Neolegionarism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Neolegionarismul este un curent politic actual[necesită citare] de extremă dreaptă ultranaționalist și antisemit, care, respinge străinii ce nu împărtășesc aceleași valori și care consideră importantă crearea unui etnostat care are la bază rasa albă și credința creștină, scopul fiind acela de protejare a identitatății naționale.[1] Neolegionarii consideră că prezervarea identității creștine se face prin însușirea unei credințe religioase organizată administrativ la nivelul fiecărei națiuni. Ideologia de extremă dreapta, ce pune accent în mod fundamental pe națiune și naționalism, capătă astfel, justificare.[2] Apariția sa se înscrie în contextul recrudescenței extremismului de dreapta la nivel mondial.[3]

Premise[modificare | modificare sursă]

În România fenomenul legionar a avut după Revoluția Română din 1989 o recrudescență agresivă,[4] într-un context în care, judecarea la rece a legionarismului a rămas până în prezent (2019) un demers neclar, asumat doar de câțiva istorici.[5] În timp, memorialistica legionară și literatura laudativ-nostalgic-prolegionară publicată au surclasat cantitativ, expresia demersurilor de analiză obiectivă a utopiei legionare. Acest fapt a alimentat „spălarea la față” a legionarismului, precum și un filon prolegionar în curs de dezvoltare, dependent de acesta.[5] Demersuri de reabilitare a Gărzii de Fier interbelice au fost făcute prin intermediul unor publicații, cărți și apariții publice nu numai de către neolegionari, ci și de către lideri naționaliști postcomuniști.[6]

Evoluție[modificare | modificare sursă]

În general sunt considerate de fi neolegionare,[6] tipul de grupări naționaliste apărute după 1989, care, au avut ca model Mișcarea Legionară interbelică,[7] unele dintre acestea declarându-se chiar succesoare ale Legiunii Arhanghelului Mihail și promovând principiile susținute de Corneliu Zelea Codreanu. Adepți ai Mișcării aflați fie în străinătate, fie cu afaceri în România, au sprijinit astfel de grupuri.[6]

Este de menționat că persistența mișcării legionare interbelice în exil în perioada Războiului Rece, a reprezentat un factor important atât în ce privește renașterea acesteia în țara de origine, cât și în ce privește dezvoltarea ulterioară a acesteia,[8] veteranii legionarii din perioada interbelică jucând un rol semnificativ, după 1989, în revigorarea mișcării. Unele grupuri și cuiburi au fost numite după aceștia, iar biografiile or aventuroase[9] au inspirat pe tinerii neolegionari ai anilor 1990.[10] De asemenea, foștii legionari expatriați au oferit alături de sprijin financiar o platformă ideologică și istorică, precum și un aparat organizațional legat în mod direct de structura originală a mișcării. Alături de aceștia, foștii legionari care au supraviețuit în România și-au adus și ei contribuția la renașterea mișcării.[11]

În primul deceniu postcomunist,[6] neo-legionarii s-au constituit într-o o rețea de grupuri și de figuri vag interconectate. În mod activ, neolegionarii au folosit simboluri din epoca interbelică, perioadă în care Mișcarea Legionară a fost o mișcare de masă. În lupta pentru autenticitate, continuitate și definiții, termenul de „legionar” a fost folosit în continuare, deși acesta împreună cu derivatele sale sunt la momentul actual, conform lui Cecilie Endersen, ușor imprecise.[12]

Drept efect al condițiilor în care mișcarea neolegionară a debutat, profilul demografic al acesteia la sfârșitul celui de-al doilea mileniu a fost caracterizat de existența unei majorități a membrilor având fie 20, fie 80 de ani. Generațiile de mijloc au fost absente, fiind respinse de neolegionari ca drept corupte din punct de vedere spiritual, datorită legăturilor avute cu comunismul.[10]

O mare parte dintre grupurile neolegionare se consideră în mod reciproc, subversive și își contestă reciproc legitimitatea și autenticitatea, deși diferențele lor ideologice pretins ireconciliabile sunt de fapt minime, comparativ cu stocul de idei al legionarismului.[8]

