Istoria Clujului

Clujul în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

Istoria Clujului a început în neolitic, de când datează primele urme de locuire umană, și se întinde până în prezent.

Perioada preromană

Cea mai veche așezare umană din zona Clujului datează din neolitic. Aceasta a fost descoperită la Gura Baciului, lângă Suceag, în valea unui pârâu afluent al Nadășului și în apropierea dealului Hoia. Așezarea este datată pe la 6.000-5.500 î.e.n., fiind de altfel cea mai veche așezare umană descoperită în Transilvania. Descoperirea arheologică face parte din cultura Starčevo-Criș, din care s-au mai găsit urme în zona Clujului: în cartierul Mănăștur s-a descoperit un mormânt din aceeași cultură, iar pe actuala stradă a Memorandumului a fost găsită o așezare similară.

Locuirea în zonă a continuat cu intermitențe în epoca bronzului și a fierului, de atunci existând urme ale traco-dacilor și celților. Pe măsura dezvoltării unei economii bazate pe creșterea vitelor mari în Câmpia Pannoniei, a sporit importanța comerțului cu sare dinspre Câmpia Transilvaniei. Două căi majore, una nord-sud și alta est-vest se încrucișau în dreptul vadului de sub promontoriul de deal, numit azi Cetățuie. Este de presupus că aici va fi existat o cetate dacică, ce controla acest nod de comunicații și care va fi fost distrusă de fortificația austriacă, amplasată pe acest loc la începutul sec. XVIII. În ori ce caz urmele dacice din vatra orașului Cluj sunt sporadice, astfel încât nu este sigur că numele preroman Napoca, sau Napuca, a fost împrumutat de romani de la o așezare dacică din apropiere, sau va fi fost purtat de întreaga regiune situată pe cursul superior al Someșului Mic.

Epoca romană

Turda - Copie a miliarului de la Aiton

Istoria Clujului începe de fapt cu epoca romană. După cucerirea Daciei, la începutul secolului II p.Hr. și transformarea acesteia în provincie, Traian a pus aici bazele unei așezări de coloniști. Este posibil să fi existat în zonă și o tabără militară, dar până în prezent nu s-au găsit urme certe ale ei. Așezarea, numită "Napoca" sau "Napuca", a fost fondată pe malul drept al Someșului Mic (în centrul actual al Clujului, lângă podul peste Someș). Noua localitate apare menționată pentru prima oară în anul 107 (sau 108), pe o bornă kilometrică, latină miliarium (miliarul de la Aiton) găsită în localitatea Aiton în 1758, pe drumul roman care venea dinspre Turda (latină Potaissa).

Așezarea romană Napoca s-a dezvoltat fiindcă beneficia o poziție strategică și comercială avantajoasă, aici intersectându-se principalele drumuri nord-sud și est-vest ale comerțului cu sare din regiune. Totodată mănoasa vale a Someșului Mic și dealurile înconjurătoare, ca și precipitațiile abundente, au creat bune oportunități pentru producția agricolă. În secolele care au urmat poziția geografică explică prosperitatea de care s-a bucurat Clujul în antichitate.

Datorită înfloririi deosebite a așezării, împăratul Hadrian o ridică Napoca la rangul de municipiu (124 d.C.), sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca, fiind primul municipiu din această regiune a imperiului.

Ulterior, în timpul domniei lui Marcus-Aurelius (160-180d.C.) așezarea este avansată la rangul de colonie, sub numele de Colonia Aurelia Napoca, primind totodată privilegiul Ius Italicum, cel mai înalt statut urban din Imperiul roman. Astfel, locuitorii beneficiau de importante drepturi și avantaje materiale, inclusiv scutirea de plata impozitelor pe terenuri.

În perioada 120-123 Hadrian reorganizează Dacia, creând Dacia Porolissensis, unitate administrativă situată la nord de Arieș și de Mureș. Important centru politic în timpul guvernării romane, Napoca a fost o perioadă, capitala Daciei Porolissensis și sediul procuratorului, care conducea provincia (procurator Augusti vice praedis).

Pe lângă înflorirea comerțului aici se practicau multiple meșteșuguri (prelucrarea pietrei, olăritul, prelucrarea metalelor, etc). Pe Bd. Eroilor a fost descoperit găsit un atelier din secolul II în care se confecționau fibule de bronz.

Mulți coloniști veniți aici găseau un vad bun pentru comerț - minereuri, produse agricole, obiecte de lux, sare (Cojocna, Sic, Ocna Dejului) ș.a.

Similar altor orașe romane, Napoca era condus de ordinul decurionilor, compus dintr-un număr de până la 50 de persoane care proveneau din rândul personalităților influente (proprietari de pământ, negustori, dregători, militari aflați în pensie). Deși juca un important rol politic și administrativ, orașul nu prezenta o importanță militară, neavând propria garnizoană. Protecția orașului era asigurată de garnizoana de la Gilău (ala Siliana), iar ulterior de Legiunea a V-a Macedonica de la Turda.

