărută după ce de–al Doilea Război Mondial care preia elementele semnificative ale doctrinei fasciste precum ultranaționalismul, populismul, politicile antiimigrație sau, după caz, nativismul, anticomunismul, antisocialismul, antimarxismul, antianarhismul și opoziția față de sistemul parlamentar și de democrația liberală. Acuzațiile că un grup este neofascist pot fi contestate, mai ales în cazul în care termenul este folosit ca un epitet politic. Unele regimuri apărute după cel de–al doilea Război Mondial au fost descrise ca neofasciste din cauza caracterului lor autoritarist și, uneori, din cauza fascinației și simpatiei lor față de ideologia și ritualurile fasciste.

Post-fascismul este o etichetă care a fost aplicată mai multor partide politice europene care susțin o formă modificată a fascismului și care participă la politica constituțională.[1][2]

Italia[modificare | modificare sursă]

Giorgio Almirante, liderul Mișcării Sociale Italiene.

Italia a fost divizată în două mari blocuri politice după cel de-al Doilea Război Mondial, creștin-democrații, care au rămas la putere până în anii 1980, și Partidul Comunist Italian (PCI), foarte puternic în anii de după război.

În 1946, un grup de soldați fasciști a fondat Mișcarea Socială Italiană pentru a continua ideile promovate de Benito Mussolini. Liderul MSI a fost Giorgio Almirante, care a rămas în fruntea partidului până la moartea sa în 1988.

Începând din anii 1990, Alianța Națională, condusă de Gianfranco Fini, fost membru al Mișcării Sociale Italiene, s-a distanțat de Mussolini și de fascism și a făcut eforturi pentru a îmbunătăți relațiile cu grupurile evreiești; acum încearcă să se prezinte ca un respectabil partid de dreapta. Fini s-a alăturat guvernului condus de Silvio Berlusconi. Partide neofasciste din Italia sunt Flacăra Tricoloră („Fiamma Tricolore”), Noua Forță („Forza Nuova”) și Frontul Social Național („Fronte Sociale Nazionale”).

Slovacia[modificare | modificare sursă]

Kotleba – Partidul Poporului Slovacia Noastră este un partid politic de extrema-dreaptă cu vederi considerate extremiste și fasciste. Liderul formațiunii, Marian Kotleba, a fost anterior un neonazist[3] și a purtat o lungă perioadă o uniformă inspirată de cea a Gărzii Hlinka, miliția Statului Slovac din anii 1939-1945. El se manifestă critic la adresa persoanelor de etnie romă,[4] a imigranților,[5] a Insurecției Naționale Slovace,[6]NATO, Statelor Unite ale Americii și Uniunii Europene.[7] Partidul susține, de asemenea, reabilitarea criminalului de război fascist, președintele slovac Jozef Tiso.[8]

În 2003, Kotleba a fondat partidul de extrema-dreaptă  Uniunea Slovacă (în slovacă: Slovenská Pospolitosť). În 2007 ministerul de interne al Slovaciei a interzis participarea partidului în campania electorală pentru alegerile parlamentare. În ciuda acestei interdicții, partidul lui Kotleba a obținut 8,04%[9] din voturi în alegerile parlamentare din Slovacia organizate în anul 2016 și opinia favorabilă a alegătorilor față de partid continuă să crească.

Marea Britanie[modificare | modificare sursă]

Partidul Național Britanic (BNP) este un partid naționalist din Marea Britanie, care are o ideologie fascistă[10][11][12][13] și anti-imigrație.[14] În alegerile pentru Parlamentul European din 2009, a câștigat două mandate în Parlamentul European (MPE), inclusiv pentru fostul lider al partidului Nick Griffin.[15]

Partidul pentru independența Regatului Unit (UKIP) a fost acuzat de adversarii politici că ar promova o ideologie fascistă, evidențiată prin politicile naționaliste populiste și anti-imigrație. Totuși, UKIP a negat acest lucru, afirmând că politicile sale nu sunt anti-imigrație, ci pentru o imigrație controlată, patriotice și nu naționaliste, în sprijinul democrației britanice, și pentru toți cetățenii britanici, fără legătură cu etnia sau țara de naștere.[16] În plus, el susține libertatea economică și reducerea rolului statului, elemente care nu sunt de obicei găsite în doctrina fascistă.[17] Un blog al London School of Economics a examinat ideologiile partidelor UKIP și BNP și, în timp ce a găsit similitudini în ceea ce privește politica antiimigrație, nu a reușit să concluzioneze că există legături ideologice puternice între ele. Cu toate acestea, el a făcut o legătură între creșterea sprijinului pentru UKIP și scăderea sprijinului pentru BNP, speculând că există o relație între acestea.[18] Presa de stânga, critică față de UKIP, neagă, de asemenea, că cele două partide ar fi fasciste.[19][20][21]

