Neolegionarism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Neolegionarismul este un curent politic actual[necesită citare] de extremă dreaptă ultranaționalist și antisemit, care, respinge străinii ce nu împărtășesc aceleași valori și care consideră importantă crearea unui etnostat care are la bază rasa albă și credința creștină, scopul fiind acela de protejare a identitatății naționale.[1] Neolegionarii consideră că prezervarea identității creștine se face prin însușirea unei credințe religioase organizată administrativ la nivelul fiecărei națiuni. Ideologia de extremă dreapta, ce pune accent în mod fundamental pe națiune și naționalism, capătă astfel, justificare.[2] Apariția sa se înscrie în contextul recrudescenței extremismului de dreapta la nivel mondial.[3]

Fanatismul religios al neolegionarilor are la bază fanatismul religios al legionarilor[2] și are la baza dezvoltării sale preceptele și ideologia proprii Legiunii Arhanghelul Mihail din România.[1] Este caracterizat de o religiozitate exacerbată de origine ortodoxă, ce extrapolează idei fundamentale[4] precum: familia, comunitatea, credința, națiunea și poporul. Aparține astfel domeniului reprezentat de naționalismul creștin-ortodox.[5] Acest fanatism neolegionar[3] românesc,[6] însă, se manifestă astăzi aparent atipic, nu în România ci în Statele Unite ale Americii,[3] unde, exponenți ai extremei drepte și l-au însușit.[6]

În prezent, exponenții fenomenului se manifestă de cele mai multe ori, în mediul online.[1] Conform lui Iulian Dinulescu, pe termen mediu menifestarea fenomenului tinde să capete amploare, ca efect al presiunilor socio-politico-economice exercitate asupra unor largi categorii de persoane.[5]

România[modificare | modificare sursă]

În România fenomenul legionar a avut după Revoluția Română din 1989 o recrudescență agresivă,[6] într-un context în care, judecarea la rece a legionarismului a rămas până în prezent (2019) un demers neclar, asumat doar de câțiva istorici.[7] În timp, memorialistica legionară și literatura laudativ-nostalgic-prolegionară publicată au surclasat cantitativ, expresia demersurilor de analiză obiectivă a utopiei legionare. Acest fapt a alimentat „spălarea la față” a legionarismului, precum și un filon prolegionar în curs de dezvoltare, dependent de acesta.[7] Demersuri de reabilitare a Gărzii de Fier interbelice au fost făcute prin intermediul unor publicații, cărți și apariții publice nu numai de către neolegionari, ci și de către lideri naționaliști postcomuniști.[8]

În general sunt considerate de fi neolegionare,[8] tipul de grupări naționaliste apărute după 1989, care, au avut ca model Mișcarea Legionară interbelică,[9] unele dintre acestea declarându-se chiar succesoare ale Legiunii Arhanghelului Mihail și promovând principiile susținute de Corneliu Codreanu. Adepți ai Mișcării aflați fie în străinătate, fie cu afaceri în România, au sprijinit astfel de grupuri. În primul deceniu postcomunist, prezența neolegionară a găsit căi legale de a acționa, dar în plan politic s-a rezumat destul de mult la acțiuni de tipul celor specifice organizațiilor societății civile. Publicând constant în reviste naționaliste, unii dintre membrii grupărilor au beneficiat de o bună vizibilitate în spațiul public. Au existat, de asemenea, grupări neolegionare care au câștigat, în special în rândul tineretului, popularitate și au enunțat proiecte politice având la bază idei naționaliste sau chiar antisemite.[8]

Șansele dezvoltării unui curent neolegionar în România sunt reale, conform istoricului Adrian Cioroianu, atât pe fondul unor antecedente istorice și a unei tradiții cât și pe cel al existenței pe plan local a unei granițe confuze între politica de stânga și cea de dreapta, sau al existenței unor partide suveraniste ori antieuropene, în Uniunea Europeană. De asemenea, Ciroianu a afirmat că persistă în interiorul Bisericii Ortodoxe Române o orientare ortodoxistă prolegionară. Nu în ultimul rând, acesta a menționat și existența unor țări adversare ale Uniunii Europene, care, au motive să încurajeze apariția în România a unei extreme-dreapta orientată împotriva UE.[7]

Deși există în țară o bază legală reprezentată de Ordonanța de Urgență a Guvernului României Nr. 31/2002, care să folosească în lupta împotriva acestui fenomen,[10] conform unei afirmații din anul 2020 a lui Ovidiu Raețchi, președinte al Comisiei de Apărare și Siguranță Națională a Partidului Național Liberal, România nu are deocamdată procurori pregătiți să înfrunte toate subtilitățile fenomenului neonazist.[11]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 11
  2. ^ a b Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 14
  3. ^ a b c Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 4
  4. ^ Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 12
  5. ^ a b Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 13
  6. ^ a b c Fanatismul religios legionar – ..., Rezumatul..., Dinulescu, 2020, p. 9
  7. ^ a b c Cioroianu, Adrian; Mugurii ROexit de mîine - un viitor posibil al discursului antioccidental în România; Dilema veche, nr. 821, 14–20 noiembrie 2019; accesat la 23 februarie 2021
  8. ^ a b c en Romanian nationalism in the first ..., Simion, 2014, p. 15
  9. ^ en Romanian nationalism in the first ..., Simion, 2014, p. 14
  10. ^ Guvernul României; Ordonanța de urgență nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război; Monitorul Oficial Al României nr. 214 din 28 martie 2002
  11. ^ Raețchi, Ovidiu; EDITORIAL Și dacă statul român e, din ignoranță, complicele legionarilor ?; Agora Digi, 11 decembrie 2020; accesat la 22 februarie 2021

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dinulescu, Iulian; Fanatismul religios legionar – de la apariția în România la promovarea de către extrema dreaptă din Statele Unite ale Americii, Rezumatul Tezei de Doctorat; Școala doctorală „Informații și securitate Națională” din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”; București; 2020
  • en Simion, Constantin Adrian; Romanian nationalism in the first post-communist decade, Summary of the PhD Thesis; Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”; Cluj-Napoca; 2014
Lectură suplimentară