Colonizarea romană a acoperit întreaga suprafață a județului, fapt atestat de numeroase vestigii (Bologa, Cășeiu, etc). După retragerea administrației și armatei romane la sud de Dunăre (275 d.C.), regiunea a continuat să fie locuită (mărturie stau descoperirile din regiunea Mănăștur) și populația rămasă a supraviețuit perioadei de migrație a barbarilor dinspre estul și sudul Europei. La acel timp au fost puse bazele primei organizari statale, Voievodatul lui Gelu, având ca puncte de apărare cetățile de la Dăbâca și Gilău, amintit în cronica lui Anonymus cu ocazia luptei cu triburile maghiare de curând așezate în Panonia. Fortificația de la Cluj-Mănăștur a fost parte a sistemului de fortificații ale populației românești sau româno-slave din zonă.

Fortificațiile din zona Cluj-Mănăștur au fost grav avariate, suferind de pe urma unor incendieri și atacuri (mai ales cele din 1068), probabil ale pecenegilor.

Clujul feudal

Voievodatul lui Gelu nu a rezistat presiunii ungurilor stabiliți în Câmpia Panoniei, fiind cucerit de către aceștia și inclus în Voievodatul Transilvaniei, parte a regatului ungar, împreună cu porțiuni din vestul Transilvaniei. Zona este reorganizată administrativ, iar în 1173 apare menționat în documentele vremii Comitatul Cluj (Thomas comes Clusiensis). În 1213 Clujul împreună cu dealurile din împrejurimi este menționat drept Cetatea Regală Castrum Cluj (Castrenses de Clus).

Viața Clujului este întreruptă în 1241 de invazia tătarilor, care cuceresc cetatea și ucid sau îi iau în robie pe locuitori. Cetatea este serios avariată cu această ocazie, fiind însă pomenită în documente, 50 de ani mai târziu, în 1291. Importanța ei militară va scădea totuși foarte mult, centrul militar-strategic devenind cetatea de la Lita, care prezenta avantajul de a fi mult mai ușor de apărat. În perioada care urmează așezarea de pe malul Someșului devine treptat una cu caracter mai mult agricol, fiind menționată de altfel în documentele vremii drept villa (sat). Astfel la jumătatea secolului XIII Clujul există doar ca o localitate rurală aflată în apropierea unei cetăți fără o importanță militară.

Colonizarea sașilor

Mari grupuri de coloniști sași încep să se așeze în cetatea Clujului începând cu domnia regelui Ștefan al V-lea al Ungariei (1272), după decimarea populației orașului din timpul atacurilor tătare. Astfel așezarea sporește ca număr de locuitori. Până în secolul XV Cetatea Regală Castrum Clus va dobândi o organizare urbană. Din statutul de cetate regală, Clujul va deveni cetate liberă.

Cetatea era un centru militar-administrativ, fiind condusă de către comitele regal. În fruntea cetății se afla castelanul. În chestiunile militare acesta apela la comandantul garnizoanei (princeps exercitus) și soldații acestuia. Pentru chestiunile administrative se folosea de slujbașii pe care îi avea.

În mare parte populația se compunea din mici proprietari de pământuri aflate în jurul cetătii. Existau însă și oameni liberi care lucrau pentru întreținerea fortificației și a garnizoanei. În cetate mai trăiau și udvornici (țărani agricultori). Ca urmare a procesului de colonizare cu coloniști sași (început la sfârșitul sec. XII), așezările din apropierea cetății se dezvoltă mult.

În 1270, în timpul episcopului Petrus Monoszló, cetatea și așezările din apropiere au fost donate de Ștefan al V-lea, regele Ungariei, Episcopiei Transilvaniei și Catedralei Sf. Mihail din Alba Iulia. Acest regim juridic a durat până în anul 1313. În această perioadă locuitorilor li s-a impus o fiscalitate excesivă, iar localitatea a fost considerată în continuare un sat. La începutul secolului XIV principala activitate a locuitorilor era agricultura, unii dintre ei începând însă să se ocupe cu negoț sau diverse meșteșuguri. Coloniștii sași încep să joace un rol important în dezvoltarea localității, prin producerea de numeroase obiecte meșteșugărești pe care le vindeau în Transilvania. Impozitele și taxele plătite de către aceștia pentru a ăși vinde obiectele încep să se constituie într-o sursă de venit tot mai consistentă pentru rege.

Clujul, oraș liber

Stema Clujului la 1377

Carol Robert de Anjou, în dorința de a își crește încasările din taxe și vămi, printr-un act eliberat la 19 august 1316, acordă o serie de privilegii și libertăți Clujului. Decretul dorea totodată să consolideze puterea regelui, în dauna nobililor feudali și a clericilor. Localitatea este eliberată de sub stăpânirea episcopului, primește titlul de oraș (civitas) și unele drepturi de a se autoadministra pe plan juridic și bisericesc (printre acestea era și dreptul orașului de a își alege liber preotul și parohul). Cu această ocazie se începe ridicarea bisericii Sfântul Mihail.