Conform lui Cecilie Endersen, deși rețeaua de grupuri și figuri neolegionare din România este slab interconectată, totuși acestea aderă la un set comun de simboluri și obiective, drept care se putea spune încă din anul 2010, că exista deja o mișcare neolegionară.[8] Deși prezența neolegionară a găsit căi legale de a acționa, în plan politic s-a rezumat destul de mult însă la acțiuni de tipul celor specifice organizațiilor societății civile.[6] Mișcarea neolegionară a beneficiat de publicații proprii, precum cărți, periodice, lucrări, broșuri, afișe, pagini web. Au fost reeditate texte legionare, inclusiv scrieri interbelice, biografii și lucrări istorice ale legionarilor expatriați.[12]

Dintre textele legionare interbelice, unele au obținut un statut canonic, precum Cărticica șefului de cuib și autobiografia Pentru legionarii, ambele scrise de Corneliu Zelea Codreanu,[12] sau „Testamentul” lui Ion I. Moța.[8]

Publicând constant în reviste naționaliste, unii dintre membrii grupărilor au beneficiat de o bună vizibilitate în spațiul public. Au existat, de asemenea, grupări neolegionare care au câștigat, în special în rândul tineretului, popularitate și au enunțat proiecte politice având la bază idei naționaliste sau chiar antisemite.[6]

Încadrare[modificare | modificare sursă]

Conform lui Cecilie Endersen, mișcarea neolegionară este o mișcare politică ce are o structură ideologică religioasă și care, integrează concepțiile despre naționalitate și misticism, într-o mitologie consecventă cu un simbolism particular și cu un set de ritualuri. Viziunea asupra neolegionarismului poate fi aceea a unui naționalism religios și în același timp cea a unei mișcări ortodoxe laice, cu un puternic bias politic. Tradiția religioasă este astfel reinterpretată și ea ajunge să includă dogme, ritualuri, texte și martiri noi, alături de lideri carismatici, în timp ce neolegionarii tind să susțină că o parte a establishmentului religios a abandonat calea cea dreaptă.[9]

Neolegionarismul reprezintă o formă de fascism, deși mulți dintre neolegionari, ca efect al categorisirii de către comuniști drept fascistă a Mișcării Legionare, resping această etichetă.[13] Puncte remarcabile de convergență are neolegionarismul cu fundamentalismul religios, ceea ce neolegionarii acceptă, ei exprimând nemulțumirile sociale și politice în termeni religioși și văzând lumea drept un teren de luptă spirituală. Societatea care trebuie creată, din punctul lor de vedere este una în care urmează a fi implementat planul lui Dumnezeu.[13]

Implicațiile ideologice ale modernității sunt detestate de fundamentaliști, aceștia simțindu-se atacați de umanismul liberal-secular.Un trecut idealizat, este folosit pentru identificarea drept pură, a propriei comunități.[9]

Fanatismul religios al neolegionarilor are drept fundament fanatismul religios al legionarilor[2] și are la baza dezvoltării sale perceptele și ideologia proprii Legiunii Arhanghelul Mihail din România.[1] Este caracterizat de o religiozitate exacerbată de origine ortodoxă, ce extrapolează idei fundamentale[14] precum: familia, comunitatea, credința, națiunea și poporul. Aparține astfel domeniului reprezentat de naționalismul creștin-ortodox.[15] Acest fanatism neolegionar[3] românesc,[4] însă, se manifestă astăzi aparent atipic, nu în România ci în Statele Unite ale Americii,[3] unde, exponenți ai extremei drepte și l-au însușit.[4]

Percepții ideologice[modificare | modificare sursă]

Noii legionari sunt convinși de faptul că, națiunea română a fost pusă pe drumul cel bun în epoca interbelică, de către Corneliu Zelea Codreanu și că epoca respectivă de glorie a Mișcării a fost întreruptă deoarece „Antihristul s-a transformat în comunism, dușmanul de moarte al Bisericii”. În conformitate cu afirmația lui Codreanu, precum că „atâta timp cât există măcar un singur legionar, Legiunea există”, noii legionari susțin că spiritul legionar încă nu a murit.[12] Cultul lui Codreanu, care ar fi avut o revelație a Arhanghelului Mihil, strategul armiilor lui Dumnezeu împotriva forțelor lui Lucifer, este un element central al grupurilor neolegionare, în contextul în care elementul Arhanghelulului este de fapt un agent politic, într-un context în care conform concepției multora dintre neolegionari, lupta din Apocalipsă are loc aici pe pământ, deja. Astfel, portretul lui Codreanu apare în toate publicațiile și la toate evenimentele neolegionare, iar datele sale de naștere și de deces sunt zile de pomenire. Interpretările neolegionare asupra sa variază, fiind categorisit fie ca erou de o factură sau alta, ori drept conducător național, fie ca o întruchipare a voinței divine în lupta dintre Bine și Rău, prezent încă în ciuda dispariției sale fizice.[13]