Rețele internaționale[modificare | modificare sursă]

Articole franchiste și naziste într-un magazin din Toledo, Spania

Mai multe regimuri și mișcări neofasciste internaționale din perioada Războiului Rece au colaborat în diverse operațiuni cum ar fi asasinate și atentate cu bombă cu steag fals. Stefano Delle Chiaie a luat parte la Operațiunea Condor, organizând în 1976 o încercare a asasinat a politicianului creștin-democrat chilian Bernardo Leighton.[22] Vincenzo Vinciguerra s-a refugiat în Spania Franchistă cu ajutorul SISMI, în urma atacului de la Peteano din 1972, pentru care a fost condamnat la închisoare pe viață.[23][24] Împreună cu Delle Chiaie, Vinciguerra a depus mărturie la Roma în decembrie 1995, înaintea judecătoarei Maria Servini de Cubria, care afirmând că Enrique Arancibia Clavel (un fost agent al poliției secrete chiliene urmărit penal pentru crime împotriva umanității în 2004) și agentul american al DINA Michael Townley au fost implicați direct în asasinarea generalului Carlos Prats. Michael Townley a fost condamnat în Italia la 15 ani de închisoare pentru că a servit ca intermediar între DINA și neofasciștii italieni.[25]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Post-fascist - definition of post-fascist by The Free Dictionary”. TheFreeDictionary.com. http://www.thefreedictionary.com/post-fascist. 
  2. ^ Griffin, R. (2007) The 'post‐Fascism' of the Alleanza Nazionale: A case study in ideological morphology, Journal of Political Ideologies, 1/2: 123-145
  3. ^ Marian Kotleba and the rise of Slovakia's extreme right - BBC News” (în en-GB). http://www.bbc.com/news/world-europe-35739551. Accesat la 13 martie 2016. 
  4. ^ Azet.sk. „Marián Kotleba: Štát chráni cigánskych parazitov. http://www.aktuality.sk/clanok/164704/marian-kotleba-stat-chrani-ciganskych-parazitov/. Accesat la 13 martie 2016. 
  5. ^ Spustili sme petíciu proti príchodu imigrantov na Slovensko!. http://www.naseslovensko.net/nasa-praca/spustili-sme-peticiu-proti-prichodu-imigrantov-na-slovensko/. Accesat la 13 martie 2016. 
  6. ^ s., P E R E X , a.. „Šéfovia krajov sa u prezidenta nezhodli s Kotlebom na téme SNP - Pravda.sk” (în sk-SK). http://spravy.pravda.sk/domace/clanok/304775-sefovia-krajov-sa-u-prezidenta-nezhodli-s-kotlebom-na-teme-snp/. Accesat la 13 martie 2016. 
  7. ^ Neustupujte teroristom, hrozí vám diktát Bruselu, píše Kotleba Janukovyčovi | Svet | Hospodárske noviny - Denník o ekonomike a financiách. http://hn.hnonline.sk/svet-120/neustupujte-teroristom-hrozi-vam-diktat-bruselu-pise-kotleba-janukovycovi-603442. Accesat la 13 martie 2016. 
  8. ^ https://www.aktuality.sk/clanok/408705/podcenujeme-vyznam-stability-a-hodnot-tvrdi-fico/
  9. ^ s., P E R E X , a.. „Parlamentné voľby 2016 - Voľby - Pravda.sk” (în sk-SK). http://spravy.pravda.sk/parlamentne-volby-2016/. Accesat la 13 martie 2016. 
  10. ^ Renton, David (1 martie 2005). „'A day to make history'? The 2004 elections and the British National Party”. Patterns of Prejudice 1 (39). http://www.informaworld.com/smpp/content~db=all~content=a713722453. Accesat la 15 ianuarie 2009. 
  11. ^ Thurlow, Richard C. (2000). Fascism in Modern Britain. Sutton. ISBN 0-7509-1747-4. https://books.google.com/?id=vAWGAAAAIAAJ 
  12. ^ Copsey, Nigel (1 septembrie 2009). Contemporary British Fascism: The British National Party and the Quest for Legitimacy (ed. 2nd). Palgrave Macmillan. ISBN 0-230-57437-8 
  13. ^ Wood, C; Finlay, W. M. L. (1 decembrie 2008). „British National Party representations of Muslims in the month after the London bombings: Homogeneity, threat, and the conspiracy tradition”. British Journal of Social Psychology 47 (4): 707–26. doi:10.1348/014466607X264103. PMID 18070375. 
  14. ^ BNP Policies – Immigration”. British National Party. 24 aprilie 2014. https://www.bnp.org.uk/news/national/bnp-policies-%E2%80%93-immigration-1. Accesat la 26 noiembrie 2016. 
  15. ^ BNP secures two European seats”. BBC News. 8 iunie 2009. http://news.bbc.co.uk/1/hi/uk_politics/8088381.stm. Accesat la 26 noiembrie 2016. 
  16. ^ UKIP Election Manifesto 2015”. UKIP. http://www.ukip.org/manifesto2015. 
  17. ^ Michael White (17 mai 2013). „Nigel Farage's fascist barrage”. The Guardian (London). https://www.theguardian.com/politics/blog/2013/may/17/nigel-farage-fascist-barrage-ukip. 
  18. ^ While there are differences, there are also important similarities between the profiles of UKIP and BNP’s respective support bases”. British Politics and Policy at LSE. http://blogs.lse.ac.uk/politicsandpolicy/ukip-and-bnp-two-of-a-kind-or-on-different-planets/. 
  19. ^ UKIP and the crisis of conservatism”. Socialist Review. http://socialistreview.org.uk/376/ukip-and-crisis-conservatism. 
  20. ^ What kind of a party is Ukip?”. Socialist Worker (Britain). http://socialistworker.co.uk/art/38254/What+kind+of+a+party+is+Ukip%3F. 
  21. ^ Yes they’re right wing, but UKIP is not fascist”. Labour Uncut. http://labour-uncut.co.uk/2013/03/14/yes-they%E2%80%99re-right-wing-but-ukip-is-not-fascist/. 
  22. ^ Documents concerning attempted assassination of Bernardo Leighton, on the National Security Archives website.
  23. ^ Terrorism Western Europe (PDF) Arhivat 7 November 2006 la Wayback Machine.
  24. ^ Gladio Arhivat 9 December 2006 la Wayback Machine.
  25. ^ mun6”. Jornada.unam.mx. 22 mai 2000. http://www.jornada.unam.mx/2000/05/22/mun6.html. Accesat la 22 octombrie 2008. 