Locuitorii Clujului primesc drepturi speciale, clarificându-se și obligațiile lor militare. Li se va garanta dreptul de proprietate asupra pământurilor din apropierea orașului, iar coloniștilor sași li se vor acorda scutiri de vamă pe întreg cuprinsul Transilvaniei.

O serie de documente din perioada 1336-1365 scot Clujul de sub supremația principelui Transilvaniei, iar orașul se va subordona direct regelui, urmând ca în 1405 împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei să îi acorde Clujului dreptul de oraș liber.

Tot în această perioadă negustorii și meșteșugarii clujeni primesc o serie de scutiri a taxelor comerciale. Ca urmare negustorii clujeni își extind comerțul, ajungând în curând să își livreze mărfurile la Viena și Veneția sau în Turcia, Moravia, respectiv Polonia.

În 1437 clujenii fraternizează cu răsculații, pe perioada răscoalei de la Bobâlna. În același an, la Calvaria-Mănăștur a funcționat conventul care a stabilit înțelegerile cu reprezentanții țăranilor răsculați de la Bobâlna. Un an mai târziu, pentru ajutorul dat răsculaților, Clujul este asediat și cucerit. Localității i se retrag privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani, iar în apropierea zidurilor bisericii Calvaria este executat Anton cel Mare din Buda, lider al răsculaților. Orașului i se vor restitui privilegiile pe timpul domniei lui Iancu de Hunedoara.

Matei Corvin

Matei Corvin, reprezentare a cronicarului Johannes de Thurocz

Începând cu secolul XV, odată cu înflorirea localității și dezvoltarea breslelor clujene, se dezvoltă o clasă nouă de meșteșugari îmbogățiți și se creează patriciatul negustoresc și meșteșugăresc menționat de documentele vremii. Sunt amintiți astfel juratul Jakob Bulkerscher, junele Nicolaus Mün, sau meșterul Cristian Bauman. Activitatea meșteșugărească devine tot mai însemnată în viața economică a orașului, având loc și o importantă creștere a numărului de meșteșugari pe măsură ce se dezvoltă breslele meșteșugărești. Astfel, un recensământ al locuitorilor maghiari, efectuat în 1453 relevă peste 500 de capi de familie din care app. 30% (160 de persoane) purtau în numele propriu și denumirea meșteșugului pe care îl practicau. Bazându-se pe aceste date istoricii estimează o populație a Clujului acelei perioade de 5.500 de locuitori.

Din această perioadă (1409) avem și prima atestare documentară a învățământului public în Cluj - "Caspar notarius et rector scholarum". În cetatea Clujului exista și o școală confesională catolică, ambele instituții fiind însă mai vechi (app. sec. XIV).

În 1446 este înființată la Cluj o monetărie Cluj, iar producătorii de argint și aur vor furniza materialul necesar pentru a bate monede. Orașul primește dreptul de a organiza 2 târguri anuale - unul în cea de-a doua duminică a Paștelui și al doilea pe data de 5 noiembrie și târguri săptămânale în perioada luni-joi a fiecărei săptămâni. Treptat Clujul începe să devină un centru regional pentru producția și schimbul de mărfuri. Populația urbei se îndeletnicea cu agricultura, munca în atelier, dar și cu distracțiile specifice orașului.

În 1443 la Cluj în casa Matei Corvin se naște Matei Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara și viitor rege al Ungariei. Pe timpul domniei sale ca rege al Ungariei, Matei Corvin va crește implicarea meșteșugarilor în administrarea urbei, decizând ca cetatea să fie condusă de un consiliu format din 100 de centumviri, deciși jumătate de breslașii clujeni și jumătate de persoanele cu o stare materială bună. Jumătate dintre aleși urmau să fie maghiari, iar cealaltă jumătate sași. Pe atunci populația urbei era formată din în principal din sași, secui și în mică măsură din români.

Dorind să impulsioneze dezvoltarea urbei sale natale, Matei Corvin a acordat în perioada 1458-1490 un număr de 41 de privilegii localității sale natale, apărând-o în conflictele cu nobilii, biserica și așezările din jur. Pentru a ajuta la creșterea populației, a emis o serie de decrete (în 1467, 1478 și 1485) prin care a decis să acorde dreptul de a se stabili în oraș iobagilor ce și-au achitat taxele. În 1463 și apoi în 1467 Corvin va apăra Clujul în procesele cu reprezentanții bisericești ai mănăstirii de la Cluj-Mănăștur, urmând ca apoi să îi sprijine împotriva atacurilor nobililor de Someșeni. Îi va apăra și în cazul conflictelor cu unii nobili care refuzau să-și achite datoriile față de urbe, de asemenea în cazul procesului cu nobilul Francisc Mykola, care a încercat în 1489 să dea foc orașului.