Viziunea asupra lumii a mișcării neolegionare este caracterizată de un amestec de misticism, creștinism ortodox, folclor românesc, fascism, naționalism etnic și antisemitism, în timp ce discursul său religios-politic are la bază în cea mai mare parte o ideologie precomunistă, ceea ce face diferența în raport cu alte tipuri de fascism.[12] Sistemul neolegionar de idei politice și religioase este susținut de teoriile conspirației, misiunea neolegionară fiind reprezentată de curățarea României de forțele malefice ale unei conspirații[16] puternice, sursă a unei crize existențiale, spirituale și morale, care determină apariția de probleme politice, economice și sociale.[8] Mijloacele de regenerare a comunității și a națiunii s-ar regăsi, potrivit neolegionarilor, în cunoștințele ezoterice preluate de la Corneliu Zelea Codreanu și transmise, mai departe, de elita legionară interbelică. Această regenerare totală mitică, din cenușa societății degenerate, nu se poate face fără sacrificii.[16]

Curățarea țării și restabilirea ordinii trebuie să se însoțească de crearea unei noi Românii, corespondente României Mari interbelice. Aceasta, de-a dreptul o entitate divină, va fi „frumoasă, puternică și ascultătoare de Dumnezeu”, casă naturală a unei națiuni organice, românești.[8] Odată națiunea purificată și renăscută, este necesară revoluția spirituală, datorită căreia este necesar ca „omul nou” să-și trăiască viața conform cu „misticismul națiunii române”, astfel încât să slujească lui Dumnezeu și națiunii. Soldații morali, în calitate de elită conducătoare, vor determina dispariția mizeriei și corupției.[16]

Neolegionarii consideră că dreapta națiunea română suferă continuul atac al unor forțe diabolice și al aliaților cu fațete multiple ale acestora, care complotează mereu spre a a „ucide pe cei mai buni dintre creștini”. Suspecții de serviciu sunt evreii, francmasonii și comuniștii, cărora li se alătură cercurile globale anti-creștine. Lupta existențială, în care, neolegionarii devin astfel soldații lui Hristos și reprezentanți ai intereselor fundamentale (și în același timp divine) ale națiunii, presupune „dezvăluirea” diverșilor dușmani. Lista acestora este una actualizată în raport cu cea a Legiunii interbelice. Astfel, se alătură inamicilor drepturile omului, „genocidul” provocat de democrație și „internaționalismul”, care, „globalizează națiunea și distruge frontierele românești”. În mod practic, lista diverselor amenințări este departe de a avea un sfârșit, printre ele regăsindu-se Organizația Națiunilor Unite, NATO, Uniunea Europeană, telecomunicațiile globale, companiile internaționale, imigranții africani, Body Shop, homosexuali, avortul, drogurile, criminalitatea, musulmanii, minoritățile etnice, anarhia, corupția, istoriografia comunistă și urbanismul. Exceptând creștinismului ortodox tradițional, toate fenomenele religioase ar fi marca unui „obscurantism religios” care duce la un „Armaghedon spiritual”. De asemenea, protestantismul,[16] cultele neoprotestante, mișcarea New Age,[13] magia și ocultismul,[16] precum și practicile Yoga,[13] Umanismul, ateismul, secularismul, ecumenismul, sincretismul și individualismul,[16] sunt finanațate și se află sub controlul cercurilor globale anti-creștine, francmasone și evreiești.[13]

Structură și activități specifice[modificare | modificare sursă]

Similar Mișcării Legionare, structura de bază neolegionară a rămas cuibul,[10] unitate teritorială locală de tip militar. Acestea unități sunt organizate atât la nivel județean cât și regional.[17] În ce privește regulile unui astfel de unități, destinată a fi școală ideologică și de activitate specifică, ele sunt preluate din cartea lui Codreanu, Cărticica șefului de cuib.[10]

La rândul lor, cuiburilor li se asociază diverse asociații culturale și fundații, suport pentru activitatea unor seniori ai vechii Mișcări Legionare.[18]