Lecturi suplimentare[modificare | modificare sursă]

  • Cento Bull, Anna (2007). Italian Neofascism: The strategy of tension and the politics of nonreconciliation. Berghahn Books 
  • The Beast Reawakens by Martin A. Lee, (New York: Little, Brown and Company, 1997, ISBN: 0-316-51959-6)
  • Fascism (Oxford Readers) by Roger Griffin, 1995, ISBN: 0-19-289249-5
  • Fascism in Britain: A History, 1918-1985 by Richard C. Thurlow (Olympic Marketing Corp, 1987, ISBN: 0-631-13618-5)
  • Fascism Today: A World Survey by Angelo Del Boca (Pantheon Books, 1st American edition, 1969)
  • Free to Hate: The Rise of the Right in Post-Communist Eastern Europe by Paul Hockenos (Routledge; Reprint edition, 1994, ISBN: 0-415-91058-7)
  • The Dark Side of Europe: The Extreme Right Today by Geoff Harris, (Edinburgh University Press; New edition, 1994, ISBN: 0-7486-0466-9)
  • The Far Right in Western and Eastern Europe by Luciano Cheles, Ronnie Ferguson, and Michalina Vaughan (Longman Publishing Group; 2nd edition, 1995, ISBN: 0-582-23881-1)
  • The Radical Right in Western Europe: A Comparative Analysis by Herbert Kitschelt (University of Michigan Press; Reprint edition, 1997, ISBN: 0-472-08441-0)
  • Shadows Over Europe: The Development and Impact of the Extreme Right in Western Europe edited by Martin Schain, Aristide Zolberg, and Patrick Hossay (Palgrave Macmillan; 1st edition, 2002, ISBN: 0-312-29593-6)

Legături externe[modificare | modificare sursă]