Matei Corvin va decreta totodată și scutirea negustorilor clujeni de plata vămii la Turda, Nădășel, Bernadea, Oradea, Fughiu, Vadul Crișului, Gilău, Buza și Bahnea.

În secolele XIV-XV, deși regii care i-au urmat lui Matei Corvin sunt regi slabi, Clujul devine unul din cele mai impunătoare orașe din Transilvania, fiind un important centru economic, politic și cultural. Până în secolul XV Cetatea Clujului și-a câștigat recunoașterea europeană. Arhitectura specifică europeană, stilul gotic târziu, se regăsea în Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail, dar și în multe case particulare. Oamenii avuți studiau la școli renumite ale Vestului. Din cauza nivelului de trai ridicat, clujenii nu au participat la răscoala lui Gheorghe Doja din 1514. Dezvoltarea comercianților și a meșteșugarilor a implicat îngrădirea nobilimii și a clerului. Un cărturar sas, născut la Sibiu, Gáspár Heltai, a contribuit nu numai la formarea culturii, dar și la modernizarea orașului, care avea să întrețină o tipografie, o baie publică, o fabrică de hârtie și una de bere. Dinastia Báthory a contribuit și ea la creșterea economică sau cea a populației, aducând cetatea la un rang la care putea fi comparată doar cu Brașovul. Regii Vladislav al II-lea și Ludovic al II-lea vor semna și ei unele acte prin care clujenii beneficiază de privilegii, nu însă în aceeași măsură ca Matei Corvin.

Principatul Transilvaniei

„Clavdiopolis, Coloswar vulgo Clavsenbvrg, Transiluaniæ ciuitas primaria“. Gravură a Clujului medieval de Georg Houfnagel (1617)

Principatul autonom

După destrămarea regatului ungar din 1541 între Imperiul Otoman și cel Austriac, Clujul va intra în Principatul Transilvaniei, primii conducători ai principatului autonom fiind chiar soția (regina Isabella) și fiul (Ioan Sigismund) ultimului rege ungar, Ioan Zápolya. Existența Transilvaniei drept principat autonom a dus la condiții favorabile de a se dezvolta, iar în această perioadă urbea Clujului va deveni unul dintre cele mai dezvoltate orașe ale fostului regat ungar. În lipsa războaielor, deși Alba Iulia era capitala politică a principilor transilvăneni, Clujul devine centrul economic, cultural și religios al principatului Transilvaniei, sprijinind mereu principii transilvăneni. În 1581, Ștefan Báthory, guvernatorul Transilvaniei, fondează aici o academie iezuită.

Între1545 și 1570, numeroși sași părăsesc orașul, datorită introducerii doctrinelor unitariene. Restul de sași rămași în oraș au fost asimilați de unguri, orașul devenind un centru al nobilimii și intelectualității ungare.

Baba Novac și Mihai Viteazul

Statuia lui Baba Novac, dispusă în fața Bastionului Croitorilor

După ce la 18/28 septembrie 1600 Mihai Viteazul este înfrânt în bătălia de la Mirăslău, Clujul se va răzbuna pe oamenii acestuia. În timp ce se afla cu o solie, Baba Novac a fost arestat de Dieta de la Cluj (formată din aristocrația maghiară), condusă de Ștefan Csaky, unul dintre liderii grupării nobiliare care dorea răsturnarea situației politice din Transilvania.

Novac va fi condamnat la moarte împreună cu preotul Saski. Ulterior aceeași soartă o vor avea și alți oameni ai lui Mihai Viteazul: Ioan Szelestey, armașul Sava și un soldat al său, un grec "inima și sufletul lui Mihai Vodă", care a fost prins la Bistrița și adus la Cluj în 21 iulie 1601. Pe 5 februarie 1601, ora 10 a.m. Baba Novac și preotul Saski vor fi arși pe rug. În arhivele istorice ale orașului există încă notele privind cheltuielile făcute.

Execuția s-a săvârșit în piața centrală a orașului (actuala Piața Unirii), în prezența autorităților, a nobililor și a generalului Gheorghe Basta care urmărise execuția de la fereastra unei case din piața orașului punându-l apoi în țeapă pe Drumul Feleacului, pe locul numit azi Piața Baba Novac. După execuție, trupurile le vor expuse, trase în țeapă, pe drumul Feleacului, în fața bastionului croitorilor.

La câteva luni după bătălia de la Guruslău (3 august 1601), Mihai Viteazul se întoarce biruitor la Cluj în fruntea armatei sale și alături de Basta și Mihail Székely. Orașul îngrozit se va supune imediat, speriat fiind de posibile represalii ale lui Mihai după uciderea lui Novac. O parte dintre nobilii care îl executaseră pe Novac au venit cerând îndurare, o parte au fugit de teamă din oraș. Aflând locul unde a fost tras în țeapă, Mihai Viteazul va pune în acel loc un steag în amintirea bravului ostaș și haiduc. În amintirea lui Baba Novac, în fața bastionului croitorilor a fost ridicată în 1975 o statuie, operă a sculptorului Virgil Fulicea.

Mihai Viteazul și oamenii săi vor fi ospătați bine de către oraș, ei rămând în oraș în zilele de 11-16 august 1601. După lungile lupte din anii 1595-1600 orașul avea mari probleme financiare, tezaurul orașului fiind împuținat. Dar principele trebuia tratat special, de aceea conducerea urbei s-a împrumutat de la persoanele cu stare pentru a asigura o primire cât mai fastuoasă, orașul fiind împodobit de sărbătoare. În arhivele orașului s-au păstrat și consemnările pregătirilor făcute de oraș cu această ocazie:

"Basta, Mihail Székely si voevodul Mihai au venit cu armata Maiestătii Sale a împăratului roman și și-au asezat tabăra aici. Am găzduit-o 7 zile de-a rândul și pe principele de Teschen (Teiszeriai Herceg). Apoi întreaga oaste a împăratului roman, pe locotenenți, căpitani, stegari, prepoziți, pe Gheorghe Kope, și pe toate celelalte orduri întrucât ne-a învrednicit Dumnezeu. Consiliul orășenesc a dat ordin strict să nu fie nici un neajuns. Am cumpărat în cele 7 zile: carne, de la diferiți măcelari 2984 f[onti] fl. 59 d. 58; 6 vitei fl. 14, pâine, pentru toate categoriile de viteji, fl. 110; 15 f[onti]; miere de trestie fl. 30; 60 f[onti] orez fl. 8 d. 40; 32 f[onti]"tengeriszölö" fl. 6 d. 40; 12 f[onti] stafide fl. 3 d. 68; ceapă rosie fl.5; usturoi fl.2; pătrunjel, tarhon, salvie fl.3; oțet fl. 5 d. 76; 50 eitel unt fl. 20; 32 e [itel] miere fl. 8 d. 32; 4 ferdele făină albă fl. 6; 1000 ouă fl. 5; 200 găini fl. 24; 200 pui de găină fl. 12; 100 gâste fl. 25; 300 căpătâni de varză fl. 14; lumânări fl. 6; 40 lămâi fl. 1 d. 60; mere, pere în mâncare și la masă fl. 4; agrisi fl. 1 d. 50; slănină nouă fl. 7; 3 ferdele meiu (kása), fl. 3 d. 60; 3 ferdele mazăre fl. 2 d. 25; 1 1/2 ferdelă prune fl. 1 d. 12; caș în fiecare zi lui Basta și Mihail Székely fl. 14 d. 70; pește sărat pentru voevodul Mihai și Basta, care se trimitea zilnic în tabără, 22 posari fl. 12 d. 60; 105 f[ontit morcov fl. 10 d. 30; 89 scrumbii fl. 3 d. 56; 5 1/2 eitel icre fl. 4 d. 5; 3 ferdele mazăre fl. 1 d. 95; 200 scrumbii fl. 9; 2 "czeorog" fl. 1 d. 50; 54 f[onti] ulei de in fl. 7 d. 60; brânză fl.1; 32 f[onti] untdelemn fl.12 d. 80; 3 sticle cu apă de roze d. 45; 564 tipăi fl. 11 d. 48; oale fl. 3; 15 stânjini de lemne pentru copt pâine și la bucătărie fl. 12 d. 50; 6 f[onti] piper fl. 10 d. 50; 1 1/2 f[onti] cuisoare fl. 4 d. 50; 1 f[ont] scorțisoară fl.3; 1 f[ont] floare de nucă tămâioasă ("szerecsendiovirág") fl. 4; 15 f[onti] migdale fl.10. Vinuri; 313 eitel á d. 12 ... fl. 33 d. 47 . Lui Mihail Székely și celorlalte persoane conducătoare 148 eitel á d. 12... 17 d. 76. Vin roșu pentru conducători 45 eitel á d. 12 ... fl. 5 d. 40. Domnului Basta și Mihail Székely pentru drum 3 vedre oțet fl. 2 d. 88.
16 [august 1601]. A plecat de aici întreaga tabără".

Aici a cinat pentru ultima oară întemeietorul primei uniri a românilor, Mihai Vodă, după care a fost ucis (la 19 august 1601) din ordinul generalului Basta pe câmpia de la Turda. Trupul voievodului a fost îngropat la Mormântul lui Mihai Viteazul din Turda.

Gabriel Bethlen

Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei și-a stabilit curtea princiară la Alba Iulia. Pentru necesitățile curții și ridicarea palatului princiar a apelat în repetate rânduri la negustorii și meșterii clujeni, oferindu-le totodată diverse înlesniri. Astfel, în 1627 negustorii clujeni vor primi dreptul de a exporta 1.000 de vite, astfel încât din taxele încasate să achiziționeze diverse alte mîrfuri necesare. Mulți negustori au primit dreptul de a își comercializa mărfurile în numele principelui, fiind avantajați de taxe vamale scăzute. Totodată, comenzile continue primite de meșteșugarii clujeni au dus la dezvoltarea producției de bunuri și extinderea breslelor meșteșugărești.

Ajung să fie foarte apreciați meșterii aurari și arginatari, fabricanții de arme, constructorii ș.a. Astfel, în 1609 aurarul Andreas primește o comandă neobișnuit de mare pentru acele vremuri, comandă pentru care dieta de la Cluj va vota o suplimentare a impozitelor, astfel încât să poată fi plătită. În 1613 Gheorghe Rákoczi I apelase la argintarii clujeni pentru a îi confecționa un număr de obiecte de uz casnic, în 1634 el plătind 1234 florini aurarilor și gravorilor de sigilii din Cluj. În 1615 Gabriel Bethlen comandă aici două sfeșnice de argint, pentru care plătește 200 de mărci, sfeșnice trimise la moscheea din Istambul a sultanului.

Armurierii au beneficiat de asemenea de comenzi semnificative, ei furnizându-i lănci, mânere de drapel, sulițe de luptă și sulițe de paradă. Tot ei vor fi cei la care va apela principele pentru a efectua reparații ale tunului mare al cetății de la la Alba Iulia.

Odată cu ridicarea palatului princiar de la Alba Iulia, majoritatea constructorilor clujeni vor primi comenzi în condiții deosebit de profitabile, în perioada 1616-1617 pietrarii clujeni fiind plecați la Alba. Au beneficiat de comenzi semnificative cu această ocazie și sticlarii, zugravii, constructorii și fabricanții de vopsele din Cluj.

Odată cu creșterea semnificativă a volumului de comenzi, crește numărul meșterilor clujeni, iar breslele se vor dezvolta și reorganiza, numeroase bresle reînnoindu-și statutul și extinzându-se.

Sub suzeranitate otomană

După cucerirea Ungariei de către otomani și transformarea acesteia în pașalâc, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană.

Trupele lui Gheorghe Rákóczi I și ale lui Constantin Basarab vor fi învinse la Florești de către trupele otomane. După bătălia de la Florești, Mohamed Pașa din Buda, va elibera o proclamație de supunere a poporului, proclamație citită și în limba română la Cluj, pe 6 iunie 1660. Lupta cu trupele lui Rákóczi va duce la mobilizarea unei armate otomane care va asedia Clujul între 10-14 septembrie 1658. După plata unor despăguburi în sumă de 60.000 de taleri către otomani, aceștia au oprit asediul.

Clujul imperial

Cetatea Clujului, la 1759
(stampă-gravură de Janos Szakal)

La sfârșitul secolului XVII, odată cu Tratatul de la Karlovitz din 1699, Clujul devine parte a monarhiei habsburge, intrând sub dominație austriacă. După un acord silit semnat de Mihai Apafi I, cetatea Clujului a fost nevoită să găzduiască trupele ducelui de Lorena, asigurându-le un serviciu de 100 000 de florini. Cu toate acestea ostașii au și jefuit orașul și au cerut sume suplimentare de la contribuabili.

Generalul austriac Rabutin distruge în 1704 zidurile Clujului, pentru ca orașul să își piardă semnificația militară.

Începând cu 1715, armata habsburgă începe construirea fortificației Vauban Cetățuia, prima fortificație de acest fel din Transilvania.

Din 1790 până în 1848 și apoi din nou în perioada 1861 - 1867, Clujul a fost capitala Marelui Principat al Transilvaniei în cadrul imperiului austriac, fiind totodată și sediul dietelor transilvane. În 1776, împărăteasa Maria Tereza a Austriei fondează aici o universitate germană. Aceasta nu a existat pentru multă vreme, Iosif al II-lea de Habsburg transformând-o în "Universitatea Piaristă", cu predare în latină. În 1798 orașul a fost distrus în mare parte de un incendiu.

Revoluția de la 1848

Cu o populație 10 660 de locuitori, cetatea se transformă în capitala Transilvaniei, lucru care duce la modernizare acesteia, dar și la sporirea numărului locuitorilor români. Importantele mișcări revoluționare de la 1848 cuprind și Clujul. Deși un important centru revoluționar, avea un statut contradictoriu, datorită nobilimii. Doctrina a cuprins tineretul de la facultăți, academii și gimnazii, care s-au ocupat de popularizarea acesteia. Orașul va adăposti tratativele dintre Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac, pentru unirea revoluției române cu cea maghiară. Înfrângerea revoluției ungare, a dus la instaurarea regimului absolutist. Capitala a fost mutată la Sibiu, pentru a exista o influență austriacă mai mare asupra autorităților. Mai târziu, Clujul a devenit unul dintre cele șase districte militare transilvănene, administrând un teritoriu de 400 000 de locuitori.

Din 1830 orașul devine sediul mișcării naționale ungare din principat. În perioada revoluțiilor de la 1848, Clujul a fost ocupat de trupele generalului polonez Józef Bem.