Procesul educativ presupune participarea la tabere de muncă, în general estivale, o frecvență aparte având-o activitățile de restaurare a mănăstirilor, care au condus la câștigarea bunăvoinței multor clerici.[19]

Datorită rolului central doctrinar deținut de cultul morților, au loc comemorări (conferințe, expoziții, servicii religioase memoriale și ceremonii religioase) ale celor considerați a fi martiri legionari, precum și pelerinaje sau marșuri. O serie de cruci memoriale au fost ridicate la locul deceselor unor legionari în perioada comunistă.[19]

Deși unele grupuri neolegionare cooperează, altele se privesc reciproc drept eretice, conspiraționiste, comuniste, sau aliate cu „forțele oculte”, ori disonează prin amănunte referitoare la percepția reciprocă a legitimității, de tradiții sau de diverse coduri (precum cele privind îmbrăcămintea). În tot cazul, punctul de referință legionar rămâne același. Cea mai evidentă linie de separare rămâne și în prezent, aceea dintre adepții legitimiști ai membrilor încă existenți ai familiei Căpitanului („codreniștii'”') și cei ai succesorului acestuia, Horia Sima („simiștii”)[20]

Distribuția de materiale tipărite (ziare, cărți, reviste) se face prin mici magazine sau în cursul unor evenimente, sursa fiind reprezentată de editurii proprii.[21]

Manifestări[modificare | modificare sursă]

În România[modificare | modificare sursă]

În anii 1990, deși partidele politice de tip fascist și respectiv legionar erau ilegale în România, au existat totuși câteva partide de factură neolegionară, cu inflență cel mult marginală. Ideile promovate au aparținut unui spectru variat, care a inclus alături de[22] de ralierea la domenii comune cu alte tipuri de mișcări politice democratice de tip conservator-creștin,[23][24] promovarea propagandei de tip legionar,[22] idei antisemite și antirome,[23] precum și uneori idei privind un stat național-legionar de tip totalitar, antidemocratic și creștin fundamentalist.[24]

Deși din punct de vedere politic, Biserica Ortodoxă Română este în mod oficial, neutră, în calitate de actor politic influent cu orientare clar naționalistă, ea se suprapune frecvent cu concepte asumate de neolegionarism și are legături personale, ideologice și practice cu mișcarea neolegionară, fără ca acestea să fie însă oficiale sau sistematice.[25] Astfel, din punct de vedere ideologic, mișcarea neolegionară s-a articulat pe un complex de idei deja prezente în mod predominant în cultura și tradiția românească, radicalizându-le. Preluând, conceptul Bisericii Ortodoxe Române de „solidaritate naturală între ortodoxie, naționalism și tradiții premoderne” neolegionarii au afirmat că promovează Biserica națională și idealurile sale. Adesea citează texte teologice precum și lucrări ale clericilor de factură ortodoxă și apelează la nume influente, precum Dumitru Stăniloae sau Nichifor Crainic,[26] ori Sfântul Ioan Iacob Românul. Pe de altă parte, au existat în anii 1990 înalți ierarhi ortodocși, care, în tinerețe au fost legionari și există simpatii neolegionare printre studenții la Teologie din România.[25]

Pe plan internațional[modificare | modificare sursă]

România comunistă a reprimat brutal legionarii, astfel că Mișcarea Legionară a supraviețuit în timpul Războiului Rece în străinătate, prin legionarii expatriați. Aceștia au avut după Revoluțiile de la 1989 un rol semnificativ în ce privește renașterea mișcării în țara de baștină.[25]

În anii 1990, unele grupări neolegionare din România au stabilit relații cu organizații neonaziste din Germania sau Marea Britanie,[11] iar neolegionari sau legionari din Statele Unite ale Americii au colaborat cu grupuri neofasciste situate în Africa de Sud, America Latină și Polonia și au încercat să influențeze ceea ce se întâmpla în România.[27]

Tendințe de viitor[modificare | modificare sursă]

În prezent, exponenții fenomenului se manifestă de cele mai multe ori, în mediul online.[1] Conform lui Iulian Dinulescu, pe termen mediu manifestarea fenomenului tinde să capete amploare, ca efect al presiunilor socio-politico-economice exercitate asupra unor largi categorii de persoane.[15]