Austro-Ungaria

Harta Clujului din anul 1897

Actuala stradă Iuliu Maniu. Construcţia a demarat în secolul XIX, cu o arhitectură simetrică de o parte şi de alta, caracteristică marilor oraşe europene, după moda urbanistică haussmanniană

În urma Ausgleich-ul (compromis) prin care a fost constituită Austro-Ungaria în 1867, Clujul și Transilvania au fost reintegrate în Regatul Ungariei. În această perioadă, orașul era al doilea ca mărime din regat după Budapesta și reședință a comitatului Cluj.

În 1872, s-au pus bazele unei universități (Universitatea din Cluj), cu predare în limba maghiară și germană, aspect care a creat nemulțumiri în rândul populației române. În 1881 universitatea este redenumită în Universitatea Franz Josef, după numele împăratului Franz Josef al Austriei, fiind totodată construită clădirea sa centrală (actualul sediu central al UBB).

Secolul XX

La începutul secolului XX au fost construite sau reconstruite majoritatea clădirilor din centru. În această perioadă a fost ridicată și clădirea Liceului Unitarian, Opera Română, Palatul de Justiție, primăria, Palatul de Finanțe etc. În 1910 în Cluj funcționau 10 bănci și peste 2000 de ateliere și întreprinderi. Primele semne ale cinematografiei transilvănene apar la începutul secolului XX la Cluj. Astfel, în 1913, regizorul Jenő Janovics începe colaborarea cu casa de filme pariziană Pathé și toarnă în oraș mai multe filme printre care Murgul sarg și Din grozăviile lumii.

Primul război mondial

După încheierea primului război mondial, Transilvania a intrat în componența Regatului României. Municipiul Cluj a fost în continuare reședința județului Cluj (interbelic).

Perioada interbelică

În aceasta perioada, la Cluj au funcționat consulate ale Franței, Germaniei, Italiei, Angliei, Suediei, Cehoslovaciei și Ungariei. În oraș funcționau peste 40 de tipografii, numeroase biblioteci și mai mult de 30 de librării și anticariate. La Cluj erau publicate mai mult de 140 de reviste și de ziare, ca Patria, Gazeta Ardealului, Voința, Înfrățirea, Tribuna, Biruința, România Nouă, Națiunea, Gândirea, Țara Noastră, Gând Românesc, Gazeta Ilustrată ș.a. Printre cei care lucaru la aceste publicații se numărau Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Octavian Goga, Isaia Tolan, Gib Mihăiescu, Al. Hodoș, Jack Paleologu, Ionel Cheregi.

În 1938 este înființat Ținutul Someș. Orașul Cluj va fi numit reședință de ținut. Ținutul includea 7 județe (Bihor, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Someș și Turda) cu 56 de plăși, 16 orașe și 1575 de sate. Suprafața ținutului era de 33.385 kmp, iar populația de 2.143.453 locuitori, din care la 1 iulie 1937 372.609 trăiau în orașe .

În oraș existau la nivelul anului 1938 2.808 firme și erau înregistrați 2.736 meseriași. Pe teritoriul județului funcționau 30 de bănci, din care 22 în Cluj. Printre acestea se aflau Banca Albina, Banca Ardeleană, Banca Economul, Banca Agrară, Banca Centrală pentru Industrie și Comerț, Banca Comercială Ardeleană, Banca de Agricultură și Casa De Consemnațiuni, Banca de Scont și Schimb din Ardeal, Banca Românească, Casa de Păstrare și Banca De Credit S.A., Institutul De Credit Românesc, Uniunea Bancară din Ardeal S.A., Banca Vatra Tot în Cluj funcționau și 59 de întreprinderi și 89 de cooperative.

Aeroportul asigura mai multe legături aeriene, printre care Cernăuți – Cluj – Arad, Cluj – Satu-Mare, Cluj - Târgu Mureș, București - Cluj – Uzhorod – Pyestian - Praga sau București – Cluj – Uzhorod - Praga.

Al doilea război mondial

Articol principal: Clujul în al doilea război mondial.

În 1940 Clujul a revenit sub suveranitate maghiară prin Dictatul de la Viena. Forțele armate ungare și germane care controlau orașul au fost respinse de trupele române și sovietice în octombrie 1944. Prin Tratatul de la Paris din 1947, Clujul a intrat din nou în componența României. După cel de-al doilea război mondial guvernul României a înființat la Cluj, împreună cu Comisia Forțelor Aliate, un tribunal al poporului, pentru a ancheta persoane suspectate ca fiind criminali de război, conform cu art. 14 din Pactul de Armistițiu cu România.

Clujul avea o populație de 16.763 locuitori evrei în 1941. După ocuparea Transilvaniei de către guvernul horthyst, în 1944, evreii au fost duși în mai multe ghetouri (inclusiv Ghetoul Iris) unde au stat în condiții inumane, lipsiți de orice facilități. Lichidarea ghetoului a fost efectuată prin 6 deportări la Auschwitz în perioada mai-iunie 1944. În ciuda sancțiunilor dure instituite de administrația Horthy mulți evrei au reușit să scape, trecând granița spre România, cu ajutorul țăranilor din satele învecinate . De aici au reușit să părăsească Europa prin portul Constanța. Alți evrei originari din țări europene au fost ajutați să se salveze și să părăsească Europa de către un grup antinazist româno-evreiesc, sprijinit de politicieni din Cluj și București. Liderul acestei rețele a fost în perioada 1943 - 1944, scriitorul Raoul Șorban căruia i s-a decernat ulterior titlul Drept între popoare pentru eforturile sale.

După cel de-al doilea război mondial, guvernul României împreună cu Comisia Forțelor Aliate a înfințat la Cluj Tribunalul Poporului din Transilvania de Nord, pentru a ancheta persoane suspectate ca fiind criminali de război, conform cu art. 14 din Pactul de Armistițiu cu România.

Tribunalul din Cluj - și succesoarele sale - au condamnat 481 de persoane: 370 unguri, 83 germani, 26 români și 2 evrei. Tribunalul din Cluj a decis 100 de condamnări la moarte, 163 de condamnări cu închisoare pe viață și alte sentințe.

Un mare număr dintre cei condamnați au fost judecați in absentia și nu și-au ispășit niciodată pedeapsa (printre cei condamnați in absentia a fost și scriitorul maghiar Albert Wass). Dintre cei condamnați la moarte, unora li s-a comutat pedeapsa în închisoare pe viață. Cei condamnați de crime de război și care au dovedit un comportament bun în închisoare, au fost în mare parte eliberați prin decretul din 1950. Restul au fost eliberați între 1962 și apoi în 1964, prin amnistiere.

Perioada comunistă

Articol principal: Comunismul în Cluj-Napoca.

Decretul privind atribuirea denumirii Cluj-Napoca municipiului Cluj

În 16 octombrie 1974, prin decretul nr. 194 al Consiliului de Stat al RSR, Nicolae Ceaușescu a atribuit municipiului Cluj denumirea de Cluj-Napoca. Totodată, de asemenea în scopuri propagandistice, a conferit orașului ordinul "Steaua Republicii Socialiste România" clasa I, "dînd o înaltă apreciere contribuției aduse de cetățenii municipiului Cluj de-a lungul veacurilor la lupta întregului popor pentru libertate și progres social și la înfăptuirea politicii partidului și statului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră."

Perioada postcomunistă

Articol principal: Cluj-Napoca după 1989.

După 1945 Clujul a intrat în perioada guvernării comuniste, până în decembrie 1989. În 1974, autoritățile comuniste schimbă numele orașului în Cluj-Napoca. După revoluție, timp de 12 ani primar a fost politicianul de dreapta Gheorghe Funar, cunoscut printr-o serie de proiecte publice menite să ascundă vederii moștenirea culturală maghiară. În iunie 2004, Gheorghe Funar a pierdut alegerile locale în favoarea lui Emil Boc (Partidul Democrat), care a început detensionarea relațiilor interetnice dintre comunitățile clujene.

În 1994 și 2000 Clujul a găzduit Olimpiada Central-Europeană de Informatică (CEOI). Astfel România a devenit nu doar prima țară care a găzduit această competiție, ci și prima care a găzduit-o pentru a doua oară.

Vezi și

• Cronologia istorică a Clujului
• Cetatea Clujului
• Vechile bresle clujene
• Tribunalele Poporului
• Listă de principi ai Transilvaniei
• Listă de voievozi ai Transilvaniei
• Listă de guvernatori ai Transilvaniei

Bibliografie

• Ștefan Pascu (sub redacția), Istoria Clujului, Cluj, 1974;
• Lukacs Jozsef, Povestea orașului-comoară. Scurtă istorie a Clujului și monumentelor sale, Editura „Biblioteca Apostrof”, Cluj-Napoca, 2005, ISBN 973-9279-74-0;
• Clujul vechi și nou, Editura ProfImage, Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-0-02539-8.

Legături externe

• Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române
• Clujul de ieri: istorie, clădiri, secrete
• Clujul de colecție, în Foaia Transilvană
• Pagini din istoria Clujului, în Foaia Transivană
• Anuarul Socec al României Mari, 1924-1925 - de la Biblioteca Congresului S.U.A. - orașul Cluj
• Descrierea județului interbelic Cluj, romaniainterbelica.memoria.ro
• Din istoria cetății Cluj
• de Kurze Geschichte Siebenbürgens
• CÂRCIUMILE CLUJULUI, 8 noiembrie 2005, Remus Florescu, Clujeanul
• PALATELE CLUJULUI, 4 octombrie 2006, Anca Enoiu, Clujeanul
• Numele pe care le-a purtat Clujul, 28 mai 2013, Florina Pop, Adevărul