Șansele dezvoltării unui curent neolegionar în România sunt reale, conform istoricului Adrian Cioroianu, atât pe fondul unor antecedente istorice și a unei tradiții cât și pe cel al existenței pe plan local a unei granițe confuze între politica de stânga și cea de dreapta, sau al existenței unor partide suveraniste ori antieuropene, în Uniunea Europeană. De asemenea, Ciroianu a afirmat că persistă în interiorul Bisericii Ortodoxe Române o orientare ortodoxistă prolegionară. Nu în ultimul rând, acesta a menționat și existența unor țări adversare ale Uniunii Europene, care, au motive să încurajeze apariția în România a unei extreme-dreapta orientată împotriva UE.[5]

Combaterea fenomenului[modificare | modificare sursă]

Deși au existat clerici de rang înalt care s-au opus, Biserica Ortodoxă Română a evaluat ca fiind salutare inițiative de tip neolegionar și chiar a găzduit pe fondul atitudinii ambivalente a înalților săi ierarhi activități neolegionare, în contextul în care, ca efect la datoriei bisericii de a sluji morților, o existat preoți care au făcut slujbe celor considerați martiri legionari.[26]

Deși există în țară o bază legală reprezentată de Ordonanța de Urgență a Guvernului României Nr. 31/2002, care să folosească în lupta împotriva acestui fenomen,[28] conform unei afirmații din anul 2020 a lui Ovidiu Raețchi, președinte al Comisiei de Apărare și Siguranță Națională a Partidului Național Liberal, România nu are deocamdată procurori pregătiți să înfrunte toate subtilitățile fenomenului neonazist.[29]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 11
  2. ^ a b Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 14
  3. ^ a b c Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 4
  4. ^ a b c Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 9
  5. ^ a b c Cioroianu, Adrian; Mugurii ROexit de mîine - un viitor posibil al discursului antioccidental în România; Dilema veche, nr. 821, 14–20 noiembrie 2019; accesat la 23 februarie 2021
  6. ^ a b c d e f en Romanian nationalism in the first ..., Simion, 2014, p. 15
  7. ^ en Romanian nationalism in the first ..., Simion, 2014, p. 14
  8. ^ a b c d e f en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 2 (Acad. Edu)
  9. ^ a b c en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 5 (Acad. Edu)
  10. ^ a b c d en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 6 (Acad. Edu)
  11. ^ a b en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 20 (Acad. Edu)
  12. ^ a b c d e en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 1 (Acad. Edu)
  13. ^ a b c d e f en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 4 (Acad. Edu)
  14. ^ Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 12
  15. ^ a b Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 13
  16. ^ a b c d e f en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 3 (Acad. Edu)
  17. ^ en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 7 (Acad. Edu)
  18. ^ en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 8 (Acad. Edu)
  19. ^ a b en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 9 (Acad. Edu)
  20. ^ en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 10 (Acad. Edu)
  21. ^ en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 12 (Acad. Edu)
  22. ^ a b en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 15 (Acad. Edu)
  23. ^ a b en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 16 (Acad. Edu)
  24. ^ a b en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 17 (Acad. Edu)
  25. ^ a b c en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 19 (Acad. Edu)
  26. ^ a b en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 18 (Acad. Edu)
  27. ^ en „The Legionaries rise !”..., Endresen, 2010, p. 21 (Acad. Edu)
  28. ^ Guvernul României; Ordonanța de urgență nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război; Monitorul Oficial Al României nr. 214 din 28 martie 2002
  29. ^ Raețchi, Ovidiu; EDITORIAL Și dacă statul român e, din ignoranță, complicele legionarilor ?; Agora Digi, 11 decembrie 2020; accesat la 22 februarie 2021

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dinulescu, Iulian; Fanatismul religios legionar – de la apariția în România la promovarea de către extrema dreaptă din Statele Unite ale Americii, Rezumatul Tezei de Doctorat; Școala doctorală „Informații și securitate Națională” din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”; București; 2020
  • en Endresen, Cecilie; „The Legionaries rise !” The neo-Legionary movement in post-Communist Romania; Südost-Forschungen, 69-70/2010; pp. 284-317
  • en Simion, Constantin Adrian; Romanian nationalism in the first post-communist decade, Summary of the PhD Thesis; Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”; Cluj-Napoca; 2014
Lectură suplimentară
  • Alte interpretări: